Captatio benevolentiae (în ) este o tehnică retorică menită să capteze bunăvoința publicului la începutul unui discurs sau a unui apel. A fost practicată de oratorii romani, Cicero considerând-o unul dintre pilonii oratoriei.
Exemple De exemplu, istoricul roman Titus Livius își începe prologul cu o descriere a propriei insignifianțe în raport cu importanța poporului roman și a istoriei Romei. Predicând propria umilință și, mai ales, comparându-se cu importanța mult mai mare a poporului roman (publicul său), el speră să câștige favoarea acestuia la începutul operei sale.
Cuvintele de deschidere ale discursului apostolului Pavel adresat regelui Irod Agripa al II-lea și surorii sale Berenice, din Faptele Apostolilor 26:2-3, au fost descrise ca „o captatio benevolentiae standard”.Biblia, Faptele Sfinților Apostoli, Cap. 26:2-3, accesat 2025-10-20 Alexander, L., 62. Acts, in Barton, J. and Muddiman, J. (2001), The Oxford Bible Commentary , p. 1058
În Evul Mediu procedeul era folosit în procese pentru a câștiga favoarea judecătorului, iar înțelepciunea acestuia era lăudată din belșug, fiind considerată cea mai eficientă cale de către Guillaume Durand. În paralel, tehnicile de captatio benevolentiae au început să fie folosite în prologurile romanelor cavalerești, adresându-se cititorilor și încercând să-i facă să privească opera cu bunăvoință.
Note
Vezi și Listă de locuțiuni în limba latină
Legături externe
Categorie:Cuvinte și expresii în limba latină Categorie:Tehnici retorice Categorie:Termeni juridici