Lumea Atlantică se referă la istoria interconectată a Europei, Africii și Americilor de la sfârșitul secolului al XV-lea până la începutul secolului al XIX-lea. Aceasta cuprinde extinderea colonizării europene, dezvoltarea comerțului și migrației transatlantice și mișcarea persoanelor, mărfurilor și ideilor peste Oceanul Atlantic. Istoricii folosesc conceptul pentru a descrie apariția unui sistem integrat care a legat Europa, Africa de Vest și Americile prin comerț, sclavie, religie și schimburi culturale.
Ascensiunea imperiilor maritime, precum cel spaniol, portughez, olandez, francez și britanic, a depins de puterea navală și de controlul asupra rutelor comerciale din Atlantic. Odată cu această expansiune, au apărut diverse forme de rezistență și instabilitate, inclusiv pirateria, corsarea și bucaneria. Aplicarea slabă a legii pe vaste spații oceanice, combinată cu o concurență intensă între puterile europene, a făcut din piraterie o caracteristică persistentă a economiei Atlantice.
Perioada denumită în mod obișnuit Epoca de Aur a Pirateriei (circa 1650–1730) a inclus unele dintre cele mai proeminente figuri asociate cu pirateria Atlantică, inclusiv Henry Morgan, Barba Neagră și Bartholomew Roberts. Operând în apele Caraibelor, Africii de Vest și Americii de Nord, acești pirați au perturbat rețelele comerciale coloniale și au devenit figuri de nedescris atât în relatările contemporane, cât și în cultura populară modernă.
Fundal miniatura|Harta Oceanului Atlantic, 1814 În economia mercantilă a lumii atlantice, pirateria a apărut ca o aventură profitabilă, vizând rutele comerciale care au stat la baza colonizării Europene. Pirații au sfidat alianțele tradiționale, atacând și capturând nave comerciale ale tuturor națiunilor, perturbând aceste rute comerciale și creând o criză în cadrul sistemului economic emergent, centrat pe Oceanul Atlantic.Aceștia au participat activ la circulația oamenilor, ideilor și mărfurilor în tot bazinul Atlanticului, influențând formarea și dizolvarea comunităților.
Rutele comerciale de-a lungul Pasajului Mijlociu au fost cruciale pentru dezvoltarea capitalismului modern. Pentru pirații care operau în Lumea Atlantică, aceste rute ofereau oportunități semnificative datorită încărcăturii de mare valoare pe care o transportau. Între anii 1715 și 1728, raidurile asupra navelor comerciale de-a lungul rutelor comerciale au împiedicat creșterea economică. Pe măsură ce pirateria a crescut de-a lungul Pasajului Mijlociu, a crescut și nevoia ca proprietarii de nave comerciale să își protejeze încărcătura împotriva dezastrelor naturale și a pirateriei.
Pirați, bucanieri și corsari miniatura|Barbă Neagră Înțelegerile culturale moderne ale pirateriei se bazează de obicei pe corsari și pirați, însă acești termeni denotă diferite statute juridice și activități pe durata secolului al XVIII-lea. Deși toți cei trei termeni se referă la operațiuni navale private care includ jafuri și operațiuni militare, acțiunile corsarilor și piraților au primit sprijin și recunoaștere juridică fie completă, fie parțială.
Corsarii erau autorizați de guvernele lor respective să atace navele inamice. Aceștia aveau nevoie de o licență (numită „Scrisoare de Marque” sau „Scrisoare de marcă” în Română), trebuiau să își declare prada (confiscările) în fața unei Curți Amiralității și să plătească atât taxe de import pentru bunurile confiscate, cât și o taxă ad valorem suplimentară, bazată pe valoarea evaluată a pradei. Dacă instanța de judecată considera confiscarea invalidă (de exemplu, pentru că nava aparținea unei țări neutre), corsarii trebuiau să despăgubească proprietarii. Colonizarea Atlanticului a fost martora numeroaselor conflicte între diferitele națiuni Europene colonizatoare; corsarii au apărut ca o întreprindere profitabilă și legală pe parcursul acestei ere de conflict.
Note
Categorie:Folclor nautic Categorie:Oceanul Atlantic