250px|thumb|Imperiul Roman și Germania Magna prin 120 d.Hr., cu indicarea principalelor triburi menționate de istoricul Tacitus. 250px|thumb|Topografia Câmpurilor Decumate – Grabenul Renan – Indicate Castra și Castella din Limesurile renane (Toponime în curs) 250px|thumb|Harta Limesului roman, linie a fortificațiilor care mărgineau Câmpurile Decumate. 250px|thumb|Expansiunea alemanilor și amplasamentul bătăliilor între Roma și germani, din secolul al III-lea până în secolul al VI-lea.

Agri Decumates, în română, Câmpurile Decumate, constituiau extremitatea de sud-vest a Germaniei Magna, între Rin, Main și Dunăre, ceea ce poate fi reprezentat în ansamblu prin triunghiul Koblenz-Regensburg-Basel. Acest teritoriu corespunde aproximativ actualului land Baden-Württemberg.

Germania lui Tacitus Istoricul Tacitus este singurul care folosește această expresie. În lucrarea sa Germania, el se referă la Agri Decumates sau decumates agri ca fiind teritoriile situate dincolo de Rin și Dunăre (adică la nord și la est). Originea și semnificația numelui sunt controversate: ele pot face referire atât la un loc numit Decuma sau Decumum, cât și la obligația locuitorilor de a plăti o zeciuială împăratului roman. Este, de asemenea, posibil ca, înainte de ocupația romană, un trib organizat teritorial în zece cantoane să fi ocupat aceste locuri.După Encyclopædia Britannica Online 2006 Dar, potrivit lui Michael Grant, acest nume se referă la un cuvânt galic al cărui sens precis s-a pierdut.

Potrivit lui Tacitus, regiunea era locuită inițial de un trib helvet, alungat în secolul I î.Hr. de germanii suebi, care s-au oprit aici în timpul migrației lor spre sud, înainte de a pleca, în jurul anului 9 î.Hr., spre țara celților boi, sau Boiohaemum (actuala Boemia). După plecarea suebilor, galii au preluat din nou controlul asupra țării, care a fost ulterior anexată Imperiului Roman.

Non numeraverim inter Germaniae populos, quamquam trans Rhenum Danuviumque consederint, eos qui decumates agros exercent: levissimus quisque Gallorum et inopia audax dubiae possessionis solum occupavere; mox limite acto promotisque praesidiis sinus imperii et pars provinciae habentur.Tacitus, Germania, 29,3

„Deși locuiesc dincolo de Rin și Dunăre, nu voi include popoarele din Agri Decumates / Câmpurile Decumate printre germanici. Gali fără scrupule, care au devenit curajoși doar sub impulsul necesității, au ocupat aceste terenuri profitând de incertitudine. Dar, în măsura în care am fortificat granița și am construit o linie de forturi în jurul ei, îi considerăm o extensie a Imperiului și o parte a provinciei.”

Istorie Ocuparea militară a sudului Câmpurilor Decumate a fost întreprinsă sub domnia împăratului Vespasian (69-79 d.Hr.) de către Cnaeus Pinarius Cornelius ClemensCnaeus Pinarius Cornelius Clemens (secolul I) a fost un ofițer și senator roman care a fost numit consul sufect în timpul domniei lui Vespasian. (72-74 d.Hr.), care a construit o cale între Argentorate și Dunăre (74 d.Hr.), pentru a elimina acest punct vulnerabil între Galia și provinciile dunărene. Apoi Domitian (81-96 d.Hr.) a anexat nordul Câmpurilor Decumate (82-83 d.Hr.), iar o rețea de drumuri a început să acopere întregul teritoriu. Acest lucru a permis Imperiului să controleze și să protejeze țara, deschizând calea colonizării romane a regiunii și facilitând comunicațiile terestre și transferul legiunilor staționate de-a lungul Dunării și Rinului, printr-o linie fortificată mai puțin extinsă. Regiunea a fost astfel fortificată treptat, pe bucăți, într-un secol (între 80 și 180 d.Hr.), de la Flavieni la Antonini; forturile limesului se întindeau între actualele orașe Rheinbrohl și Pförring, creând o linie de fortificații continuă și adesea rectilinie (numită popular „zidul diavolului”) și cu drumuri strategice. Punctul slab al frontierei romane a devenit astfel punctul forte al limesului roman.

O nouă populație, de origine galică, a fost instalată în colonii agricole și militare, independente de orașe, contrar regulii generale. Câmpurile Decumate, dotate cu altare flaviene și un centru religios, nu erau deci o adevărată provincie romană, ci mai degrabă o marcă militară.

Cele mai importante colonii romane au fost Sumelocenna (actualul Rottenburg am Neckar), Civitas Aurelia Aquensis (Baden-Baden), Lopodunum (Ladenburg) și Aræ Flaviæ (Rottweil).

În ciuda unor perioade de tulburări, precum revolta populației împotriva garnizoanei romane din Argentorate în iarna anului 185-186, regiunea a cunoscut prosperitate timp de două secole.

Prima incursiune importantă a germanilor a avut loc în 233, când alemanii au început să ocupe teritoriul începând cu anul 259. Romanii au controlat provincia până în a doua jumătate a secolului al III-lea, dar, sub presiunea alemanilor și ca urmare a secesiunii Imperiului Galiei la inițiativa lui Postumus, aceasta a trebuit să fie evacuată sub domnia împăratului Gallienus (260-268).

Împăratul Aurelian (270-275), după reforma militară romană din secolul al III-lea, a întreprins o recucerire a Câmpurilor Decumate, dar aceasta nu a avut succes. El a organizat atunci o nouă linie de apărare de-a lungul Rinului și Illerului, afluent al Dunării, cu Brigantium (Bregenz) ca tabără militară. La moartea succesorului său Probus (282), acestea au fost din nou abandonate alemanilor. Teritoriul a fost de atunci locuit doar de popoare germanice, deși coloniile romane nu au fost complet părăsite: există încă urme ale civilizației romane până târziu în secolul al V-lea.

Note

Bibliografie Bingemer, Heinrich, Das nördliche Dekumatenland vor, während und nach der Römerherrschaft, diss., Frankfurt, 1924 Castritius, Helmut, "Das Ende der Antike in den Grenzgebieten am Oberrhein und an der oberen Donau", Archiv für hessische Geschichte und Altertumskunde NF 37, 1979, "Agri Decumates." Encyclopædia Britannica. 2006. Encyclopædia Britannica Online. 22 Oct. 2006 http://www.britannica.com/eb/article-9004069

Konrat Ziegler, Walther Sontheimer, August Pauly (eds.), Der kleine Pauly, München, 1979, Strayer, Joseph R. (ed.), Dictionary of the Middle Ages, vol. 1, New York, 1982, Geuenich, Dieter, Geschichte der Alemannen, Stuttgart, 1997, Lexikon des Mittelalters, München, 1980ff., Much, Rudolf, Die Germania des Tacitus, ediția a treia, Heidelberg, 1967 Reallexikon der germanischen Altertumskunde, vol. 5, Berlin, 1984, Ronald Syme, Tacitus, vol. 1, Oxford, 1958, repr. 1985,

Categorie:Roma antică Categorie:Istoria Germaniei Categorie:Galia Romană