miniatura|Cheltuielile mondiale pentru sănătate ca pondere din PIB-ul global. miniatura|873x873px| Cât a cheltuit Regatul Unit pentru sănătate în 2012?
Economia sănătății, cunoscută și sub numele de economie sanitară, reprezintă o ramură a economiei care se ocupă de aspectele legate de , performanța, importanța și conduita în ceea ce privește procesul de producție și de consum al serviciilor de sănătate și asistență medicală, sistemul sanitar. Economia sănătății are un rol important în identificarea modalităților de îmbunătățire a performanțelor în domeniul sănătății și a stilului de viață prin intermediul interacțiunilor dintre indivizi, furnizorii de servicii medicale și unitățile sanitareHoward, Brandon; Health, JH Bloomberg School of Public. "What Is Health Economics?". Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health, accesat pe 9 ianuarie 2024. În linii mari, economiștii din domeniul sănătății se ocupă cu analizarea sistemului sanitar și a factorilor care afectează sănătatea, precum fumatul, diabetul și obezitatea.
Una dintre cele mai mari dificultăți în ceea ce privește economia sistemului sanitar este faptul că nu respectă regulile standard ale economiei. De multe ori, prețul și calitatea sunt ascunse de către sistemul de terți plătitori reprezentat de companiile de asigurări și angajatori. În plus, deși este una dintre cele mai des utilizate metode de măsurare a calității tratamentelor, indicatorul QALY (Quality Adjusted Life Years – Ani de viață ajustați în funcție de calitate) este foarte greu de măsurat și se bazează pe presupuneri care sunt adesea nerezonabile.
Anul 1963, când Kenneth Arrow a publicat un articol deosebit de influent pe această temă, marchează începutul economiei sănătății ca domeniu de studiu. Teoria cercetătorului american a stabilit niște distincții conceptuale între sănătate și alte bunuri. Economia sănătății se remarcă prin factori precum intervenția guvernamentală extinsă, incertitudinea necuantificabilă din diverse domenii de specialitate, asimetria informațională, numeroase obstacole la intrarea pe piață, externalitățile și prezența unui agenților terți. În domeniul sanitar, agentul terț, asiguratorul, se ocupă de costurile adiacente asigurării de sănătate a pacientului, respectiv bunurile și serviciile medicale furnizate acestuia.
Economiștii din domeniul sănătății analizează o varietate de date financiare, inclusiv costuri, taxe și cheltuieli.
Incertitudinea este intrinsecă domeniului sanitar, atât în ceea ce privește rezultatele serviciilor primite de pacienți, cât și aspectele financiare. Decalajul de cunoștințe existent între un medic și un pacient creează o situație de avantaj evident pentru medic, situație numită .
Externalitățile apar frecvent în contextul sănătății și al asistenței medicale, în special în ceea ce privește, de exemplu, impactul bolilor infecțioase sau al abuzului de opioide. De exemplu, eforturile depuse pentru evitarea virozelor respiratorii, sau mai simplu, a răcelii, afectează și alte persoane în afară de grupul decidenților. O altă problemă este găsirea unor soluții durabile, umane și eficiente pentru epidemia de opioide din Statele Unite ale Americii.
Sfera de aplicare Sfera de aplicare a economiei sanitare este clar ilustrată de diagrama lui Alan Williams care împarte acest domeniul în opt subiecte distincte:
Care sunt factorii care influențează sănătatea? (în afară de asistența medicală) Cum poate fi definită sănătatea și ce importanță are aceasta? Cererea pentru asistență medicală Oferta de asistență medicală Evaluare microeconomică la nivelul tratamentului Echilibrul pieței Evaluarea la nivelul întregului sistem Mecanisme de planificare, stabilire a bugetelor și monitorizare.
Dezvoltarea economiei sanitare În secolul al III-lea î.Hr., Aristotel, filosof al Greciei Antice, a vorbit cândva despre relația dintre fermieri și medici în producție și troc. În secolul al XVII-lea, , un economist britanic din Perioada Clasică, a evidențiat importanța cheltuielilor medicale și de sănătate alocate muncitorilor, deoarece ar aduce beneficii economice.
Actualmente, studiul economiei sanitare se afirmă ca un remarcabil domeniu interdisciplinar, îmbinând teoria economică cu practica în domeniul sănătății. Mai mult decât atât, diversitatea ramurilor și domeniilor sale de cercetare este categorică. Este bine cunoscut faptul că această știință își are rădăcinile în tradiția academică a Statelor Unite .
(AMA) a fost înființată în 1848, având ca principale obiective avansarea științifică, crearea de standarde pentru educația medicală, lansarea unui program de etică medicală și îmbunătățirea sănătății publice. Cu toate acestea, abia în 1931, aceste preocupări economice au devenit parte din ordinea de zi a asociației, odată cu înființarea Biroului de Economie Medicală al AMA, al cărui rol este să studieze toate aspectele economice care afectează profesia medicală.
După cel de-al Doilea Război Mondial, cheltuielile medicale au crescut semnificativ în contextul îmbunătățirii rapide a nivelului tehnologic în , modernizării mijloacelor de diagnostic și tratament, a dotărilor și echipamentelor sanitare, îmbătrânirea demografică, creșterea accentuată a numărului de boli cronice și a cererii pentru îngrijirea medicală și alte motive. De exemplu, cheltuielile totale de sănătate în Statele Unite au crescut constant ca procent din produsul intern brut (PIB), reflectând importanța tot mai mare pe care societatea o acorda sănătății în raport cu alte bunuri și servicii non-sanitare. Între anii 1960 și 2013, procentajul cheltuielilor de sănătate din PIB a crescut de la 5,0% la 17,4%. În aceeași perioadă, creșterea medie anuală a cheltuielilor naționale de sănătate în termeni nominali a fost de 9,2%, comparativ cu o creșterea nominală a PIB-ului de 6,7%.
În același timp, cheltuielile pentru îngrijirea medicală în multe țări europene au crescut, reprezentând aproximativ 4% din PIB în anii '50 și 8% până la sfârșitul anilor '70. În ceea ce privește rata de creștere, proporția cheltuielilor pentru îngrijirea sănătății în PNB (produsul național brut) în multe țări a crescut cu 1% în anii '50, cu 1,5% în anii '60 și cu 2% în anii '70. Cheltuielile considerabile pentru medicină și sănătate au reprezentat o povară pentru guverne, antreprenori, muncitori și familii întregi. Această problemă a adus cu sine nevoia de a soluționa și restricționa creșterea cheltuielilor.
În plus, numărul serviciilor de sănătate a crescut pe scală largă, echipamentele tehnice au devenit mai avansate, iar diviziunea muncii și specialitățile medicale au înregistrat, de asemenea, creșteri. Serviciile medicale și de sănătate au evoluat către o „” care ocupă atât o cantitate semnificativă de capital și forță de muncă, cât și o poziție importantă în viața socio-economică. Cercetarea problemelor economice din sectorul sănătății a devenit un subiect important al cercetării economice.
Selma Muskin a publicat „Towards the definition of health economics” în 1958 și, patru ani mai târziu, lucrarea „Health as an Investment”. În acea perioadă, sănătatea era considerată, în general, mai degrabă o ramură consumatoare a economiei. Analiza lui Muskin a fost o perspectivă inovatoare asupra faptului că investiția în sănătate avea consecințe benefice pe termen lung pentru comunitate. Probabil, cea mai faimoasă și citată contribuție la această disciplină a fost lucrarea lui Kenneth Arrow „Incertitudinea și economia bunăstării îngrijirilor medicale”, publicată în 1963.
După anii '60, cercetarea în economia sănătății s-a dezvoltat în continuare, un al doilea seminar academic privind economia sănătății având loc în Statele Unite în 1962, urmat de un al treilea în 1968. În 1968, Organizația Mondială a Sănătății(OMS) a organizat primul seminar internațional de economie a sănătății la Moscova. Convocarea celor trei întâlniri a arătat că economia sănătății a intrat într-un forum academic ca direcție independentă, marcând totodată formarea oficială a economiei sanitare.
După anii '70, economia sanitară a intrat într-o perioadă de dezvoltare rapidă, iar economia asistenței medicale a apărut treptat. În 1979, Paul Feldstein, un renumit economist american specializat în domeniul sănătății, a folosit pentru prima dată principiile economiei pentru a discuta despre sectoarele de îngrijire pe termen lung, piața înregistrată și alte aspecte, punând astfel bazele apariției economiei asistenței medicale.
În 1983, a fost înființată revista „Nursing Economic” în Statele Unite, iar principalele sale domenii de cercetare includeau dezvoltarea pieței de îngrijire medicală, contabilitatea costurilor de asistență medicală, politici și gestionarea economică a asistenței medicale, etc. Publicarea revistei a reprezentat un punct-cheie al formării oficiale a economiei asistenței medicale. În 1993, Centrul de Cercetare a Costurilor de la a realizat un studiu sistematic al costurilor în domeniul asistenței medicale, numit simplu Sistemul de Clasificare a Intervențiilor în Asistența Medicală (Nursing Interventions Classification sau NIC). Practica specifică a inclus înființarea unei instituții speciale de cercetare cu specialiști cu normă întreagă, precum ordonarea conținutului contabilității costurilor în domeniul asistenței medicale și, în final, identificarea și clasificarea a 433 de elemente în 6 categorii. În același timp, Centrul de Cercetare a adoptat tehnologia computerizată pentru a realiza gestionarea costurilor în domeniul asistenței medicale, inclusiv evaluarea costurilor, bugetarea rezonabilă, administrarea procesului decizional, ș.a.m.d. Aceste tehnologii au jucat un rol crucial în îmbunătățirea eficienței și ameliorarea crizei de gestionare a asistenței medicale.
Cererea în domeniul sănătății Cererea pentru serviciile de sănătate este o din nevoia unui sistem de sănătate. Serviciile de sănătate sunt solicitate pentru consumatori ca mijloc de a obține un bilanț mai mare de „capital de sănătate". Cererea pentru sănătate este diferită de majoritatea celorlalte bunuri, deoarece indivizii alocă resurse pentru a consuma și produce sănătate.
Raportul (pag. 52) menționează că oamenii îndeplinesc patru roluri în sistemul de sănătate:
Contribuitori Cetățeni Furnizori Consumatori
Modelul lui din 1972, numit cererea de sănătate, a avut o influență semnificativă în acest domeniu de studiu și prezintă mai multe elemente care îl fac remarcabil. Modelul lui Grossman consideră că fiecare individ este atât un producător, cât și un consumator al sănătății. Sănătatea este tratată ca un bun care se devalorizează în timp în absența „investițiilor” în sănătate, astfel încât sănătatea este privită ca o formă de capital. Modelul recunoaște că sănătatea este atât un bun de consum care aduce satisfacție și utilitate directă, cât și un bun de investiții, care aduce satisfacție consumatorilor indirect prin reducerea zilelor de concediu medical. Investiția în sănătate este costisitoare, deoarece consumatorii trebuie să facă compromisuri între timpul și resursele dedicate sănătății, cum ar fi exercițiile la o sală de forță și alte obiective. Acești factori sunt utilizați pentru a determina nivelul optim de sănătate pe care îl va solicita o persoană. Modelul face predicții cu privire la efectele schimbărilor asupra prețurilor serviciilor de sănătate și alte bunuri, rezultatele pieței muncii – angajarea și salariile – și schimbările tehnologice. Aceste predicții cât și alte modele care extind lucrarea lui Grossman din 1972 stau la baza multor cercetări econometrice realizate de economiștii sănătății.