Traian Ionescu-Nișcov () a fost un filolog slavist și cercetător literar român, care a editat mai multe izvoare documentare cu privire la relațiile româno-slave. S-a specializat în limba cehă și a efectuat timp de mai multe decenii cercetări cu privire la relațiile culturale ceho-române care au avut loc între sfârșitul secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului al XX-lea. A devenit cunoscut ca autor al cărții Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă) (1981) și editor al corespondenței profesorului universitar ceh Jan Urban Jarník (1848–1923).
Biografie S-a născut la 20 martie 1898 în satul Grăjdana din comuna Tisău (județul Buzău). A urmat studii secundare la Buzău și apoi studii superioare de litere și drept la Universitatea din București. A lucrat ca profesor de liceu în perioada interbelică***, „Informațiuni”, în Cuvântul, anul IX, nr. 2863, joi 13 aprilie 1933, p. 7.***, „Informațiuni”, în Dreptatea, anul VII, nr. 1666, joi 13 aprilie 1933, p. 4.***, „Ultime informațiuni”, în Epoca, nr. 1268, joi 13 aprilie 1933, p. 4.***, „Conferințe despre România la Academia Comercială dela Praga”, în Argus, anul XXIII, nr. 6005, sâmbătă 15 aprilie 1933, p. 3. și a colaborat ocazional la ziarul Cuvântul. Dornic să-și îmbunătățească pregătirea profesională, a efectuat în anii 1930 studii de specializare la Universitatea Carolină din Praga și a obținut acolo titlul de doctor în filologie slavă.Decizia ministerială a Ministerului Educației Naționale, Cultelor și Artelor nr. 241.782 din 29 noiembrie 1940 cu privire la personal de serviciu în posturi vacante, publicat în Monitorul Oficial, anul CVIII, nr. 291, marți 10 decembrie 1940, Partea I-a, p. 6763. În perioada șederii sale la Praga, el a devenit un admirator al poporului ceh și al culturii cehe. Ministerul cehoslovac al Educației Naționale l-a însărcinat în aprilie 1933 pe profesorul Ionescu-Nișcov ca să țină un ciclu de conferințe despre cultura română și relațiile româno-cehoslovace la Academia de Înalte Studii Comerciale din Praga; aceste conferințe au avut loc de două ori pe săptămână pe lângă catedra de limba română a profesorului George Staca.
Reîntors în România, Traian Ionescu-Nișcov a lucrat un timp ca profesor de limba română categoria I la Gimnaziul Comercial din Brăila, de unde, prin decizia ministerială nr. 97.586 din 5 iunie 1937, a fost transferat în 1 septembrie 1937 la Liceul Comercial de băieți din Mizil.Decizia ministerială a Ministerului Educațiunii Naționale nr. 97.586 din 5 iunie 1937 privind reîncadrări în învățământul secundar, publicată în Monitorul Oficial, anul 105, nr. 129, luni 7 iunie 1937, Partea I-a, p. 5254. A profesat timp de trei ani la Mizil până în 26 noiembrie 1940, când, în baza deciziei ministeriale nr. 241.782 din 29 noiembrie 1940, a fost delegat ca inspector de specialitate pentru limba română, „cu plata salariului dela catedră”, în locul pr. Gh. Popescu-Dumești, care a revenit în postul didactic deținut anterior. A fost detașat apoi ca lector de limba și literatura română la Praga în perioadele 1943–1944 și 1946–1948, predând la Universitatea Carolină și la Academia Superioară de Comerț din capitala Cehoslovaciei. A alcătuit în această perioadă, în colaborare cu ing. Jindřich Prokš, un ghid de conversație ceho-român intitulat Rumun u českého zemědělce: Příručka česko-rumunských rozhovorů při práci v zemědělství, care a fost publicat în anul 1947 și urma a fi folosit de agricultorii cehi și de muncitorii români veniți la muncile agricole în Cehoslovacia.
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, s-a implicat, împreună cu un grup de membri ai Societății pentru relații culturale și economice româno-cehoslovace (, în publicarea revistei slavo-române Românoslavica. Revue des études slavoroumaines,V[áclav] Polák, V[ladimír] Hořejší, „Starea actuală a lingvisticii cehoslovace”, în Academia Republicii Populare Romîne, Institutul de Lingvistică din București, Studii și cercetări lingvistice (SCL), Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, anul VIII, nr. 2, 1957, p. 248.Dagmar Maria Anoca, „Slovacistica la Universitatea din București”, în Asociația Slaviștilor din România, Romanoslavica, Editura Universității din București, serie nouă, vol. XLVI, 2010, nr. 1, p. 10.I.P., „O revistă românească pentru studiul slavisticei la Praga”, în Adevěrul, anul LXI, nr. 17144, joi 22 aprilie 1948, p. 2. al cărei comitet de redacție avea sediul la Praga.***, „Sărbătorirea unui savant cehoslovac, prieten al țării noastre”, în Universul, anul LXV, nr. 238, 13 octombrie 1948, p. 3. Comitetul de redacție al revistei era format din Vladimír Buben (redactor responsabil), Tr. Ionescu-Nișcov (redactor șef), Pandele Olteanu (coredactor), Bohuslav Havránek, Karel Krejčí, Gh. Staca, Josef Macůrek, J. Š. Kvapil, Ján Stanislav, I.C. Chițimia, Damian Bogdan, Frank Wollman și Josef Vašica (membri). Revista, care urma să publice studii istorice, etnografice, lingvistice și arheologice, în limbile franceză și română, cu privire la relațiile româno-slave și îndeosebi româno-cehoslovace, a apărut într-un singur număr, în 1948.
Traian Ionescu-Nișcov s-a întors în România în anul 1948 și a lucrat pe post de cercetător literar principal la Institutul de Istorie al Academiei Române. Principala sa preocupare științifică a fost cercetarea relațiilor culturale ceho-române întreținute de intelectualii celor două popoare între sfârșitul secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului al XX-lea, care au dobândit un caracter privilegiat după încheierea Primului Război Mondial, după opinia Vioricăi Nișcov (fiica cercetătorului), ca urmare a paralelismului „destinelor istorice ale celor două popoare în epoca modernă”. A elaborat un referat negativ primei cărți a istoricului Lucian Boia, care era intitulată Relații între români, cehi și slovaci, 1848–1914 și urma să fie publicată în traducere în limba engleză de Editura Academiei RSR în cursul anului 1970; acel referat negativ a fost explicat ulterior de Boia prin relația rece a slavistului cu profesorul ceh Josef Macůrek (îndrumătorul științific al lucrării) și, de asemenea, prin dușmănia acestuia față de un posibil concurent în domeniul său de cercetare științifică.Lucian Boia, Cum am trecut prin comunism: al doilea sfert de veac, Editura Humanitas, București, 2019, pp. 59–60. Editura nu a ținut cont de referatul lui Nișcov, dar, cu toate acestea, publicarea cărții a fost amânată timp de șapte ani din rațiuni politice.Lucian Boia, Cum am trecut prin comunism: al doilea sfert de veac, Editura Humanitas, București, 2019, pp. 60–61.
Traian Ionescu-Nișcov a avut o fiică, Viorica Nișcov (n. 1936), care a devenit cercetătoare literară și traducătoare. A decedat la 1 septembrie 1989 în București.
Activitatea publicistică În cursul carierei sale, dr. Traian Ionescu-Nișcov a colaborat la mai multe publicații de specialitate, precum Buletinul Institutului Român din Sofia, Études Balkaniques, Revista de etnografie și folclor, Revue des Études Sud-Est Européennes, Romanoslavica, Studii, Studii și cercetări de istorie literară și folclor ș.a. A scris, de asemenea, câteva studii despre folclorul sud-est european.
Una dintre primele lucrări publicate a fost ghidul de conversație ceho-român intitulat Rumun u českého zemědělce: Příručka česko-rumunských rozhovorů při práci v zemědělství, pe care l-a elaborat în colaborare cu ing. Jindřich Prokš. Acest ghid, care a fost publicat în anul 1947 de Ministerul Agriculturii din Cehoslovacia, avea „scopul de a facilita înțelegerea [...] cu muncitorii agricoli români care vin să ajute agricultura cehoslovacă să depășească criza forței de muncă” și conține termeni agricoli folosiți în recoltarea și treieratul cerealelor, plantarea si recoltarea cartofilor sau prelucrarea sfeclei.
Traian Ionescu-Nișcov a fost interesat în mod deosebit de relațiile culturale ceho-române și a cercetat timp de mai multe decenii acest subiect. În urma cercetărilor sale, el a publicat în anul 1981 o carte intitulată Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă). Ionescu-Nișcov a editat, de asemenea, corespondența profesorului ceh Jan Urban Jarník (1848–1923) în două volume intitulate Corespondență, care încearcă să reconstituie periplul lingvistic și literar al unui mare filoromân. Primul volum, care a fost publicat în anul 1980 de Editura Minerva, conține scrisorile profesorului Jarník către corespondenți români, în timp ce al doilea volum, publicat de aceeași editură în 1983, include 347 de scrisori primite de profesor de la diverși corespondenți români, printre care P. Ispirescu (54 de scrisori), Constantin Georgian (26), Grigore Tocilescu (20), Arthur Gorovei (17), Moses Gaster (14), Ovid Densusianu (13), Titu Maiorescu (9), Vasile Goldiș și Heimann Hariton Tiktin (câte 5), Lazăr Șăineanu și Iuliu Zanne (câte 4). Relațiile lui Jarník cu românii sunt înfățișate, printre altele, în evocările ample „Cum am învățat românește” (1898), „Drumul pe care am mers” (1909) și „Dragoste de grai și viers românesc” (1922), care dovedesc voința îndârjită a profesorului de a scrie în limba română și interesul lui pentru limba, cultura și muzica populară română. Corespondența profesorului Jarník reprezintă, în opinia cercetătorului Traian Ionescu-Nișcov, un „dialog al marii prietenii” dintre popoarele ceh și român.
O continuare a celor două volume de corespondență a fost cartea Scrisori și vorbiri către ardeleni (1877–1941), ce conține texte selectate, note și comentarii de Traian Ionescu-Nișcov. Erau incluse aici texte aflate în manuscris sau publicate deja în periodice sau în colecții de documente, care aparțineau lui Jan Urban Jarník, abatelui Method Zavoral și profesorilor de limba română Hertvík Jarník și Jindra Hušková-Flajšhansová. Cartea a rămas mult timp o lucrare inedită, până când Viorica Nișcov a pregătit o versiune finală, colaționând materialul inițial cu manuscrisele sau textele publicate, definitivând notele rămase incomplete și adăugând alte note. În cele din urmă, această lucrare a fost publicată în anul 2005 de Editura Saeculum I.O. din București.
Scrieri Cărți Rumun u českého zemědělce: Příručka česko-rumunských rozhovorů při práci v zemědělství (Muncitorul român printre agricultorii cehi: Manual ceho-român pentru trebuințele agricultorilor cehi și muncitorilor români, aflați la muncile agricole din Cehoslovacia), Ministerstvo zemědělství, Praga, 1947, 32 p. – în colaborare cu ing. Jindřich Prokš Acte de cancelarie domnească. Ornamente și miniaturi, Ed. Meridiane, București, col. Manuscris, 1974, 120 p. – în colaborare cu Maria Soveja Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, 208 p.
Studii și articole „Contribuții la relațiunile româno-cehoslovace”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul V, nr. 3, 1 martie 1938, pp. 607–615. „Baltagul în limba cehă”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul VI, nr. 10, 1 octombrie 1939, pp. 213–220. „Alexandru Hasdeu. Introducere”, în Revista Istorică, București, anul XXVII, nr. 1–12, 1941, pp. 69–76. „Povestirile lui Alex. Hasdeu”, în Romînoslavica, Praga, nr. 1, 1948, pp. 95–99, 104. „Profesorul Maximilian Křepinský cu prilejul împlinirii a 80 de ani ”, în Studii și cercetări de lingvistică (SCL), Academia Republicii Populare Romîne, Institutul de Lingvistică din București, tomul VII, nr. 3–4, iulie–decembrie 1956, pp. 307–309. „Kirdjali dans la littérature universelle”, în Romanoslavica, Asociația Slaviștilor din Republica Populară Romînă, Universitatea din București, tomul I, 1958, pp. 105–123. „Григорий Сковорода и философские работы Александра Хаждэу” („Grigore Skovoroda și scrierile filozofice ale lui Alexandru Hasdeu”), în Romanoslavica, Asociația Slaviștilor din Republica Populară Romînă, Universitatea din București, tomul II, 1958, pp. 149–162.