miniatura| O mașină de tuns iarba rotativă tipică modernă, alimentată cu benzină/petrol, cu lame de tăiere autoalimentate, dar care necesită în continuare forța umană pentru a o deplasa pe sol și a o ghida. Mașinile de tuns iarba de tipul celor prezentate au de obicei o lățime cuprinsă între 51 și 61 cm. miniatura| O . miniatura| O alimentată cu baterii miniatura| O motocositoare comercială cu turație zero O mașină de tuns iarba (cunoscută și sub denumirea de mașină de tăiat iarba sau pur și simplu de motocoasă/motocositoare) este un dispozitiv care utilizează una sau mai multe lame rotative (sau o rolă) pentru a tăia o suprafață cu iarbă la o înălțime uniformă. Înălțimea ierbii tăiate poate fi fixată prin proiectarea mașinii de tuns iarba, dar în general este reglabilă de către operator, de obicei printr-o singură pârghie principală sau printr-un mecanism pe fiecare dintre roțile mașinii. Lamele pot fi acționate prin forță manuală, cu roți conectate mecanic la lamele de tăiere, astfel încât lamele să se învârtă atunci când mașina de tuns iarba este împinsă înainte, sau mașina poate avea un motor electric alimentat de la baterie sau de la priză. Cea mai comună sursă de energie autonomă pentru mașinile de tuns iarba este un mic motor cu ardere internă în patru timpi (de obicei ). Mașinile de tuns iarba mai mici sunt adesea lipsite de orice formă de autopropulsie, necesitând forța umană pentru a se deplasa pe o suprafață; mașinile de tuns iarba „walk-behind” sunt autopropulsate, necesitând un om doar pentru a merge în spatele lor și a le ghida. Mașinile de tuns iarba mai mari sunt, de obicei, fie autopropulsate de tipul „walk-behind”, fie, mai des, sunt mașini de tuns iarba „ride-on” pe care operatorul poate sta și le poate controla. O („robot de tuns iarba”, „mowbot” etc.) este concepută pentru a funcționa fie complet singură, fie, mai rar, cu ajutorul unui operator prin intermediul unei telecomenzi.

La mașinile de tuns iarba sunt utilizate două tipuri principale de lame. Mașinile de tuns iarba care utilizează o singură lamă care se rotește în jurul unei singure axe verticale sunt cunoscute sub denumirea de mașini de tuns iarba rotative, în timp ce cele care utilizează o bară de tăiere și un ansamblu de lame multiple care se rotesc în jurul unei singure axe orizontale sunt cunoscute sub denumirea de mașini de tuns iarba cilindrice sau cu tambur (deși, în unele versiuni, bara de tăiere este singura lamă, iar ansamblul rotativ constă din piese metalice plate care forțează firele de iarbă împotriva barei de tăiere ascuțite).

Există mai multe tipuri de mașini de tuns iarba, fiecare potrivită pentru o anumită scară și scop. Cele mai mici tipuri, motocoasele cu împingere fără motor, sunt potrivite pentru peluzele și grădinile rezidențiale mici. Mașinile de tuns cu împingere cu motor electric sau cu piston sunt utilizate pentru peluzele rezidențiale mai mari (deși există o anumită suprapunere). , care uneori seamănă cu tractoare mici, sunt mai mari decât mașinile de tuns iarba cu împingere și sunt potrivite pentru peluzele mari. Cu toate acestea, mașinile comerciale de tuns iarba cu plimbare (cum ar fi ) pot fi de tip „stand-on” și adesea nu seamănă deloc cu tractoarele de gazon rezidențiale, fiind concepute pentru a tunde suprafețe mari la viteză mare în cel mai scurt timp posibil. Cele mai mari mașini de tuns iarba multifuncționale (cu mai multe lame) sunt montate pe tractoare și sunt concepute pentru suprafețe mari de iarbă, cum ar fi terenurile de golf și parcurile municipale, deși sunt nepotrivite pentru terenuri complexe.

Istorie

Invenție Mașina de tuns iarba a fost inventată în 1830 de Edwin Beard Budding din Stroud, Gloucestershire, Anglia. Cositoarea lui Budding a fost proiectată în primul rând pentru a tăia iarba de pe terenurile de sport și din grădinile extinse, ca o alternativă superioară la coasă, și a primit un brevet britanic pe 31 august 1830.; vezi pag. 1, col 2. Pentru o copie, consultați Google Patents copy. Această sursă indică numărul brevetului ca fiind „6,080”. Conform „British patent numbers 1617 - 1852 (old series) ”, numărul de brevet ar fi fost atribuit cândva după 1852 și a luat forma «6080/1830». stanga|miniatura|O cositoare cilindrică (cu tambur) timpurie, care prezintă o lamă de tăiere fixă în fața rolei din spate și lamele rotative acționate de roți Prima mașină a lui Budding avea 480 mm lățime și un cadru din fier forjat. Cositoarea era împinsă din spate. Roți dințate din fontă transmiteau puterea de la rola din spate la cilindrul de tăiere, permițând rolei din spate să acționeze cuțitele de pe cilindrul de tăiere; raportul era de 16:1. O altă rolă plasată între cilindrul de tăiere și rola principală sau de teren putea fi ridicată sau coborâtă pentru a modifica înălțimea de tăiere. Rămășițele de iarbă erau aruncate înainte într-o cutie de tip tavă. Cu toate acestea, curând s-a realizat că era nevoie de un mâner suplimentar în față pentru a ajuta la tractarea mașinii. În general, aceste mașini erau remarcabil de asemănătoare cu mașinile de tuns iarba moderne.

Două dintre primele mașini Budding vândute au mers la Regent's Park Zoological Gardens din Londra și la colegiile din Oxford.{ Într-un acord încheiat între John Ferrabee și Edwin Budding la data de 18 mai 1830, Ferrabee a plătit costurile de mărire a lamelor mici, a obținut scrisori de brevet și a dobândit drepturile de a fabrica, vinde și acorda licențe altor producători pentru producția de mașini de tuns iarba. Fără brevet, Budding și Ferrabee au fost suficient de vicleni încât să permită altor companii să construiască copii ale mașinii lor de tuns iarba sub licență, cea mai de succes dintre acestea fiind Ransomes din Ipswich, care a început să producă mașini de tuns iarba încă din 1832.

Mașina sa a fost catalizatorul pregătirii ovalurilor sportive în stil modern, teren de sport, teren de iarbă etc. Acest lucru a dus la codificarea regulilor moderne pentru multe sporturi, inclusiv pentru fotbal, bowling de gazon, tenis și altele.Australian Broadcasting Corporation's Radio National Ockham's Razor, prima difuzare 6 iunie 2010.

Îmbunătățiri ulterioare miniatura|O mașină de tuns iarba trasă de cai pe un teren de golf australian în anii 1930 dreapta|miniatura|Prima mașină de tuns iarba alimentată cu benzină, 1902 A fost nevoie de încă zece ani și de alte inovații pentru a crea o mașină care să poată fi trasă de animale și de șaizeci de ani până când a fost construită o mașină de tuns iarba alimentată cu abur. În anii 1850, Thomas Green & Son din Leeds a introdus o mașină de tuns iarba numită Silens Messor (însemnând tăietor silențios), care folosea un lanț de transmisie pentru a transmite puterea de la rola din spate la cilindrul de tăiere. Aceste mașini erau mai ușoare și mai silențioase decât mașinile cu transmisie prin angrenaje care le precedaseră, deși erau ușor mai scumpe. Creșterea popularității sporturilor de gazon a contribuit la răspândirea invenției. Mașinile de tuns iarba au devenit o alternativă mai eficientă coasei și la animalele domesticite de pășune.

Fabricarea mașinilor de tuns iarba a luat avânt în anii 1860. Până în 1862, compania lui Ferrabee producea opt modele în diferite dimensiuni de role. A fabricat peste 5000 de mașini până când producția a încetat în 1863. Primele cutii de iarbă erau tăvi plate, dar au căpătat forma lor actuală în anii 1860. James Sumner din Lancashire a brevetat prima mașină de tuns iarba alimentată cu aburi în 1893. Mașina sa ardea benzină și/sau parafină (kerosen) drept combustibil. Erau mașini grele care necesitau câteva ore pentru a se încălzi până la presiunea de funcționare. După numeroase progrese, aceste mașini au fost vândute de Stott Fertilizer and Insecticide Company din Manchester și Sumner. Compania controlată de ambii se numea Leyland Steam Motor Company.

În jurul anului 1900, una dintre cele mai cunoscute mașini engleze a fost automatul Ransomes' Automaton, disponibil în modele acționate de lanț sau de angrenaj. După începutul secolului al XX-lea, numeroși producători au intrat în domeniu cu motocositoare cu motor pe benzină. În 1902, primul a fost produs de Ransomes. JP Engineering din Leicester, fondată după Primul Război Mondial, a produs o gamă de motocositoare cu lanț foarte populare. Aproximativ în această perioadă, un operator putea merge în spatele animalelor care trăgeau mașinile mari. Acestea au fost primele motocositoare.

Primul brevet din Statele Unite pentru o mașină de tuns iarba cu tambur a fost acordat lui Amariah Hills la 12 ianuarie 1868. În 1870, Elwood McGuire din Richmond, Indiana, a proiectat o mașină de tuns iarba împinsă de om, care era foarte ușoară și a fost un succes comercial. În 1899, John Burr a brevetat o mașină de tuns iarba cu lamă rotativă îmbunătățită, cu amplasarea roților modificată pentru o performanță mai bună. Amariah Hills a continuat să fondeze Archimedean Lawn Mower Co. în 1871.

Atco Ltd și prima motocositoare miniatura|Mașină de tuns iarba comercială utilizată în aprilie 1930 în Berlin În anii 1920, una dintre cele mai de succes companii care a apărut în această perioadă a fost Atco, la acea vreme un nume de marcă al Charles H Pugh Ltd. Motocoasa Atco „Standard”, lansată în 1921, a fost un succes imediat. În 1921, au fost fabricate doar 900 de mașini cu tăiere de 22 de inci, fiecare costând 75 de lire sterline. În cinci ani, producția anuală a accelerat la zeci de mii. Prețurile au fost reduse și a fost disponibilă o gamă largă de dimensiuni, făcând din Standard prima motocositoare cu motor produsă cu adevărat în masă.

Cositoare rotative Cositoarele rotative nu au fost dezvoltate până când motoarele nu au fost suficient de mici și de puternice pentru a acționa lamele la o viteză suficientă. Mulți oameni au experimentat cositori cu lame rotative la sfârșitul anilor 1920 și începutul anilor 1930, iar Power Specialties Ltd. a introdus o cositoare rotativă alimentată cu benzină. Kut Kwick a înlocuit lama de ferăstrău a „Pulp Saw” cu o lamă cu două tăișuri și o platformă de tăiere, transformând „Pulp Saw” în prima mașină de tuns iarba rotativă exterioară.

O companie care a produs cositoare rotative în scopuri comerciale a fost compania australiană Victa, începând din 1952. Mașinile sale de tuns iarba erau mai ușoare și mai ușor de utilizat decât cele similare care veniseră înainte. Primele mașini de tuns iarba Victa au fost fabricate la Mortlake, o suburbie din Sydney, de către Mervyn Victor Richardson, un rezident local. Acesta a realizat primul său model din resturi din garajul său. Au fost apoi fabricate primele mașini de tuns iarba Victa, care au fost puse în vânzare pe 20 septembrie 1952. Noua societate, Victa Mowers Pty Ltd, a fost înființată la 13 februarie 1953.

Întreprinderea a avut un succes atât de mare încât, în 1958, compania s-a mutat în spații mult mai mari în Parramatta Road, Concord, și apoi în Milperra, moment în care motocoasa încorpora un motor, proiectat și fabricat de Victa, care era special conceput pentru cosit, în loc să utilizeze un motor de uz general cumpărat de la furnizori externi. Două cositoare Victa, din 1958 și, respectiv, 1968, se află în colecția Muzeului Național al Australiei.The Collection Explorer (https://collectionsearch.nma.gov.au/) provides access to information about holdings of the National Museum of Australia. Last visited 1 July 2024. The 1968 mower is part of the "Phillip Porta collection" and can be found by searching the Explorer with this phrase. The 1958 mower is part of the "J Bickle collection" and can be found by searching the Explorer with this phrase. Cositoarea Victa este considerată un fel de simbol australian, apărând în masă, în formă simulată, la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Sydney din 2000.

Motocoasa plutitoare (hover), introdusă pentru prima dată de Flymo este o formă de motocoasă rotativă care utilizează o pernă de aer pe principiul pernopterului.

Tipuri

După rotație