Sol diez minor este o tonalitate minoră bazată pe nota Sol♯, alcătuită din sunetele Sol♯, La♯, Si, Do♯, Re♯, Mi și Fa♯. Armura tonală conține cinci diezi.
Relativa sa majoră este Si major. Paralela majoră, Sol diez major, este rar utilizată și este de obicei înlocuită de echivalentul său enarmonic, La bemol major, deoarece Sol diez major ar necesita un Fa dublu diez în armură, ceea ce o face nepractică din punct de vedere notațional. Echivalentul enarmonic al tonalității sol diez minor este La bemol minor, care are șapte bemoli, în timp ce sol diez minor are doar cinci diezi; din acest motiv, sol diez minor este uneori folosit ca paralelă minoră pentru La bemol major. O situație enarmonică similară apare și în cazul perechilor Re bemol major – Do diez minor și, în anumite contexte, Sol major – Fa diez minor.
Acorduri pe gradele gamei Acordurile construite pe gradele gamei sol diez minor sunt:
Tonică – Sol diez minor Supratonică – La diez diminuat Mediantă – Si major Subdominantă – Do diez minor Dominantă – Re diez minor Submediantă – Mi major Subtonică – Fa diez major
Muzică în sol diez minor Deși tonalitatea este rar utilizată în muzica orchestrală, cu excepția modulațiilor, ea apare mai frecvent în muzica pentru pian și alte instrumente cu claviatură. Un exemplu notabil este Sonata pentru pian nr. 2 de Alexander Scriabin, compozitor care a manifestat o preferință pentru această tonalitate. Dmitri Șostakovici a folosit sol diez minor în a doua mișcare a Cvartetului de coarde nr. 8, iar mișcarea lentă a Simfoniei nr. 8 este, de asemenea, în această tonalitate.
În practica orchestrală, atunci când se utilizează sol diez minor, părțile pentru instrumentele de suflat în Si♭ sunt adesea notate enarmonic în La bemol minor pentru a facilita citirea, sau se folosesc instrumente acordate în La, rezultând o transpunere mai accesibilă (de exemplu, în si minor).
Puține simfonii sunt scrise în sol diez minor; printre acestea se numără Simfonia nr. 17 de Nikolai Myaskovsky, Simfonia în sol diez minor (2014) de Elliot Goldenthal și o lucrare juvenilă abandonată de Marc Blitzstein.
Menuetul din Sonata pentru pian în Mi bemol major, op. 44 („The Farewell”) de Jan Ladislav Dussek este în sol diez minor.
Frédéric Chopin a compus o Poloneză în sol diez minor (op. post., 1822). De asemenea, Studiul nr. 6, prima Mazurcă din op. 33 și Preludiul nr. 12 din ciclul celor 24 de preludii, op. 28, sunt în sol diez minor.
Modest Mussorgsky a scris mișcările „The Old Castle” și „Bydło” din suita Pictures at an Exhibition în sol diez minor.
„La campanella” de Franz Liszt, din Grandes études de Paganini, este în sol diez minor.
Sonata pentru pian nr. 2 („Sonata-Fantasy”), op. 19, de Alexander Scriabin este în sol diez minor.
„Scarbo” de Maurice Ravel, din Gaspard de la nuit (1908), este în sol diez minor.
Jean Sibelius a scris mișcarea lentă a Simfoniei nr. 3 în sol diez minor.
Johann Sebastian Bach a compus, de asemenea, Preludiul și fuga nr. 18 din ambele cărți ale Clavecinului bine temperat în sol diez minor; în Cartea I, ambele piese se încheie cu o terță picardică, folosind un Si diez în acordul final de sol diez minor.
Note