Apocalipsa 1 este primul capitol al Cărții Apocalipsa sau Apocalipsa lui Ioan din Noul Testament al Bibliei creștine. Cartea este în mod tradițional atribuită Apostolului Ioan, dar identitatea precisă a autorului este un punct de dezbatere academică.F. L. Cross, The Oxford Dictionary of the Christian Church (New York: Oxford University Press, 1997), 45 Acest capitol conține prologul cărții, urmat de viziunea și însărcinarea lui Ioan.
Text Textul original a fost scris în greacă comună. Acest capitol este împărțit în 20 de versete.
Martori textuali Unele manuscrise timpurii care conțin textul acestui capitol sunt (printre altele):Elliott, J. K. "Revelations from the apparatus criticus of the Book of Revelation: How Textual Criticism Can Help Historians." Union Seminary Quarterly Review 63, no. 3-4 (2012): 1-23.
Papirusul 98 (secolul al II-lea; versetele existente 13–20) Papirusul 18 (secolul III/4; versetele existente 4–7)Arthur S. Hunt. The Oxyrhynchus Papyri Part VIII. London: Egypt Exploration Fund, 1911, pp. 5 and 13. Codex Sinaiticus (330-360) Codex Alexandrinus (400-440) Codex Ephraemi Rescriptus (c. 450; versetele existente 3-20)
Referințe din Vechiul Testament Dintre referințele din Vechiul Testament din acest capitol, aproximativ jumătate dintre ele sunt versetele 7–20 care provin din Cartea lui Daniel, în special Daniel 7 și . Prin urmare, consideră această parte a capitolului un „midraș”. (Un midraș este un comentariu antic despre o parte din scripturile ebraice.) Aceste două capitole din Daniel descriu „Fiul omului”, care este folosit de Ioan ca model în cadrul scrierii sale, așa cum este enumerat parțial în următorul tabel:See also David Guzik. Study Guide for Daniel 10 Circumstances of the Final Vision Apocalipsa 1: 13-16 Daniel 10 :5-6 1:13 cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare și încins la piept cu un brâu de aur 10:5 un bărbat îmbrăcat în haine de in și încins la mijloc cu un brâu de aur 1:14 Ochii lui erau ca para focului 10:6 Ochii lui erau flăcări ca de foc 1:15 Picioarele Lui erau ca arama aprinsă și arsă într-un cuptor 10:6 Brațele și picioarele semănau cu niște aramă lustruită 1:15 glasul Lui era ca vuietul unor ape mari 10:6 Glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulțimi 1:16 Fața Lui era ca soarele când strălucește în toată puterea lui 10:6 Fața îi strălucea ca fulgerul
Altele Apocalipsa 1:4: Apocalipsa 1:7: ; Zaharia 12:10 Apocalipsa 1:13: Apocalipsa 1:18: ; ;
Prolog (1:1–8) Prologul acestei cărți, asemănător cu cel al Evangheliei după Ioan, este un fel de uvertură, care anunță temele principale, oferind cititorilor un punct de vedere pentru a interpreta viziunile care urmează. Această parte are unele caracteristici și formează o cu epilogul (Apocalipsa 22:6-21).
Versetul 1
Revelația / Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Și le-a făcut-o cunoscută trimițând prin îngerul Său la robul Său Ioan,
„Revelație” (): sau „apocalipsă” (cf. , ). Acest termen este folosit de cercetătorii biblici pentru un gen literar. Semnificația acestui cuvânt grecesc este „a dezvălui, a dezbrăca, a dezvălui un adevăr care înainte era necunoscut”, sau „o manifestare sau o înfățișare a unei persoane” (în acest caz, apariția lui Isus Hristos; cf. .). Acest verset de deschidere afirmă că Dumnezeu Tatăl și-a trimis mesagerul (implicarea sfinților îngeri ca în Tora; cf. ) pentru a face cunoscute apostolului Ioan adevăruri nedezvăluite anterior despre persoana lui Hristos înviat, care este tema principală a cărții.Meyer, Tom (2017). The Book of Revelation: A Verse by Verse Commentary. CreateSpace Independent Publishing Platform. Îngerii sunt menționați de peste 70 de ori în Cartea Apocalipsei și în fiecare capitol, cu excepția a două (4, 13). „De la Iisus Hristos”: forma greacă a lui „Iisus Hristos” este genitiv subiectiv, denotându-L pe Isus ca autor, nu ca subiect, al cărții, iar el este arătat ca revelator în toată cartea. „Trebuie să aibă loc în curând”: anticiparea este că aceste evenimente necunoscute anterior se vor concretiza pe scena mondială iminent (), în conformitate cu noțiunea că „este ceasul cel de pe urmă” (). Pentru o discuție despre identitatea lui „Ioan”, vezi Autoritatea lucrărilor ioanine .
Versetul 2 Care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu și despre mărturia lui Isus Hristos și a spus tot ce a văzut.
Ioan, care a avut ultimul cuvânt în ordinea canonică a Evangheliilor, are și ultimul cuvânt al Noului Testament, deoarece depune mărturie și mărturisește despre ceea ce a văzut și auzit, două cuvinte pe care le folosește frecvent în toate scrierile sale pentru a descrie o funcție specială în lucrarea sa: relatările sale de primă mână despre cuvintele și lucrările lui Hristos (Ioan 21:24, , Apocalipsa 1:2). „Mărturia lui Isus Hristos” din Apocalipsă este, în esență, aceeași mărturie pe care Isus a dat-o în timpul slujirii sale pe pământ, care se referea în principal la „împărăția lui care vine” și „viitorul națiunii lui Israel”.
Versetul 3
Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape! NKJV
Aceasta este prima dintre așa-numitele „șapte fericiri” din cartea Apocalipsei (cf. 14:13, 16:15; 19:9; 20:6; 22:7, 14), care sunt pronunțate asupra cititorilor, ascultătorilor (cărora li se citește cartea cu voce tare, după obiceiul din antichitate) și celor care ascultă mesajul (Apocalipsa 1:3, 22:7; cf. 1 Timotei 4:13). „Căci vremea este aproape”: se poate referi la Daniel 7:22b despre vremea când „sfinții vor lua în stăpânire împărăția”.
Versetul 4 dreapta|miniatura|295x295px| Apocalipsa 1:4–7 pe Papirusul 18 (secolele III/IV)
Ioan, către cele șapte Biserici care sunt în Asia: Har și pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era și Celui ce vine și din partea celor șapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie. Numărul 7 apare de 58 de ori în Apocalipsa, cu prima sa apariție aici, în Apocalipsa 1:4.
Evanghelicul notează că, la fel ca Pavel — despre care se spune în mod tradițional că a scris către șapte biserici (din Tesalonic, Galatia, Corint, Filipi, Roma, , Efes) — Ioan scrie de asemenea la șapte biserici: din Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodicea, toate se aflau în provincia romană Asia. „Harul”: În această salutare apostolică obișnuită, Ioan rezumă planul de răscumpărare al lui Dumnezeu, extinzând harul și pacea celor șapte biserici, oferind deplinătatea (Șalom, tradus „pace”) care este în Hristos.
Versetul 5
și din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel Întâi Născut din morți, Domnul împăraților pământului Ale Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său
„Martor credincios”: după cum Isus mărturisește adevărul (), ca să fie modelul pentru creștinii care au murit ca „martori” ( ; 11:7; ). Acesta este primul dintre multele titluri date lui Hristos înviat în Cartea Apocalipsei, care ar reaminti oricărui cititor apropiat al Bibliei ebraice de același titlu dat lui YHWH: „Domnul să fie martor adevărat și credincios între noi” (Ieremia 42:5); astfel, Ioan echivalează divinitatea și unitatea Tatălui și a Fiului care au venit „să dea mărturie despre adevăr” (Ioan 18:37). Binecuvântarea din versetele 4–5 este trinitatea cu un fundal complex. Primul element reflectă numele lui Dumnezeu așa cum a fost revelat lui Moise () cu interpretarea evreilor contemporani care extinde expresia „Eu sunt Cel ce sunt” la „Eu sunt Cel care este și Eu sunt Cel care am fost și Eu sunt Cel ce va fi” (Ierusalim Targum despre Deuteronomul 32:20). Al doilea element sub forma celor șapte duhuri dinaintea tronului său denotă Duhul Sfânt (cf. ; ). Cel de-al treilea element, Isus, este dat cu o descriere potrivită pentru credincioși, adică ca „martorul suprem pentru Dumnezeu care a murit din cauza mărturiei sale” (cf. ; ). Termenul grecesc „martor” a devenit cuvântul englezesc „martir”. „Întâiul născut din morți și stăpânitorul împăraților pământului”: sunt al doilea și al treilea titlu folosit în această carte pentru a descrie pe Hristos înviat, provenind din Psalmi, cum ar fi Psalmul 89:27, care subliniază veșnicia Legământului lui Dumnezeu cu Casa lui David: „De asemenea, îl voi face pe întâiul meu născut, mai presus decât împărații pământului”. Ultima strofă a acestui verset poate fi citată din ultimul mesaj al lui Iacov din Geneza 49 din secțiunea referitoare la Iuda (tribul lui Hristos): „El și-a spălat hainele în vin și hainele în sângele strugurilor” (), așa cum Targumul Ionatan și Ierusalim, precum și Talmudul Babilonului (Berakoth 57a) interpretează această declarație din Facerea 49 ca fiind despre Mesia.
Versetul 6
și a făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său, ale Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin.
„Împărăția și preoții”: „vocația promisă lui Israel” (; ), care este extinsă la biserică (I Petru 2:9).
Versetul 7 Iată că El vine pe nori. Și orice ochi Îl va vedea; și cei ce L-au străpuns. Și toate semințiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.
Acest verset este un apendice al salutului, în care Ioan rezumă a Doua Venire a lui Hristos ca un rege războinic divin, bazându-se pe un motiv evreiesc bine-cunoscut al venirii lui Mesia pe nori din Biblia ebraică () și în Noul Testament (), precum și legat de plecarea lui într-un nor: „și un nor l-a luat dinaintea lor” () și că se va întoarce în același mod. Ca și în Evanghelia sa (), Ioan citează în acest verset din Zaharia 12:10: „locuitorii Ierusalimului ... își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns”.
Versetul 8
Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotputernic.
Referință încrucișată: Isaia 44:6
Traducerile moderne folosesc cuvintele de început ale acestui verset ca „I am the Alpha and the Omega”, dar cuvântul „the” nu a apărut în versiunile mai vechi, cum ar fi Biblia de la Geneva și Versiunea King James., Revelation 1:8, accessed 3 October 2018 Dumnezeu vorbește aici pentru prima dată despre natura sa veșnică, citând Isaia 44:6: „Așa vorbește Domnul, Împăratul lui Israel și Răscumpărătorul lui, Domnul oștirilor: „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și, afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.” Declarația triplă a lui Ioan despre „cine este, cine a fost și cine va veni” este paralelă cu o declarație rabinică: „Sigiliul lui Dumnezeu este emet ” (Yomba 69b; Emet, care înseamnă „adevăr”, conține primul, mijlocul și ultimele litere ale alfabetului [ebraic], așa cum evreii se bazează pe Yomba 69b pentru a spune că Dumnezeu este începutul, mijlocul și sfârșitul tuturor lucrurilor.). Iosif l-a descris pe Dumnezeu ca „începutul, mijlocul și sfârșitul tuturor lucrurilor” (Contra Apion 2.190). Titlul „Atotputernicul” înseamnă a avea stăpânire peste toate și este tradus în LXX ca „Domnul oștirilor."
Cu toate că Apocalipsa 1:8 este uneori folosit pentru a afirma că Isus Hristos este Dumnezeu, aproape toate autoritățile în cercetarea cărții Apocalipsei l-au interpretat pe vorbitorul din Apocalipsa 1.8 ca fiind Dumnezeu Tatăl, nu Isus Hristos. E.g., R.H. Charles, The Revelation of St. John, With Introduction, Notes and Indices, 2 vols. (Edinburgh: T. & T. Clark, 1920), 1:20; George Eldon Ladd, A Commentary on the Revelation of John (Grand Rapids: Eerdmans, 1972), 29; Robert H. Mounce, The Book of Revelation (Grand Rapids: Eerdmans, 1977), 73; G.R. Beasley-Murray, “The Revelation,” in NBC (1970), 2nd ed., 1170; idem, The Book of Revelation, 59-60; Wilfrid J. Harrington, Revelation, in SPS (1993), 16:47; G.B. Caird, New Testament Theology, 193; P.R. Carrell, Jesus and the Angels, 116; R. Bauckham, The Theology of the Book of Revelation, 25, 50; C. Tuckett, Christology and the New Testament, 183; D.E. Aune, Revelation 1-5, 58.