Jean de Lattre de Tassigny

Jean de Lattre de Tassigny (), a fost un ofițer general francez. Figură importantă a celui de-Al Doilea Război Mondial, companion al eliberării, a fost ridicat la rangul de mareșal al Franței postum.

Tânăr ofițer în timpul Primului Război Mondial, Jean de Lattre de Tassigny luptă pe diverse fronturi, inclusiv la Verdun. Este rănit de cinci ori și încheie războiul cu opt mențiuni, Legiunea de Onoare și distincția Military Cross.

În perioada interbelică, Jean de Lattre de Tassigny participă la războiul din Rif, în Maroc, unde este din nou rănit. Ulterior, își continuă cariera ca ofițer de stat major și comandant de regiment.

La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, în mai-iunie 1940, Jean de Lattre de Tassigny, cel mai tânăr general al Franței (până la numirea în același grad a lui Charles de Gaulle pe 25 mai), comandă Divizia a 14-a de Infanterie în timpul bătăliei Franței. Se opune Wehrmacht-ului în bătălia de la Rethel, în Ardeni, și apoi pe râul Loire, continuând să lupte până la armistițiul din 22 iunie 1940.

Sub regimul de la Vichy, Jean de Lattre de Tassigny rămâne în Armata de armistițiu, unde ocupă posturi de comandament la nivel regional, iar apoi devine comandant-șef al trupelor din Tunisia. La 11 noiembrie 1942, în calitate de comandant al Diviziei Militare a 16-a din Montpellier, în momentul în care zona liberă este invadată de trupele germane, ca urmare a debarcării Aliaților în Africa de Nord, este arestat și condamnat la zece ani de închisoare pentru că a refuzat să se supună guvernului și, fiind singurul general activ care a făcut acest lucru, a ordonat trupelor sale să se opună germanilor. Reușește să evadeze și se alătură CFLN (Comitetul Francez de Eliberare Națională) la Alger, la sfârșitul anului 1943.

După ce s-a alăturat lui de Gaulle, devine unul dintre marii comandanți ai Armatei de Eliberare între 1943 și 1945, remarcându-se la conducerea Primei Armate, care, după debarcarea din Provence din 15 august 1944, a condus campania victorioasă, numită „Rin și Dunăre”, împotriva celui de-al Treilea Reich. Este singurul general francez din Al Doilea Război Mondial care a comandat mari unități americane.

El este reprezentantul Franței la semnarea capitulării Germaniei la Berlin, pe 8 mai 1945, alături de Eisenhower, Jukov și Montgomery.

Comandant-șef al forțelor franceze din Germania în 1945, devine inspector general al Armatei de uscat și șef al Statului Major General al Apărării Naționale în 1947. Între 1948 și 1950, alături de mareșalul Montgomery, este primul comandant-șef al Forțelor Terestre din Europa Occidentală.

La sfârșitul anului 1950, este trimis să redreseze situația de pe frontul indochinez, cumulând funcțiile de guvernator al Indochinei și de comandant-șef al corpului expediționar francez din Extremul Orient. În 1951, obține mai multe victorii importante împotriva Viet Minh, dar, afectat de boală (metastaze canceroase la șold), este nevoit să părăsească Indochina încă de la sfârșitul anului, pentru a se trata în Franța.

Decedat la 11 ianuarie 1952, primește funeralii naționale, în timpul cărora i se conferă titlul de mareșal al Franței postum.

Origini familiale

Membru al familiei de Lattre de Tassigny, o familie aparținând vechii burghezii franceze, este fiul lui Roger de Lattre de Tassigny (1855-1956) și al Annei Marie-Louise Hénault (1862-1938).

Familia de Lattre își are originea în Guise, în departamentul Aisne. Lambert Joseph de Lattre (1680-1726), senior de Tassigny, s-a căsătorit în 1710, la Guise, cu Marguerite Baudoin. Aceștia au avut doi fii, care au fondat două ramuri: ramura mai mare, care încă există sub numele de Lattre, și ramura mai mică, cunoscută sub numele de Lattre de Tassigny, care s-a stins în 1952 odată cu Mareșalul.

În arhivele orașului Laon se găsește actul de botez (secolul al XVIII-lea) al lui „César François Marie Joseph, fiul domnului Robert François Joseph de Lattre de Tacigny […] și având ca nașă pe Marie Anne Baudoin, văduva domnului Lambert Joseph de Lattre de Tacigny, fost avocat la parlament și fost primar al orașului Guise”.

În 1829, Laurent Delatre, născut în 1799 la Poitiers, a obținut de la tribunalul din Poitiers rectificarea numelui său în „de Lattre de Tassigny”.

Carieră militară Jean urmează cursurile colegiului Saint-Joseph din Poitiers și își continuă studiile la Paris. Între 1898 și 1904, se pregătește la liceul Sainte-Geneviève pentru admiterea la Școala Specială Militară de la Saint-Cyr, unde este acceptat în 1908, clasându-se pe locul 4 din 210 candidați. Face pregătirea militară la Regimentul 29 Dragoni din Provins. Este elev la École Saint-Cyr între 1909 și 1911, în promoția „Mauritanie”, din care iese clasat pe locul 201. În 1911, intră la Școala de Cavalerie din Saumur.

Primul Război Mondial

În 1912, este sublocotenent și este repartizat la Regimentul 12 Dragoni din Pont-à-Mousson, iar mai târziu este trimis pe front. Este rănit pentru prima dată pe 11 august 1914 de un șrapnel în timpul unei misiuni de recunoaștere. Pe 14 septembrie, este din nou rănit, de data aceasta de o lance a unui uhlan bavarez, în timp ce conducea un pluton de dragoni într-un atac, fiind ulterior evacuat la Montauville.

Tânăr locotenent de infanterie, îi face o vizită lui Georges Clemenceau, născut și el la Mouilleron-en-Pareds. Văzându-l plecând, Clemenceau îi spune fidelului său Albert Boulin: „Priviți-l bine pe acesta și țineți-l minte. Va ajunge departe, foarte departe.”

În 1915, el devine căpitan în Regimentul 93 Infanterie, luptă la Verdun timp de șaisprezece luni, Chemin des Dames și încheie războiul cu cinci răni, opt citări, distincția Legiunea de Onoare (pe 20 decembrie 1914) și Military Cross. Este repartizat la al 2-lea Birou, în cadrul Statului Major al Diviziei 21.

Perioada interbelică În 1919, este repartizat la secția franco-americană din Bordeaux, apoi la Regimentul 49 Infanterie din Bayonne. Între 1921 și 1926, este trimis în Maroc, unde, între 1922 și 1923, participă la operațiuni în regiunea Haute Moulouya și la Taza. În timpul războiului din Rif, declanșat de revolta lui Abd el-Krim (1925-1926), devine șef de stat-major al regiunii Taza. Este din nou rănit în operațiuni, primește trei citări și este avansat la gradul de comandant de batalion.

Între 1927 și 1929, urmează cursurile École de guerre, unde este șef de promoție (a 49-a promoție). În 1927, se căsătorește cu Simonne Calary de Lamazière, iar în 1928 li se naște un fiu, Bernard. În 1929, de Lattre este repartizat la Regimentul 5 Infanterie din Coulommiers.

La 25 noiembrie 1929, Jean de Lattre, prieten al „Tigrului”, și soția sa, în calitate de rezidenți ai localității Mouilleron-en-Pareds, se numără printre puținii vendéeni catolici care participă la funeraliile civile ale lui Georges Clemenceau, desfășurate la „Colombier” din Mouchamps.

În 1931, este repartizat la Biroul 4 al Statului Major al Armatei, iar în 1932 este avansat la gradul de locotenent-colonel și numit în Statul Major al generalului Weygand, vicepreședintele Consiliului Superior de Război. În această funcție, urmărește îndeaproape politica externă, inclusiv relațiile cu URSS, și problemele legate de bugetele militare în politica internă. În februarie 1934, face parte, alături de Adrien Marquet, Philippe Henriot, Georges Scapini și Xavier Vallat, dintr-un grup care complotează împotriva Republicii; cu această ocazie, mareșalul Pétain, ministrul de Război la acel moment, își exprimă, fără succes, dorința ca Weygand să-l „demită” pe de Lattre. După retragerea lui Weygand, care atinge limita de vârstă, de Lattre este menținut în Statul Major al Consiliului Superior de Război sub conducerea generalului Georges.

În 1935, este avansat la gradul de colonel și preia comanda Regimentului 151 Infanterie din Metz. Între 1937 și 1938, urmează cursurile Centrului de Studii Militare Avansate, iar în 1938 devine șeful Statului Major al guvernatorului militar al Strasbourgului, generalul Héring.

Al Doilea Război Mondial Bătălia Franței

Promovat general de brigadă pe 22 martie 1939 – devenind astfel cel mai tânăr general al Franței la acea vreme – devine șef de stat-major al armatei a 5-a pe 3 septembrie 1939. La 1 ianuarie 1940, preia comanda Diviziei a 14-a de Infanterie, „Divizia Așilor”, pe care o conduce în timpul confruntărilor cu Wehrmacht-ul la Rethel, unde divizia sa rezistă timp de o lună, respingând de trei ori atacurile germane pe râul Aisne și capturând două mii de prizonieri. Continuă să lupte până în Champagne, la Mourmelon, după care se retrage, ducând lupte de întârziere, pe râurile Marna, Yonne, Loara și până la Nevers. Divizia își păstrează coeziunea militară pe tot parcursul luptelor, în ciuda înfrângerii.

Armata de la Vichy După armistițiu, rămâne în Armata de la Vichy și, din iulie 1940 până în septembrie 1941, este adjunct al generalului comandant al Diviziei a 13-a militară la Clermont-Ferrand și comandant militar al departamentului Puy-de-Dôme. În acea perioadă, moralul trupelor era profund afectat, iar el se dedică restaurării încrederii soldaților prin disciplină. Considerând că regimul mareșalului Pétain apără interesul național, se conformează directivelor acestuia.

Interesându-se de tineret, organizează, în afara programelor de lucru din Chantiers de jeunesse, propriile șantiere și o școală de cadre militare în satul și castelul Opme (Romagnat, aproape de Clermont-Ferrand), pe care le reconstruiește cu ajutorul studenților alsacieni refugiați și al soldaților. Scopul său era de a „forma lideri” pentru o armată capabilă să lucreze în echipă și de a extinde această experiență la întreaga Armată a Armistițiului.

La moartea secretarului de stat pentru Război din guvernul Darlan, generalul Huntziger, în noiembrie 1941, de Lattre încearcă, fără succes, să obțină acest post. Promovat general de divizie, devine comandant-șef al trupelor din Tunisia, unde creează o altă școală de cadre, la Salammbô (un cartier al orașului Tunis). Rămâne acolo doar patru luni, de la sfârșitul lunii septembrie 1941 până la 2 februarie 1942, când este rechemat în Franța, la cererea germanilor, pentru că a refuzat să aprovizioneze Afrika Korps.

Ulterior, în 1942, comandă Divizia a 16-a militară la Montpellier, este promovat general de corp de armată și înființează din nou o școală de cadre, la Carnon (Mauguio). Deși germanii îi sunt ostili și SOL (Service d’ordre légionnaire) din Montpellier îl denunță ca „simpatizant gaullist”, își păstrează postul în Armata de Armistițiu.

Spre deosebire de mulți militari din Armata de la Vichy și de Mitterrand, de Lattre nu a fost niciodată decorat cu Francisca, iar dintre cei opt generali comandanți ai diviziilor militare, el este singurul care nu a primit această distincție.

La 21 iunie 1942, generalul Giraud, care tocmai evadase din fortăreața Königstein și începea să stabilească contacte pentru planurile sale de viitor, îl întâlnește pe de Lattre la Montpellier, dar îl consideră „prudent și evaziv”. În august 1942, abordat de Jean Moulin pentru a prelua conducerea Armatei Secrete, de Lattre refuză. În aceeași perioadă, obține pentru filosoful Jean Cavaillès, pe care îl apreciază, un drept de vizită, permițându-i acestuia să aibă acces la cărțile necesare redactării lucrării Despre logică și teoria științei.

În septembrie-octombrie 1942, când Aliații pregăteau deschiderea unui al doilea front în Africa de Nord, dorind să ajungă la o înțelegere cu regimul de la Vichy, care controla regiunea, pentru a evita rezistența francezilor, căutau un lider cu care să colaboreze pentru organizarea operațiunilor. După refuzul lui Weygand, numele generalului de Lattre a fost menționat, alături de alte nume (atât militare, cât și politice). Cu toate acestea, el nu a fost ales.

Arestarea