Ulrich al II-lea de Celje

Ulrich al II-lea (),Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, p. 146. aparținând familiei conților de Celje, a fost conte imperial de Celje din 1436 până la sfârșitul vieții. A fost ultimul membru al familiei pe linie masculină.

Biografie Ulrich al II-lea a fost fiul contelui Frederic al II-lea de Celje și al primei sale soții, Elisabeta din familia princiară croată Frankopan. Contele Herman al II-lea de Celje a fost bunicul său. Prin mătușa sa Barbara de Celje, Ulrich se înrudea cu împăratul Sigismund de Luxemburg și cu ducele Albert al V-lea al Austriei succesorul acestuia ca rege al Sfântului Imperiu Roman.Felix Czeike (ed.): Historisches Lexikon Wien, 1992, vol. 1, p. 576. miniatura|Blazonul conților de Celje În jurul anilor 1432 – 1434, Ulrich s-a căsătorit cu Katarina Brankovici, fiica domnitorului sârb George Brankovici și sora Marei Brankovici. Din această căsătorie au rezultat copii, dar toți au murit înaintea tatălui lor.

Se știe puțin despre tinerețea lui Ulrich. Pe 20 noiembrie 1436 împăratul Sigismund i-a ridicat pe Ulrich și pe tatăl său la rangul de conte imperial, comitatele lor (Celje, Ortenburg și Sternberg) devenind feude imperiale. Conform altor surse (care indică data de 27 septembrie 1435, deci în timpul vieții bunicului lui Ulrich, Herman al II-lea) această ridicare în rang nu a fost recunoscută de conducătorul ducatelor Stiria, Carintia și Carniola (unde se aflau multe posesiuni al familiei Celje) cel care ulterior a devenit împăratul Frederic al III-lea. Acest fapt a cauzat multe conflicte de-a lungul anilor. La un acord s-a ajuns abia prin Tratatul de la Wiener Neustadt din 16 august 1443.Konstantin Moritz A. Langmaier: Erzherzog Albrecht VI. von Österreich (1418–1463), 2015, pp. 32-33. Titlul de conte imperial a fost recunoscut de Frederic al III-lea, devenit între timp rege romano-german,Paul-Joachim Heinig: Kaiser Friedrich III. (1440–1493) in seiner Zeit, vol. 1, p. 219. într-o formă care i-a permis să salveze aparențele, și a fost încheiat un Contract de moștenire.Konstantin Moritz A. Langmaier: Erzherzog Albrecht VI. von Österreich (1418–1463). 2015, pp. 72-73.

Deoarece tatăl său se ocupa în principal de posesiunile familiei, Ulrich s-a putut dedica în întregime politicii. După moartea împăratului Sigismund, Ulrich l-a susținut pe ginerele acestuia, ducele Albert al V-lea de Austria, care l-a numit guvernator în Boemia.

Perioada domniei regelui Ladislau Postumul miniatura|Suprafața aproximativă a posesiunilor lui Ulrich de Celje la mijlocul secolului al XV-lea, inclusiv fiefurile ecleziastice (János Vitovecz, fost lider militar, a avut mari merite în consolidarea puterii asupra acestor teritorii). După moartea lui Albert, în 1439, Ulrich a sprijinit-o pe văduva sa, Elisabeta, și pe fiul său născut postum, Ladislau (rege al Ungariei sub numele Ladislau al V-lea),Felix Czeike (ed.): Historisches Lexikon, Viena, 1992, vol. 1, p. 576.Paul-Joachim Heinig: Kaiser Friedrich III. (1440–1493) in seiner Zeit, vol. 1, p. 220. la a cărui încoronare, în mai 1440, a jucat un rol semnificativ.Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, p. 154.Brigitte Hamann: Die Habsburger. Ein Biographisches Lexikon, Editura Ueberreuter, p. 241. A urmat o dispută cu familia Huniade, agravată de atacul lui Ioan de Hunedoara asupra Serbiei în 1444 și de refuzul său de a recunoaște pretențiile lui Ulrich la cârmuirea Bosniei după moartea regelui Ștefan Tvrtko în 1443. După moartea lui Matko Talovac, banului Croației și Slavoniei, Ulrich a preluat aceste funcții în 1445 și 1456. În 1446 regentul Ungariei, Ioan de Hunedoara, a devastat Slavonia - teritoriul familiei Celje în Croația. Totuși, în 1448 acesta a fost învins în Kosovo, iar contele Ulrich a condus o cruciadă de succes în Ungaria în 1450, în interesul Habsburgilor.

Pe 5 martie 1452 Ulrich s-a alăturat oficial Ligii de la Mailberg formată de stările austriece aflate sub conducerea lui Ulrich de Eyczing (d. 1460),Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, p. 143. în scopul preluării tutelei lui Ladislau Postumul, exercitată de împăratul Frederic al III-lea.Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, p. 159. Contele Ulrich a reușit să organizeze o întâlnire la Viena între reprezentanții stărilor maghiare și austriece încheiată cu semnarea unui tratat, care a făcut posibilă o acțiune comună împotriva lui Frederic al III-lea. Ulrich a reușit să o câștige familia boemă Rosenberg de partea cauzei stărilor pentru susținerea luptelor care au avut loc în august 1452. Conflictul s-a încheiat la 4 septembrie 1452 când Ladislau Postumul a fost predat unchiului său pe linie maternă, contele Ulrich.Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, p. 160.Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, p. 472.

După ce tânărul rege Ladislau i-a fost încredințat, Ulrich a devenit conducătorul de facto al Ducatului Austriei și al Regatului Ungariei.Paul-Joachim Heinig: Kaiser Friedrich III. (1440–1493) in seiner Zeit, vol. 1, pp. 219-220. Trimișii regelui Ladislau la Roma au negociat (în august-septembrie 1453) ridicarea excomunicării pronunțate de papă împotriva Ligii de la Mailberg. În septembrie 1453 Ulrich von Eyczing, susținut de stările austriece, l-a eliberat pe contele Ulrich de responsabilitățile funcției sale, în timpul pregătirilor pentru încoronarea lui Ladislau ca rege al Boemiei, și ca urmare Ulrich a părăsit Viena. Nu se știe dacă Ladislau a fost de acord cu această destituire sau a trebuit să o accepte.Franz Dirnberger: Reisen im Mittelalter. Die Gesandtschaftsreise des Königs Ladislaus nach Rom 1453, Viena, 1997, p. 29. Căderea lui Ulrich a fost doar temporară.Felix Czeike (ed.): Historisches Lexikon Wien, 1992, vol. 1, pp. 576-577. La vârsta de 15 ani, Ladislau l-a desemnat consilier personal pe Ulrich al II-lea în locul lui Ulrich de Eyczing.Brigitte Hamann: Die Habsburger. Ein Biographisches Lexikon, p. 242. După moartea lui Ioan de Hunedoara, Ulrich al II-lea a devenit guvernatorul Regatului Ungariei, conform dorinței regelui Ladislau.

Când tatăl său a murit în 1454, Ulrich a moștenit o avere considerabilă care i-a sporit semnificativ puterea. În 1456 regele Ladislau l-a numit guvernator al Ungariei. În timp ce se pregătea pentru o campanie împotriva otomanilor, Ulrich a fost ucis la Belgrad în noiembrie 1456 de Ladislau Huniade și adepții săi.

Consecințe Există două versiuni diferite cu privire la cauzele morții sale violente.

Conform uneia dintre versiuni, moartea lui Ulrich a fost o crimă plănuită cu sânge rece, cauzată de lupta pentru putere; complotul a fost organizat de Ladislau Huniade, fiul cel mare al Ioan de Hunedoara, care dorea eliminarea lui Ulrich. Pe 8 noiembrie (sau pe 9 noiembrie, conform istoricului Milko Kos), în ciuda avertizărilor primite, Ulrich l-a însoțit pe rege la Belgrad. Atras în cursă, Ulrich a fost atacat și ucis de susținătorii lui Ladislau Huniade. Conform istoriografiei naționale maghiare, uciderea lui Ulrich a fost un act de autoapărare, prin care Ladislau a împiedicat doar planurile criminale ale lui Ulrich împotriva sa și a familiei sale. Această interpretare a evenimentelor se regăsește frecvent în literatura secundară de limbă germană. De ex.la Konstantin Moritz A. Langmaier: Erzherzog Albrecht VI. von Österreich (1418–1463), p. 444.

Moartea lui Ulrich a însemnat stingerea liniei masculine a familiei de Celje și începutul conflictului pentru succesiune. Prin ridicarea familiei de Celje la rangul de conți imperiali și prin contractul de moștenire din 1443, împăratul Frederic al III-lea și-a creat o bază juridică solidă pentru dobândirea posesiunilor familiei Celje.Felix Czeike (ed.): Historisches Lexikon Wien. 1992, vol. 1, pp. 576-577.Johannes Grabmayer, Christian Domenig: Die Grafen von Cilli und ihr Archiv, pp. 87-88. Mulți dintre susținătorii lui Ulrich s-au implicat în acest conflict.Paul-Joachim Heinig: Kaiser Friedrich III. (1440–1493) in seiner Zeit, vol. 1, pp. 219-220. După mai mult de 3 ani de la uciderea lui Ulrich, conflictul generat de succesiunea sa a fost închis la 25 ianuarie 1460 prin Pacea de la Pusarnitz (în Carintia). Urmare acesteia, posesiunile familiei de Celje au fost unite cu Stiria și s-au aflat în stăpânirea Habsburgilor.Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, p. 161. Părțile posesiunilor familiei de Celje situate în Regatul Ungariei au revenit coroanei maghiare, respectiv regelui Matia Corvin.

Katarina, văduva lui Ulrich, aspru criticată pentru afilierea sa la Biserica Răsăriteană, a solicitat protecția lui János Vitovecz, fostul comandant al oștilor lui Ulrich și ale tatălui său. Ea l-a numit administrator al posesiunilor familiei. La scurt timp după aceea Vitovec a intrat în slujba lui Ladislau Postumul. După moartea acestuia, el a știut să exploateze în interes propriu rivalitatea dintre împăratul Frederic al III-lea și Matei Corvin, fratele mai mic al lui Ladislau Huniade, succesorul lui Ladislau Postumul la tronul Regatului Ungariei.

Căsătorie și descendenți În jurul anilor 1432–1434, Ulrich s-a căsătorit cu Katarina Brankovici, fiica domnitorului sârb George Brankovici și sora Marei Brankovici. Copiii rezultați din această căsătorie, toți decedați înaintea tatălui lor, au fost: Herman al IV-lea (d. 1452), George (d. 1443), Elisabeta (n. 1441 – d. 1455), logodită (sau chiar căsătorită) cu unul dintre fiii lui Ioan de Hunedoara; Caterina (d. 1441), sora geamănă a Elisabetei; Albert (d. 1448).Paul-Joachim Heinig: Kaiser Friedrich III. (1440–1493) in seiner Zeit, vol. 1, p. 220.

Concluzii Caracterizarea lui Ulrich al II-lea în Allgemeine Deutsche Biographie se bazează pe ostila descriere făcută de adversarul său, Enea Silvio Piccolomini, fost membru al cancelariei împăratului Frederic al III-lea. O descriere pozitivă a lui Ulrich al II-lea poate fi găsită însă în Memoriile Helenei Kottanner (d. 1470), care îl considera unul dintre puținii aliați de încredere ai reginei Elisabeta. Ambele exemple arată că o evaluare a lui Ulrich depindea și de partea cui se aflau cronicarii vremii, respectiv istoricii de mai târziu.

De asemenea, motive geografice și politice puteau fi decisive în evaluarea familiei de Celje și a lui Ulrich al II-lea. Familia își avea reședința pe teritoriul Sloveniei de astăzi. Activitățile sale politice s-au concentrat asupra regatului maghiar și a teritoriilor habsburgice, situate la periferia Sfântului Imperiu Roman. Ulrich al II-lea a fost perceput în mare măsură negativ, în special în cercetările istorice germanofone și maghiare, ceea ce se datorează probabil mai puțin personalității sale reale și mai mult faptului că familia de Celje a dispărut odată cu el, iar el a fost succedat de adversarii săi politici.

Moartea lui Ulrich și execuția lui Ladislau Huniade, fac subiectul operei Hunyadi László (muzică: Ferenc Erkel; libret: Béni Egressy), bazată pe piesa Cei doi Lászlós (Két László) scrisă de Lőrinc Tóth. Personajul Ulrich este unul dintre răufăcătorii care nu numai că au participat la complotul împotriva lui Ladislaus Huniade, dar și-a dorit distrugerea regelui Ladislau Postumul de a cărui încredere s-a bucurat.

Note

Bibliografie Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, Editura Chronik, Viena, 1984, . Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, Editura Marix, Wiesbaden, 2006, . Brigitte Hamann: Die Habsburger. Ein Biographisches Lexikon, Editura Ueberreuter, Viena, 1988, . Paul-Joachim Heinig: Kaiser Friedrich III. (1440–1493) in seiner Zeit. Studien zum 500. Todestag am 19. August 1493/1993 (Forschungen zur Kaiser- und Papstgeschichte des Mittelalters, vol. 12), Editura Böhlau, Köln, 1993, . Milko Kos: Grofje Celjski. în: Srednjeveška zgodovina Slovencev. (Die Grafen von Cilli. în: Die mittelalterliche Geschichte der Slowenen), Ljubljana, 1985.