Zimnicea este un oraș în județul Teleorman, Muntenia, România. Se află în punctul cel mai sudic al țării, la 42 km de reședința județului, Alexandria, la 130 km de București și 180 km de Craiova. Orașul este situat în Lunca Dunării, iar în apropiere se află Balta Suhaia și Ostrovul Gâsca care au fost desemnate de Guvernul României arii protejate de interes național. Zimnicea are o populație de de locuitori (2011), fiind astfel al patrulea ca mărime din județ.
La vest de Zimnicea se află o cetate geto-dacică din secolul IV î.Hr., dar prima atestare documentară a orașului este din 1385 sub numele de „Dezimnikos”, de către pelerini creștini ce fuseseră la Ierusalim și au trecut Dunărea pe aici. În 1835 era al douăsprezecelea oraș ca mărime din Țara Românească și un important punct vamal și de comerț. Zimnicea a fost reședința județului Teleorman în anii 1837-1838 și 1877.
În urma Cutremurului din 1977 autoritățile locale au raportat distrugerea a 80% din oraș, dar nicio victimă. După Revoluție aceste date au fost puse la îndoială și se spune că distrugerile au fost cauzate de excesul de zel al conducătorilor orașului din acea vreme, deși primarul de atunci, Sandu Dumitru, a negat. Programul de reconstrucție a fost demarat din ordinul lui Ceaușescu și, deși a durat trei ani, în urma acestuia au rămas o mulțime de blocuri de locuințe nefinalizate.
Istorie
În secolul al XIV-lea, izvoarele istorice atestă că pe locul fostei așezări geto-dacice era un sat românesc. Numele său este menționat documentar pentru prima dată în anul 1385, în jurnalele de călătorie ale unor pelerini creștini, Peter Sparanou și Ulrich Tennstadt, ce trecuseră Dunărea de la Sviștov la „Dezimnikos” la întoarcerea lor de la Ierusalim în 1385. Locul este menționat și în cronicile bizantine sub numele de „Demnitzikos”, „Dzimnikes” sau „Deziminkos” care apar în cronici chiar mai vechi, din secolul XII.Ghinea, p.1448 Fiind port la Dunăre, a înflorit ca oraș-târg aflat de-a lungul rutelor comerciale care legau Balcanii de Europa Centrală. O legendă protocronistă spune că s-ar fi numit „Zimnidava” încă de pe vremea dacilor, deși lingviștii spun că „Zimnik” este numele zeului slav al iernii, Slavii trecând pe aici Dunărea înghețată spre Imperiul Bizantin. În orice caz, alături de Roșiori de Vede, Zimnicea este cea mai veche așezare din sudul României.
În 1457 Vlad Țepeș a luptat cu Imperiul Otoman de-a lungul Dunării, trecând și pe la Zimnicea. În 1595 Mihai Viteazul a luptat cu Imperiul Otoman pentru a câștiga independența statului său de-a lungul Dunării și pe la Zimnicea.
În anul 1791 Zimnicea apărea pe hartă cu 116 case. În 1835 avea 531 de gospodării, fiind al doisprezecelea oraș-târg ca mărime din Țara Românească, menționat și ca punct vamal și de schimburi comerciale. În anul 1835 Zimnicea număra 2650 de locuitori, iar la sfârșitul secolului XIX-lea 4500.
La 1 iulie 1834 s-a înființat orașul liber Alexandria, iar o parte dintre orășenii din Zimnicea au plecat atunci în aceată localitate nou înființată. Pentru o scurtă perioadă de timp, între 1837–1838, Zimnicea a fost reședința județului Teleorman. Însă datorită neînțelegerilor dintre boieri și negustori, a fost înlocuită cu Turnu Măgurele.
Din 1860 Zimnicea a devenit punct de vamă. În timpul războiului de independență (1877 - 1878), a fost sediul de campanie al trupelor rusești și românești care treceau în Bulgaria pentru a lupta împotriva Imperiului Otoman. Și tot în timpul războiului de independență a fost din nou reședintă de județ pe o perioadă de 3 luni. În timpul acestui război, marele cneaz Alexei Alexandrovici, unul dintre fiii țarului Alexandru al II-lea, a fost promovat în funcția de comandant al escadrei ruse de pe Dunăre. La 9 ianuarie 1878, el a fost decorat cu Ordinul Sfântul Gheorghe - gradul patru, pentru conducerea sa „neobosită și eficientă a forțelor navale și a echipamentelor de la 14 iunie 1877 în construcția și întreținerea podurilor și a pontoanelor la Zimnicea, Pietroșani și Nikopol și succesul acestor măsuri în distrugerea forțelor inamice”.
În anul 1901 a fost inaugurată gara orașului.
În Primul Război Mondial, trupele Imperiului German au trecut Dunărea pe la Zimnicea, contribuind la distrugerea frontului românesc din Muntenia.
În anul 1930 sunt înregistrați 10.879 locuitori.
Cutremurul din 1977 nu a avut efecte devastatoare asupra orașului.Dezastrul de la Zimnicea, minciună pentru nea Nicu | Libertatea.ro Paradoxal însă, mare parte din distrugeri au avut loc după cutremur, prin demolări (fără ordin direct de la Ceaușescu), autoritățile comuniste locale dorind să creeze aici un oraș nou din temelii, după planurile și stilul urbanistic comunist. O bună parte din banii pentru reconstrucție au fost donați de Germania și Austria. 10 ani mai târziu, noua infrastructură se deteriorase puternic din cauza lucrărilor de proastă calitate. Multe clădiri începute acum 20 de ani, au rămas până în ziua de azi neterminate, astfel că zone întregi din Zimnicea sunt încă nelocuite.
Capitalele județului Teleorman au fost în timp:
Rușii de Vede (sec.XIV –1837) Zimnicea (1837-1838; 1877-1878) Turnu (1838-1877;1878-1948) Alexandria (1948 - prezent)
Geografie Zimnicea se situează în partea de sud a câmpiei Boian, la 40 km de municipiul Alexandria, la granița cu Bulgaria. Dunărea trece la distanță de 2 km de centrul Zimnicei, pe partea stângă a unui vechi braț al fluviului. Orașul Zimnicea – extrema sudică a României, este așezat pe malul stâng al fluviului Dunărea, la 43° 37' 07" latitudine nordică și 25° 23' 32" latitudine estică (Amnarul statistic al R.S.R., 1957, p. 19), având un relief de baltă și luncă (4 km), urmat de câmpie (15 km spre nord), cu o suprafață intravilană de 4,5 km². Are formă dreptunghiulară, cu terenul înclinat de la vest la est, cu baza de la sud spre râul Pasărea și este împărțit în două părți egale de Bulevardul Eroilor (așa-zisa Strada Gării).
Structura geologică a terenului zimnicean este formată din „soluri de luncă și deltă” (N. Florea), iar în lucrarea „Raionare pedogeografică a R.P.R.” ( N. Cernescu) se precizează că în „provincia danubio-getică cu sectorul Câmpia Zimnicea predomină cernoziomul, format pe terase acoperite cu depozite leossoide”.
Clima Clima orașului este, în general, temperat continentală, cu veri călduroase (42 °C - 25 iulie 2023) și ierni geroase (-17 °C -26 decembrie 2001). Așadar, contrastele de temperatură sunt destul de mari între vară și iarnă, în zonă interferându-se masele de aer tropical din sud și sud-vest cu cele de aer uscat din est și sud-est. În felul acesta se explică cum, cu oarecare risc, se poate cultiva chiar și smochinul. Postul pluviometric (înființat în 1963), dar și stația meteorologică oferă informații climaterice corecte preluate de numeroase lucrări de specialitate. Floră și faună Flora din zonă este caracteristică zonei de stepă și de silvostepă. Pădurile sunt puține, iar arborii predominanți sunt cei de esență moale, cum ar fi sălciile din luncă sau plopii albi.
Dintre plantele sălbatice ale zonei, amintim: păpădia, pirul, pelinul, măzărichea, coada șoricelului, mușețelul, toporașii, vioreaua, volbura, urzica, pătlagina, etc.. Mai pot fi întâlniți frasinii, exemplare de stejar, salcâmul, socul, castanii sălbatici, răchita, etc.. Există și vegetație cultivată cum ar fi: plantațiile de viță-de-vie și grădinile de zarzavat. Fauna din această zonă este adaptată condițiilor de vegetație existentă. Abundă mamiferele rozătoare: popândăul, hârciogul, iepurele, ariciul, cârtița. Mai apar și alte animale salbatice cum ar fi: porcul mistreț, vulpea și, în ultimii ani, căprioara. Din grupa păsărilor, menționăm: stăncuța, cucuveaua, prepelița, ciocănitoarea pestriță, rândunica, vrabia, cioara, ciocârlia, etc.. Reptilele sunt reprezentate de: șopârla cenușie, gușterul și șarpele de casă. În apele Dunării, a celorlalte râuri și pâraie trăiesc pești diferiți: crapul, bibanul, știuca, linul, șalăul, somnul, scrumbia, etc.. Fauna este completată de o mare varietate de insecte. Zona de la digul de protecție la fluviul Dunărea pe o adâncime interioară până la vatra localităților este folosit pentru cultivarea de cereale, pentru grădini de legume și zarzavaturi. Există păduri particulare intercalate între păduri ale statului. Lucrări silvice (tăieri de amenajare, plantări) se fac, de regulă, în ostroavele de pe fluviul Dunărea. Zona de la digul de protecție la fluviul Dunărea pe o adâncime interioară până la vatra localități este folosită pentru cultivarea de cereale și pentru grădini de legume și zarzavaturi.
Rețeaua hidrografică Rețeaua hidrografică din zona Zimnicea cuprinde fluviul Dunărea la 3 km de oraș: Viteza curentului = 0,8 - 0,9 m/s; Debitul mediu multianual = 5.800 mc/s.
Date și informații privind cotele și debitele istorice ale fluviului Dunărea din luna aprilie 2006: +DETALIIStația hidrometrică ZimniceaCota de atenție (cm)530Cota de inundație (cm)610Cota de pericol (cm)750Cota istorică (cm)/ Data690/ 08.04.2005Ultima cotă istorică (cm)/ Data840/ 24.04.2006Debitul mediu multianual cel mai mare - în luna aprilie (mc/s)7.900Debitul istoric (mc/s)/ Data13.000/ 08.04.2005Ultimul debit istoric (mc/s) / Data15.600/ 24.04.2006 Sensul de curgere al fluviului Dunărea este de la vest spre est. Fluviul Dunărea constituie frontieră naturală cu Bulgaria. Malul fluviului Dunărea este de tip jos, împădurit și supus erodării. La o distanță de 50–100 m față de fluviul Dunărea este amenajat un dig de protecție împotriva inundațiilor. În zonă se produc doar inundații naturale, de regulă primăvara, nefiind amenajate incinte special destinate pentru inundații controlate. În zona portului Zimnicea, malul fluviului Dunărea este consolidat pe o lungime de 800 de metri. În această zonă se produc, de asemenea, doar inundații naturale, de regulă primăvara.
În zona Zimnicea nu există poduri care traversează frontiera, nu există locuri de exploatare industrială a vadurilor (balastiere) și nu există locuri greu accesibile.
În situații de secetă, fluviul Dunărea își păstrează actualul curs normal. Șenalul navigabil pe fluviul Dunărea nu se modifică, singura modificare fiind debitul scăzut și micșorarea albiei. În astfel de situații circulația navală pe fluviul Dunărea se face cu atenționări speciale, se emit „Avize către navigatori”, iar pilotarea convoaielor de barje se face cu dificultate, cu o încărcare a barjelor la un pescaj mai mic și cu reducerea numărului de unități transportate.
Obiective turistice
Situl arheologic de la Zimnicea situat la vest de localitatea Zimnicea, cel mai sudic punct din România; găsim aici un complex cultural ce se întinde din epoca bronzului până în epoca medievală; în punctul "Cetate" se afla o fortificație, apărată de un val de pământ și de șanțuri adânci, datând din secolele IV-II î.Hr.; este cea mai veche cetate geto-dacică cunoscută până acum din Muntenia; pe atunci, purta numele de Zimnidava; peste aceasta s-a suprapus, în sectorul nord-vestic, fortificația medievală ridicată la sfârșitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân; în 1385, așezarea purta numele Dezimnikos; plasată în același complex cultural, în punctul "Câmpul Morților", se afla o necropolă getică, având cea mai veche datare tot din secolele IV-II î.Hr.; în aceeași arie se află și morminte medievale, în strânsă legătură cu cetatea din sistemul fortificat al Dunării.
Monumente ale naturii din județul Teleorman situate în orașul Zimnicea; nouă din cele zece monumente ale naturii sunt localizate pe Bulevardul Eroilor: trei castani porcești (având înălțimea de 17 m și circumferințe de 3 m, 3,30 m, respectiv 2,80 m), trei stejari (cu înălțimi de 23 m, 25 m și 19 m și circumferințe de 4,10 m, 2,80 m, respectiv 3 m), și trei salcâmi japonezi (cu înălțimi de 22 m, 21 m și 19 m, și circumferințe de 3,20 m, 2,05 m, respectiv 2,25 m), iar unul este localizat pe strada Turnu Magurele (stejar având înălțimea de 19,5 m și circumferința de 3,20 m).