miniatura|Ilustrație a conceptului de eternism, reprezentând un bărbat care își plimbă câinele. Timpul progresează de la stânga la dreapta în succesiunea imaginilor. Din perspectiva timpului obișnuit, fiecare dintre cele patru momente ar exista pe rând. Conform eternismului, toate cele patru momente există simultan. În filosofia spațiului și timpului, eternismul este o concepție asupra naturii ontologice a timpului care susține că toate momentele temporale sunt la fel de reale. Această perspectivă se distinge de prezentism și de teoria blocului în creștere a timpului, care afirmă că, cel puțin, viitorul nu este real în același mod ca celelalte momente temporale.

Anumite forme de eternism atribuie timpului o ontologie analogă cu cea a spațiului, considerându-l o dimensiune. În consecință, diferitele momente din timp sunt la fel de reale ca diferitele locații spațiale, iar evenimentele viitoare „există deja”, în același sens în care există deja alte locuri. De asemenea, această perspectivă neagă existența unui flux obiectiv al timpului.

Este uneori denumită teoria „universului-bloc” sau a „blocului temporal”, deoarece descrie spațiu-timpul ca un „bloc” cvadridimensional neschimbător, spre deosebire de viziunea asupra lumii ca un spațiu tridimensional afectat de trecerea timpului.

Prezentul În filosofia clasică, timpul este împărțit în trei regiuni distincte: „trecutul”, „prezentul” și „viitorul”. Acest model prezintă trecutul ca fix și neschimbător, iar viitorul ca fiind, cel puțin parțial, incert. Pe măsură ce timpul trece, momentul care a fost prezent devine parte a trecutului, iar o parte din viitor devine, la rândul său, noul prezent. Astfel, se spune că timpul „curge”, cu un prezent distinct care avansează spre viitor și lasă trecutul în urmă.

O astfel de viziune, numită prezentism, susține că doar prezentul există. Prezentul nu „se deplasează” printr-un mediu temporal, de la un punct real din trecut către un punct real din viitor, ci pur și simplu se schimbă. Trecutul și viitorul nu există ca entități reale, ci sunt concepte folosite pentru a descrie prezentul real, izolat și în continuă schimbare. Acest model convențional ridică însă o serie de probleme filozofice dificile și poate fi greu de conciliat cu teoriile științifice acceptate în prezent, precum teoria relativității.

dreapta|miniatura|180x180px| ilustrează relativitatea simultaneității. Ambele capete ale barei traversează inelul simultan în cadrul de referință al inelului (stânga), dar unul după altul în cadrul de referință al barei (dreapta). Relativitatea specială pune sub semnul întrebării ideea de simultaneitate absolută și de prezent universal. Conform principiului relativității simultaneității, observatori aflați în diferite cadre de referință inerțiale pot ajunge la concluzii diferite cu privire la faptul dacă două evenimente au avut loc simultan sau la momente diferite. Nu există o bază fizică pentru a privilegia judecățile unui anumit cadru de referință în detrimentul altuia.

Există însă evenimente care sunt non-simultane în toate cadrele de referință: atunci când un eveniment se află în al altuia — în trecutul sau viitorul său cauzal — toți observatorii vor fi de acord asupra ordinii lor temporale. Trecutul cauzal și viitorul cauzal sunt consistente în toate cadrele de referință, însă orice alt moment se află „în altă parte”, unde nu există un prezent, trecut sau viitor obiectiv. Nu există, prin urmare, un set fix de evenimente care să definească fizic prezentul.

Există o serie de argumente filosofice potrivit cărora relativitatea implică eternismul. Filozoful științei Dean Rickles afirmă că „consensul printre filozofi pare a fi că relativitatea specială și generală sunt incompatibile cu prezentismul”. Potrivit lui Christian Wüthrich, prezentismul poate fi salvat doar prin respingerea fie a empirismului, fie a relativității. și alți autori susțin existența unui , ale cărui judecăți despre lungime, timp și simultaneitate ar fi cele „adevărate”, chiar dacă nu există o metodă empirică de a identifica acest cadru.

Curgerea timpului

Antichitate De-a lungul istoriei, au fost formulate diverse argumente pentru și împotriva existenței unui flux independent al timpului, ilustrate de concepte precum fatalismul, reducționismul și platonismul:

Fatalismul clasic susține că orice propoziție despre viitor există deja și este fie adevărată, fie falsă. Prin urmare, ar exista un set de propoziții adevărate despre viitor, care descriu viitorul exact așa cum va fi. În această perspectivă, viitorul este considerat fix și inevitabil. Fatalismul este contestat prin postularea existenței unor propoziții care nu sunt nici adevărate, nici false, ci nedeterminate.

Reducționismul pune sub semnul întrebării posibilitatea ca timpul să existe independent de relațiile dintre evenimente.

Platonismul afirmă că timpul este absolut și există independent de evenimentele care au loc în el.

Filozoful grec Parmenide a susținut că realitatea este atemporală și că schimbarea nu poate exista (o idee dezvoltată de discipolul său Zenon din Eleea, cunoscut pentru paradoxurile sale despre mișcare).

Evul mediu Filozoafa Katherin A. Rogers a susținut că Anselm de Canterbury avea o concepție eternistă asupra timpului,Katherin A. Rogers (2007). "Anselmian Eternalism". Faith and Philosophy 24 (1):3-27. în timp ce filozoful a argumentat împotriva acestei interpretări,Brian Leftow (2009). "Anselmian Presentism. Faith and Philosophy" 26 (3):297-319. sugerând că Anselm susținea mai degrabă o formă de prezentism. Rogers a răspuns ulterior acestei critici, apărându-și interpretarea inițială.Katherin Rogers (2009). "Back to Eternalism". Faith and Philosophy 26 (3):320-338.

În cartea sa Anselm on Freedom, Rogers abordează această problemă folosind termenul „cvadridimensionalism” pentru a descrie viziunea lui Anselm, conform căreia prezentul nu are o poziție privilegiată din punct de vedere ontologic. De asemenea, ea observă că „Boethius și Augustin par uneori mai degrabă cvadridimensionaliști, dar Anselm este aparent primul care a adoptat această poziție în mod constant și explicit”.

Taneli Kukkonen susține în Oxford Handbook of Medieval Philosophy că „amestecul de limbaj eternist și prezentist la Augustin și Anselm, lipsit de rigiditate doctrinară, arată că filozofii medievali nu simțeau nevoia de a alege între tabere” așa cum o fac filozofii moderni.From Kukkonen's chapter on "Eternity" in The Oxford Handbook of Medieval Philosophy edited by John Marenbon (2012), p. 529.

Potrivit lui Augustin de Hipona, Dumnezeu transcende timpul, care există doar în universul creat. Toma de Aquino a susținut o idee similară, iar mulți teologi sunt de acord cu această concepție. Din această perspectivă, Dumnezeu ar percepe universul ca pe un întreg atemporal (asemănător unui bloc), în timp ce timpul ar apărea diferit pentru ființele finite aflate în interiorul lui.John Polkinghorne (2011). Science and Religion in Quest of Truth, p. 64.

Perioada modernă , în lucrarea sa , prezintă unul dintre cele mai influente argumente din filozofia modernă privind natura timpului.J. M. E. McTaggart, "The Unreality of Time", Mind 17: 457–73; reprinted in The Nature of Existence, Vol. 2, 1927. McTaggart susține că timpul este o iluzie. El argumentează că descrierea evenimentelor ca existente într-un timp absolut este autocontradictorie, deoarece evenimentele ar trebui să posede proprietăți de a fi trecute, prezente și viitoare, care sunt incompatibile între ele. McTaggart consideră că această contradicție afectează conceptul de timp în sine și concluzionează că realitatea este, în ultimă instanță, non-temporală. El numește această poziție „”.

Dirck Vorenkamp, în lucrarea sa „Ordinea temporală a seriei B în teoria timpului lui Dōgen”,Vorenkamp, Dirck (1995). "B-Series Temporal Order in Dogen's Theory of Time". Philosophy East and West 45 (3): 387–408. susține că învățătorul budist zen Dōgen a avut o concepție asupra timpului similară cu teoria B a lui McTaggart, care neagă existența unui prezent obiectiv. Totuși, Vorenkamp observă că unele dintre argumentele lui Dōgen includ și elemente caracteristice seriei A, ceea ce ar putea indica o anumită tensiune sau inconsecvență în gândirea sa.

Fizica cuantică Unii filozofi își fundamentează argumentele pe ideea unei teorii fundamentale „atemporale”, asociată adesea cu gravitația cuantică, care diferă în mod semnificativ de restul fizicii prin tratarea timpului. O astfel de perspectivă este utilizată, de exemplu, în teoria atemporalității propusă de .Barbour, Julian, The End of Time, 1999, Oxford University Press. Pe de altă parte, George Ellis susține că timpul apare absent din anumite modele cosmologice din cauza simplificărilor și detaliilor pe care acestea le omit.

Hrvoje Nikolić a propus un model de univers-bloc ca posibilă soluție la paradoxul informațional al găurilor negre.

Obiecții Filozofi precum critică modelul universului-bloc ca fiind o concepție insuficientă asupra timpului, deoarece ignoră aspecte precum trecerea timpului, centralitatea prezentului, direcția temporală și distincția dintre viitor și trecut.John Lucas, The Future, p. 8. În mod similar, Karl Popper a argumentat, în discuțiile sale cu Albert Einstein, împotriva determinismului și eternismului, adoptând o perspectivă apropiată de intuițiile bunului simț.

O teorie a timpului în care viitorul este predeterminat, dar lipsit de statut ontologic privilegiat al prezentului, contrazice percepția noastră obișnuită asupra timpului. Unii autori au susținut însă că teoriile de bun simț ale fluxului temporal pot fi compatibile cu eternismul, de exemplu a lui . Kastner (2010) sugerează că, pentru a păstra simplitatea interpretării, undele de ofertă și confirmare ar trebui considerate ca propagându-se într-un „spațiu” al posibilităților alternative.

În cartea sa , susține că timpul este fundamental din punct de vedere fizic, contrar poziției lui Einstein, care considera timpul o iluzie. Smolin avansează ipoteza că legile fizicii nu sunt fixe, ci evoluează în timp printr-o formă de selecție naturală cosmologică."Time Reborn: a new theory of time - a new view of the world". Royal Society of Arts. May 21, 2013. În lucrarea , scrisă împreună cu filozoful , el dezvoltă mai detaliat ideea trecerii fizice a timpului. Spre deosebire de viziunea ortodoxă a universului-bloc, Smolin propune existența unui „prezent extins” („thick present”), în care două evenimente prezente pot fi legate cauzal unul de celălalt.

Marina Cortês și Lee Smolin susțin, de asemenea, că anumite clase de sisteme dinamice discrete prezintă asimetria timpului și ireversibilitatea, aspecte considerate incompatibile cu interpretarea timpului în modelul universului-bloc.

contestă ferm interpretarea timpului în modelul universului-bloc. La conferința Time in Cosmology, desfășurată la în 2016, Elitzur a declarat: „Sunt sătul și obosit de acest univers-bloc [...] nu cred că joia viitoare are aceeași realitate ca joia aceasta. Viitorul nu există. Nu există! Din punct de vedere ontologic, nu este acolo.”Falk, D. (2016). A Debate Over the Physics of Time. Quanta Magazine. Elitzur și Shahar Dolev susțin că anumite experimente cuantice, precum Quantum Liar și evaporarea găurilor negre, subminează modelul clasic al universului-bloc și sugerează existența unei treceri obiective a timpului.

Note

Lectură suplimentară

Vezi și

Săgeata timpului Prezentismul filosofic Filosofia spațiului și timpului Stare de echilibru Teoria stării staționare

Categorie:Filozofia fizicii Categorie:Timp