Erodarea democrației este un proces de schimbare de regim spre autoritarism în care exercițiul puterii politice devine mult mai arbitrar și represiv. Procesul restricționează de obicei spațiul pentru opoziția publică și participarea politică la procesul de selecție a guvernului. Erodarea democrației implică slăbirea instituțiilor democratice, precum cele ce asigură tranziția pașnică a puterii sau alegeri libere și corecte, sau încălcarea drepturilor individuale care stau la baza democrațiilor, în special libertatea de exprimare. Erodarea democrației este opusul democratizării.
Cauzele propuse pentru care democrațiile se erodează includ inegalitatea economică, războaiele culturale agresive, reacțiile cultural-conservatoare la schimbările sociale, politicile personaliste sau populiste, și influența externă a marilor puteri. În timpul crizelor, erodarea poate apărea când liderii impun reguli autocrate în timpul stării de urgență care este un răspuns disproporționat la severitatea crizei sau rămână la conducere după ce situația s-a îmbunătățit.
În timpul Războiului Rece, erodarea democrației a apărut frecvent prin lovituri de stat. De la sfârșitul Războiului Rece, erodarea democrației a apărut mai frecvent prin alegerea unor lideri personaliști sau partide care ulterior au slăbit instituțiile democratice. În timpul celui de al treilea val de democratizare la sfârșitul secolului 20, multe noi democrații slab instituționalizate au apărut; aceste regimuri au fost cele mai vulnerabile la autocratizare. Al treilea val de autocratizare a început încă din 2010 după Marea Recesiune, când numărul democrațiilor liberale a fost la apogeu. Mai mult de jumătate din toate episoadele de autocratizare între anii 1900-2023 au o formă de întoarcere în U în care autocratizarea este urmată îndeaproape de și legată de democratizarea ulterioară.
Manifestări Erodarea democrației apare atunci când componente esențiale ale democrației sunt amenințate. Exemple de erodare includ: Degradarea alegerilor libere și corecte; Drepturile liberale precum libera exprimare, libertatea presei și libertatea de asociere, afectează capacitatea opoziției politice de a contesta guvernul, de a-l trage la răspundere și de a propune alternative la regimul actual; Domnia legii (adică, constrângerile judiciare și birocratice impuse guvernului) este slăbită, cum ar fi atunci când independența sistemului judiciar este amenințată sau când protecția titularizării funcției publice este slăbită sau eliminată. O supraaccentuare pusă pe securitatea națională ca răspuns la actele de terorism sau la antagoniștii percepuți.
Forme
Erodarea democrației poate apărea în multe feluri. Erodarea este adesea condusă de lideri aleși democratic, care folosesc tactici „mai degrabă incrementale decât revoluționare”. Așa cum au subliniat Steven Levitsky și Daniel Ziblatt, este dificil de pus degetul pe un singur moment specific în care guvernul nu mai este democratic întrucât acest proces se manifestă „încet, cu pași abia vizibili”. Ozan Varol folosește fraza de autoritarism ascuns pentru a descrie practica unui lider autoritar (sau a unui potențial lider autoritar) de-a folosi „mecanisme juridice aparent legitime în scopuri antidemocratice ... care ascund practici antidemocratice sub masca legii.” Împreună cu Juan Linz (1996),"Linz, J. and Stepan, A., 1998. Problems of democratic transition and consolidation. Baltimore: Johns Hopkins Univ. Press, p.38." Levitsky și Ziblatt au dezvoltat și au convenit asupra „testului turnesol”, care include ceea ce consideră a fi cei patru indicatori cheie ai comportamentului autoritar. Acești patru factori sunt: respingerea (sau angajamentul slab față de) regulile democratice ale sistemului, negarea legitimității oponenților politici, tolerarea sau încurajarea violenței și disponibilitatea de a limita libertățile civile ale oponenților, inclusiv ale mass-media. Varol descrie manipularea legilor privind calomnia, a legilor electorale sau a legilor legate de „terorism” ca instrumente pentru a viza sau discredita oponenții politici și utilizarea retoricii democratice ca o distragere a atenției de la practicile antidemocratice, ca manifestări ale autoritarismului ascuns. Pe lângă aceste semne cheie derivate din comportamentul liderilor, Samuel P. Huntington descrie, de asemenea, cultura ca fiind un factor principal care contribuie la erodarea democrației și continuă să susțină că anumite culturi sunt deosebit de ostile democrației, dar nu interzic neapărat democratizarea. Fabio Wolkenstein avertizează, de asemenea, că unele măsuri luate pentru a slăbi democrația pot schimba sau concentra puterea în moduri de lungă durată, care s-ar putea să nu fie ușor inversate la următoarele alegeri.
Lovituri de stat promisorii Într-o lovitură de stat promisorie, un guvern ales în exercițiu este detronat printr-o lovitură de stat de către liderii loviturii de stat care pretind că apără democrația și promit să organizeze alegeri pentru a o restabili. În aceste situații, inițiatorii loviturii de stat subliniază natura temporară și necesară a intervenției lor pentru a asigura democrația în viitor. Aceasta este diferită de loviturile de stat mai deschise care au avut loc în timpul Războiului Rece. Politologul Nancy Bermeo spune că „Proporția loviturilor de stat reușite care se încadrează în categoria promisorie a crescut semnificativ, de la 35% înainte de 1990 la 85% după aceea.” Examinând 12 lovituri de stat promisorii în state democratice între 1990 și 2012, Bermeo a constatat că „Puține lovituri de stat promisorii au fost urmate rapid de alegeri competitive și și mai puține au deschis calea către democrații mai consolidate.”
Împuternicirea executivului În știința politică, împuternicirea puterii executive se referă la extinderea puterii liderului dincolo de „checks and balances” asigurate de legislativ și sistemul judiciar sau prin interferența cu independența serviciului public. Chiar și un lider ales în mod legitim poate submina democrația sau poate provoca o reacție negativă democratică prin utilizarea resurselor guvernamentale pentru a-și slăbi opoziția politică.Williamson, Vanessa (2023). Understanding democratic decline in the United States brookings.edu.
Acest proces conține o serie de schimbări instituționale efectuate de executivele alese, afectând capacitatea opoziției politice de a contesta guvernul și de a-l trage la răspundere. Cea mai importantă caracteristică a împuternicirii puterii executive este aceea că schimbările instituționale se fac prin canale legale, făcând să pară că oficialul ales are un mandat democratic. Câteva exemple de împuternicire a puterii executive sunt declinul libertății presei și slăbirea statului de drept (adică constrângerile judiciare și birocratice asupra guvernului), precum atunci când autonomia judiciară este amenințată.
De-a lungul timpului, s-a înregistrat o scădere a loviturilor de stat active (în care un individ sau un grup mic care caută să preia puterea prin înlăturarea forțată și violentă a unui guvern existent) și a auto-loviturilor de stat (care implică „un șef executiv ales liber care suspendă complet constituția pentru a acumula putere dintr-o singură mișcare rapidă”) și o creștere a împuternicii puterii executive. Politologul Nancy Bermeo observă că împuternicirea puterii executive are loc în timp, prin schimbări instituționale legitimate prin mijloace legale, cum ar fi noi adunări constituante, referendumuri sau „instanțe sau legislaturi existente... în cazurile în care susținătorii executivului obțin controlul majoritar al acestor organisme”. Bermeo observă că aceste metode înseamnă că împuternicirea puterii executive „poate fi încadrată ca fiind rezultatul unui mandat democratic”. Împuternicirea puterii executive este caracterizată de prezența dificultăților în axele democrației, inclusiv responsabilitatea instituțională sau orizontală; și responsabilitatea executivă sau discursivă.
Subversiunea electorală incrementală Această formă de autocratizare implică subminarea alegerilor libere și corecte, de exemplu, prin blocarea accesului la mass-media, descalificarea candidaților opoziției și suprimarea votului. Această formă de regres are loc de obicei înainte de ziua alegerilor și în prezent tinde să se facă într-un mod mai lent și mai incremental, astfel încât schimbările pot părea chiar neurgente de contracarat, ceea ce face mai dificil pentru organismele de supraveghere, cum ar fi mass-media, să identifice și să transmită amenințarea cumulativă a tuturor abaterilor, în mare parte mici, dar semnificative. Deși acumularea de putere este mai probabil să înceapă cu această progresie liniară mai lentă, ea se poate accelera odată ce puterea votului pare prea divizată sau slăbită pentru a repara toate daunele aduse instituțiilor.
Cauze și caracteristici Setul de date de la V-Party a demonstrat o semnificație statistică mai mare a autocratizării pentru partidele victorioase cu populism foarte ridicat, antipluralism ridicat, lipsă de angajament față de procesul democratic și incitare sau acceptare a violenței politice.
Populism Pippa Norris de la Școala Harvard Kennedy a Universității din Sidney susține că cele două „forțe gemene” reprezintă cea mai mare amenințare la adresa democrațiilor liberale occidentale: „atacuri teroriste sporadice și aleatorii pe teritoriul intern, care alimentează sentimentul de nesiguranță, și ascensiunea forțelor populist-autoritare, care se hrănesc parazitar cu aceste temeri”. Norris definește populismul ca fiind „un stil de guvernare cu trei caracteristici definitorii”:
O subliniere retorică a ideii că „autoritatea politică legitimă se bazează pe suveranitatea populară și pe guvernarea majorității”; Dezaprobarea și contestarea legitimității deținătorilor consacrați ai „puterii politice, culturale și economice”; Conducerea de către „outsideri nonconformiști” care pretind „că vorbesc în numele vox populi și că servesc oamenii obișnuiți”.
Unii populiști, dar nu toți, sunt autoritari, subliniind „importanța protejării stilurilor de viață tradiționale împotriva amenințărilor percepute din partea «străinilor», chiar și în detrimentul libertăților civile și al drepturilor minorităților”. Potrivit lui Norris, consolidarea insecurităților din partea „forțelor gemene” a dus la un sprijin sporit pentru liderii populiști-autoritari, iar acest ultim risc a fost deosebit de pronunțat în Statele Unite în timpul președinției lui Donald Trump. De exemplu, Norris susține că Trump a beneficiat de neîncrederea „establishmentului” și că a căutat în mod constant să submineze încrederea în legitimitatea mass-media și în independența instanțelor.
În 2017, Cas Mudde și Cristóbal Rovira Kaltwasser au scris:
Populismul nu are același efect în fiecare etapă a procesului de democratizare. De fapt, sugerăm că populismul tinde să joace un rol pozitiv în promovarea democrației electorale sau minimale, dar un rol negativ atunci când vine vorba de încurajarea dezvoltării unui regim democratic liberal deplin. Prin urmare, în timp ce populismul tinde să favorizeze democratizarea regimurilor autoritare, este predispus să diminueze calitatea democrațiilor liberale. Populismul susține suveranitatea populară, dar este înclinat să se opună oricăror limitări ale guvernării majorității, cum ar fi independența sistemului judiciar și drepturile minorităților. Populismul la putere a dus la procese de de-democratizare (de exemplu, Viktor Orbán în Ungaria sau Hugo Chávez în Venezuela) și, în unele cazuri extreme, chiar la prăbușirea regimului democratic (de exemplu, Alberto Fujimori în Peru).Mudde, Cas and Kaltwasser, Cristóbal Rovira (2017) Populism: a Very Short Introduction. New York: Oxford University Press. pp.95–96.