Casa Inginerului Anania este o clădire istorică atestată din anul 1910, aflată pe strada George Bacovia din Bacău. Numele său provine de la proprietarul inițial, inginerul Mihai Anania, specialist implicat în amenajarea Parcului Cozla din Piatra-Neamț la sfârșitul secolului al XIX-lea. Imobilul este inclus în Lista Monumentelor Istorice din județul Bacău, având codul BC-II-m-B-00765.

Arhitectură stanga|miniatura|193x193px|Planul locuinței: parter și etajul I Clădirea se remarcă printr-un stil eclectic, care îmbină elemente neoromânești și neogotice. Printre particularitățile sale se numără un turn, un pod din lemn și conexiunea cu o altă clădire de locuințe situată în partea din spate. Din imobil s-a păstrat și o fotografie de epocă, astfel se poate sesiza puținele schimbări care au fost facute pe parcurs.

Istorie stanga|miniatura|193x193px|Planul locuinței: localizare stradală și etajul II În anul 1917, în timpul Primului Război Mondial, odată cu retragerea administrației și armatei române în Moldova, Casa Anania a devenit sediul Comandamentului Armatei a II-a. De aici, generalul Ion Antonescu, cunoscut ca Mareșal în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a coordonat operațiunile militare, fiind implicat în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care au stabilizat frontul din Moldova, împotriva armatelor Puterilor Centrale. miniatura|260x260px|Poză din epocă a clădirii După instaurarea regimului comunist in 1947, în urma naționalizării locuințelor private din 1950, clădirea a fost locuită de mai multe familii de chiriași. După Revoluția Română din 1989, aceștia și-au achiziționat apartamentele.

În anii 1990 a fost montată pe zidul casei o efigie de bronz a generalului Ion Antonescu și o placă memorială din marmură, care menționa rolul istoric al imobilului. Ambele au fost vandalizate: efigia a fost distrusă într-o noapte, iar placa spartă, aceasta din urmă fiind încă vizibilă, în stare deteriorată.

În 2024, casa a fost scoasă la vânzare pentru suma de 750.000 €. Primăria Bacău a inițiat un proiect de hotărâre pentru a renunța la dreptul de preempțiune, iar Consiliul Județean Bacău a introdus proiectul pe ordinea de zi a ședinței din 30 iulie 2024.

Note

Vezi și

Lista monumentelor istorice din județul Bacău :Categorie:Monumente istorice din județul Bacău

Categorie:Clădiri și structuri din Bacău