miniatura|393x393px|Exemplu de contract bilateral între o persoană fizică și o televiziune Actul juridic este o manifestare de voință realizată cu intenția expresă de a produce efecte juridice, adică de a crea, modifica sau stinge drepturi și obligații.

Conform doctrinei de specialitate, un act juridic constituie „manifestarea de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, adică de a naște, modifica sau stinge un raport juridic civil concret”. Caracteristic pentru actul juridic este voluntarietatea. Acesta rezultă din libera voință a părților și licitatea obiectivă (scopul urmărit trebuie să fie permis de lege și de bunul simț).

În plus, părțile unui act juridic trebuie să fie conștiente de natura manifestării (vointa trebuie să fie liber exprimată, fără eroare, dol, constrângere etc.). Actul juridic este astfel prin definiție un act voluntar, licit și conștient, distinct de „faptul juridic”, care produce efecte de drept fără intenția părții (ex: evenimente naturale sau simple consecințe ale legii).

Sensul juridic și sensul formal Termenul de act juridic are două accepțiuni: sensul substanțial (în latină: negotiu iuris) și sensul instrumental (în latină: instrumentum probationis).

În sensul juridic (negotium iuris), actul juridic este voința părților de a produce efecte de drept. În sens formal sau probator (instrumentum), actul juridic desemnează înscrisul sau forma prin care se constată acea voință.

Astfel, atunci când legea permite ca actul să fie valabil prin simpla exprimare a voinței (negotium iuris), acesta trebuie consemnat pentru probe, într-un înscris sau într-un alt instrument legal (instrumentum probationis) ori în formă autentică. În consecință, sensul substanțial (vointa de a crea un raport juridic) este prioritar; sensul formal și probator îi este doar mijloc de dovedire.

Clasificare Actele juridice civile se pot clasifica după mai multe criterii: După numărul părților: unilaterale (conțin voința unui singur subiect) sau bipartite/multilaterale (conțin voința concurentă a două sau mai multe părți). Codul civil definește expres actul juridic unilateral ca „actul care presupune numai manifestarea de voință a autorului său”. Acte unilaterale: acceptarea unei oferte, promisiunea unică de donație, testamentele. Actele bilaterale (sau contractele) necesită acordul consensual al ambelor părți. Actele multilaterale (ex.: constituirea asociațiilor) implică acordul mai multor persoane.

După titlu (rolul beneficiului): cu titlu oneros sau titlu gratuit.

Un act juridic este cu titlu oneros dacă părțile urmăresc reciproc avantaje proporționale cu obligațiile asumate (ex.: contractul de vânzare, unde fiecare parte vrea să obțină un beneficiu în schimbul prestației sale). Actul cu titlu gratuit este acela prin care o parte oferă gratuit un beneficiu altei părți fără a primi contraprestație în schimb (ex.: donația simplă sau testamentul).

Potrivit noului Cod Civil, „contractul prin care fiecare parte urmărește să-și procure un avantaj în schimbul obligațiilor asumate” este oneros, iar „contractul prin care una dintre părți urmărește să procure celeilalte un beneficiu, fără a obține în schimb un avantaj” este cu titlu gratuit.

După efectele juridice: constitutive, translative sau declarative.

Actul juridic constitu­tiv creează drepturi subiective noi care nu existau anterior; de exemplu, actele de constituire a unui drept real (ipoteca, servitute). Actul juridic translativ transferă un drept existent din patrimoniul unei părți în patrimoniul alteia, cum sunt contractele de vânzare-cumpărare, schimb sau donație. Actul juridic declarativ/constatativ (de drepturi) nu creează drepturi noi ci confirmă sau consolidează între părți un drept deja existent; de exemplu, partajul convențional, tranzacția pot avea efect declarativ.

După reglementare: civil, administrativ etc.

Actele juridice civile sunt supuse dreptului civil privat (ex. contractele între persoane private). Actele administrative sunt acte juridice unilaterale emise de autorități publice în exercitarea puterii publice, pentru a pune în executare legea și a crea/modifica/înceta raporturi juridice de interes public. Acestea pot avea caracter individual (decizii administrativ-operative) sau normativ (hotărâri, ordine). Actele normative (legi, ordonanțe, regulamente) sunt, deși izvor de drept, instituții de altă natură: ele nu sunt voințe particulare, ci dispoziții generale adoptate de legislativ sau guvern. Contractele (indiferent de domeniu) rămân acte juridice civile de drept privat, deci se includ în clasificarea actelor civile.

Elemente constitutive Pentru a constitui un act juridic valabil și identificabil este necesară îndeplinirea mai multor elemente fundamentale:

Manifestarea de voință (elementul esențial): exteriorizarea unei voințe juridice. Această manifestare poate fi făcută verbal, în scris, sau prin orice alt comportament vizibil (ex.: ridicarea mâinii la licitație). În cazul actelor bilaterale, se impune consimțământul comun al părților. Manifestarea de voință trebuie să fie liber exprimată, fără vicii (eroare esențială, dol, violență) și cu bună-credință. Consimțământul: se referă la acordul părților (condiție critică la actele bipartite). Deși nu apare ca element separat la actele unilaterale, la cele bilaterale apare întotdeauna ca speranță comună. Consimțământul trebuie să fie liber (de voință nealterată). Literatura subliniază că „consimțământul” răspunde la întrebarea „dacă” părțile au dorit actul, în timp ce ”cauza” răspunde la „pentru ce” l-au încheiat. Cauza: scopul determinant al actului juridic. În doctrina română, cauza este intenția și rațiunea reală a părților la încheierea actului (o prefigurare mentală a scopului urmărit). De asemenea, o cauză validă trebuie să existe, să fie reală, licită și morală. Cauza are două părți caracteristice:

Scopul imediat (obiectiv, invariabil pentru tipuri de contract; ex. contractul sinalagmatic); Scopul mediat (subiectiv, concret pentru acea operațiune; motivul personal al părților). A nu se confunda cauza cu obiectul actului; obiectul indică „ce se datorează”, în timp ce cauza arată „de ce se datorează” (motivul, scopul).

Obiectul: conținutul material al actului (prestațiile asumate de părți). În general, obiectul actului juridic este conduita părților stabilită prin act, respectiv acțiunile sau inacțiunile ce rezultă din acesta. În Noul Cod civil, există distincție între obiectul contractului (operațiunea juridică convenită) și obiectul obligațiilor (prestațiile debitorului). Pentru valabilitate, obiectul unui act civil trebuie să fie licit și determinat sau cel puțin determinabil. De exemplu, art.1225-1226 C. civ. impun ca obiectul contractului să fie „determinat și licit” și ca obiectul obligației să fie „determinat sau cel puțin determinabil și licit”. În plus, obiectul trebuie să existe și să fie posibil (să nu fie o prestație imposibilă sau să privească bunuri excluse din circulație). Forma: modul legal de exteriorizare. Dacă legea impune o formă specială (ex: formă autentică la notar, formă scrisă sub semnături, publicitate oficială), neîndeplinirea ei atrage sancțiunea nulității. În sens restrâns, forma actului juridic este înscrisul ori modalitatea de constatare a manifestării de voință (instrumentum probationis). De exemplu, un contract încheiat prin simpla voință poate fi dovedit printr-un înscris, dar dacă legea cere autentificare (act notarial), forma autentică devine condiție de validitate. Până la exigența formei, actele consimțite în orice mod valabil produc efecte între părți, dar pentru opozabilitatea terților ori validitatea legală se urmăresc formele cerute de lege.

Condiții de validitate Condițiile de validitate reglementate de Codul civil se împarte în condiții de fond și condiții de formă (formalități):

Condiții de fond (intrinseci):

Capacitatea de exercițiu: părțile trebuie să aibă capacitatea legală de a încheia actul (de exemplu, minorii cu capacitate restrânsă nu pot valida acte decât prin reprezentant legal). Lipsa capacității (ex: acte încheiate de interzis, sub tutelă fără autorizație) atrage nulitatea relativă. Consimțământul liber exprimat: voința trebuie să fie lipsită de eroare esențială, dol, violență sau viciu privind obiectul/ cauza principală. În caz contrar, consimțământul este viciat și actul este anulabil. Obiectul licit și determinat: așa cum s‑a arătat, prestațiile și bunurile vizate de act trebuie să fie permise de lege și susceptibile de a forma obiect al actului. Cauza licită și reală: scopul și motivul urmărit nu pot încălca legea sau ordinea publică. Cauza falsă sau ilicită (eroare privind motivul determinativ) atrage nulitatea actului.

Condiții de formă (procedurale): Dacă legea impune autenticitate sau scriere, acestea constituie condiții obligatorii. De exemplu, pentru majoritatea contractelor civile legea cere forma scrisă (art. 1231 C. civ.) sau chiar forma autentificată (contractele de vânzare-cumpărare imobile, conform art. 1270 C. civ.). Neîndeplinirea formalității esențiale atrage nulitatea absolută, iar a formalității facultative (ex. o mențiune în plus) duce la nulitatea relativă. În general, orice cerință de formă stabilită de lege publică (contracte solemne) este sancționată cu nulitate dacă lipsește.

Vezi și

Contract Testament Faptul juridic Legislativ Izvor de drept Codul civil al României

Note

Bibliografie

G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituții de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2001, p. 77. Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil român. Subiectele dreptului civil, ed. a XI-a, revăzută și adăugită de M. Nicolae și P. Trușcă, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p. 129. D. Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, Ed. Științifică, București, 1969, p. 14.; p. 222-228. J. Carbonnier, Droit civil. Les obligations, vol. 4, 1985. M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, București, 1921, pp. 406-409. M. Avram, Actul unilateral în dreptul privat, Ed. Hamangiu, București, 2006, p. 22. M. Pivniceru, G. Protea, Nulitățile actului juridic civil. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, București, 2006

Categorie:Drept Categorie:Acte juridice