thumb|Hartă cu districtele moderne. Districtul (în japoneză: 郡 Gun) este un tip de diviziune administrativă prezentă în Japonia, China și Coreea de sud introdusă în zona țărilor ce folosesc caractere chinezești.
Mai mult decât atât, atunci când se traduc numele anumitor diviziuni administrative ale altor țări, precum Comitatele din Statele Unite ale Americii, sau Kreis-urile din Germania se folosește echivalent în limba japoneză.
Istorie
Începuturile În trecut, vechile districte funcționau pe sistemul administrativ legal Ritsuryō (echivalentul provinciilor de astăzi). În Nihon Shoki, în timpul Reformelor Taika se atestă existența unor districte (郡), însă se citea „Kōri” și scrierea lor era 評. Aceste 評 kōri se pot considera predecesoarele districtelor.昭和42年（1967年）12月、藤原京の北面外濠から「年十月松里□」（己亥年は西暦699年）と書かれた木簡が掘り出された。これにより、それまでの郡評論争に決着が付けられたとともに、改新の詔の文書は『日本書紀』を編纂した奈良時代に書き替えられたことが明白になった。「藤原京出土の木簡が、郡評論争を決着させる」木下正史著『藤原京』中央公論新社 2003年 64ページ
În Codul Taihō s-au stabilit districtele cu scrierea 郡, la vremea respectivă existau 郡司 Gunji, persoane cu putere de conducere asupra acestor districte, aceste persoane erau guvernatori în termeni moderni. Fiecare district primea câte un guvernator, acesta din urmă avea rolul de a se asigura că taxele sunt colectate și că fermele de orez sunt organizate, puterea sa aflându-se la capătul sistemului legal Ritsuryō. Districtele erau subordonate țării în sine iar satele erau împărțite cu standardul de a avea 50 de famili și 1 li de teren arabil. Din doua jumătate a secolului al VII-lea sistemul era în ordinea următoare: Kuni (国) → Kōri (評) → Sato (五十戸・里), Kuni însemnând țară, Kōri fiind districtul, iar Sato satele. În anul 701 (Taiho 1) prin ordinul Taiho s-a restructurat în noile districte 郡 ordinea devenind Kuni (国) → Gun (郡) → Sato (五十戸・里). Din jurul anului 717 (Reiki 3) până în anul 740 (Tensei 12) s-au înființat localități (郷) sub jurisdicția districtelor, iar sub jurisdicția localităților se aflau satele, acest sistem se cunoștea sub denumirea 郷里制 Gōrisei mai târziu transformându-se în 国郡郷 Kunigungo. Sub sistemul Gōrisei se redenumește satul în localitate (里→郷), apoi se adaugă o subdiviziune subordonată localităților numită Kozato (scris tot 里) care era un conglomerat de 2-3 sate, (un fel de comună). În conjuncție cu această schimbare, structura tradițională a „gospodăriilor” (戸) se schimbă în două niveluri „gospodărie principală” (郷戸) și „gospodărie dependentă” (房戸), „gospodărie” scriindu-se cu kanji-ul pentru „ușă/casă”, scopul fiind de a înregistra fiecare familie în 本貫地 (Hongan-chi) care era locul oficial, permanent, unde familiile erau înscrise în registrul central de familie. Însă existau limite ale sistemului ce încerca să fixeze un constant demografic, iar înspre finalul anului 739 (Tensei 12) diviziunea de sat a fost desființată, iar de aici începe sistemul Kunigungo anterior menționat. Districtele erau împărțite în 5 grade depinzând de numărul de localități, anume Mare (大), Superior (上), Mijlociu (中), Inferior (下), Mic (小). Districtul Watarai (度会評) din regiunea Minami-Ise (南伊勢) avea un statut special, fiind cunoscut drept „District Divin” (神郡, Shingun). Din această cauză, acesta funcționa ca o unitate administrativă parțial autonomă.
Însă, în secolul al X-lea rolul administrativ de Gunji (郡司) a început să intre în declin din cauza consolidării puterii Zuryō-ului (受領) care era guvernatorul provincial șef. În secolul al XI-lea, domeniile private (荘園 Shōen) și-au consolidat teritoriile devenind unități compacte (separate), au devenit independente de sub controlul administrației provinciale (国衙 Kokuga) și, de asemenea, au ieșit de sub jurisdicția districtelor. La rândul său, administrația provincială (Kokuga) a reorganizat teritoriile publice rămase (care nu deveniseră Shōen). S-a trecut astfel de la sistemul ierarhic anterior în care districtele erau compuse din sate, la un sistem de coexistență cu unități precum districtul (郡 Gun), localitatea (郷 Gō), domeniul (保 Hō), domeniul monahal (院 In), parcela (条 Jō) etc. În consecința acestui fapt, vechea clasă ereditară de Gunji din familiile locale ce stăpâneau pământurile a intrat în declin rapid. Mulți din clasa Gunji au mers mai târziu în Kokuga și au devenit birocrați cu funcții și autoritate redusă. Alte persoane cu rol administrativ birocratic au fost aduse de Zuryō, devenind Zaichō kannin (在庁官人 - funcționari la sediul administrației provinciale). Acestor Zaichō kannin li s-au alăturat și alți funcționari, cum ar fi birocrații tehnocrați pe care Zuryō-ul îi adusese cu el de la capitală. Ei au fost numiți ca administratori ai unităților teritoriale nou reorganizate, precum Gunji (郡司 - administratori de district), Gōji (郷司 - administratori de sat) și Hōji (保司 - administratori de domeniu). De asemenea, se pot observa și cazuri în care însuși Zuryō-ul a devenit localnic (a „prins rădăcini”) în timpul mandatului său, acesta fie a dobândit domenii private, fie s-a căsătorit în rândul familiilor locale influente (豪族 gōzoku), iar descendenții săi au devenit Zaichō kannin, care, la rândul lor vor deveni mai încolo samurai.
Evul Mediu Se subliniază de către istorici că, în cazul clanului Gohōjō (後北条氏) din provincia Sagami (相模国), aceștia au implementat un sistem de administrare bazat pe gundai, care impuneau taxele la nivelul districtului. Se consideră că, în cele din urmă, acest sistem de administrare prin intendenți a evoluat și s-a desăvârșit în Shijōsei 支城制 (sistemul castelelor-filială). Se atrage atenția și asupra faptului că administrarea teritorială a Daimyō-ilor din perioada Sengoku nu era uniformă, ci diversificată. Această diversitate se datora unor factori precum: contextul istoric diferit al provinciilor de bază (honkoku) față de cele cucerite (bungoku), diferențele în cronologia integrării lor în domeniu, precum și prezența unor lideri locali autonomi Kokushū (国衆 „oameni ai națiunii”).後北条領国における郡代支配から支城制への変遷については「後北条氏の公事について」『戦国時代社会構造の研究』1983、これに対して戦国大名領国の多様性からの検討は『戦国大名北条氏の領国支配』1995
În perioada Sengoku (a statelor războinice/combatante), puterile regionale daimyō (大名) și-au extins teritoriile ryōgoku 領国 (teritorii domnite). Ca parte a administrării acestor domenii (atât a celor de bază honkoku 本国, cât și a celor cucerite bungoku 分国), ei și-au împărțit teritoriile controlate în unități numite districte Gun 郡 diferențiindu-se de aceleași districte cu aceeași scriere menționate anterior, acestea aveau fiecare câte un gundai 郡代 (intindent al districtului).
În perioada Kamakura (鎌倉時代 kamakura-jidai) mulți dintre administratorii domeniilor private (荘園), districtelor (郡), localităților (郷) și domeniilor (保) sub denumirile de 郡司 Gunji, 郷司 Gōji, 保司 Hōji (în japoneză kanji-ul 司 înseamnă șef, de aceea este juxtapus acelor unități teritoriale pentru a crea aceste statuturi) au devenit Gokenin (御家人 „oameni onorabili ai casei”) și au fost numiți Jitō (地頭 - intendent/cap al pământului), devenind unitatea de bază a samurailor.
În Perioada Edo sub sistemul shogunatului, sub sistemul feudal, shogunatul Tokugawa și fiecare teritoriu numeau câteodată anumiți gundai și magistrați la conducerea anumitor districte pentru a le ține guverna. Gundai-ul numit de shogunat era o funcție care administra teritorii shogunale foarte întinse (numite „teritoriul shogunatului” 幕府領 Bakufuryō sau „teritoriul divin” 天領 Tenryō), iar jurisdicția sa se întindea pe o suprafață mai mare decât cea a districtului (郡 Gun) ca diviziune istorică tradițională. În același timp, numeroasele domenii și-au stabilit adesea propriile diviziuni teritoriale unice (de exemplu, 通 (Tōri) în domeniul Nanbu (南部藩) sau 手永 (Tenaga) în domeniul Kumamoto (熊本藩)).”
Epoca Modernă
centru|miniatura|800px|Districtele din 1869 (inclusiv districtele Magiri din Ryukyu și Amami. Satele care au devenit zone cu graniță neclară din cauza fuziunilor dintre districte se pot observa în zonele încorporate în districte la nivel municipal.) dreapta|miniatura|250x250px|Fostul birou al districtului Higashiyamanashi (Muzeul Meiji-Mura) La începutul perioadei Meiji, districtul rămăsese o simplă diziviune geografică. În 1878 s-a stabilit sistemul Gunkuchōsonheiseihō (郡区町村編制法 traducându-se „Legea sistemului administrativ district-sector-târg-sat”) prin Proclamația Marelui Consiliu de Stat Nr. 17 din Anul 11 Meiji, ceea ce le-a reconferit calitatea de unitate administrativă districtelor, însă aplicarea acestei legi a fost diferită de la prefectură la prefectură. Legea stipula faptul că „districtele” gun (郡) erau subordonate noilor „prefecturi” ken (県) iar noul rol de gunchō (郡長) era o funcție numită și controla toată prefectura având în subordine toate districtele componente. Sub acest sistem, districtele nu mai erau autonomii locale iar funcționarii numiți la conducerea acestora erau sub autoritatea guvernului central. Birourile oficiale unde lucrau funcționarii districtului se numeau Gunyakusho (郡役所 „oficiu districtual). În același timp, districtele foarte mari au fost împărțite (spre exemplu în prefectura Aomori, „district de nord” Kitagun (北郡) a fost împărțit în „district de nord de sus” Kamikitagun (上北郡) și „district de nord de jos” shimokitagun (下北郡)). De asemenea în alte zone s-au centralizat asupra unui singur gunchō (spre exemplu, în prefectura Chiba, districtele Awa, Hei, Asai și Nagasa (安房郡・平郡・朝夷郡・長狭郡) au fost ca un sub jurisdicția unui singur gunchō în acest caz Awa-Hei-Asai-Nagasa-Gunchō (安房平朝夷長狭郡長).
În 1890, sistemul prefectural împreună cu sistemul districtual au fost promulgate (Ordonanța Imperială Nr. 36 Meiji 23). Districtele erau definite ca guverne locale cu rang între prefectură și orașe/sate, iar ca organe administrative existau Gunkai (郡会 „Adunarea Districtuală”) ai cărei mebri erau aleși de public și Gunsanjikai (郡参事会„Consiliul Districtual”). Cu această ocazie, a fost efectuată o consolidare și reorganizare a districtelor (de exemplu, cele 4 districte aflate sub jurisdicția Gunchō-ului districtelor Awa, Hei, Asai și Nagasa menționate anterior au fost fuzionate în Districtul Awa (房郡).
În 1896 a intrat în vigoare „Legea privind Organizarea Districtelor în Prefectura Okinawa” [沖縄県ノ郡編制ニ関スル件] (Ordonanța Imperială Nr. 13 Meiji 23). Astfel, și în Prefectura Okinawa, unde până atunci nu fuseseră înființate districte, au fost organizate noi districte. (Până la acel moment, fusese utilizată o diviziune administrativă numită Magiri 間切).” În 1915, o organizare a districtelor similară celei din „teritoriul interior” 内地 (Japonia continentală) a fost implementată și în Karafuto (Sahalinul de Sud), care la acea vreme era un „teritoriu exterior”外地. Totuși, Adunările Districtuale nu au fost înființate, iar aceste districte nu au avut statutul de entități publice locale (organisme de autoguvernare).
În 1921, cabinetul Hara (原内閣) a desființat Adunările Districtuale în anul 1923, iar în 1926 s-au desființat și funcția de Gunchō și Oficiile Districtuale, rezultând ca districtele să se reducă iar la simple diviziuni geografice.