Luca Arbore sau Arbure (cu alfabetul chirilic vechi: Лꙋка Арбꙋрє;Constantin Velichi, „Documente inedite de la Ștefan cel Mare la Ieremia Movilă”, în Revista Istorică, nr. 7–9/1934, p. 245 în latina renascentistă: HerborusNicolae Iorga, „Cronică”, în Revista Istorică, nr. 7–9/1934, p. 291 sau Copacius;Pâslariuc, pp. 8, 15 ) a fost un boier, diplomat și om de stat moldovean, de mai multe ori comandant al armatei țării și membru al familiei Arbore. A ieșit în evidență pentru prima dată în 1486, în timpul domniei lui Ștefan al III-lea (cel Mare), principe al Moldovei, cu care este posibil să fi fost rudă. A devenit portarul (sau pârcălabul) de lungă durată al Sucevei, îmbinând apărarea militară și funcțiile administrative cu o carieră diplomatică. Astfel, Arbore a organizat apărarea Sucevei în timpul invaziei poloneze din 1497, după care a fost confirmat drept unul dintre cei mai importanți curteni ai Moldovei.
În calitate de comandant militar, Arbore a participat la ocuparea de către moldoveni a Pocuției în 1502. El este identificat provizoriu ca fiind „Luca Valahul”, care l-a servit pe Ștefan în misiuni diplomatice cruciale în Polonia și în Marele Ducat al Moscovei. De asemenea, mare proprietar de pământ și patron al artelor, Arbore a comandat pictarea Bisericii Arbore. Clădirea este una dintre cele opt biserici moldovenești aflate pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Portarul Arbore a fost identificat, probabil în mod eronat, drept pretendent la tronul Moldovei în 1505. El l-a slujit în continuare pe fiul lui Ștefan, Bogdan al III-lea, care a avut nevoie de serviciile sale, în special în timpul confruntărilor de la granița dintre Moldova și Polonia din acel an. Și-a menținut poziția în ciuda înfrângerii suferite și, posibil în calitate de hatman, a continuat să servească drept tutore al fiului orfan al lui Bogdan, Ștefan al IV-lea „Ștefăniță”. În această calitate, el a aliniat țara cu Polonia și a purtat un război împotriva Hanatului Crimeii (un reprezentant al Imperiului Otoman), obținând o victorie majoră la Ștefănești în august 1518.
În 1523, principele i-a acuzat pe boierii din neamul Arbore de insubordonare și i-a executat pe cei mai mulți dintre ei. Deși acuzația inițială era probabil falsă, execuția în sine a declanșat o adevărată revoltă a boierilor. Neamul Arbore s-a destrămat în mare parte în 1523, dar a supraviețuit în principal prin descendenți de sex feminin; numele a fost în cele din urmă refolosit de persoane înrudite cu familia originală, inclusiv, la sfârșitul secolului al XIX-lea, de către savantul și politicianul Zamfir Arbore. Până atunci, portarul fusese recuperat ca figură simbolică și în literatura unor autori precum Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu și Barbu Ștefănescu Delavrancea.
Biografie Tinerețea Născut la o dată necunoscută,Eșanu, p. 136 Luca a fost fiul lui Cârstea Arbore, care a fost pârcălab al cetății Neamț în anii 1470, și al soției sale, Nastasia.Pahomi, pp. 85, 90; Stoicescu, p. 261 Diverși cercetători susțin că Cârstea, posibil cunoscut sub numele de Ioachim în unele surse, era frate cu Ștefan al III-lea, făcându-l pe Luca eligibil pentru tronul princiar.Pâslariuc, p. 4 Luca a mai avut un frate, Pitarul Ion, și o soră, Anușca.Stoicescu, pp. 261, 267 Anușca s-a căsătorit cu boierul Crasnăș. Tatăl acestuia din urmă, numit tot Crasnăș, era renumit ca boier disident, deoarece l-ar fi dezertat pe Ștefan al III-lea în timpul Bătăliei de la Baia.Stoicescu, pp. 266–267 Cârstea însuși a rămas loial principelui până la moartea sa. A fost ucis de Armata Otomană invadatoare în timpul invaziei din 1476, fie la Vaslui, fie în fața Cetății Neamț.Pahomi, p. 85Pâslariuc, p. 8
Principala funcție a lui Luca a fost cea de portar al Sucevei din 14 septembrie (stil nou: 24 septembrie) 1486.Stoicescu, p. 261 Atribuțiile acestei funcții au fost extinse considerabil de Ștefan: ea presupunea funcții de comandă în cadrul forțelor militare moldovenești și funcții diplomatice, obligându-l pe Arbore să devină poliglot. Până în 1500, el vorbea fluent slavona bisericească, poloneza și latina.Eșanu, p. 137 Din 1486, Ștefan i-a acordat portarului său jumătate din satul Țăpești, pe râul Lozova (cealaltă jumătate a fost acordată lui Duma Burdur în 1499).Chelcu & Chelcu, p. 153
În paralel, Arbore a fost scutierul unei moșii eponime din Bucovina și al comunei Șipote, din județul Iași. A devenit ctitor de biserici, cu hramul Ortodoxiei moldovenești, în ambele localități.Apetrei, pp. 126, 181–184; Stoicescu, p. 261 A cumpărat Arbore, incluzând orașul Solca de astăzi și comunele Botoșana și Iaslovăț, în martie 1502, transformând-o în principala sa moșie — favorizată, alături de Șipote, pentru că era cea mai apropiată de curțile preferate de Ștefan (Suceava și Hârlău).Pahomi, pp. 83–85, 102 Folclorul consemnează că Arbore folosea ca muncitori prizonieri de război polonezi și otomani, obligându-i să extragă piatră din râul Solca.Pahomi, p. 86 De la mama sa, Nastasia, portarul a moștenit și satul basarabean Hilăuți.Furtună, pp. 168, 170 Tradiția îi atribuie în continuare proprietatea asupra localității Hrițeni, în nordul Basarabiei.Lefter, p. 291
Arbore s-a căsătorit cu o doamnă numită Iuliana. O relatare sugerează că aceasta ar fi fost fiica comisului Petru Ezăreanul din județul Tutova, de asemenea ucis în războiul din 1475; acest lucru rămâne contestat.Maria Magdalena Székely, „«Acești pani au murit în război cu turcii»”, în Analele Putnei, vol. II, nr. 1–2, 2006, p. 33. Vezi și Stoicescu, p. 271 Au avut cel puțin patru fii: Toader, Nichita și Gliga, și Ioan, dintre care cel din urmă nu a supraviețuit până la vârsta adultă.Pahomi, pp. 90, 94, 96, 97 Unele înregistrări atestă un al cincilea fiu, Rubeo Arbore.Pahomi, p. 95 Dintre cele șapte fiice ale sale, Ana s-a căsătorit cu marele comis Pintilie Plaxa. O altă fiică, Marica, a fost mama Maricăi Solomon, soția vizitiului Solomon.Pahomi, pp. 90–91, 94–95, 97, 101, 102; Stoicescu, pp. 261–262, 323, 325, 446. Vezi și Schipor, pp. 220, 222; Vătămanu, pp. 303–305, 309, 315 În cele din urmă, o fiică, Sofiica, a fost considerată în mod tradițional soția unui mare vistier, Gavril Totrușan. Cercetătorii de mai târziu au afirmat că soțul ei a fost un alt vistier, Gavril Misici.Pâslariuc, p. 9 Cu toate acestea, potrivit cercetătorului Adrian Vătămanu, este posibil ca ea să fi fost a doua soție a lui Totrușan, iar Totrușan însuși să fi fost un Misici.Vătămanu, pp. 304–306, 308–309, 315–316 Arbore a avut și un nepot, Dragoș, pe care l-a pregătit pentru funcția de portar al SuceveiPâslariuc, pp. 11, 12–13 și căruia i-a donat o moșie în Țăpești.
În calitate de diplomat, Arbore a efectuat mai multe misiuni diplomatice în Polonia și în Marele Ducat al Moscovei. Istoricul Valentina Eșanu consideră că Arbore este Luka voloshanin sau Luca walachus („Luca Valahul”), menționat de mai multe surse ca fiind cel care a condus ambasadele lui Ștefan în cele două țări. Acest lucru ar însemna că, în 1496–1497, l-a însoțit pe trimisul moscovit Ivan Oscherin, care făcea călătorii dus-întors între Moscova și Moldova. Această misiune făcea parte dintr-o serie de contacte la nivel înalt între Moldova, Moscova și Lituania, convingându-l pe Alexandru Jagiellon, care era doar Mare Duce al Lituaniei la acea vreme, să se retragă dintr-o alianță cu Polonia.Eșanu, pp. 137–138, 140
În 1497, când Polonia a invadat Moldova și a asediat Suceava, Arbore ar fi organizat o „apărare eroică” a capitalei.Adauge, p. 83; Pâslariuc, pp. 3, 8. Vezi și Pahomi, p. 84 Evenimentele l-au adus pe Arbore în contact direct cu regele polonez Ioan Albert, după cum a menționat, cu câțiva ani mai târziu, fratele lui Albert, Alexandru Jagiellon. Scrisoarea lui Alexandru confirmă, de asemenea, că Albert îl vedea pe Arbore ca pe un posibil pretendent la tronul Moldovei; într-o altă cronică se spune că apărătorii i-ar fi dat următorul răspuns lui Albert: „Să știi că nu-l vom trăda pe domnul nostru și castelele sale, căci domnul nostru, prințul Ștefan, este pe câmpul de luptă cu armata sa; dacă dorești acest lucru, du-te și învinge-l, iar atunci castelele sale și întreaga țară vor fi ale tale”.Pilat, p. 45 Aceeași cronică descrie o întâlnire între Albert și Arbore în afara zidurilor castelului, la câteva zile de la începerea asediului. Albert, gândindu-se că Arbore ar putea avea aspirații princiare, i-a propus portarului să ocupe Suceava și să primească sprijin pentru obținerea tronului. Arbore a refuzat; Albert a încercat atunci să-l captureze pe Arbore, dar acesta a reușit să se retragă în cetate.
Proeminență miniatura|234x234px|Stema lui Arbore, bazată pe relieful bisericii sale
La sfârșitul anului 1497, itinerantul Oscherin și Luka Voloșanin au fost jefuiți în Terebovlea de o bandă de crimeeni și cazaci, care ar fi fost condusă de principele Iapancea. Incidentul l-a determinat pe Ștefan să ceară despăgubiri de la Mengli Ghirai, dar acestea nu au fost niciodată returnate în totalitate.Eșanu, p. 138 În 1501, în timp ce tensiunile dintre Polonia și Moldova se reaprindeau, Arbore a călătorit la Halîci și l-a informat pe starostele local că Moldova intenționa să anexeze acel oraș și, posibil, și alte părți ale Voievodatului Ruteniei. Nu se știe însă dacă vizita a fost o misiune diplomatică oficială sau o inițiativă proprie a lui Arbore. În acel an, mai mulți trimiși moscoviți au fost reținuți în Moldova de Ștefan, care dorea garanții de siguranță pentru fiica sa Olena, încarcerată alături de nepotul său Dmitri. Diplomații au fost eliberați în iunie 1502, fiind însoțiți înapoi la Moscova de moldovenii Doma și Uliuka; potrivit lui Eșanu, aceștia ar putea fi boierii Duma Burdur sau Duma Vlaiculovici și Arbore.Eșanu, pp. 138–139, 141
În toamna anului 1502, deși Alexandru Jagiellon preluase tronul polonez de la fratele său, Polonia și Moldova erau din nou în conflict între ele. În acest context, Arbore a avut un rol proeminent în ocuparea regiunii poloneze Pocuția. El și-a comandat propria piatră funerară cam în aceeași perioadă, probabil ca o măsură de precauție.Pâslariuc, p. 3 În timpul campaniei, Arbore s-a întâlnit din nou cu starostele de Halici, care l-a întrebat despre distrugerea unui castel de către moldoveni. Arbore a dat un răspuns ferm, menit să fie auzit de Alexandru Jagiellon: a sugerat că stăpânul său, Ștefan al III-lea, nu dorea să aibă niciun castel în apropierea graniței sale, cu excepția castelului de la Halici.Pilat, p. 47 Dacă identificarea lui Luca walachus este corectă, în noiembrie 1503 Arbore a condus, de asemenea, o delegație moldovenească la Lublin, încercând să ajungă la o înțelegere cu privire la anexarea Pocuției de către Ștefan.Eșanu, pp. 137, 139, 141
Arbore a fost integrat și în Sfatul boieresc în 1486, dar a revenit acolo abia în 1498, probabil pentru că lipsea prea des din țară în misiuni diplomatice.Eșanu, pp. 136–137, 138 Potrivit istoricului Virgil Pâslariuc, el a fost cooptat acolo pentru că îl susținea pe cneazul și succesorul desemnat al lui Ștefan, Bogdan al III-lea, a cărui pretenție la tron era contestată de frații săi și, de asemenea, pentru că era un războinic distins.Pâslariuc, pp. 2–3, 8 În ultimii ani ai domniei lui Ștefan al III-lea, Arbore și Ioan Tăutu au devenit din ce în ce mai influenți, căpătând tot mai multe atribuții; în 1503, Arbore a urcat și el în Sfatul boieresc, fiind trecut acolo ca al optulea boier ca importanță. Pentru o vreme, el a fost și Spătar, adică comandant militar al țării.Vătămanu, p. 303