Simeon Gheorghe Sina cel Bătrân (în , din 1818 Sina von Hodos un Kizdia; ) a fost un comerciant și bancher aromân, activ în Regatul Ungariei și în Imperiul Austriac. A avut un rol important în dezvoltarea comerțului dintre Austria și Imperiul Otoman, fiind considerat unul dintre cei mai importanți bancheri din Europa Centrală la începutul secolului al XIX-lea.

Biografie Simeon Gheorghe Sina s-a născut în anul 1753 la Sarajevo, aflat pe atunci sub dominația Imperiului Otoman. Familia sa provenea din Salonic, stabilindu-se în Bosnia în secolul al XVIII-lea.

În jurul anului 1800, Sina s-a mutat la Viena împreună cu familia sa, aducând cu sine experiența acumulată în comerțul cu Orientul. A fost unul dintre primii oameni de afaceri care au dezvoltat în mod sistematic relațiile comerciale dintre Monarhia Habsburgică și Imperiul Otoman, axându-se în special pe importul de tutun și bumbac.

Până în jurul anului 1810, Sina devenise cel mai bogat bancher din Regatul Ungariei, fiind recunoscut pentru influența sa economică și pentru contribuția la integrarea comerțului oriental în circuitul financiar vienez. Începând cu anul 1803 bătrânul Sina l-a făcut pe primul său fiu Georg Simon partener în întreprindere.

La 3 aprilie 1818, împăratul austriac Francisc I i-a acordat titlul de baron al Ungariei, împreună cu fiii săi Georg Simeon și Johann Simeon, odată cu dobândirea domeniilor Hodos și Kisdia. De atunci, familia a purtat numele Sina von Hodos und Kizdia.

Reședința și sediul afacerilor familiei au fost stabilite în Palatul Sina din Viena (situat la Hoher Markt nr. 511, actual 8–9), cumpărat de la Andreas Freiherr von Fellner. Clădirea a devenit centrul activităților bancare ale familiei Sina și a fost finalizată de fiul său, baronul Gheorghe de Sina. Palatul a fost distrus în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Conform istoricului austriac Maximilian Peyfuss, Simeon Gheorghe Sina a fost cel mai bogat om din Imperiul Austriac, având una dintre cele mai mari averi din Europa. Tot el susține că o parte importantă din averea acestuia a venit dintr-un depozit al lui Ali Pașa din Ioannina în banca lui Sina din Viena, iar, după ce conducătorul otoman a fost executat de autoritățile turce, acești bani rămas în proprietatea lui Sina.

Familie Simeon Gheorghe Sina a fost căsătorit de două ori: Prima soție a fost Irene Czippe (1767–1793), cu care s-a căsătorit în 1782 și a avut un fiu: Gheorghe de Sina (1782–1856), care a devenit un cunoscut bancher și filantrop. A doua soție a fost Katharina von Gyra (1777–1843), cu care s-a căsătorit în 1802. Din această căsătorie s-a născut Johann Simeon Sina (16 ianuarie 1804 – 4 mai 1869), bancher și proprietar al unei fabrici de zahăr.

Moarte Simeon Gheorghe Sina cel Bătrân a murit la 3 august 1822 la Viena, lăsând în urmă o vastă avere și o rețea financiară care avea să fie extinsă și consolidată de descendenții săi.

Moștenire

Familia Sina a devenit una dintre cele mai influente familii de bancheri din Imperiul Austriac, implicată ulterior în finanțarea infrastructurii, a artei și a educației. Descendenții săi, în special Georg Simeon Sina cel Tânăr, au contribuit la numeroase proiecte culturale și filantropice, inclusiv la fondarea de instituții educaționale și academice.

Note

Categorie:Nașteri în 1753 Categorie:Decese în 1822 Categorie:Decese pe 3 august Categorie:Decese în Viena Categorie:Oameni din Sarajevo Categorie:Aromâni Categorie:Bancheri austrieci Categorie:Comercianți români Categorie:Greci din secolul al XVIII-lea Categorie:Greci din secolul al XIX-lea Categorie:Creștini ortodocși austrieci Categorie:Bancheri maghiari Categorie:Greci din Imperiul Otoman Categorie:Aromâni din Imperiul Otoman Categorie:Baroni Categorie:Nobili maghiari