Corjeuți este un sat localizat pe Platoul Moldovei de Nord, ce aparține de raionul Briceni, Republica Moldova.
Geografie left|miniatura|Relieful comunei Satul este situat pe râul Lopatnic, la o distanță de 25 km de orașul Edineț, la 21 km de și la 230 km de Chișinău. Vecinii săi sunt: la nord comuna Beleavinți, la nord-est - Caracușenii Vechi, la est - Trinca, la sud-est - Fetești, la sud - Lopatnic, la sud-vest - Bogdănești, la vest comunele Tețcani și Balasinești. Suprafață totală este de 52.59 km, cu un perimetru de 38.90 km.
Relief și geologie La intrare pe teritoriul comunei, râul Lopatnic a săpat un defileu printr-un fost recif – „Defileul Ciuntului” - o componentă a ariei protejate Complexul geologico-paleontologic din bazinul râului Lopatnic. În perimetrul Corjeuților acestă arie se întinde pe o suprafață de 46 ha. Defileul se caracterizează prin maluri abrupte – cu stânci tăiate aproape vertical și blocuri masive de calcar cu o configurație bizară.Alecu Reniță. Complexul geologic și paleontologic Caracușenii Vechi - Corjeuți. Natura, nr. 3 (144), martie 2004, p. 9. Fundamentul geologic al defileului este reprezentat de soluri nisipoase acoperite cu concrețiuni sferice de litotamniu peste care s-au depus resturi calcaroase de moluște, briozoare, diatomee care au format recife - mărturii ale întinderii Măriii Sarmatice și Tortoniene peste acest ținut. Pe versanții acestor stânci apa și vântul au creat câteva peșteri. De asemenea, pe malul drept al Lopatnicului, chiar la marginea nordică a satului, este amplasată Stânca Țiglău, formațiune ocrotită a cărei existență este amenințată în prezent de faptul că de două decenii localnicii sapă la temelia acesteia pentru a extrage material de construcție. Dinu Rusu. Stânca Țiglău, protejată de stat, distrusă de oameni . Moldova.org > Turism, 19 noiembrie 2012.
Complexul geologic și paleontologic Caracușenii Vechi – Corjeuți
Climă Nivelul fondului gamma (determinat în principal de conținutul în sol al radionuclizilor naturali), variază de la 12 până la 14 μR/oră.
Hidrografie miniatura|left|Râul Lopatnic în amonte de Corjeuți. Râul Lopatnic (Lopatinca) traversează comuna de la nord spre sud pe o distanță de cca 15,3 km. Cursul este bogat în vegetație acvatică, râul fiind puternic colmatat și eutrofizat.
Soluri Pe culmile și versanții toltrelor calcaroase predomină soluri de tip rendzinic. Acest tip de sol este reprezentat prin 2 subtipuri: tipice (carbonatice, cu o pondere mai mare) și levigate.
Floră Pe pantele calcaroase din preajma satului au fost identificate urechelnița (Sempervivum ruthenicum) - plantă înscrisă în Cartea Roșie a Republicii MoldovaCartea Roșie a Republicii Moldova. Ed. a 2-a. Chișinău: Știința, 2002. 288 p. ISBN 9975-67-311-2. și verechie podoliană (Scivereckia podolica) - specie rară.Postolache Drucioc, Stela Drucioc. Speciile de plante rare din flora Moldovei incluse în Convenția de la Berna. Mediul ambiant, nr. 1 (37), 2008, p. 44-46.
Fondul silvic ocupă suprafețe mici în cursului râului Lopatnic. În nordul comunei se întâlnesc păduri bogate în specii de arbori și tufari valoroși. Specia dominantă este stejarul obișnuit (Quercus robur) cu arbori de dimensiuni impunătoare de până la 80-90 cm în diametru. În preajma râului se întâlnesc plop și salcie. Algoflora râului Lopatnic este dominată de alge diatomee, alge verzi, cianofite și euglenofite.
Faună Ihtiofauna râului Lopatnic este reprezentată de 11 specii de pești: porcușor (Gobio obtusirostris), fufă (Leucaspius delineatus), babușcă (Rutilus rutilus) - specii eudominante; biban (Perca fluviatilis), guvidul-de-Amur (Percottus glehni), murgoi bălțat (Pseudorasbora parva), boarță (Rhodeus amarus), caras argintiu (Carassius gibelio), obleț (Alburnus alburnus), osar (Pungitius platygaster), zvârluga (Cobitis taenia) și ghiborț (Gymnocephalus cernuus).Bulat Denis, Bulat Dumitru, Usatîi Marin, Dumbrăveanu Dorin. Ihtiofauna râurilor mici din zona de nord a Republicii Moldova. Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științele vieții. Nr.1 (313), 2011, p. 95-103.
Legenda numelui miniatura|left|Stânca Țiglău Există o legendă care explică originea numelui localității: Cândva trăiau 2 tineri, un băiat pe nume Corj și o domniță care se numea Uța, ambii harnici, iubitori de viață și de muncă. De la cei doi – care ai întemeiat o familie, și-a luat numele satul, iar din hărnicia și din darul familiei lor se trage viața plină de hărnicie și de bogăție a oamenilor locului.Colaborarea este cheia succesului: Legenda satului Corjeuți. Alternative rurale, ianuarie 2008, p. 6.
Acest plai pitoresc, Frumos și strămoșesc Are legenda lui, Cunoscută orișicui:
Demult, foarte demult, Când erau șerpii în lut, Cu pădure căprioare, Dar în lunci multe cocoare,
La foșnetul copacilor, La mirosul macilor, La răcoarea izvorului, La chemarea dorului.
S-au întâlnit aici Doi tineri amici: Uța - mândră fată de boier Și Corj - de prin preajmă bun oier.
Și le-a zâmbit norocul, Căci splendid era locul Și munca mereu sporea, Din plin pământul rodea.Frumoasă era fata Uța Și Corj i-a obținut mânuța, Nuntă frumoasă au jucat ei, De-a plăcut chiar și la zei.
Pădurile se bucurau, Luncile cântau, Macii înfloreau, Izvoarele murmurau.
Trăiau în mare fericire, Pace și veșnică mulțumire, Case bune construiau, Oamenii se minunau.
Când copacii mari au crescut Mulți nepoți s-au mai născut, Ei fu duși în pământ tăcuți, Iar satul se numise Corjeuți.
Simboluri miniatura|150px|left|Stema satului aprobată în 2015 Stema satului Corjeuți este reprezentat de un scut tăiat nebulos; sus, în câmp roșu, o diligență înhămată cu un cal, staționând, totul de aur; jos, în câmp de argint, trei flori: două de nufăr galben (Nuphar lutea), de aur și fiecare înconjurată de câte trei frunze verzi, și una de nuc (Juglans regia), cu doi amenți masculini, verde. Scutul timbrat de o coroană sătească de aur.Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 2130 din 13 iunie 2016. In: Monitorul Oficial, 24 iunie 2016, nr. 169-183, art. 376
Drapelul reprezintă o pânză pătrată, roșie, cu talpă decupată nebulos, albă, și purtând în câmpul roșu o diligență înhămată cu un cal, staționând, totul galben.
Istorie Primele 4 așezări umane au existat pe aceste meleaguri între anii 4500-3000 î.e.n. Localnicii construiau case din nuiele și lut, se ocupau cu prelucrarea pământului, creșterea animalelor și se îndeletniceau cu meșteșugăritul, făceau diverse obiecte de uz casnic din argilă, cremene și oase de animale. Vasele de argilă erau împodobite cu brâie trasate cu vopsea cafenie, roșie sau albă. În epoca bronzului (1400-1300 î.e.n.) au existat ale 2 sate. Pe locul acestora au rămas movile de cenușă, case arse, vase și alte obiecte. În perioada romană a a luat ființă o altă localitate, distrusă în 376 e.n. de hoardele hunilor. Pe vatra satului au fost identificate grămezi de lut ars, case arse, obiecte casnice etc.Hâncu, Ion. Vetre strămoșești din Republica Moldova. Material arheologic informativ-didactic. Chișinău: Editura Știința, 2003. - 508 p. ISBN 9975-67-297-3
În Istoria ținutului Hotin de la origini până la 1806 (publicat în 2002) pentru prima atestare a satului Corjeuți este indicată data de 14 martie 1618.Ion Gumenâi. Istoria ținutului Hotin, de la origini până la 1806. Chișinăuː Civitas, 2002, p. 270. Însă, după verificarea sursei la care se face referire,Ionașcu, I et al. Documente privind istoria României. A, Moldova. Veacul XVII. Volumul IV (1616-1620). București: Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1956. p. 345. se constată confuzie în privința acestei date, din acest motiv nu poate fi considerată prima mențiune a acestei moșii.Teodor Candu. Date noi cu privire la istoria moșiilor și satelor din bazinul râului Vilia de la sfârșitul secolului al XVI-lea – începutul secolului al XIX-lea. Corjeuți, ținutul Hotin. CADENȚE PESTE TIMP. Revista cadrelor militare în rezervă și a veteranilor de război din județul Vaslui, 2016, ANUL III, Nr. 2 (8), p. 51. Prima atestare documentară certă a satului datează din 28 aprilie 1620, când domnul Țării Moldovei Radu Mihnea întărea lui Nicoriță hatman și jupânesei sale o serie de sate din ținutul Hotin, printre care și satul Corjeuți.Ion Gumenâi. Istoria ținutului Hotin, de la origini până la 1806. Chișinăuː Civitas, 2002, p. 146. În 1624 Zalnițchi, un dregător polonez care stăpânea la acea vreme Corjeuții, transmite satul vornicului Nicoară în schimbul la 300 de ughii roșii, haine și alte lucruri. În 1654 o hotărăre de judecată a lui Gheorghe Ștefan voievod întărește închinarea satului către Andreiaș, fost mare medelnicer. La 1661 Radu stolnicul, un urmaș al lui Andreiaș, lăsa moștenire moșia Corjeuți, soției sale, Elena. Aceasta din urmă, se învoiește în 1692 cu ginerii ei Preda Palade și Gheorghe Moțoc, pentru a stăpâni în două toate moșiile, printre care și satul Corjeuți. Mai târziu satele au fost totuși împărțite, deoarece în 1713 Agafița, sora lui Preda Palade stolnicul, dăruiește ginerelui său Ioan Neniul spătar jumătate din Corjeuți. În 1770 este edificată prima biserică din lemn. În 1774 la Corjeuții se găseau 125 de gospodării. La 1795 proprietara satul este Maria, fiica lui Gheorghe Moțoc.
În anii 1812-1821 satul aparținea la 2 moșieri: Matei Krupenski (primul viceguvernator al Basarabiei, 1816-1823) și Zamfirachi Ralli. Conform recensământului din 1817 Corjeuții erau un sat înstărit ce avea 2 preoți, 1 dascăl, 1 pălămar, 157 de gospodării, 13 văduve, 29 de burlaci (în total 194 de bărbați). Krupenski deținea 550 de fălci de fâneață, 500 de fălci de pământ arabil, 350 de fălci de imaș, 1 heleșteu, 1 moară, 3 livezi. Ralli avea 750 de fălci de fâneață și 300 de fălci de pământ arabil. Teritorial satul aparținea Ocolului de Mijloc, Ținutul Hotin.И. Н. Халиппа. Роспись землевладения и сословного строя населения Бессарабии по данным переписи 1817 года// Труды Бессарабской губернской ученой архивной комиссии. — Кишинёв: Типо-литография Э. Шлиомовича, 1907. — Т. 3. — 596 с. Ulterior Corjeuții devin proprietatea generalului I. Nicoriță. Se presupune că în acea perioadă s-a construit o ratușă cu han, baie, o dugheană, grajduri. În 1820 biserica este reconstruită din piatră.
În 1859 în sat erau 148 de gospodării, 560 de bărbați și 572 de femei, funcționa o distilerie a spirtului cu o capacitate de 21069 vedre de alcool. Список населенных мест по сведениям 1859 года. III. Бессарабская область. -СПб, 1861. Distileria fondată de boierul Melnikov la mijlocul secolul XIX era un din cele mai mari întreprinderi industriale din Basarabia. Următorul posesor al moșiei și distileriei devine V. Kalmuțchi. Prima instituție de învățământ a fost înființată în 1861 - anume o școală parohială pe lângă biserică. În conformitate cu hotărârea Cârmuirii provinciei Basarabia din 5 martie 1864, Administrația de plasă Corjeuți a fost transferată în târgul Edineț. În 1869 copii erau instruiți de preotul Mihail Lungu, iar în 1884 de învățătorul Iosif Rudnițchi, decorat cu Medalia de argint și Panglica Alexandru pentru succesele pedagogice. În anul școlar 1884/1885 în catalog erau înregistrați 57 de băieți și 3 fete. Toate disciplinele se predau exclusiv în limba rusă. Materialul didactic utilizat de elevi era reprezentat de 230 de cărți și 182 de manuale. Conform statisticilor din 1886 în Corjeuți erau 411 de gospodării și 1657 de locuitori, biserică ortodoxă, școală și stație poștală.Волости и важнейшие селения Европейской России. Вып. 8. Губернии Новороссийской группы. Санкт-Петербург: Издание Центрального Статистического Комитета. 1886. În a doua jumătate a secolului XIX în sat funcționau o moară cu aburi, o fermă de producere a cărnii care exporta în guberniile centrale ale Rusiei și Polonia, o livadă exploatată industrial.
Conacul familiei Krupensky din Corjeuți