Catherine Bréchignac () o fiziciană franceză, devenind membru de onoare al Academiei Române la data de 4 noiembrie 2016.
Studii A studiat la École Normale Supérieure din Fontenay-aux-Roses și la Facultatea de Știinte Orsay din cadrul Universității din Paris între 1967 și 1971. În 1969 a obținut diploma de master în fizică, iar în 1970 a obținut diploma de master în fizică cuantică. În anul 1977 obține doctoratul de stat în științe fizice la Universitatea Paris-XI.
Carieră În anul 1971 a fost detașată până în 1984 la Laboratorul „Aimé-Cotton" din Orsay din cadrul Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), unde a început ca cercetător asociat, iar în urma obținerii doctoratului, ca bursier de cercetare. În 1985 obține poziția de director de cercetare, iar în 1989 preia conducerea Laboratorului. Între anii 1995-1997 obține funcția de director științific al Departamentului de științe fizice și matematice a CNRS ca mai apoi să devină director general în intervalul 1997-2000.
În 2003 preia rolul de președintă a Institutului de Optică Teoretică și Aplicată și în 2004 preia președinția consiliului de administrație al Palais de la Découverte. Urmează să fie numită președintă a CNRS (2006-2010) și a Haut Conseil des Biotechnologies (2009-2010).
Activitate științifică Cariera sa științifică debutează în domeniul fizicii clusterilor. Ulterior, va aborda teme de cercetare cu caracter multi și pluri-disciplinar.
Cercetările sale au rezultat în întocmirea a peste 150 de studii și articole, apărute în publicații cu prestigiu internațional. Printre cercetările sale se numără: studiul structurii și dinamicii clusterelor atomici și moleculari, nanoparticulelor sau studiul proceselor fizico-chimice de funcționalizare și autoasamblare a nanoparticulelor.
Note
Vezi și Lista membrilor Academiei Române
Legături externe
Categorie:Membri ai Academiei Române Categorie:Articole despre academicieni create automat