Întreprinderea Mixtă Moldcarton S.A. a fost o fabrică de producere a hârtiei și cartonului din Republica Moldova, fondată oficial în anul 1995 și situată în municipiul Chișinău în apropierea orașului Sîngera și satului Dobrogea.

Activitatea întreprinderii se rezuma la fabricarea celulozei, fabricarea hârtiei și cartonului ondulat și fabricarea ambalajelor, cu o capacitate anuală de până la 100.000 de tone de hârtie și 60 de milioane de metri pătrați de carton.

Fabrica ocupa o suprafață de 33 de hectare și 93 de mii de metri pătrați de producere. Necesitățile lunare de materie primă pentru combinat constituiau circa 6 mii tone, dintre care Republica Moldova acorda doar un sfert, iar restul era importat.

Istorie Construcția combinatului a început în anul 1980. În anul 1985 a fost pus fundamentul blocului administrativ al fabricii, iar în 1986 acesta teoretic trebuia să își înceapă activitatea prin livrarea cutiilor de carton către "Agroprom". Combinatul de carton și-a finalizat construcția în anul 1989 în zona industrială Sîngera și atunci a început și producția, iar în anul 1995 acesta a devenit oficial "Moldcarton S.A.". Fabrica a fost construită după standardele URSS, având o cale ferată proprie ce servea pentru aducerea materiei prime și exportarea materiei finite spre alte republici.

Odată cu destrămarea URSS au fost sistate relațiile de parteneriat cu principalii furnizori de materie primă, iar întreprinderea activa la o capacitate de doar 26-30%. Producția cartonului presupunea cheltuieli energetice majore, iar întreprinderea a acumulat rapid datorii față de furnizorii de resurse energetice, plus restanțele la salarii.

Privatizarea întreprinderii Către mijlocul anilor 1990, a devenit clar că statul nu poate scoate cu forțe proprii „Moldcarton” din profunda criză economică și s-a decis ca întreprinderea să fie privatizată prin desfășurarea unui concurs investițional.

În iunie 2000, în Republica Moldova a sosit președintele rus Vladimir Putin, iar atunci era examinată o altă variantă de soluționare a problemelor de la S.A. „Moldcarton”: stingerea unei părți a datoriei Republicii Moldova față de concernul rus de gaze, inclusiv prin acțiunile acestei întreprinderi. Combinatul de carton a fost vizitat de președintele „Gazprom”-ului Rem Veaghirev. Însă S.A. „Moldcarton” deja era inclusă la acel moment în programul de privatizare și Guvernul nu putea pur și simplu să ofere pachetul de acțiuni, dar nici nu dorea.

Primul concurs investițional de privatizare a S.A. „Moldcarton” (în total au fost 9) a fost anunțat în aprilie 1999. În septembrie 2000, comisia de concurs a anunțat drept câștigătoare a concursului de vânzare a pachetului de control al societății pe acțiuni „Moldcarton”, contra $2,15 milioane, compania „Gasitera Suisse AG”, ce aparține grupului internațional de companii „Itera”. Investițiile în restabilirea și dezvoltarea întreprinderii trebuiau să constituie $11 milioane timp de 5 ani. La momentul răscumpărării acțiunilor, pierderile SA „Moldcarton” constituiau $6,1 milioane, datoria creditoare - $5,9 milioane.

Perioada de dezvoltare Gasitera Suisse AG intră în posesia pachetului de 89,06% de acțiuni doar în mai 2002. Participanții care au pierdut concursul au contestat rezultatele acestuia și au cerut anularea deciziei Departamentului de privatizare. Din 2002, „Itera” a investit în combinatul de carton peste $20 de milioane, iar întreprinderea a fost modernizată. A fost instalat utilaj pentru gestionarea automată a proceselor tehnologice, produs în Austria, Germania, Finlanda și Rusia.

În anul 2003, întreprinderea relansată asigura 51% din necesitățile pieței moldovenești în carton gofrat. Combinatul își exporta producția în Belgia, Ungaria, Rusia, Polonia, Georgia. Partenerii întreprinderii au devenit companiile locale moldovenești "Glass Container Company", "Aroma", "Cricova", "Barza Albă", "Lion-Gri", "Franzeluța", "Nefis".

Președintele Vladimir Voronin atunci l-a decorat pe șeful de la „Itera”, Igor Makarov, cu ordinul „Gloria Muncii” pentru contribuția la restabilirea întreprinderilor din republică și asigurarea stabilă a Republicii Moldova cu resurse energetice.

Perioada de declin și sistarea activității întreprinderii Perioada de stabilitate a combinatului de carton a durat puțin, din anul 2005 „Moldcarton” a început să activeze în pierdere, iar compania rusă „Itera” a început să se gândească la vânzarea acestuia. Când s-a declanșat criza financiar-economică din anul 2007, situația combinatului s-a înrăutățit și mai mult.

În anul 2008, pierderile combinatului au depășit 39,3 milioane de lei – aproape de 3,5 ori mai mult față de 2007. În consecință, în a doua jumătate a anului 2008, activitatea SA „Moldcarton” a fost sistată. Iar în anul 2009, „Itera” a vîndut acțiunile combinatului ce-i aparțineau. Pachetul de acțiuni a fost estimat la 45,6 milioane de lei. Tranzacția a fost perfectată drept „contribuția la capitalul social” a companiei Major ASSETS Ltd, înregistrată în zona off-shore a statului Belize din America Centrală. Interesele acestei întreprinderi în Republica Moldova sunt reprezentate de compania FAMIR, ai cărei fondatori sunt Emmanuil și Izea Grinșpun.

Perioada de insolvabilitate și tranzacțiile suspecte În anul 2010 a început procedura de insolvabilitate a întreprinderii, inițiate de furnizorul de apă Apă-Canal Chișinău S.A. Instanța de judecată a aprobat creanțele creditorilor față de această întreprindere în sumă de cca 125 mil. lei. Situația ar fi putut fi soluționată reușit, cu satisfacerea creanțelor tuturor creditorilor (bugetul de stat, angajații, agenții economici) din contul comercializării valorilor mobiliare aflate la bilanțul întreprinderii.

Cum a fost menționat anterior, la 16 iunie 2009, acțiunile întreprinderii și-au schimbat proprietarul. Și la doar două zile – pe 22 iunie 2009, Veaceslav Ciumacenco, director general al Moldcarton S.A., încheie un contract de procurare de la Major ASSETS LTD a 66 de cambii ale companiilor energetice ruse în sumă totală de 755 624 181,55 ruble rusești (pe atunci calculate în lei moldovenești - 271 344 643 de lei) cu termenul de scadență în anii 2009-2019. Achitarea cambiilor era preconizată pentru finele lui 2014.

Tranzacția pare suspectă deoarece, la acea vreme combinatul deja era plin de datorii. Totuși existența cambiilor îmbunătățea bilanțul contabil al cumpărătorului și grație acestui fapt putea fi luat un credit. Acțiunile transmise au fost puse spre păstrare într-o celulă bancară la Moldindconbank. Creditul a fost contractat la aceeași bancă, dar se știe deja că cel mai mare producător de carton din Republica Moldova așa și nu a fost salvat.

La 1 septembrie 2010, Curtea de Apel l-a numit pe Oleg Tabuncic administratorul insolvabilității. Acesta, în conformitate cu legea, a cerut imediat de la conducere să-i fie transmise toate bunurile care aparțineau Moldcarton S.A. În locul fostului director general deja venise Igor Popov. Dar cambiile, în sumă de peste 755 mil. ruble dispăruseră fără urmă. În mai 2011, aceeași instanță a anulat contractul de vînzare-cumpărare a cambiilor, încheiat de Moldcarton S.A. și Major ASSETS LTD, deoarece aceste valori mobiliare nu aveau garanții financiare, căci emitenții lor erau agenți economici din străinătate, a căror situație financiară nu putea fi verificată. Adică cambiile trebuiau întoarse.

În 2015, administratorul insolvabilității s-a adresat, în numele întreprinderii, Inspectoratului de Poliție al sectorului Botanica cu rugămintea de a-l trage la răspundere penală pe Igor Popov pentru deturnarea proprietății, fapt care a cauzat daune în proporții deosebit de mari. Apoi dosarul a ajuns la procuratura Botanica. S-a stabilit că, în februarie 2010, conducătorul întreprinderii le-a încredințat subalternilor săi – contabilului și directorului tehnic, care aveau acces la celula bancară, să scoată cambiile din safeu și să i le transmită lui personal. Din spusele contabilului, directorul a explicat aceasta prin faptul că valorile mobiliare trebuie demonstrate în ședința de judecată (pe atunci întreprinderea era implicată în mai multe litigii), dar, din această cauză, nu a fost întocmit niciun act, nici măcar o recipisă. Cel de-al doilea angajat a confirmat că, în momentul scoaterii actelor din safeu, erau prezenți toți trei. Iar directorul a spus că niciodată nu a primit de la contabil cambiile. Ancheta a concluzionat că nu există dovezi cum că directorul ar fi primit cambiile.

Evaziunea fiscală și dosarul Laundromat Proprietarul „Moldcarton” s-a remarcat și în dosarul Băncii de Economii. Administrația combinatului, desemnată de către noul proprietar, a transmis patrimoniul întreprinderii în proprietatea a două firme ce nu aveau nicio legătură cu „Moldcarton”. Patrimoniul obținut a fost utilizat în calitate de gaj pentru obținerea unui credit de 205 de milioane de lei de la BEM.

Apariția celor două firme necunoscute este motivată prin faptul că producătorul de carton a contractat un credit bancar de la Moldindcombank, pentru care a pus în gaj toate bunurile sale mobile și imobile. Prin două contracte, compania ICS Lidiana Lux a intrat în posesia a tot ce aparținea Moldcarton, cu excepția câtorva mașini vechi. La rîndul său, ICS Lidiana Lux a transmis o parte din imobile companiei ICS BN Proalim.

Judecătoria Buiucani ce examina dosarul lui Veaceaslav Platon, învinuit de escrocherii la Banca de Economii (BEM), a dispus confiscarea bunurilor ce aparțin mai multor companii, printre care figurează și BN Proalim. Aceste două companii, obținând în proprietate active serioase, au contractat de la BEM credite mari, pe care nu le-au rambursat. Banca a început să-și exercite dreptul de gaj, pretinzînd 226 mil. lei, și a încheiat un contract de cesiune cu o companie afiliată lui Ilan Șor – Roseau Alliance LLP, înregistrată în Marea Britanie.

În anul 2011 administratorul insolvabilității Moldcarton, Oleg Tabuncic, a contestat actele de transmitere a bunurilor Moldcarton S.A către ICS Lidiana Lux, iar imobilele au fost sechestrate. Roseau Alliance LLP a fost invitată să participe la ședințele de judecată, însă, ulterior, contractul de cesiune a fost reziliat și în decembrie 2015, compania din Marea Britanie a fost lichidată. Ajuns la Curtea Supremă de Justiție, acest dosar a fost întors de două ori Curții de Apel spre reexaminare. În anul 2017 se află pentru a treia oară în instanța de judecată de gradul întâi. Prima dată a avut cîștig de cauză reclamantul, a doua oară – pârâtul. Dar pârâtul însuși (ICS Lidiana Lux), prin decizia Judecătoriei Botanica, urma a fi lichidată.

Compania ICS Lidiana Lux, intrată în drept de proprietate asupra bunurilor Moldcarton S.A., a început să comercializeze activ ”fierul vechi”, profitând de faptul că sechestrul asupra bunurilor mobile a fost pus de judecător cu întârziere. În perioada acestor activități compania ICS Lidiana Lux nu a achitat TVA. Inspectoratul Fiscal de Stat din municipiul Chișinău a efectuat un control planificat al respectării legislației privind achitarea TVA de către Moldcarton S.A. în perioada 1 septembrie 2009 – 30 aprilie 2010. În consecință, s-a descoperit o diminuare a sumei de achitare a impozitului pe valoare adăugată cu 39 744 658 de lei. La 8 decembrie 2010, a fost luată decizia de a recupera de la proprietar în folosul bugetului de stat această sumă.