miniatura|Pachet de documente de pensie din SUA din 1906 legate cu sfoară roșie Birocrația este un termen referitor la reglementare sau conformitatea cu normele formale sau standardele care sunt considerate excesive, rigide sau redundante, ori la procedeele birocratice despre care se presupune că ar îngreuna sau chiar ar împiedica anumite acțiuni sau procesul decizional. De obicei, se folosește cu referire la situația guvernelor, corporațiilor și a altor organizații mari. Procedeele deseori categorizate drept „birocrație” includ completarea documentelor, obținerea licențelor, existența mai multor persoane sau comitete ce aprobă o decizie sau diverse reguli la nivel inferior, încetinind sau îngreunând gestionarea afacerilor sau chiar ambele situații, uneori. În anul 2021, într-o meta-analiză a studiilor de specialitate s-a constatat că birocrația împiedică performanța organizațională și bunăstarea angajaților, mai ales în cazul birocrației interne impusă de organizație asupra propriilor angajați, ce a fost identificată ca fiind deosebit de dăunătoare.
Povara administrativă, un concept conex, se referă la cheltuielile pe care cetățenii le pot avea în urma interacțiunii cu aparatul administrativ al statului, chiar și în cazul în care reglementările sau procedeele birocratice urmăresc scopurile legitime.
Origini În mod obișnuit, se consideră că termenul red tape, sintagma folosită pentru a desemna birocrația în limba engleză, originează la începutul secolului al XVI-lea, în administrația spaniolă a lui Charles al V-lea, și al Sfântului Imperiu Roman, care a început să folosească panglica sau sfoara roșie în efortul de a moderniza administrația ce îi conducea vastul Imperiu. Panglica roșie era folosită pentru legarea celor mai importante dosare ce necesitau dezbaterea imediată a și separarea acestora de problemele tratate în mod obișnuit, care erau legate cu sfoară obișnuită.
Chiar dacă nu administrau un teritoriu atât de vast precum Charles al V-lea, ceilalți monarhi europeni moderni au adoptat cu ușurință practica folosirii panglicii roșii pentru a diferenția dosarele importante ce trebuiau discutate pentru avansarea procesului administrativ.
Istoria de mai târziu Tradiția a persistat până in secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
În David Copperfield, Charles Dickens scria „Britannia, acea femeie nefericită, stă mereu în fața mea, precum o pasăre gata de dat la rotisor: străpunsă dintr-o parte în alta cu stilouri și legată de mâini și de picioare cu panglică roșie”. Practica englezească de a lega documentele și actele oficiale cu sfoară roșie a devenit cunoscută în scrierile lui Thomas Carlylep.1152, Brewer's Dictionary of Phrase & Fable, 17th Edition; Revised by J Ayto, 2005, care protesta împotriva inerției oficiale prin expresii precum „Puțin altceva decât o mașinărie vorbitoare birocratică și un sac nefericit de elocvență parlamentară.” Până în ziua de azi, majoritatea dosarelor avocaților pledanți și a celor venite din partea clienților privați, sunt legate cu o panglică de culoare roz, cunoscută sub numele de „panglică roz” (în engleză "pink tape") sau „panglică legală” (în engleză "legal tape").
Secolele al XX-lea–al XXI-lea La sfârșitul secolului al XX-lea și continuând în secolul al XXI-lea, secole în care funcționarii publici folosesc computere și tehnologia informației, o datină moștenită de la administrația Imperiului Spaniol este încă pusă în practică de către anumite servicii din eșalonul superior al administrației spaniole. Acestea continuă tradiția folosirii panglicii roșii pentru a lega dosarele importante ce trebuie discutate și a păstrării dosarului în panglică roșie odată ce acesta este închis. Așa se întâmplă, spre exemplu, în cazul , consiliul consultativ suprem al . În schimb, instanțele inferioare spaniole folosesc panglică obișnuită pentru a lega documentele, deoarece cazurile lor nu ar trebui să fie audiate la niveluri superioare.[] Guvernul spaniol plănuiește să renunțe treptat la utilizarea hârtiei și să renunțe la practica folosirii panglicii.
Birocrația spaniolă continuă să fie renumită pentru nivelurile deosebit de crescute ale birocrației (în sensul figurat), încă de la începutul secolului al XXI-lea. În anul 2013, Banca Mondială a clasat Spania pe locul 136 din 185 în ceea ce privește ușurința demarării unei afaceri, proces care, în medie, necesită 10 proceduri și 28 de zile.
Probleme asemănătoare persistă în întreaga America Latină. Spre exemplu, Mexicul a fost locul în care a luat naștere compania , una din cele mai mari firme farmaceutice ale secolului 20—dar în anul 1959, compania a optat pentru orașul Palo Alto, California(ceea ce acum este cunoscut ca Silicon Valley) din Statele Unite, din cauza frustrărilor oamenilor de știință în legătură cu întârzierile birocratice ale guvernului mexican ce impiedicau cercetările acestora în mod repetat. Cât despre anul 2009 în Mexic, au fost necesare 6 luni și o duzină de vizite la agenții guvernamentale pentru a obține o autorizație pentru vopsirea unei case, iar pentru obținerea unei prescripții medicale pentru gamaglobulină pentru tratarea un pacient a trebuit să dobândească semnături de la doi medici de stat și ștampile de la patru birocrați diferiți înainte de a prezenta prescripția la un dispensar.
În Statele Unite, reducerea birocrației a fost principiul central al unui studiu solicitat de către privind din anul 1993.
Definițiile birocrației Birocrația poate fi asimilată cu reguli organizaționale, reglementări și proceduri ce nu îndeplinesc nicio funcție socială sau administrativă semnificativă. Formalizarea și birocrația rămân în vigoare, aducând cu sine ineficiența, întârzierile nefolositoare și frustrarea.
O altă definiție a birocrației, adoptată în mai multe studii, o descrie ca fiind reprezentată de reguli, reglementări și proceduri ce rămân în vigoare și impun sarcini de reglementare, însă nu avansează scopurile legitime intenționate de reguli.
Sarcina de reglementare, prima componentă a acestei definiții, se referă la efortul și timpul depus pentru respectarea unei reguli. Funcționalitatea, a doua componentă a definiției, se referă la gradul perceput în care o regulă, o reglementare, sau procedură își îndeplinește scopul pentru care este menit să reglementeze, iar atunci când scopul nu este săvârșit, este aplicată regula „red tape” (birocrație) versus „green tape” (reguli destinate reducerii birocrației). Ambele componente, sarcinile de reglementare și lipsa funcționalității, trebuie să fie existente înainte ca o regulă să fie denotată ca fiind birocrație.
Potrivit unei perspective post-pozitiviste asupra lumii, cunoscută sub numele de „abordarea eficacității funcționale” sau „viziunea cost-beneficiu”, birocrația este definită prin formalități ineficiente, observabile și obiective în agențiile publice ceea ce înseamnă că acestea sunt disfuncționale pentru organizație și invalide pentru scopul intenționat. Această concepție a apărut în contextul birocrației ca „reguli, reglementări și proceduri ce rămân în vigoare și impun sarcini de reglementare pentru organizație, dar ineficace pentru obiectivele funcționale ale regulilor”.
Definițiile corespunzătoare birocrației au fost clasificate în două moduri:
Birocrația organizațională: Reguli, reglementări și proceduri ce rămân în vigoare și impun sarcini de reglementare pentru organizație, dar nu aduc nicio contribuție pentru îndeplinirea obiectivelor funcționale ale regulilor. Birocrația părților interesate: Reguli organizaționale, reglementări și proceduri ce rămân în vigoare și impun sarcini de reglementare, dar nu oferă niciun obiectiv valorificat de către un anumit grup de părți interesate.
Birocrația și reglementarea În esență, reglementarea există pentru a crea valoare publică și pentru a pune în valoare cetățenii afectați de practicile de comerț inexate, monopoluri, externalitățile și disfuncționalitățile pieței, precum și pentru înteprinderile ce beneficiază din urma reglementării sub forma protecției pe piață, subvențiilor și protecției titlurilor de proprietate — pentru cei care doresc ca reglementarea să le ofere certitudinea nevoită pentru a-și lua deciziile de afaceri.
Atunci, de ce reglementarea începe să fie percepută drept „birocrație”?
În revizuirile de reglementare și în dezbaterea publică privind reglementarea, termenul „birocrație” poate fi folosit în mod comutabil cu termenul „reglementare”. Cu toate acestea, birocrația și reglementarea nu sunt același lucru — termenul anterior este folosit pentru a descrie cerințele reglementare ce depășesc „limita de intervenție necesară pentru a aborda o problemă socială sau economică identificată”.
Revoluția neoliberală din anul 1970 și din începutul anului 1980, condusă de Președintele Statelor Unite Ronald Reagan și de prim-ministra Regatului Unit, Margaret Tatcher, au identificat statul ca fiind principalul suspect al „stagflației”, combinația ratei crescute de șomaj, creșterea inflației și creșterii economice scăzute. Se susținea faptul că rolul Guvernului ar trebui să fie conducerea, nu vâslirea. Guvernele erau percepute ca fiind costisitoare, ineficiente, ineficace, reticente față de risc, coercitive și captate de căutătorii de rente și interesele sectoriale.
În Australia, organizațiile precum Institutul de Afaceri Publice au împărtășit aceste sentimente, descriind creșterea „statului reglementator” drept dovada unei încercări de subminare a democrației australiene și o amenințare la adresa sistemelor de control democratice, judiciare, parlamentare și administrative. Creșterea ratei de utilizare a instrumentelor legislative și a cvasi-legislației, percepute ca „elemente reglementare nedetectabile”, este văzut ca un asalt asupra responsabilității democratice. Se dă de înțeles că Australia are o „criză birocratică” cauzată de o „avalanșă” a reglementării.
Cu toate acestea, reforma de reglementare este necesară, iar într-o revizuire recentă a fost declarat faptul că fuziunea în curs de desfășurare dintre reglementare și birocrație, fie ea intenționată sau nu, va stagna îmbunătățirea reglementării. În schimb, o soluție mai bună pentru „războiul politic împotriva reglementării și birocrației” ar fi ca punctul de plecare al oricărui guvern să fie perceperea reglementării drept un activ, nu ca un pasiv.
Definirea și măsurarea birocrației Birocrația este deseori asociată cu reglementarea sau conformitatea în general. În contextul "războaielor politice împotriva birocrației", opiniile care se concentrează asupra originii și scopului legislației observă că aceasta poate proveni din mai multe surse. Acestea pot include răspunsuri la eșecurile sau incidentele de pe piață, presiunea cetățenilor și campaniile organizațiilor necanonice. Un "război împotriva birocrației" este, prin urmare, considerat în mod inerent politic și se referă la diferite perspective asupra funcției reglementării, a funcției statului în societate și a relației adecvate dintre guvern, sectorul privat și comunitate.
Măsurătorile birocrației pot încerca fie să calculeze costurile activităților impuse de reglementări, fie să determine dimensiunea problemei prin raportare la numărul de instrumente de reglementare, de instrumente legislative sau la numărul de licențe sau autorizații care există în legătură cu un anumit sector. Cu toate acestea, acest tip de analiză care numără cuvintele sau articolele sunt considerate "modalități rudimentare de măsurare a sarcinii reglementării". Acestea pot confunda sarcini administrativ simple cu sisteme de înregistrare complexe sau bizantine și pot, de exemplu, confunda activitățile de reglementare legitime cu birocrația, date fiind condițiile subiective pentru a stabili dacă o cerință este sau nu este birocrație.