Henri Michel Antoine Chapu () a fost un sculptor francez.
Biografie Henri Chapu s-a născut din căsătoria lui Julien Chapu (1811-1869) și a lui Claire Lecoq (1803-1880), în proprietatea deținută de marchizul Armand Pierre de Fraguier (mort în 1841), la Le Mée-sur-Seine, unde părinții săi lucrau ca vizitiu și, respectiv, menajeră. După ce a fost crescut de o doică din cercul familiei, mai întâi la Marcq, apoi la Thoiry, la vârsta de zece ani s-a întors la Le Mée-sur-Seine, pentru ca imediat după aceea să-și urmeze părinții la Paris, unde tatăl său a devenit portar în imobilul marchizului Léonce de Vogüé, situat la nr. 92 de pe rue de Lille, clădire astăzi dispărută.
Chipurile părinților săi ne sunt cunoscute: cel al lui Julien, de două ori – prin portretul în pastel realizat în 1846 de tânăra Ursule de Vogüé (viitoarea contesă Charles-Marie de Bryas), și prin portretul în medalion pe care însuși Chapu îl va realiza în 1861; iar cel al lui Claire, prin portretul pe pânză pictat de Pierre De Coninck, în jurul anului 1861
După ce a frecventat școala Fraților, Henri Chapu s-a înscris la Petite école, situată pe rue de l'École-de-Médecine din Paris, cu intenția de a se pregăti pentru meseria de tapițer prin studiul desenului. Acolo, datorită aptitudinilor sale remarcabile, a obținut o bursă care i-a permis să-și schimbe direcția profesională.
Începând din 1849, a fost elevul sculptorului , iar după moartea acestuia, în 1852, a continuat studiile sub îndrumarea lui și Léon Cogniet, la École des Beaux-Arts din Paris. A câștigat, succesiv, în 1851, al doilea Prix de Rome la gravură în medalie și piatră fină pentru lucrarea Neptune faisant naître un cheval (în ; în 1853, al doilea Grand Prix de Rome pentru sculptură cu Le Désespoir d’Alexandre après la mort de Clitus (în ); iar în 1855, împreună cu , a obținut Grand Prix de Rome pentru sculptură cu lucrarea Cléobis et Biton, acordat în unanimitate de juriu, în pofida deteriorării accidentale a lucrării în timpul transportului.
În decembrie 1855, pleacă spre Villa Médicis din Roma, împreună cu ceilalți laureați ai anului — printre care Doublemard, arhitectul Honoré Daumet, Alphée Dubois și compozitorul Jean Conte —, opririle din drum oferindu-i prilejul de a vizita Lyon, Avignon, Arles, Nîmes, Marsilia, Genova și Florența. Pe parcursul călătoriei, învață limba italiană și realizează câteva portrete în medalion ale camarazilor săi.
A întreprins două mari excursii: una spre nord (Pisa, Siena, Veneția, Padova, Bologna și din nou Florența), cealaltă spre sud (Napoli, Baiae, Pozzuoli, Capo Miseno, lacul Lucrin și Pompeii). În această perioadă, se apropie de pictorul Gustave Moreau, cu care studiază proporțiile sculpturilor antice, dar mai ales de Léon Bonnat, cu care leagă o prietenie durabilă. Peisajele din Italia pe care le-a desenat atunci, păstrate astăzi la Musée Bonnat-Helleu din Bayonne și la Bibliothèque de l’Institut National d’Histoire de l’Art din Paris, mărturisesc plimbările îndrăgite de cei doi prieteni, atât prin oraș, cât și prin zonele rurale și muntoase din jur.
Chapu va reveni adesea în peisajul rural roman pentru a se recrea, aducând de fiecare dată „acuarele bine realizate”. După primele două lucrări trimise la Paris — Le Christ aux anges (în ) în 1857 și Le Triptolème în 1859 —, care au fost criticate sever de către Institut, cea de-a treia lucrare, Mercure inventant le caducée (în ”), trimisă în 1861, anul în care și-a încheiat primul sejur la Roma în luna august, a fost în sfârșit apreciată favorabil.
Anii dificili Întors la Paris în septembrie 1861, Henri Chapu își găsește un „atelier modest” situat pe rue de l’Abbaye, în arondismentul 6, și acceptă diverse lucrări în domeniul artei industriale (ornamente variate) și al arhitecturii (cariatide și măști decorative). Printre cei care apelează la serviciile sale se numără și arhitectul Charles Rohault de Fleury. Aceste lucrări îi asigură cu greu mijloacele necesare traiului. Opera sa din anii 1862–1863, intitulată Beauvais și amplasată pe fațada Gării de Nord din Paris, este urmată de alte creații, precum un cartuș decorativ încadrat de doi copii și un medalion reprezentându-l pe Napoleon I, care ornează fațada Curții de Casație.
Societatea des Caldarrosti, formată la Villa Médicis în jurul anului 1860, continuă să reunească, într-un spirit de fraternitate, un grup de artiști care se întâlnesc lunar la dineuri organizate vara la țară. Acolo, Henri Chapu îi regăsește pe pictorii, sculptorii, arhitecții și compozitorii, foști bursieri la Roma, precum Léon Bonnat, , , Pierre De Coninck, Honoré Daumet, , Alexandre Falguière, Jean-Paul Laurens, Jules Lefebvre, Charles Lenepveu, , Constant Moyaux sau Tony Robert-Fleury. Chapu realizează în această perioadă mai multe portrete în medalion ale acestor artiști. De asemenea, se alătură grupului des Florentins, din care fac parte Ernest Christophe, Paul Dubois, Alexandre Falguière, Laurent Marqueste, Antonin Mercié și .
Începând din 1863, Chapu expune în fiecare an la Salonul Oficial, unde primește o medalie de clasa a treia pentru lucrarea Mercure inventant le caducée, distincție care marchează începutul unei serii de recompense oficiale. Este numit cavaler al Legiunii de Onoare în iunie 1866.
După realizarea busturilor lui Léon Bonnat și Paul Sédille, bustul contelui Tanneguy Duchâtel (1803–1867) — comandat de văduva acestuia, născută Rosalie Paulée, și prezentat la Salonul din 1869 — marchează începutul celebrității sale, întrucât îl introduce „în lumea amatorilor bogați și cultivați, a căror apreciere urma să se manifeste prin comenzi importante. Treptat, talentul său avea să se impună publicului larg, iar cererile de busturi (precum cel al lui Jean Civiale) și de medalioane (precum cel al lui ) deveneau din ce în ce mai numeroase.
Frédéric Le Play, al cărui bust în marmură — păstrat astăzi la Muzeul Henri-Chapu din Le Mée-sur-Seine — este una dintre lucrările sale importante, îi comandă de asemenea două cariatide monumentale pentru Expoziția Universală din 1867.
Celebritatea În anul 1869, Henri Chapu reconstituie în Curtea de Marmură a castelului de la Versailles, „înlocuind ansamblul original deteriorat”, realizat în 1679, statuile Mars au repos de Gaspard Marsy și Hercule au repos de , care formează, sub forma unei alegorii a lui Ludovic al XIV-lea victorios, decorul ce încadrează ceasul de pe pavilionul central.
Chapu se înrolează în Garda Națională în 1870, însă, în urma unui mandat de arestare emis pe numele său din cauza protestelor împotriva actelor de vandalism comise asupra monumentelor pariziene, este constrâns să se ascundă într-o cameră din Hotel de Vogüé până la intrarea trupelor versaillese în Paris.
Producția sa artistică devine apoi foarte bogată, fiind adesea inspirată din Antichitate. Primește numeroase onoruri și distincții, devenind unul dintre cei mai solicitați sculptori ai celei de-a Treia Republici. Marmura Jeanne d’Arc écoutant ses voix (în ”), expusă la Salonul din 1872, îl face cunoscut publicului larg. Această operă dezvăluie talentul său de a reda expresii și sentimente subtile și juste într-o formă idealizată. La 1 iulie 1872 este promovat ofițer al Legiunii de Onoare.
Marmura La Jeunesse (în ), „figură cu un drapaj deosebit de elegant”, care trădează influența Renașterii adăugată idealului clasic din anii petrecuți la Roma, sculptată pentru Monumentul dedicat lui și elevilor morți pentru patrie, ridicat în Curtea Mûrier a Școlii de Belle-Arte din Paris, îi aduce medalia de onoare la Salonul din 1875. Această lucrare, reutilizată de Chapu de mai multe ori pentru monumente funerare, a cunoscut un mare succes și a fost editată în bronz de Maison Barbedienne.
În memoria războiului recent, colaborează cu la realizarea Sfinxului pentru Monumentul soldaților francezi căzuți în războiul franco-prusac din 1870–1871, amplasat în cimitirul din Bruxelles.
În 1875, Chapu realizează, împreună cu Alphée Dubois, Medalia Votului Național, emisă cu ocazia așezării pietrei de temelie a Bazilicii Sacré-Cœur de Montmartre.
La 15 decembrie 1880, se căsătorește cu Marie Cozette de Rubempré (născută în 1847), al cărei portret în medalion îl realizase încă din 1861. În același an este ales membru al Académie des Beaux-Arts, ocupând locul nr. 7 în cea de-a doua secțiune, iar în 1889 devine președintele acestei instituții.
După participarea sa la Expoziția Internațională de Arte Frumoase de la München, în 1883, Chapu petrece câteva săptămâni la Copenhaga, în 1885, la invitația colecționarului , care achiziționase la München un exemplar în ghips al lucrării La Jeunesse și i-a comandat executarea în marmură a bustului Alexandrei, prințesă de Wales. În același timp, sculptorul Jean Gautherin este invitat să realizeze bustul surorii acesteia, Dagmar, viitoarea țarină Maria Feodorovna.
Lucrările lui Chapu împodobesc numeroase clădiri pariziene, printre care Primăria, Opéra Garnier, Palatul de Justiție, Gara de Nord, Palatul Galliera și marele magazin Printemps Haussmann. De asemenea, câteva monumente funerare i-au adus un mare succes: Mormântul monseniorului Dupanloup (1886) din catedrala din Orléans, cel al monseniorului Augustin David din catedrala Saint-Étienne din Saint-Brieuc, și mai ales statuia funerară a ducesei de Orléans, sculptată pentru capela regală din Dreux, unde tânăra femeie este reprezentată întinsă pe patul de moarte, cu brațul drept căzut pe margine.
O parte a producției sale, în special Jeanne d’Arc à Domrémy și Buste de Jean-Félix Bapterosses, au fost editate în bronz de către Topitoria Barbedienne.
Lucrări aflate în colecții publice
Belgia Bruxelles, cimitir: Monumentul soldaților francezi căzuți în timpul războiului franco-prusac din 1870–1871, realizat împreună cu ; Chapu este autorul sfinxului.
Danemarca Copenhaga, Ny Carlsberg Glyptotek.
Statele Unite Chicago, Art Institute of Chicago: Ioana d'Arc la Domrémy, bronz; Gândul, bronz. Fredericksburg, Universitatea Mary Washington: Ioana d’Arc la Domrémy, ghips. Harrisonburg, Universitatea James Madison: Ioana d’Arc la Domrémy, ghips. Louisville, Speed Art Museum: Gândul, 1877, bronz. New Brunswick, Zimmerli Art Museum: Cantata, 1868–1869. New York, Metropolitan Museum of Art: Muzica, 1869, teracotă; Bustul lui Ferdinand Barbedienne, 1882, bronz; Monumentul lui Flaubert, bronz. Oberlin, Allen Memorial Art Museum: Monumentul lui Gustave Flaubert, 1877, bronz. Philadelphia, Philadelphia Museum of Art: Honoré Daumet, 1859, medalion din bronz. Silver Spring, Forest Glen Annex: Ioana d’Arc la Domrémy. Springfield, cimitir: Monumentul funerar al familiei Morgan. Stanford, Iris & B. Gerald Cantor Center for Visual Arts: Tinerețea, bronz, turnare Barbedienne. Washington, D.C., National Gallery of Art: Gândul, basorelief din marmură.
Franța Aix-en-Provence, Muzeul Arbaud: Ioana d’Arc la Domrémy, bronz. Amboise, primăria: Ioana d’Arc la Domrémy, bronz. Angers, Muzeul de Arte Frumoase: Tinerețea, ghips. Arras, catedrala Notre-Dame-et-Saint-Vaast: Sfântul Gherman și Sfânta Genoveva, statui. Barbizon: Théodore Rousseau și Jean-François Millet, 1884, basorelief din bronz decorând o stâncă din pădurea Fontainebleau. Bayonne, Muzeul Bonnat-Helleu: 67 de desene și 30 de sculpturi, printre care Dedal și Icar, bronz. Bordeaux, Muzeul de Arte Frumoase. Briare: Muzeul Mozaicului și al Emailurilor; Place de la République: Monumentul lui Jean-Félix Bapterosses, 1887, bronz (Barbedienne). Châlons-en-Champagne, Muzeul de Arte Frumoase și de Arheologie: Bustul lui Sadi Carnot. Chantilly, Muzeul Condé, parcul castelului: Proserpina, 1885, statuie din marmură; Pluton, 1885, statuie din marmură. Chauriat Tinerețea, statuie din marmură, cimitirul cavoului Étienne Bartin. Cherbourg, Parcul du Roule: Monumentul lui Jean-François Millet, 1892. Clermont-Ferrand, liceul Jeanne-d’Arc: Ioana d’Arc la Domrémy. Corbeil-Essonnes, Place Galignani: Monumentul fraților Galignani.