Asertivitatea este capacitatea de a-ți exprima opiniile, sentimentele și nevoile într-un mod clar și direct, cu încredere în sine, fără a recurge la agresivitate și fără a încălca drepturile altora. În domeniul psihologiei și al psihoterapiei, asertivitatea este considerată atât o abilitate care poate fi învățată, cât și un stil de comunicare interpersonală. definește asertivitatea ca:
„o formă de comportament caracterizată prin afirmarea încrezătoare a unei poziții sau a unui punct de vedere, fără a fi necesară susținerea prin dovezi; aceasta presupune afirmarea drepturilor sau a opiniilor proprii fără a amenința în mod agresiv drepturile altei persoane (prin adoptarea unei poziții dominante) și fără a permite, în mod supus, ca o altă persoană să ignore sau să nege aceste drepturi ori puncte de vedere.”
Asertivitatea este o abilitate de comunicare care poate fi predată, iar competențele de comunicare asertivă pot fi dobândite și dezvoltate prin exercițiu și instruire.
Deși este uneori asociată cu gândirea critică, asertivitatea nu reprezintă o metodă de analiză cognitivă, ci un mod de exprimare interpersonală. Persoanele asertive sunt capabile să fie directe, să comunice clar și să răspundă informațiilor eronate sau afirmațiilor discutabile fără a deveni agresive sau defensive. În acest sens, asertivitatea poate contribui la comunicarea eficientă și la exprimarea coerentă a ideilor.
În a doua jumătate a secolului al XX-lea, asertivitatea a devenit tot mai proeminentă ca abilitate comportamentală, fiind promovată de numeroși specialiști în dezvoltarea personală, terapeuți comportamentali și terapeuți cognitiv-comportamentali. În prezent, asertivitatea este frecvent corelată cu stima de sine. Termenul și conceptul au fost popularizate în rândul publicului larg prin lucrări precum Your Perfect Right: A Guide to Assertive Behavior (1970), de Robert E. Alberti.
Training a explorat inițial utilizarea asertivității ca mijloc de „” a anxietății, în cartea sa din 1958 despre tratamentul nevrozei; ulterior, aceasta a fost frecvent utilizată ca intervenție în .Wolpe, J. (1958) Psychotherapy by Reciprocal Inhibition, (California: Stanford University Press, 1958), 53–62 Trainingul de asertivitate a fost introdus de (1961) și a fost ulterior popularizat de Joseph Wolpe.W. Eduard Craighead/Charles B. Nemeroff (eds.), The Corsini Encyclopedia of Psychology and Behavioral Science: Volume I (2002), p. 142 Wolpe susținea că o persoană nu poate fi simultan asertivă și anxioasă, iar, prin urmare, comportamentul asertiv ar inhiba anxietatea.
Obiectivele trainingului de asertivitate includ:Craighead/Nemeroff (eds.), p. 142
creșterea conștientizării drepturilor personale; diferențierea dintre non-asertivitate și asertivitate; diferențierea dintre și agresivitate; învățarea abilităților de asertivitate verbală și nonverbală.
Ca stil și strategie de comunicare, asertivitatea se distinge atât de agresivitate, cât și de pasivitate. Modul în care oamenii gestionează , inclusiv pe cele proprii și pe ale celorlalți, contribuie la diferențierea acestor trei concepte. Comunicatorii pasivi evită, de regulă, să îi influențeze pe ceilalți din teama de conflict social. Din această cauză, comunicatorii pasivi nu își apără limitele personale sau ideile, permițând astfel persoanelor agresive să îi abuzeze sau să îi manipuleze. În plus, aceștia tind să își reprime emoțiile negative, precum furia, acceptând această dominare.
Persoanele agresive nu respectă limitele personale ale altora și sunt predispuse să le provoace daune prin influențare prin atacuri personale, adesea sub forma umilirii. O persoană comunică asertiv prin exprimarea clară a gândurilor și/sau sentimentelor sale într-un mod nonagresiv, de obicei cu scopul de a-i influența pe ceilalți; acest lucru este realizat într-o manieră care respectă limitele personale ale persoanei sau persoanelor implicate și evită confruntarea negativă. Persoanele asertive sunt, de asemenea, dispuse să se apere în fața comportamentului agresiv.
Comunicare Comunicarea asertivă presupune respectarea limitelor personale, atât proprii, cât și ale celorlalți. De asemenea, implică orientarea spre satisfacerea nevoilor și dorințelor prin cooperare.Driven by Research on Hundreds of Families: The Seven Principles for Making Marriage Work; John Gottman, PhD, Random House, 16 mai 2000; lucrare în care sunt descriși „Cei patru călăreți ai Apocalipsei”, patru tipare distructive de comunicare, incluzând critica, disprețul, defensivitatea și blocajul comunicării
Potrivit manualului Cognitive Behavior Therapy (2008), „comunicarea asertivă a opiniilor personale, a nevoilor și a limitelor a fost conceptualizată ca un punct de mijloc comportamental, situat între reacțiile pasive și agresive ineficiente”.William T. O'Donohue / Jane E. Fisher (eds.), Cognitive Behavior Therapy (2008) Un astfel de tip de comunicare pune accent pe exprimarea directă a emoțiilor, însă într-un mod care nu escaladează în agresivitate.Daniel Goleman, Emotional Intelligence (Londra, 1996), p. 266
O persoană poate recurge la comunicarea asertivă atunci când acțiunile altora îi amenință limitele personale, exprimând acest lucru pentru a preveni escaladarea situației.Facing Co-dependence: What It Is, Where It Comes from, How It Sabotages Our Lives, Pia Mellody, Andrea Wells Miller și J. Keith Miller
Prin contrast, comunicarea agresivă implică judecarea celorlalți, amenințarea, minciuna, încălcarea confidențialității, refuzul dialogului și violarea limitelor personale ale altora.
La polul opus se află comunicarea pasivă, în care persoanele pot permite altora să le încalce limitele personale. Ulterior, acestea pot reacționa prin atacuri întârziate, manifestate cu un sentiment de impunitate sau indignare morală.
Comunicarea asertivă încearcă să depășească aceste extreme prin apelul la interesul comun al tuturor părților implicate; ea se concentrează asupra problemei, nu asupra persoanei.Paul Gilbert, Overcoming Depression (Londra, 1998), p. 219 În schimb, comunicarea agresivă și/sau pasivă poate semnala deteriorarea sau chiar sfârșitul unei relațiiMarsha M. Linehan (n.d.), cercetări din cadrul DBT; profesor, Department of Psychology, director al Behavioral Research & Therapy Clinics, University of Washington și poate conduce la diminuarea respectului de sine.
Caracteristici Persoanele asertive tind să prezinte următoarele caracteristici:Suripatty, L. (2021). The Significance of Assertive Leadership Style in School Organizational Development. International Research-Based Education Journal, 3(1), 8-13.
Se simt libere să își exprime sentimentele, gândurile și dorințele. Sunt capabile să inițieze și să mențină relații interpersonale confortabile.Henry Virkler, Speaking the Truth with Love (2009) p. 48 Își cunosc și își afirmă drepturile. Își pot gestiona furia fără a o reprima, exprimând-o într-un mod rațional și controlat. Sunt dispuse să facă compromisuri, fără a insista constant asupra propriului punct de vedere, și tind să aibă o stimă de sine sănătoasă.Marie Reid/Richard Hammersley, Communicating Successfully in Groups (Psychology Press, 2000) p. 49
Tehnici Tehnicile de asertivitate pot varia considerabil. Manuel Smith, în cartea sa din 1975 When I Say No, I Feel Guilty, a propus, printre altele, următoarele comportamente:
Discul stricat Tehnica „discului stricat” constă în repetarea simplă a cererilor sau a refuzurilor de fiecare dată când se întâmpină rezistență. Termenul provine de la discurile de gramofon, a căror suprafață zgâriată făcea ca acul unui fonograf să reia în buclă aceleași câteva secunde ale înregistrării. „La fel ca în cazul unui disc stricat, cheia acestei abordări este repetiția … atunci când interlocutorul nu acceptă un refuz.”Rich Pfeiffer, Relationships: Assertiveness Skills (2010), p. 28
Un dezavantaj al acestei tehnici este faptul că, atunci când rezistența persistă, cererile își pot pierde din forță cu fiecare repetare. Dacă sunt reluate prea frecvent, ele pot submina autoritatea mesajului; în astfel de situații, sunt necesare și consecințe sau sancțiuni clare.
Tehnica „ceții” Tehnica „ceții” (fogging) constă în identificarea unui sâmbure de adevăr în afirmațiile interlocutorului și acceptarea limitată a acestuia, fără renunțarea la propria poziție. Mai precis, persoana poate fi de acord parțial sau în principiu cu ceea ce se spune, menținându-și totodată punctul de vedere.
Interogarea negativă Interogarea negativă constă în solicitarea unor critici suplimentare, mai specifice, din partea interlocutorului.
Afirmația negativă Afirmația negativă presupune acceptarea unei critici fără a renunța la cererea sau la poziția inițială.
Declarații la persoana I (I-statements) pot fi utilizate pentru a exprima sentimentele și dorințele proprii dintr-o perspectivă personală, fără a formula judecăți despre cealaltă persoană și fără a o face responsabilă pentru propriile emoții.
Provocări Asertivitatea poate fi practicată într-un mod dezechilibrat, în special de către persoanele aflate la începutul acestui proces: „[O] problemă a conceptului de asertivitate este aceea că este atât complex, cât și dependent de situație. … Comportamentele care sunt asertive într-un anumit context pot să nu fie asertive într-un altul”.Rich Pfeiffer, Relationships: Assertiveness Skills (2010), p. 28 Mai precis, în timp ce non-asertivitatea atrage un anumit set de probleme, supra-asertivitatea generează un altul.Deborah J. Swiss, The Male Mind at Work (2001), p. 20 Manualele de asertivitate recunosc că mulți oameni, atunci când încearcă pentru prima dată un comportament asertiv, tind să exagereze și să devină agresivi.Assert Yourself (A&C Black Publishers Ltd, Londra, 2009), p. 8
La sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, în perioada de apogeu a trainingurilor de asertivitate, unele dintre așa-numitele tehnici de asertivitate au fost denaturate, iar „oamenilor li s-a spus să facă lucruri destul de neplăcute în numele asertivității, precum repetarea mecanică a unei cereri iar și iar până când obțineau ceea ce doreau”.Mark Mark Eisenstadt, Freedom from Agoraphobia (2003), p. 203 Separate de respectul pentru drepturile celorlalți, aceste tehnici puteau deveni instrumente psihologice ușor de abuzat. Linia de demarcație dintre formularea repetată a unei cereri, însoțită de consecințe („discul stricat”), și comportamente coercitive precum hărțuirea insistentă, șantajul emoțional sau intimidarea poate fi foarte fină, iar caricaturizarea trainingului de asertivitate drept „un antrenament despre cum să obții ce vrei … sau despre cum să devii la fel de agresiv ca ceilalți”Sue Bishop, Develop Your Assertiveness (2006), p. 13 a fost astfel perpetuată.
Note
Lectură suplimentară Alberti, Robert E. & Emmons, Michael L. Your Perfect Right: Assertiveness and Equality in Your Life and Relationships. 2001 Bower, S.A. & Bower, G.H. Asserting Yourself: A Practical Guide for Positive Change. 1991 Davidson, Jeff. The Complete Idiot's Guide to Assertiveness. 1997 Dyer, Wayne W. Pulling Your Own Strings. 1978 Lloyd, Sam R. Developing Positive Assertiveness: Practical Techniques for Personal Success. 2001 Milne Pamela E. The People Skills Revolution: A Step-by-Step Approach to Developing Sophisticated People Skills, Global Professional Publishing 2011 Paterson, Randy J. The Assertiveness Workbook: How to Express Your Ideas and Stand Up for Yourself at Work and in Relationships. 2000 Smith, M. J. When I Say No, I Feel Guilty. 1975
Legături externe
Asertivitate - Definiție și elemente Probleme în relații: Asertivitate Asertivitate și formare în asertivitate Module de formare privind asertivitatea
Categorie:Dezvoltare personală Categorie:Comportament uman