Angelo Pernice Angelo Pernice () un istoric italian, membru de onoare al Academiei Române din anul 1926.
Biografie După absolvirea liceului în Catania, și-a continuat formarea academică la Institutul de Studii Practice și Avansate din cadrul Universității din Florența, instituție care i-a oferit o pregătire solidă în domeniul științelor umaniste și istorice. Această etapă a reprezentat fundamentul carierei sale universitare ulterioare.
În decembrie 1904 și-a început activitatea didactică la Florența, unde a ocupat funcția de profesor de istorie la Școala de Științe Sociale „Carlo Alfieri”, instituție importantă în formarea gândirii sociale și istorice italiene. Începând cu anul 1911, a devenit profesor la Veneția, perioadă în care preocupările sale științifice s-au orientat cu precădere către istoria contemporană, extinzându-și astfel aria de cercetare dincolo de antichitate și Evul Mediu.
În anul 1918 s-a întors la Florența, fiind încadrat ca profesor la liceul regal „Dante Alighieri”, unde a activat până în 1925. Ulterior, și-a continuat cariera academică la nivel universitar, ocupând funcția de profesor la Universitatea din Florența până în 1938, perioadă în care a desfășurat o intensă activitate de cercetare și publicistică științifică. Între 1929 și 1937 s-a numărat, de asemenea, printre colaboratorii prestigioasei Enciclopedii italiene, contribuind la elaborarea unor articole de specialitate.
Interesele sale de cercetare s-au concentrat în mod deosebit asupra istoriei Imperiului Bizantin, domeniu în care a publicat lucrări importante precum L’imperatore Eraclio. Saggio di storia bizantina (1905), Origine e evoluzione storica delle nazioni balcaniche (1915) și Imperatrici bizantine (1924). Aceste studii au contribuit la aprofundarea cunoașterii istoriei sud-est europene și a lumii bizantine.
Pe lângă activitatea istorică, a manifestat și interes pentru literatură, traducând în limba italiană piesele Akim și Prometeu de Victor Eftimiu, ceea ce evidențiază deschiderea sa către cultura română și literatura europeană.
De asemenea, a avut preocupări constante legate de istoria poporului român, concretizate în lucrări precum La Dacia e Roma. Le origini del popolo romano (1923), Curtea de Argeș e le origini dell’arte rumena (1924) și Un episodio del valore toscano nelle guerre di Valacchia alla fine del secolo XVI (1925). Aceste cercetări reflectă interesul său pentru originea și evoluția civilizației românești, precum și pentru relațiile istorice dintre Italia și spațiul românesc.
Un aspect important al activității sale științifice îl constituie interesul pentru figura lui Mihai Viteazul, despre care a descoperit și publicat un memoriu inedit al domnitorului român, contribuind astfel la valorificarea unor surse istorice relevante pentru istoriografia românească.
Note
Vezi și Lista membrilor Academiei Române
Legături externe
Categorie:Membri de onoare din străinătate ai Academiei Române Categorie:Articole despre academicieni create automat