Școala Civilă de Băieți (în ) este o clădire construită în stil Secession în municipiul Târgu Mureș, care a fost inclusă pe lista monumentelor istorice sub codul LMI: . În prezent găzduiește Facultatea de Litere a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”.
Denumirea Denumirea oficială „Magyar Királyi Állami Polgári Fiúiskola” (în ) desemna tipul de instituție și nivelul de pregătire oferit. Școlile civile au fost înființate după adoptarea Legii XXXVIII din 1868, ca școli de nivel mediu cu patru clase, la care elevii erau admiși după absolvirea celor patru clase elementare. Acestea erau frecventate în special de copiii micii burghezii, dar și, într-o măsură mai redusă, de copiii țăranilor săraci și ai muncitorilor. Învățământul avea un caracter preponderent practic, orientat spre meserii, comerț și administrație, fără a oferi însă o pregătire directă pentru studiile universitare.
Istoric
Pe locul clădirii se afla o piață spațioasă care se întindea de la Bastionul măcelarilor până la Bastionul dogarilor, o zonă neconstruită, folosită pentru apărarea zidurilor cetății, care treptat și-a pierdut funcția inițială. Astfel, trupa de teatru permanentă din Cluj, fondată în 1792, a jucat în mod regulat între anii 1803 și 1820 pe scena de lemn aflată în această piață.A marosvásárhelyi vár (Cetatea din Târgu Mureș), dr. Csaba Flórián, Erdélyweb.hu (accesat în 8 mai 2020) După finalizarea construcției Palatului Apollo în 1822 de către contele Sámuel Teleki, această clădire a devenit locul unde trupele de teatru care vizitau orașul Târgu Mureș își prezentau piesele. Enciclopedia Virtuală din România: Palatul Apollo din Târgu Mureș , János Orbán, 2012 (accesat în 21.03.2021)
Clădirea a fost construită inițial pentru Școala Civilă de Băieți, fondată în anul 1872. Clădirea în stil secession a fost proiectată tot de Sándor Radó și a fost finalizată în 1906 prin lucrările antreprenorilor de construcții Lajos Bustya și László Veress, fapt atestat de placa de marmură amplasată în holul de intrare. Între anii 1906 și 1911 clădirea a fost folosită în comun cu Școala Superioară de Comerț „Gróf Széchenyi István”. Imobilul s-a aflat sub administrarea Școlii Comerciale din 1923 până în 1962 și a fost predat Institutului Pedagogic în 1962. El a găzduit Institutul de Subingineri (din 1981) și apoi Universitatea Tehnică (din 1990).
În fața clădirii, în vecinătatea Bastionului dogarilor, a fost ridicată în 1943, la inițiativa elevilor Școlii Civile, Statuia lui Sándor Kőrösi Csoma. La data amplasării monumentului a fost prima statuie din Europa care l-a reprezentat în întregime pe Sándor Kőrösi Csoma. Sub soclu a fost amplasată o scrisoare de pergamen adresată generațiilor următoare, care descria realizările filologului transilvănean și dorința ridicării acestei statui.Szobrok, domborművek, emléktáblák, Kőrösi Csoma Sándor nevét viselő intézmények világszerte (Statui, besoreliefuri, monumente, instituții care poartă numele lui Sándor Kőrösi Csoma din lume), Flórián Csaba, Erdélyweb (accesat 2 decembrie 2019) Monumentul a fost mutat în 1962 pe amplasamentul actual din Bulevardul Cetății.
Descriere Clădirea construită în stil Secession ilustrează cu eleganță trăsăturile arhitecturale specifice lui Sándor Radó. Fațada principală, orientată spre Strada Bernády György, se desfășoară pe două niveluri, fiind încadrată simetric de două turnuri și accentuată în centru de un rezalit impunător. În aripa situată pe Strada Nicolae Iorga se găsește o bibliotecă monumentală, care completează prestanța ansamblului. În holul de la intrarea principală dinspre Strada Bernády György sunt amplasate două plăci de marmură ce poartă următoarele inscripții:
Note
Legături externe
Categorie:Monumente istorice din Târgu Mureș Categorie:Clădiri și structuri din Târgu Mureș