The Tortured Poets Department este al unsprezecelea album de studio al cântăreței și compozitoarei americane Taylor Swift. A fost lansat la 19 aprilie 2024, prin Republic Records, și a fost scris și produs de Swift împreună cu Jack Antonoff și Aaron Dessner. Swift a anunțat albumul la Cea de-a 66-a ediție anuală a Premiilor Grammy, pe 4 februarie 2024, după ce a câștigat premiul pentru Cel mai bun album pop vocal pentru cel de-al zecelea său album de studio, Midnights (2022).
Swift a conceput The Tortured Poets Department la scurt timp după ce a finalizat lucrul la Midnights și a continuat să îl dezvolte în timpul turneului Eras Tour (2023–2024), cel de-al șaselea turneu de concert al său. Artista a descris albumul drept o „linie de salvare”, considerându-l un punct culminant al procesului ei de compoziție. Este un album dublu, a cărui a doua parte, subtitrată The Anthology, a fost lansată surpriză la două ore după ediția standard. Post Malone apare pe piesa de deschidere „Fortnight”, lansată ca single principal, iar Florence and the Machine este prezentă pe „Florida!!!”. Din punct de vedere vizual, Swift a adoptat pentru album o estetică apropiată de academică întunecată.
Un album predominant synthpop cu influențe de rock și folk, producția sa cu tempo mediu este dominată de sintetizatoare și tobe, alături de instrumente live precum pianul și chitara. Tematic, albumul explorează starea psihologică a lui Swift și relația dintre viața sa publică și cea privată, îmbinând melancolia cu umorul. Criticii muzicali au lăudat albumul pentru caracterul său cathartic, introspectiv și pentru producția minimalistă, deși opiniile au fost împărțite în privința faptului că reprezintă o evoluție muzicală sau o continuitate stilistică pentru Swift.
Albumul a doborât mai multe recorduri comerciale. A depășit Midnights la capitolul fluxuri într-o singură zi pentru un album pe platforma de streaming Spotify și a înregistrat cel mai mare număr de precomenzi din istoria retailerului Target.
Fundal și concepție Swift și-a lansat cel de-al zecelea album de studio, Midnights, la 21 octombrie 2022, cu un succes comercial și critic considerabil. În 2023, ea a lansat două albume reînregistrate, Speak Now (Taylor's Version) și 1989 (Taylor's Version), ca parte a proiectului de reînregistrare.
La 4 februarie 2024, în ziua Celei de-a 66-a ediție anuală a Premiilor Grammy, la care Midnights era nominalizat, Swift a sugerat lansarea unui nou album prin schimbarea fotografiilor de profil de pe rețelele de socializare în imagini alb-negru. Fanii au speculat online că artista se pregătea să lanseze Reputation (Taylor's Version), o viitoare reînregistrare a celui de-al șaselea său album de studio, Reputation (2017). Site-ul oficial al artistei a părut, de asemenea, să funcționeze defectuos, afișând un cod de stare HTTP neobișnuit (321) și un mesaj de eroare („hneriergrd”), pe care fanii l-au interpretat ca o anagramă pentru „hering roșu”. Codul sursă al site-ului conținea, de asemenea, cuvinte în alte limbi decât engleza.
Swift a câștigat Premiul Grammy pentru cel mai bun album vocal pop și Albumul anului pentru Midnights; în discursul de acceptare pentru primul premiu, ea a anunțat un nou album de studio, la care lucrase încă din 2022, intitulat The Tortured Poets Department, programat pentru lansare la 19 aprilie 2024.
Coperta albumului a fost publicată pe conturile de socializare ale artistei, alături de o fotografie a unei note scrise de mână care includea traduceri în limba engleză ale unor termeni din codul sursă al site-ului.
Swift a caracterizat The Tortured Poets Department drept un album esențial pentru ea, afirmând că „avea cu adevărat nevoie” să îl realizeze. Ea a început să conceapă materialul imediat după ce a predat Midnights casei de discuri Republic Records și a continuat să lucreze la album în secret pe parcursul etapelor americane ale turneului Eras Tour din 2023. Potrivit artistei, realizarea albumului i-a reconfirmat rolul central al compoziției în viața ei, declarând: „Nu am avut niciodată un album pentru care să am nevoie de compoziție mai mult decât pentru Tortured Poets.”
Într-o postare pe Instagram care anunța lansarea, Swift a descris albumul drept „o antologie de lucrări noi care reflectă evenimente, opinii și sentimente dintr-un moment trecător și fatalist în timp — unul care a fost deopotrivă senzațional și dureros”.
Compoziție Versuri Tortured Poets este alcătuit din șaisprezece piese în ediția standard și include doi invitați: rapperul american Post Malone pe single-ul principal „Fortnight” și trupa engleză de indie rock Florence and the Machine, condusă de cântăreața și compozitoarea Florence Welch, pe piesa „Florida!!!”. Albumul a fost scris și produs în principal de Swift, în colaborare cu partenerii săi de lungă durată Jack Antonoff și Aaron Dessner; Welch și Malone au fost, de asemenea, coautori ai pieselor la care participă.
Bazat pe o scriitură personală și introspectivă, Tortured Poets explorează emoțiile trăite de Swift. Unii critici au remarcat că artista s-a inspirat din relațiile sale tumultuoase pentru a construi narațiuni lirice dezordonate, nefiltrate și vulnerabile. Vorbind publicului la un concert din Melbourne din cadrul turneului Eras Tour, Swift a descris albumul drept cel mai cathartic proiect al său de până atunci. Ann Powers a scris în NPR că, pe parcursul albumului, „Swift încearcă să înțeleagă cum se manifestă violența emoțională”.
Swift a reiterat, la același concert din Melbourne, caracterul cathartic al proiectului; piesa „I Can Do It with a Broken Heart” descrie modul în care artista traversa o perioadă de dificultăți emoționale în timp ce era în turneu. Powers a observat, de asemenea, că albumul investighează constant mecanismele violenței emoționale. Subliniind acoperirea mediatică intensă a faimei sporite și a vieții personale turbulente a lui Swift, Craig Jenkins de la Vulture a opinat că albumul o prezintă „mai interesată de redesenarea granițelor”, cu cântece precum „The Tortured Poets Department” și „But Daddy I Love Him” care reflectă asupra relațiilor sale din trecut.
Despărțirea este emoția centrală a albumului, exprimată prin teme precum furia, doliul și moartea, dar și, ocazional, prin umor și hiperbolă. Swift a descris materialul drept „fatalist”, cu „numeroase replici foarte dramatice despre viață și moarte”. Callie Ahlgrim de la Business Insider a caracterizat conținutul ca fiind „cel mai dezordonat, mai intens și mai amuzant” din cariera lui Swift. În The Independent, Helen Brown a sugerat că scriitura artistei își are rădăcinile în country, dezvoltând narațiuni mai ample decât pe predecesorul Midnights. În timp ce unii critici au considerat albumul în mare parte autobiografic, Shaad D'Souza de la Pitchfork a susținut că acesta se situează între confesiune și ficțiune narativă.
Producție și muzică Criticii au descris ediția standard drept un album predominant synthpop, cu o producție cu ritm mediu care integrează sintetizatoare și tobe proeminente. Mai multe piese au o instrumentație mai redusă, centrată pe pian sau chitară, cu influențe de rock și folk. Swift cântă în mare parte în registrul vocal inferior, oferind versuri cu un caracter conversațional, apropiat de stilul rap.
Alexis Petridis de la The Guardian a scris că sunetul albumului „se situează între pop-rock-ul lucios influențat de anii ’80 din 1989 (album) și minimalismul de pe Midnights”. Scriind pentru The Times, Will Hodgkinson a descris materialul ca un amalgam de synth-pop, balade puternice inspirate de anii 1980 și „AOR emoțional în stilul lui Stevie Nicks”. Josh Kupp de la Uproxx, care a numit albumul un proiect pronunțat lipsit de gen clar, s-a numărat printre criticii care au considerat că acesta se îndepărtează de atractivitatea radioului mainstream.
Cea de-a doua parte a albumului dublu, intitulată The Anthology, este alcătuită în mare parte din balade pentru pian. Dessner a produs majoritatea pieselor din acest al doilea volum, caracterizat printr-o instrumentație dominată de chitară acustică, pian discret și sintetizatoare subtile. Potrivit lui Mark Savage de la BBC, această jumătate are un sunet mai „liniștit”, evocând albumele lui Swift din 2020, Folklore și Evermore, observație împărtășită și de Mary Kate Carr de la The A.V. Club. Neil MacCormick de la Daily Telegraph a susținut că această abordare sonoră mai temperată permite o mai mare subtilitate lirică, explorând studii de personaje precum „Cassandra”, „Peter” și „Robin”, precum și teme de auto-reflecție în piese precum „The Albatross”, „The Bolter”, „I Look in People's Windows” și „I Hate It Here”.
Producție și stil muzical Partea standard a albumului este în mare parte synth-pop, cu o producție de tempo mediu care utilizează sintetizatoare discrete și tobe rarefiate. Interpretarea vocală a lui Swift se situează preponderent în registrul inferior, pentru a reda versuri cu un ton conversațional. Criticii au caracterizat producția drept minimalistă; Igor Bannikov de la PopMatters a descris-o ca fiind „simplistă, indie-ish și aproape dezactivată”.
Petridis a remarcat din nou echilibrul dintre pop-rock-ul influențat de anii ’80 din 1989 și minimalismul de pe Midnights, în timp ce Hodgkinson a reiterat caracterul eclectic al albumului, combinând synth-pop, balade în stilul anilor 1980 și AOR emoțional. Kupp a susținut că proiectul renunță în mare măsură la orientarea către difuzarea radio mainstream.
Mai multe piese prezintă o instrumentație mai dezgolită, dominată de pian sau chitară și influențe din alte genuri: „But Daddy I Love Him” și „Guilty as Sin?” includ tobe live și elemente de country și rock, „Down Bad” evocă R&B prin schimbările sale dinamice, iar „Fresh Out the Slammer” utilizează chitare electrice cu influențe de rock. Elemente de Muzică country — un gen explorat extensiv de Swift la începutul carierei — sunt, de asemenea, prezente pe parcursul albumului.
Titlul și opera de artă miniatura|Logo-ul oficial al albumului prezintă titlul său prescurtat. Absența unui apostrof în titlul oficial („The Tortured Poets Department”) a generat dezbateri privind corectitudinea gramaticală. Unii lingviști au susținut că „Tortured Poets” este folosit ca substantiv atributiv, similar titlului filmului din 1989 Dead Poets Society, și nu ca formă posesivă care ar justifica utilizarea unui apostrof. O teorie a fanilor sugerează că titlul ar face referire la un chat de grup împărtășit între Andrew Scott, Paul Mescal și Joe Alwyn, intitulat „The Tortured Man Club”.
Coperta, fotografiată de fotograful american Beth Garrabrant, este o fotografie glamour alb-negru în care Swift este întinsă pe un pat, purtând lenjerie neagră — un top transparent și pantaloni scurți cu talie înaltă — provenite de la casele de modă The Row și Yves Saint Laurent (marcă). Atât titlul, cât și opera de artă au fost parodiate de numeroase mărci, organizații, echipe sportive și francize și au inspirat numeroase meme-uri. În ansamblu, albumul este asociat cu o estetică academică întunecată.
Promovare și lansare