Compromisul Bucovinei (în , în ) a fost o reformă legislativă adoptată în Ducatul Bucovinei, cel mai estic dintre ținuturile Coroanei din jumătatea austriacă (Cisleithania) a Dublei Monarhii Austro-Ungare. Obiectivele acesteia au fost extinderea votului universal masculin (democratizare) și detensionarea contradicțiilor naționale în politica regională. În acest scop au fost create o nouă lege electorală pentru Dieta Bucovinei și o revizuire substanțială a constituției provinciale (Landesordnung). Pachetul legislativ a fost elaborat între anii 1904–1909 de către fruntași politici ai diferitelor naționalități, adoptat în Dieta Bucovinei în octombrie 1909 și a primit în mai 1910 aprobarea guvernului central de la Viena, precum și sancțiunea imperială.

Context general Compromisul Bucovinei se înscrie în seria unor reglementări similare din cadrul Monarhiei Habsburgice. Dacă prima generație de compromisuri reglementase chestiuni statale (îndeosebi între Austria și Ungaria în 1867, respectiv Ungaria și Croația în 1868), cea de-a doua generație a vizat conflictele regionale dintre naționalități în cadrul țărilor Coroanei. Exemple notabile sunt Compromisul morav din 1905 și Compromisul galițian din 1914. Compromisul bucovinean, adesea prezentat drept model, a beneficiat de o aplicabilitate mai mare deoarece, spre deosebire de alte regiuni, Bucovina nu avea o etnie dominantă, iar până la izbucnirea Primului Război Mondial mai dispunea de câțiva ani de pace.

Spre deosebire de Compromisul morav, care a reglementat și învățământul și politica lingvistică, cel bucovinean s-a concentrat exclusiv asupra reprezentării politice, având deci o sferă mai restrânsă.

Guvernul central de la Viena dorea să creeze un exemplu de succes privind detensionarea conflictelor naționale. Deși executivul imperial a impus un veto asupra chestiunii unui registru electoral separat pentru evrei, în general a susținut eforturile locale. Compromisul nu a fost impus „de sus”, ci a rezultat din negocieri regionale, în spiritul tradiției iosefine de reglementare juridică a conflictelor sociale.

Factori regionali Bucovina devenise provincie austriacă în 1775 și ținut al Coroanei în 1849. În această perioadă, politica de dezvoltare promovată de Viena a condus la progrese economice, administrative și culturale, precum și la o diversificare etnică accelerată prin colonizarea de specialiști din întreaga monarhie. De asemenea, autoritățile imperiale au încurajat migrarea rutenilor din Regatul Galiției și Lodomeriei în Bucovina (în special în partea de nord).

La începutul secolului al XX-lea, principalele forțe care au condus la Compromis au fost: afirmarea naționalismului în rândul diferitelor comunități; tendințele de democratizare; ascensiunea politică a comunității rurale ucrainene (numiți pe atunci „ruteni”).

Nemulțumirile rutene față de dominația românească în școli și biserici (facilitată de intelectuali ruteni veniți din Galiția), precum și revendicările sioniste pentru recunoașterea evreilor drept naționalitate distinctă (nu doar comunitate religioasă, cum prevedea Constituția austro-ungară din 1867) au accentuat necesitatea unui compromis.

Un rol decisiv l-a avut constituirea Uniunii Liber-cugetătorilor (Freisinniger Verband), o coaliție supranațională formată în 1904, care reunea lideri ruteni (Nicolae de Wassilko), români democrați (Aurel Onciul), germani liberali (Arthur Skedl) și evrei (Benno Straucher). Pe lângă mandatele din Dieta Bucovinei, toți aveau influență și la Viena, fiind deputați în Reichsrat. Aceștia, sprijiniți de guvernatorul provincial Konrad zu Hohenlohe-Schillingsfürst, au introdus în Bucovina metode moderne de mobilizare electorală și au pus bazele unor structuri politice de tip partinic. Reformele electorale susținute de Uniune au redus însă influența boierilor români, care promovau o formă moderată de naționalism românesc cultural, în favoarea naționalismului ucrainean sau a panslavismului rusofil, ambele deseori radicale.

Geneza compromisului (1904–1909)

După succesul la alegerile provinciale din 1904, Uniunea Liber-cugetătorilor a propus o primă reformă electorală ce prevedea: extinderea votului pentru toți bărbații de peste 24 de ani („clasa electorală generală”); redefinirea criteriilor de vot pentru clasele privilegiate pe baza impozitelor plătite; introducerea votului direct și secret; creșterea numărului de mandate din Dietă.

Proiectul nu a obținut majoritatea de două treimi, iar dezbaterea a fost eclipsată de reforma electorală generală austriacă din 1907, care a introdus votul universal masculin pentru Camera Reprezentanților.

În 1907, deputații naționaliști germani au reluat dezbaterea asupra Compromisului cu o ințiativă de revizuire menită să asigure o separare clară a circumscripțiilor electorale pe criterii naționale, în special a circumscripțiilor românești și germane, dar și germane și evreiești. Marii moșieri români și polonezi au încercat să respingă acest proiect, adoptând rapid propunerile din 1904. În consecință, deputații germani bucovineni s-au adresat direct ministrului de interne de la Viena și au protestat împotriva lipsei iminente de reprezentare politică a lor. Guvernatorul Oktavian Regner von Bleyben le-a cerut reprezentanților români și germani să negocieze o soluție de compromis.

În 1908, Dieta a creat un „comitet permanent” () pentru a elabora un proiect acceptabil tuturor. Sub conducerea baronului Alexandru de Hurmuzaki și cu contribuția lui Aurel Onciul, s-a convenit asupra introducerii „cadastrului național” – liste electorale pe baza apartenenței etnice – grupate în cinci corpuri naționale (ruteni, români, germani, polonezi și evrei). Acestea urmau să desemneze „curii naționale” în Dietă, responsabile pentru alegerea comitetului executiv provincial (Landesausschuss).

Controversa privind circumscripția evreiască

Cea mai mare dispută a privit propunerea unei circumscripții evreiești, agreată de majoritatea politicienilor bucovineni, dar respinsă de guvernul vienez.

Argumentele oficiale și politice erau: conform legii fundamentale din 1867, evreii erau recunoscuți ca religie, nu ca naționalitate, deci nu puteau avea curie proprie; se evita un precedent ce ar fi putut slăbi poziția germanilor în Boemia și Moravia; se prevenea alimentarea antisemitismului prin instituții separate pentru evrei.

Astfel, alegătorii evrei (în majoritate germanofoni) au fost incluși în corpul electoral german, cu introducerea unui sistem complex de mandate „majoritare” și „minoritare” în districtele mixte. Această soluție a fost criticată atât de deputații germani, cât și de cei evrei.

Structura finală a Dietei

Conform compromisului, Dieta Bucovinei urma să aibă 63 de mandate: 2 de drept (arhiepiscopul ortodox de Cernăuți – de regulă român, și rectorul Universității din Cernăuți – de obicei german); 2 ale Camerei de Comerț (de facto evrei); 13 ale marii proprietăți funciare (6 români, 4 polonezi, 2 evrei – considerați germani de jure, 1 rutean); 28 în curia censitară (10 români, 10 ruteni, 7 germani – dintre care 3 evrei, 1 polonez); 18 în curia generală (6 români, 6 ruteni, 5 germani – dintre care 2 evrei, 1 polonez).

Repartizarea finală a fost: 23 mandate românești, 17 rutene, 9 evreiești, 8 germane și 6 poloneze.

Interpretarea rezultatelor Rutenii au susținut că ei sunt grupul etnic dominant în Bucovina și, prin urmare, ei ar trebui să aibă cele mai multe mandate. Faptul că românii aveau mai multe a dus la contestații și resentimente. 6 din cele 13 mandate ale marilor proprietari de pământuri reveneau românilor (și doar 1 rutenilor), ceea ce reflectă importanța clasei conducătoare tradiționale a Bucovinei – boierimea română – chiar dacă, în urma Compromisului, pierdeau din influență.

Nici sistemul de împărțire germani-evrei nu a rămas necontestat. Liderul evreu Benno Straucher a susținut că reprezentanții Partidului Creștin-Social, care era antisemit, pot manipula listele astfel încât să îi excludă pe evrei din viața politică a Bucovinei.

Aplicarea Prima și singura alegere pe baza compromisului a avut loc între în mai 1911. Problemele nu au întârziat să apară: dispute asupra înscrierii evreilor în listele germane; tentative de excludere a evreilor de către presa creștin-socială; influențarea țăranilor ruteni de către clerul român; eșecul sistemului de mandate majoritare/minoritare la Cernăuți, unde mandatul minoritar a revenit unui rival evreu, nu unui german.

În 1913, Dieta a adoptat o modificare pentru simplificarea sistemului, dar aceasta nu a mai fost sancționată de Viena din cauza izbucnirii războiului.

Impact politic Compromisul nu a eliminat tensiunile, dar a creat un cadru de negociere. Dominația tradițională a boierimii române a fost diminuată. Rupturile interne între democrați și marii proprietari, precum și conflictele din comunitatea evreiască în jurul lui Benno Straucher au fragmentat scena politică. Deși acesta era recunoscut ca lider al evreimii bucovinene, el începuse să fie din ce în ce mai marginalizat în anii premergători ai Primului Război Mondial.

De asemenea, coalițiile politice erau instabile, de scurtă durată. Naționalitățile nu erau factorul decisiv. De exemplu, chiar în rândul românilor existau conflicte între grupările naționaliste (conduse de figuri precum Iancu Flondor sau Gheorghe Wassilko de Serecki) și Partidul Țărănesc Democrat din Bucovina, condus de Aurel Onciul, care era dispus la compromisuri cu rutenii.

Astfel, conflictele nu s-au mai purtat strict pe linii naționale, ci și pe criterii economice și de interese. În literatura de specialitate există interpretări diferite: unii consideră Compromisul un succes al „pacificării prin separare”, alții o încercare de democratizare și de slăbire a vechilor elite, mascată sub forma reglementării naționale.

Principalul subiect de criză a fost falimentul caselor rurale de credit Raiffeisen, care a provocat rupturi atât în tabăra românească, cât și în cea ruteană. Nici măcar acest dezastru economic nu a putut însă să fie un numitor comun pentru români și ruteni. Liderul rutean Ștefan Smal-Stocki, care era vicemareșal al Bucovinei, a dat vina pe marii moșieri români și pe evrei pentru acest dezastru, în timp ce boierii români susțineau că împrumuturile nesustenabile ale rutenilor au dus la acest falimentarea caselor rurale de credit.

Și în interiorul Mitropoliei Bucovinei au apărut probleme. Rutenii susțineau că preoții români încearcă să-i românizeze pe țăranii ruteni și cereau crearea unei mitropolii separate, exclusiv-rutene, în timp ce românii se opuneau, susținând că ei sunt națiunea istorică a Bucovinei.

Moștenire În literatura de specialitate se trag diverse concluzii cu privire la impactul Compromisului Bucovinean: unii istorici susțin că acesta a redus tensiunile la nivel de dezbateri, nu de război civil. În Ucraina este susținută ideea că acest compromis a dus la ascensiunea mișcării naționale ucrainene în Dieta Bucovinei, care era până atunci dominată de elitele românești. Sau chiar că ințiatorii compromisului nu erau atât de preocupați de chestiunea națională, cât de democratizare. Nu s-a ajuns însă la un context științific asupra consecințelor compromisului.

Note

Categorie:Dieta Bucovinei Categorie:Istoria Bucovinei Categorie:Reforme legislative Categorie:Istoria Ucrainei Categorie:Istoria românilor