Sibila (în ; ) a fost regina Ierusalimului din 1186 până la moartea sa în 1190. A domnit alături de soțul ei, Guy de Lusignan, pe care a continuat să-l susțină în ciuda nepopularității acestuia în rândul vasalilor din Regatul Ierusalimului.
Sibylla, fiica cea mare a regelui Amalric și singura născută cu prima sa soție, Agnes de Courtenay, a devenit moștenitoare prezumtivă după moartea tatălui ei, în 1174. Succesiunea depindea însă de fratele ei mai mic, regele Balduin al IV-lea, dar vestea că acesta, la doar 13 ani, suferea de lepră a făcut ca problema căsătoriei Sibyllei să capete o importanță deosebită. Regentul, contele Raymond al III-lea de Tripoli, i-a aranjat la sfârșitul anului 1176 o căsătorie cu William Longsword de Montferrat. Totuși, în mai puțin de un an, William a murit, lăsând-o pe Sibila însărcinată și în stăpânirea comitatului Jaffa și Ascalon.
La scurt timp după nașterea fiului său, Balduin, Sibylla a început să apară alături de fratele ei în acte oficiale, ceea ce a consacrat-o drept următoarea în linia de succesiune. În 1180, regele Balduin a aranjat a doua ei căsătorie, cu Guy de Lusignan, cel mai probabil pentru a dejuca o lovitură de stat pusă la cale de Raymond și Bohemond al III-lea al Antiohiei. Această uniune, însă, a provocat o profundă divizare în rândul nobilimii. Până în 1183, boala îl făcuse pe regele Balduin complet neputincios, iar dezamăgirea față de caracterul și lipsa de abilități politice ale lui Guy s-a accentuat. Pentru a împiedica urcarea acestuia pe tron, Balduin l-a încoronat co-rege pe fiul Sibilei și a încercat să o determine să se despartă de Guy. Totuși, cei doi au refuzat să se prezinte la curte.
Balduin al IV-lea a murit în 1185, desemnându-l pe Raymond regent pentru micul Balduin al V-lea, în detrimentul Sibilei și al lui Guy. Totuși, moartea prematură a copilului, în anul următor, a deschis din nou lupta pentru tron. Grăbindu-se să-și afirme drepturile, Sibila a înfruntat ambițiile lui Raymond și a acceptat propunerea susținătorilor săi de a-l înlătura pe Guy, cu condiția să-și poată alege singură un nou soț. La încoronarea sa, în septembrie 1186, ea și-a surprins partizanii, alegând să se recăsătorească cu Guy și încoronându-l chiar ea. Această dispută a slăbit grav regatul, iar Saladin a profitat de dezbinare pentru a invada, în 1187, cucerind aproape toate teritoriile Ierusalimului, cu excepția orașului Tir. După catastrofala bătălie de la Hattin, în care Guy a fost luat prizonier, Sibila a reușit să obțină de la Saladin eliberarea soțului ei. În iulie 1190, în timpul asediului Acrei, Sibila și cele două fiice ale sale cu Guy au murit de ciumă într-o tabără din afara orașului.
Copilărie Sibila a fost primul copil al contelui de Jaffa și Ascalon, Amalric, și al primei sale soții, Agnes de Courtenay. S-a născut între 1157, anul căsătoriei părinților săi, și 1161, când a venit pe lume fratele ei mai mic, Balduin. Prin tatăl său, era nepoata regelui Balduin al III-lea, care domnea atunci în Ierusalim, și a reginei Melisende, prima femeie ce condusese Regatul Ierusalimului. Clasa conducătoare a regatului și a celorlalte state cruciate, cunoscută sub numele de „franci”, era alcătuită din catolici de limbă franceză, veniți din Europa de Vest și păstrându-și cultura occidentală în Levant. Numele Sibilei a fost ales în cinstea contesei de Flandra, sora vitregă a tatălui său, care îi fusese și nașă.
După moartea regelui Balduin al III-lea, în 1163, Înalta Curte l-a constrâns pe Amalric să accepte anularea căsătoriei cu Agnes pentru a putea fi recunoscut ca noul rege al Ierusalimului. Totuși, Amalric a obținut de la Papa Alexandru al III-lea confirmarea legitimității copiilor săi. Cum la curtea regală nu mai exista o regină până la noua căsătorie a lui Amalric cu Maria Comnena, în 1167, situația micuței Sibila, care avea doar patru ani, a fost considerată nepotrivită pentru viața de la palat. Urmând obiceiul apusean, ea a fost trimisă la Mănăstirea Sfântul Lazăr, lângă Ierusalim, unde a fost educată de mătușa regelui, stareța Ioveta, sora mai mică a reginei Melisende. Nașa ei, contesa Sibila de Flandra, devenită călugăriță în 1159, se afla de asemenea acolo. În aceste condiții, Sibila a avut doar rare ocazii să-și vadă mama sau fratele, moștenitorul tronului. Din a doua căsătorie a lui Amalric cu Maria Comnena s-au născut două fiice, dintre care doar Isabella a ajuns la maturitate.
Pentru o nobilă ca Sibila, mănăstirea nu era doar locul obișnuit de educație, ci și cel mai potrivit: reprezenta atât un centru de învățătură pentru femei, cât și o formă de protecție împotriva unor căsătorii forțate sau chiar a răpirilor. Acolo, Sibila a primit formarea așteptată de la orice femeie aristocrată a vremii: instruire religioasă, citirea și scrierea în franceza veche și latină, dar și deprinderi practice precum torsul, broderia și cântatul. Totodată, educația ei a inclus și activități mai puțin obișnuite pentru femei, precum vânătoarea cu șoim și mânuirea arcului.
Regele Amalric se temea că, asemenea fratelui și tatălui său, regele Fulk, ar putea muri tânăr, înainte ca fiul său să ajungă la vârsta majoratului. Cum nu avea o rudă de sex masculin suficient de apropiată care să poată guverna ca regent pentru moștenitor, în 1169 i-a cerut arhiepiscopului de Tir, Frederick de la Roche, să caute în Europa de Vest un soț potrivit pentru Sibila. Acesta trebuia să fie un bărbat matur, de rang înalt, cu experiență în conducere și care să nu fie rudă cu ea în gradele interzise de Biserică. Amalric s-a oprit asupra contelui Ștefan I de Sancerre, cumnat al regelui Ludovic al VII-lea al Franței și rudă a casei regale engleze. Ștefan a sosit la Ierusalim în 1171, împreună cu alți nobili, printre care și nepotul său, Hugh al III-lea de Burgundia, căruia i s-a oferit mai târziu mâna Sibilei. Cronicarul Guillaume de Tyr îl descria pe Ștefan drept „nobil la înfățișare, dar nu și în purtare”. Cum fratele Sibyllei fusese deja suspectat de lepră — boală incurabilă, care îl împiedica să se căsătorească și să aibă urmași — Amalric îi vedea pe Sibila și pe Ștefan drept potențiali succesori la tron. Totuși, din motive necunoscute, Ștefan a refuzat căsătoria și, după câteva luni, s-a întors în domeniile sale.
Deși motivele pentru care Ștefan s-a retras din înțelegere au fost considerate de cronicari „rușinoase și josnice”, este posibil ca discuțiile dintre el și Amalric să se fi împotmolit în privința puterii pe care ar fi urmat să o dețină ca soț al Sibilei. Cum Amalric avea deja un fiu, pe Balduin, și încă putea spera la un moștenitor sănătos cu soția sa, Maria, Ștefan ar fi realizat că nu avea certitudinea de a succeda la tron și, prin urmare, a renunțat. O altă explicație ar fi că, aflând despre anularea căsătoriei dintre Amalric și Agnes, el a început să se îndoiască de legitimitatea Sibilei.
Când regele Amalric a murit de dizenterie, la 11 iulie 1174, Înalta Curte s-a reunit pentru a decide cine îi va urma pe tron. Succesorul firesc era fiul său de 13 ani, Balduin, dar boala sa — lepra aflată în stadiu incipient — ridica mari temeri. Singura alternativă reală era sora lui, Sibila, care avea atunci în jur de 15 ani. Precedent pentru o succesiune feminină exista, deoarece însăși bunica ei, regina Melisende, domnise înaintea fiilor săi, dar situația Sibilei era diferită: era tânără, lipsită de experiență și necăsătorită. Niciun candidat local nu era potrivit — Raymond al III-lea de Tripoli și Balduin al Antiohiei erau prea apropiați ca rude, iar o alianță cu unul dintre baronii regatului ar fi stârnit gelozii între ceilalți. O căsătorie cu un prinț din Europa ar fi fost soluția ideală, însă procesul ar fi durat prea mult. În cele din urmă, s-a decis ca Balduin al IV-lea să urce pe tron, cu gândul că, dacă boala lui se agrava, urmașul ar putea fi soțul Sibilei.
Căsătorie Contele Raymond de Tripoli, care deținea și titlul de prinț al Galileii, a fost ales regent pentru tânărul rege Balduin, în virtutea faptului că era cea mai apropiată rudă de sex masculin. Una dintre primele sale decizii a fost să o readucă la curte pe Agnes, mama lui Balduin și a Sibilei, de care cei doi copii s-au apropiat mult și asupra căreia au ajuns să se sprijine în anii următori. Între timp, sănătatea lui Balduin s-a deteriorat vizibil, confirmând diagnosticul de lepră. În aceste condiții, căsătoria Sibilei a devenit o chestiune urgentă. Mirele ales de Raymond și de Înalta Curte a fost William „Longsword” de Montferrat, fiul marchizului William al V-lea, văr atât al împăratului romano-german Frederic Barbarossa, cât și al regelui Ludovic al VII-lea al Franței. Familia lui William era bine văzută în Orient, tatăl său luând parte la a doua cruciadă și dovedindu-și astfel loialitatea față de Regatul Ierusalimului.
William a sosit în Orient în octombrie 1176, însă baronii Regatului Ierusalimului nu mai erau atât de favorabili față de el, probabil din cauza eșecurilor militare ale împăratului Frederic împotriva Ligii Lombarde, care diminuau perspectivele de sprijin european. Guillaume de Tir consemna că această căsătorie „era nedorită și deschis opusă de unii dintre cei cărora li se ceruse sfatul”. Totuși, căsătoria trebuia să aibă loc, pentru că orice amânare ar fi redus iremediabil șansele Sibilei. Astfel, la doar patruzeci de zile după sosirea sa, în noiembrie, William s-a căsătorit cu Sibila, conform jurământului depus de cei doi în anul precedent.
După nuntă, William a primit comitatul Jaffa și Ascalon, ceea ce o făcea pe Sibila singura contesă din regat în afară de mama sa, Agnes, care păstrase titlul după anularea căsătoriei cu Amalric, conferindu-i astfel o poziție distinctă. Se presupune că Balduin ar fi putut chiar să se ofere să abdice în favoarea lui William, dar acesta a refuzat, conștient că nu avea sprijinul nobilimii. În orice caz, cuplul părea pregătit să preia autoritatea regatului dacă situația ar fi cerut-o, iar viitorul lor împreună părea stabil.
În jurul lunii aprilie 1177, la scurt timp după ce Sibila și William concepuseră un copil, William s-a îmbolnăvit grav; când Balduin a venit să-și viziteze cumnatul, și el a căzut bolnav. William a murit în iunie, iar la acel moment se știa deja despre sarcina Sibilei, care a rămas astfel contesă suo jure de Jaffa și Ascalon. Moartea sa a stârnit consternare printre contemporani, mulți suspectând că ar fi fost ucis, însă Guillaume de Tir a sugerat că excesul de mâncare și băutură și stilul său de viață necontrolat au fost cauza reală.
La scurt timp după moartea lui William, Sibila și vărul primar al lui Balduin, contele Filip I de Flandra, au sosit la Ierusalim. Când regele, încă grav bolnav, i-a oferit lui Filip regența, acesta a refuzat-o, deși cu grabă și nerăbdare. În schimb, Filip și-a concentrat eforturile pe aranjarea căsătoriilor: pe Sibila și pe sora ei vitregă, Isabella, cu Robert și, respectiv, William, fiii suzeranului său favorit, Robert al V-lea de Béthune. Probabil, scopul său era ca acești nobili să îi transfere pământurile din Flandra și să preia influența asupra Regatului Ierusalimului. Înalta Curte a recunoscut imediat tentativa lui Filip de a submina autoritatea lui Balduin și a contracarat inițiativa, stabilind un an de doliu pentru văduva Sibila, ceea ce se potrivea și cu sarcina ei. Totuși, Filip și Curtea nu au ajuns la un acord asupra celui care ar fi avut ultimul cuvânt în alegerea viitorului soț al Sibilei. Opoziția față de Filip a fost condusă de Balduin de Ibelin, senior de Ramla, care spera să fie el însuși ales drept soț.