Raportul de aspect al unei imagini este raportul dintre lățimea și înălțimea sa. Se exprimă prin două numere separate prin două-puncte, în formatul lățime:înălțime. Rapoartele de aspect obișnuite sunt cele de 1,85:1 și 2,39:1 în cinematografie, de 4:3 (în trecut) și 16:9 în televiziune, și de 3:2 în fotografia statică. Alte rapoarte des întâlnite la ecrane sunt de 5:4 și 16:10. Raportul de 1:1 este folosit pentru imagini pătrate, adesea văzute pe platforme de socializare precum Instagram, iar 21:9, un raport ultra-lat, este popular pentru monitoarele de gaming și desktop.
Exemple frecvente miniatura|Rapoarte de aspect utilizate frecvent în ecrane și imagini de film Rapoartele de aspect ale filmelor utilizate în cinematografe sunt 1,85:1 și 2,39:1. Două rapoarte de aspect videografice comune sunt 4:3 (1,(3):1), formatul video universal al secolului al XX-lea, și 16:9 (1,(7):1), universal pentru televiziunea de înaltă definiție și televiziunea digitală europeană. Există și alte rapoarte de aspect cinematografice și video, dar sunt utilizate rar.
În fotografie, cele mai comune rapoarte de aspect sunt 4:3, 3:2 (1,5:1) și, mai recent, 16:9, întâlnit în aparatele foto de larg consum. Alte rapoarte de aspect, precum 5:3, 5:4 și 1:1 (format pătrat), sunt utilizate și în fotografie, în special în format mediu și mare.
În cazul televiziunii, al DVD-urilor și al Blu-ray-ului, conversia formatelor cu rapoarte inegale se realizează prin mărirea imaginii originale pentru a umple zona de afișare a formatului receptor și eliminarea oricăror informații excesive despre imagine (zoom și decupare), prin adăugarea de dungi orizontale (letterboxing) sau verticale (pillarboxing) pentru a păstra raportul de aspect original, prin întinderea (și, prin urmare, distorsionarea) imaginii pentru a umple raportul formatului receptor sau prin scalarea cu factori diferiți în ambele direcții, eventual scalând cu un factor diferit în centru și la margini (ca în modul zoom lat).
Limitări practice În formatele cinematografice, dimensiunea fizică a zonei peliculei dintre perforațiile roților dințate determină dimensiunea imaginii. Standardul universal (stabilit de William Dickson și Thomas Edison în 1892) este un cadru cu o înălțime de patru perforații. Pelicula în sine are 35 mm lățime (1,38 in), dar aria dintre perforații este de 24,89 mm × 18,67 mm (0,980 in × 0,735 in), rezultând raportul de facto de 1,(3):1.
Cu un spațiu destinat pentru coloana sonoră optică standard și dimensiunea cadrului redusă pentru a menține o imagine mai lată decât înaltă, acest lucru a dus la o diafragmă Academy de 22 mm × 16 mm (0,866 in × 0,630 in), adică un raport de aspect de 1,375:1.
Terminologie cinematografică Convenția industriei cinematografice atribuie valoarea 1 înălțimii imaginii; un cadru anamorfic (de aproximativ 2,39:1, începând din 1970) este adesea descris incorect (rotunjit) fie ca 2,4:1, fie ca 2,40:1. După 1952, s-a experimentat cu mai multe rapoarte de aspect pentru producții anamorfice, inclusiv 2,66:1 și 2,55:1. O specificație SMPTE pentru proiecția anamorfică din 1957 (PH22.106-1957) a standardizat, în cele din urmă, diafragma la 2,35:1. O actualizare din 1970 (PH22.106-1971) a modificat raportul de aspect la 2,39:1, pentru a face îmbinările mai puțin vizibile. Acest raport de aspect de 2,39:1 a fost confirmat prin cea mai recentă revizuire din august 1993 (SMPTE 195–1993).
În cinematografele americane, rapoartele comune în proiecție sunt 1,85:1 și 2,39:1. Unele țări europene au 1,(6):1 ca standard pentru ecran lat. „Raportul Academiei”, de 1,375:1, a fost utilizat pentru toate filmele din era sonoră până în 1953 (odată cu lansarea filmului Shane de George Stevens în format 1,(6):1). În acea perioadă, televiziunea, care avea un raport de aspect similar, de 1,(3):1, a devenit o amenințare percepută pentru studiourile de film. Hollywoodul a răspuns prin crearea unui număr mare de formate pentru ecran lat: CinemaScope (până la 2,(6):1), Todd-AO (2,20:1) și VistaVision (până la 2,00:1) sunt doar câteva exemple. Raportul de aspect de 1,85:1 a fost introdus în mai 1953 și a devenit unul dintre cele mai comune standarde de proiecție cinematografică în Statele Unite și în alte părți.
Scopul acestor diferite obiective și rapoarte de aspect a fost de a capta cât mai mult din cadru, pe o suprafață cât mai mare a peliculei de film, pentru a exploata pe deplin pelicula utilizată. Unele dintre rapoartele de aspect au fost alese pentru a reduce dimensiunile de peliculă necesare și (implicit) costurile acesteia, în timp ce alte rapoarte de aspect au fost alese în tandem cu dimensiuni de peliculă mai mari pentru a produce o imagine mai largă și cu rezoluție mai mare. În ambele cazuri, imaginea a fost comprimată pe orizontală pentru a se potrivi dimensiunii cadrului filmului și pentru a evita orice zonă neutilizată a peliculei.
Standarde video actuale
1:1 Ecranele pătrate sunt rareori utilizate în dispozitive și monitoare. Cu toate acestea, consumul de conținut video în aplicațiile sociale a crescut rapid și a dus la apariția unor noi formate video mai potrivite pentru dispozitivele mobile, care pot fi ținute în orientare orizontală și verticală. În acest sens, conținutul video pătrat a fost popularizat de aplicații mobile precum Instagram și Vine și a fost de atunci susținut de alte platforme sociale majore, inclusiv Facebook și X. Formatul poate ocupa aproape de două ori mai mult spațiu pe ecran în comparație cu formatul 16:9 (când dispozitivul este ținut diferit în timpul vizionării față de modul în care a fost înregistrat videoclipul).
4:3 4:3 sau 1,(3):1 (citit în general ca patru-trei, patru-pe-trei sau patru-la-trei), pentru televiziunea standard pe ecran complet, a fost utilizat încă de la inventarea camerelor de filmat, iar monitoarele de computer foloseau adesea același raport de aspect. 4:3 a fost raportul de aspect utilizat pentru peliculele de 35 mm din era mută. De asemenea, este foarte aproape de raportul Academiei, de 1,375:1, definit de Academia de Arte și Științe Cinematografice ca standard după apariția sunetului optic pe film. Prin faptul că televizorul se potrivea cu acest raport de aspect, filmele fotografiate inițial pe peliculele de 35 mm puteau fi vizionate în mod satisfăcător la televizor în primele zile ale acestui mediu (anii 1940 și 1950).
Odată cu adoptarea televiziunii de înaltă definiție, majoritatea televizoarelor moderne sunt produse acum cu afișaje 16:9. Seria de tablete iPad de la Apple continuă să utilizeze afișaje 4:3 (în ciuda faptului că alte produse Apple utilizează de obicei rapoarte de aspect late) pentru a se potrivi mai bine utilizării ca e-reader; cu toate acestea, iPad Pro 11 inch din 2018 și următoarele iPaduri de dimensiuni medii fără butoane home utilizează un raport de aspect de 1,43:1, conceput pentru a se potrivi într-o zonă similară cu modelele anterioare care aveau butoane home.
14:9 14:9 (denumit în general paisprezece-pe-nouă, paisprezece-nouă și paisprezece-la-nouă) este raportul de aspect utilizat în principal atunci când programele 4:3 sunt decupate.
16:10 16:10 (8:5) este un raport de aspect utilizat în principal pentru ecranele computerelor și ale tabletelor. Lățimea ecranului este de 1,6 ori înălțimea sa. Acest raport este apropiat de raportul de aur „”, care este de aproximativ 1,618. Ecranele LCD pentru computere care utilizează raportul 16:10 au început să apară pe piața de masă în 2003. Până în 2008, 16:10 devenise cel mai des întâlnit raport de aspect pentru monitoarele LCD și ecranele laptopurilor. Cu toate acestea, din 2010, 16:9 a devenit standardul principal, impulsionat de standardul 1080p pentru televiziunea de înaltă definiție și de costurile de fabricație mai mici.
În perioada 2005–2008, formatul 16:10 (1,6:1) a depășit formatul 4:3 ca cel mai vândut raport de aspect pentru monitoarele LCD. La acea vreme, formatul 16:10 deținea, de asemenea, 90% din piața notebookurilor și era cel mai frecvent utilizat raport de aspect pentru laptopuri. Cu toate acestea, domnia formatului 16:10 ca cel mai comun raport de aspect a fost una scurtă. În jurul perioadei 2009–2010, a existat o trecere rapidă a producătorilor de ecrane de computer la raportul de aspect 16:9, iar până în 2011, formatul 16:10 aproape dispăruse din noile produse pentru piața de masă. Potrivit Net Applications, până în octombrie 2012, cota de piață a ecranelor 16:10 scăzuse la mai puțin de 23%.
Ca excepție notabilă, Apple a folosit formatul 16:10 pentru toate modelele sale de MacBook până în 2021, când MacBook Pro, ajuns la a cincea generație, a trecut la un raport de aspect de înălțime mai mare, de aproximativ 1,54:1. Și MacBook Air a trecut la acest raport de aspect cu a 5-a generație, în 2022. Ambele rapoarte de aspect sunt concepute pentru a menține raportul 16:10 pentru conținutul standard, cu o zonă suplimentară în partea de sus a ecranului pentru a găzdui crestătura camerei frontale și bara de meniu macOS.
16:9 16:9 sau 1,(7):1 (denumit în general șaisprezece-pe-nouă, șaisprezece-nouă și șaisprezece-la-nouă) este formatul standard internațional pentru HDTV, televiziune digitală non-HD și televiziune analogică cu ecran lat PALplus. Formatul japonez Hi-Vision a început inițial cu un raport de 5:3 (= 15:9), dar a făcut conversia atunci când grupul internațional de standarde a introdus un raport mai mare, de la 3 (= 16:9). Numeroase camere video digitale au capacitatea de a înregistra în format 16:9 (= 42:32), iar 16:9 este singurul raport de aspect pentru ecran lat acceptat nativ de standardul DVD. Producătorii de DVD-uri pot alege, de asemenea, să afișeze rapoarte și mai largi, cum ar fi 1,66:1, 1,75:1, 1,77:1 și 1,78:1 în limitele cadrului 16:9 al DVD-ului, prin adăugarea de bare negre în imagine. Raportul de aspect de 16:9 a fost adesea utilizat în televizoarele britanice din Regatul Unit în anii 1990 și este utilizat și la smartphone-uri, laptopuri și desktopuri.
1,85:1 Echivalent cu raportul întreg de 37:20. Când numărul de spectatori la cinema a scăzut, Hollywoodul a creat rapoarte de aspect late pentru a diferenția industria cinematografică de cea de televiziune, unul dintre cele mai comune fiind raportul de 1,85:1.
2,00:1 Raportul de aspect de 2,00:1 a fost utilizat pentru prima dată în anii 1950 pentru formatul RKO Superscope.
Încă din 1998, directorul de imagine Vittorio Storaro a pledat pentru un format numit „Univisium”, care utilizează un format 2,00:1. Popularitatea lui Univisium pe piața filmelor de cinema a fost una redusă, însă formatul a fost recent utilizat de Netflix și Amazon Video pentru producții precum Culisele puterii și Transparent. Acest raport de aspect este similar cu formatele standard de achiziție de 1,90:1 impuse de aceste platforme de conținut și nu este neapărat o alegere creativă.
Și unele dispozitive mobile, precum LG G6, LG V30, Huawei Mate 10 Pro, Google Pixel 2 XL, OnePlus 5T și Sony Xperia XZ3, au adoptat formatul 2,00:1 (promovat ca 18:9), iar Samsung Galaxy S8, Samsung Galaxy Note 8, Samsung Galaxy S9 și Samsung Galaxy Note 9 au apărut cu un format similar, de 18,5:9.Site-ul oficial Honor precizează un raport de aspect de 18:9. Apple iPhone X are, de asemenea, un raport de ecran similar, de 19,5:9, adică 2,1(6):1.
2,39:1 Formatul anamorfic este tehnica cinematografică de filmare a unei imagini late pe o peliculă standard de 35 mm sau pe alte suporturi de înregistrare vizuală cu un raport de aspect nativ mai puțin lat. Când este proiectată, imaginea este întinsă înapoi la proporțiile originale.
Obținerea înălțimii, lățimii și suprafeței ecranului Adesea, dimensiunile ecranelor sunt exprimate în lungimea diagonalei. Următoarele formule pot fi utilizate pentru a găsi înălțimea (h), lățimea (l) și aria (A), unde r reprezintă raportul, scris ca o fracție , iar d reprezintă lungimea diagonalei.
miniatura|Comparație între mai multe rapoarte de aspect cinematografice, în care înălțimile sunt egalizate.