Ciprian G. Antoche () un poet, prozator, publicist, critic și eseist, fondator al Cenaclului de poezie clasică „Miron Costin", al Mișcării filantropice ,„Cumpărând o carte, ajutați un om", al Concursului Național de Atitudine Patriotică „V-ați iubit vreodată țara?"Gheorghe A. Stroia, În dialog cu inima – Interviuri cu scriitori români contemporani, Vol. 3, pag. 15-39, Armonii Culturale, 2018 și fondator al Revistei „Cronica Moldavă".

Biografie Născut într-o familie cu rădăcini răzășești din Moldova, este fiul Elenei (n. Mancaș), descendentă pe linie maternă din neamul Bârsăneștilor,Cornel Bârsan, Pe urmele Neamului Bârsanilor: de la Cnezii și Voievozii Bârsan la Ion Creangă, Ed. Librex, București, 2018Alexandru Găină, Biserica Ortodoxă din Moldova în timpul domniilor lui Alexandru Vodă Lăpușneanu / (1552-1561; 1564-1568, „Studii teologice", seria a II-a, 28, București, 1976Documente privind istoria României, A. Moldova, veacul XVI. III: 1571-1590, București, 1951Mircea Odivan, Monografii și cercetări locale în așezările din Ținutul Romanului (1408-1864) In: Cercetări istorice, Anul XVII, Vol. XVII, 1943 (cap. XXI cu referire la istoria și arhivele Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților" din Miron Costin: din vremea lui Ieremia Vistiernicul, anul 1520, și până la Neculai Stratulat - Hatman, anul 1716) și al lui Gheorghe-Victor, a cărui familie este atestată în Ținutul Romanului încă din vremea domniei lui Roman I Mușat.Direcția Arhivelor Naționale. Secția Istorice. Arhive personale și familiale: inventarele nr. 2244, 2245, 2267-2270, 2301, 2371, 2391Gheorghe Moisescu, Așezările sătești din vechiul Ținut al Romanului In: Cercetări istorice, Anul XVIII, Vol. XIII, 1944 (cap. XIX cu referire la catastifele, înscrisurile și registrele parohiale ale bisericilor din Trifești - prima biserică cu hramul ,,Înălțarea Domnului" strămutată în deal la anul 1798 în noua biserică cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae" în vremea și cu cheltuiala lui Constantin Balș, vel Vornic, fiul lui Lupu Balș, biv vel Logofăt și Vornic al Țării de Jos și a prea iubitei sale soții Ancuța, fiica răposatului Constantin Catargiu, biv vel Logofăt) Bogdan Mureșanu, Reproduceri după N.Iorga - Scrisori domnești și scrisori private, partea a lI-a, 1900, p. XXXIX, București, 1995 M. Păcurariu, Listele cronologice ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române în Istoria Bisericii Ortodoxe Române (ed. a III-a), III, lași, 2004A urmat cursurile primare, gimnaziale și liceale în orașul natal.Mihaela Tihon, Marius Neculai, Personalități romașcane, Colecția Studia Et Documenta - No. 23, Academia Historico - Iuridico - Theologica Petrus Tocănel - Istituti Theologici Franciscani Roman, Ed. Serafica, 2013 Adriana Zamfirescu, „Publicistica contemporană", Introspecții literare, pp.87-99, București, 2024

Ulterior, a urmat studii în domeniul comunicațiilor și informaticii la Pitești și Sibiu, pe care le-a finalizat în anul 1999. Adriana Zamfirescu, „Publicistica contemporană", Introspecții literare, pp.87-99, București, 2024

Între anii 2000 și 2010 a urmat programe de formare în cercetare electronică, sisteme de calcul și rețelistică (rețele radio numerice și rețele de transmisiuni permanente). În anul 2011 și-a finalizat studiile universitare la București, în cadrul Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune, obținând licența în Informatică de gestiune, cu titlul de economist. Mihaela Oprișan, „Clasicismul în contemporaneitate", pp.147-160, Anateme lirice, București, 2023 Adriana Zamfirescu, „Publicistica contemporană", Introspecții literare, pp.87-99, București, 2024

Debutul și activitatea literară Încă de timpuriu este atras de literatura română, în general, și de poezia clasică, în special, poezie pe care nu doar că o lecturează cu nesaț, ci se încumetă să o și compună, participând cu creații semnate sub preudonim literar la diferite concursuri literare ale timpurilor de început: municipale, județene, ulterior și naționale.„Pasionat încă din copilărie de literatura autohtonă, în special de poezia clasică românească, a fost atras de lirica tradițională, cultivând un stil personal încă din incipitul scrisului său, atunci cu mult șchiopot, un stil care a îmbinat dintotdeauna formele fixe cu mesajele profunde, patriotice, tradiționalist-religioase și mai cu seamă moralizatoare.”

- Virginia Timofte. Mihaela Oprișan, „Clasicismul în contemporaneitate", pp.147-160, Anateme lirice, București, 2023 Despre începuturile sale, tot Virginia Timofte declara:„Era crud atunci, era zbuciumat, avea tinerețea în el, avea gărgăunii minții necoapte și a jocului copilăresc, dar când venea vorba de scris, devenea dintr-odată un adult sosit de neunde în trupul unui copil, un popositor serios care-l îndruma pe acel prunc fraged cum să gândească ca un om mare.” Mihaela Oprișan, „Clasicismul în contemporaneitate", pp.147-160, Anateme lirice, București, 2023 Debutul literar va veni mult mai târziu în cadrul revistei literare „Visul” din Orăștie, va continua șirul publicării versurilor în reviste precum „Melidonium”, „Limba română” din Chișinău, „Oglinda literară”, „Armonii culturale”, „Logos și agape”, „Confluențe literare”, „Națiunea”, „Zorile Bucovinei” din Cernăuți, „QPoem”, „Poeții noștri”, „Metafora”, „Lumea cuvântului”, „Gazeta de Herța”, completând cu apogeul editorial în revista „Luceafărul” din Botoșani, unde a deținut funcția de redactor-șef, și definitivându-și locul prin revista ieșeană „Cronica Moldavă”, publicație de cultură, educație și literatură pe care a fondat-o în anul 2020. Mihaela Oprișan, „Clasicismul în contemporaneitate", pp.147-160, Anateme lirice, București, 2023 Adriana Zamfirescu, „Publicistica contemporană", Introspecții literare, pp.87-99, București, 2024Printre altele, trebuie amintit că deține câteva inițiative culturale, fiind fondatorul unor proiecte cu caracter educativ, social și patriotic. Trecând peste revista „Cronica Moldavă”, o publicație menită încă din start a participa activ la respectarea, păstrarea și protejarea entităților culturale românești cât și a valorilor naționale, amintim printre altele de: Cenaclul de poezie clasică „Miron Costin” – înființat la 2 februarie 2017 cu scopul de a sprijini și promova poezia în formă fixă și clasică, adunând laolaltă atât scriitori contemporani consacrați cât și scriitori aflați la început de drum ori doar iubitori de poezie; Mihaela Oprișan, „Clasicismul în contemporaneitate", pp.147-160, Anateme lirice, București, 2023 Adriana Zamfirescu, „Publicistica contemporană", Introspecții literare, pp.87-99, București, 2024 Mișcarea filantropică „Cumpărând o carte, ajutați un om” – lansată pe 24 mai 2018, prin care susține de atâta vreme, necontenit și necondiționat, persoanele vulnerabile social prin veniturile obținute din vânzarea propriilor volume de poezie; Mihaela Oprișan, „Clasicismul în contemporaneitate", pp.147-160, Anateme lirice, București, 2023 Adriana Zamfirescu, „Publicistica contemporană", Introspecții literare, pp.87-99, București, 2024 Concursul Național de Atitudine Patriotică „V-ați iubit vreodată țara?” – lansat la 7 decembrie 2019 prin care poetul încurajează tinerii aflați până în vârsta examenului de maturitate să-și exprime iubirea de neam și patrie prin poezie, prin proză ori pictură, un concurs. „(…) menit a manifesta în rândul noilor generații, acești iubitori cu sufletul și frumoși lăstari de țară, dorința descoperirii, respectării, păstrării și protejării entităților culturale românești, întărind valorile naționale, cât și dorința de a păstra vie gândirea, cultura, educația, literatura și tradiția românească”, citat aparținând însuși inițiatorului, citat ce a fost extras din Regulamentul concursului ce a depășit în anul 2024 a VI-a ediție.

Opera

Poezie Poezia lui Ciprian G. Antoche este marcată în genere de patriotism curat, lucid și sentimental, de o credință profundă și o rugăciune lirică, de un lirism existențial ori de satiră și morală. Stilul său este influențat de tradiția poeziei clasice, dar și deschis mesajelor contemporane cu mesaj social. Adriana Zamfirescu, „Publicistica contemporană", Introspecții literare, pp.87-99, București, 2024

Poezie în volum Stropi de gânduri, Iași, 2016,

Minunile naturii, Iași, 2017,

Viața, o aripă frântă, Iași, 2017,

Fabule și alte tâlcuri, Iași, 2017,

Resturi de copilării, Iași, 2017,

Snoave în stihuri, Iași, 2017,

Amorțiri de suflet, Iași, 2019,

Cuvinte încondeiate, Iași, 2019,

Patriotismul sub condei, Iași, 2019,

Boala pământului, Iași, 2022,

Dulcele blestem, Iași, 2022,

Patimi și versuri, Iași, 2022,

Sufletul în lacrimi, Iași, 2022,

Ultimul apus, Iași, 2022,

Contemplări poetice, Iași, 2024,

Timpuri noi, Iași, 2024,

Poezie în antologii Crestomație. Revista ,,Luceafărul", Anul al X-lea. Analecte adunate și îngrijite de Ion Istrate și Dorina Rodu, pp.376-384, Editura Agata, Botoșani, 2018,

Proză

Roman Manuscrisul unui muribund Priveghiul

Nuvelă Nuvele țărănești (vol.I) Nuvele țărănești (vol.II) Nuvele țărănești (vol.III) Publicistica Un rechizitoriu asupra poeziei patriotice actualeMoralitatea unui scriitor ,,desculț" Familia, pământul, credința Și-n Transilvania s-au născut genii Învățământul încotro? Valorile românești, un fundament al identității naționale aflat la răscrucea dintre trecut, prezent și viitor Studiile în străinătate – o modă românească Drumul spre istoria literaturii române Un vers controversat din ,,Epigonii” lui Mihai Eminescu Manifest patriotic Patrimoniu rănit: Maestrul Constantin Bobescu – O viață… un destin Arhaismul graiului Dumitru D. Botez, creatorul școlii moderne românești de dirijat coral Prof.Univ.Dr.Emerit Tudor Ghideanu, un mare filosof plecat din sânul comunității din Cordun să arate lumii largi că satul este esența intelectualității Umbra pământului Bogăția unei brazde românești Patriotismul somnoroaselor păsărele De-a curmezișul împotriva ,,cotropitorilor moderni” Progresul Poslușnicii neamului românesc Cu cine și pentru cine? Dascălul școlii românești, îngerul înțelepciunii noastre Soarta eroilor de neam Nicolae Pisoski, umbra lui Alexandru Ioan Cuza Vasile Tărâțeanu, străjerul ce a plantat flori în pustiul dintre hotare Atestarea documentară a frumosului Târg al Romanului, o confluență istorică a Moldovei cu Siretul Unirea neamului într-un suflet Eminescu, geniul nepereche A fost cumva o revoluție a veneticilor? Debut lăudabil al romanului ,,APARENȚE" de Gabriela Docuță Otilia Cazimir – Minunea poetică a sufletelor simple Înfăptuirea Unirii Principatelor Patriotismul sincer în epoca manipulării Iubirea de țară Vrajba iscată între poezia contemporană și poezia clasică Boala măgulirii la români Democrația în România! Doamna Raisa Vieru urcă la Cer, locul unde se adună îngerii limbii române Teiul lui Eminescu Unirea, o faptă pentru țară Vechi scrieri... Naivitatea asupririi Realitatea unui curent al Prutului Când poezie e goală Deșuchiații lumii noi Tudor Pamfile Gornicii neamului românesc Normal ori Anormal Izolarea norodului Contemplare asupra națiunii De ce doar unii? O ctitorie la peste 500 de ani de istorie Istoricul prof.dr. Vasile Ursachi, un romașcan al botoșănenilor Un scriitor dispărut fără urmă - Haralamb Zincă Domnitorii Moldovei Viața politică a cronicarului Miron Costin Ion Ionescu de la Brad – agronom, patriot, susținător al țăranilor la împroprietărire Patriotismul sincer în epoca manipulării, etc Referințe critice