Autostrada elvețiană A13, sau șoseaua expres A13, este o șosea națională (N13) cu două benzi, care pe anumite porțiuni are patru benzi. După A2, aceasta reprezintă a doua cea mai importantă legătură nord-sud a țării. Deși este situată exclusiv pe teritoriul elvețian, în cantoanele Ticino, Graubünden și St. Gallen, ea joacă un rol important și pentru accesul în Principatul Liechtenstein. Traversarea propriu-zisă a Alpilor are loc pe șoseaua expres construită în 1967, între Thusis și Soazza.
Istorie St. Margrethen–Bad Ragaz La sfârșitul lunii august 1962, a fost dată în folosință porțiunea de 5 kilometri a drumului național N13 dintre Sargans și Bad Ragaz, iar la sfârșitul anului 1964, a urmat secțiunea de 18 kilometri dintre St. Margrethen și Oberriet. Aceste două secțiuni erau la acea dată drumuri expres cu două benzi (Drumuri Naționale Clasa a 2-a). Finalizarea lor imediat după decizia Confederației din 21 iunie 1961 de a construi o rețea de drumuri naționale se datorează faptului că, încă înainte de luarea acestei decizii, Cantonul St. Gallen planifica pe cont propriu drumuri expres.
Începând cu anul 1966, secțiunea care lipsea la acel moment, cea dintre Oberriet și Sargans, era deja proiectată sau în curs de execuție. Finalizarea a avut loc în anii 1970. Secțiunea dintre St. Margrethen și Haag era un drum expres, în timp ce secțiunea dintre Haag și Sargans era o autostradă. Treptat, secțiunile rămase de drumuri expres au fost extinse la statutul de autostrăzi. În 2002, a fost finalizată ultima extindere, și anume transformarea drumului expres Au – Diepoldsau într-o autostradă, aceasta fiind ultima lucrare de construcție de pe N13 în cadrul extinderii rețelei, respectiv a rețelei de drumuri naționale din Cantonul St. Gallen. Extinderea drumurilor expres fără separare de sensuri în autostrăzi era considerată la momentul respectiv o necesitate urgentă, deoarece secțiunea de drum expres din Valea Rinului era considerată o „secțiune a morții”, cu 94 de decese cauzate de accidente rutiere între 1976 și 2002.
Bad Ragaz–Bellinzona Trecătoarea alpină are o istorie de 2.000 de ani și era străbătută încă din perioada romană și chiar înainte. Ea concura cu Pasul Spluga, aflat la aproximativ 15 kilometri spre est, care era mai intens circulat. După foametea din Cantonul Graubünden din 1817, construcția de drumuri a fost accelerată, iar între 1818 și 1822 a fost deschisă prima șosea pentru vehicule, reînnoită complet și continuu, peste Pasul San-Bernardino. O legătură completă pentru vehicule pe această rută, pe tot parcursul anului, a existat abia din 1967, odată cu deschiderea Tunelului San Bernardino. Pe 10 aprilie 1965, a fost străpuns tunelul San Bernardino, între satele Hinterrhein și San Bernardino, prin forare montană, iar acesta a fost deschis traficului pe 1 decembrie 1967. Tunelul rutier, cu o lungime de 6,6 km, a permis pentru prima dată o legătură rutieră pe tot parcursul anului pentru văile sudice din Graubünden, Val Mesolcina și Val Calanca, către capitala Chur, și a devenit parte a Drumului Național N13 (astăzi A13). În 1969, a început construcția ultimei secțiuni de la Bärenburg la Reischen. Secțiunea a costat 29 de milioane de franci și a fost deschisă în 1973. Astfel, a existat un drum expres continuu de la Thusis la Soazza. Traseele de acces până la Thusis și până la Soazza erau gestionate pe drumurile cantonale.
Pe 7 noiembrie 2016, o altă secțiune a drumului expres a fost înlocuită; traversarea prin Roveredo a devenit inutilă datorită unei variante ocolitoare printr-un tunel, a cărui construcție începuse în 2008. Străpungerea tunelului a avut loc pe 30 noiembrie 2012, existând (inițial) un singur tub cu câte o bandă pe sens.
În 2017, un grup de interese a informat despre ideea construirii primei biserici de autostradă a Elveției în apropiere de Andeer. În februarie 2020, a fost prezentat proiectul preliminar cu o schiță realizată de arhitecții Herzog & de Meuron. Designul este inspirat de capelele medievale de pe traseu și ascunde sub pământ cele trei spații mult mai mari planificate. Acesta a fost primul proiect de biserică al biroului de arhitectură.
Furtunile din 21 iunie 2024 au dus la întreruperea autostrăzii în zona de sub Soazza. Toate cele patru benzi au fost subminate și luate de râul Moesa la nord de Podul Buffalora, după ce un torent de grohotiș dintr-un torent lateral din Val d'Orbel a blocat râul din vale și l-a deviat către autostradă. Podul Buffalora nu a fost avariat. Oficiul Federal al Transporturilor se aștepta la o redeschidere pe un singur sens în decurs de două săptămâni; pe 1 iulie, carosabilul era deja asfaltat pentru deschiderea pe 5 iulie. Se știa deja anterior că secțiunea de drum afectată este expusă riscului de curgeri de noroi și grohotiș. În iunie 2019, secțiunea menționată a fost închisă preventiv pentru câteva ore din cauza inundațiilor. De atunci, au fost luate măsuri structurale pentru protecția autostrăzii.
Bellinzona–Ascona Secțiunea dintre Ascona și un sens giratoriu situat la sud de Gaggiole, în Cantonul Ticino, este construită ca drum expres. Această porțiune a fost un drum expres cantonal până în 2020, înainte de a fi inclusă în rețeaua de drumuri naționale.
Dări în Folosință 21 10 1959: Secțiunea Sufers - Nufenen (prima bandă de circulație) 31 08 1962: Secțiunea Zizers - Chur-Nord (prima bandă de circulație) 31 08 1962: Secțiunea Trübbach - Sarganserland 31 08 1962: Secțiunea Sarganserland - Maienfeld (prima bandă de circulație) 1962: Secțiunea Maienfeld - Zizers (prima bandă de circulație) 1962: Secțiunea Chur-Sud - Reichenau 19 12 1964: Secțiunea St. Margrethen - Au 19 12 1964: Secțiunea Au - Oberriet (prima bandă de circulație) 12 1965: Secțiunea Chur-Nord - Chur-Sud (prima bandă de circulație) 25 11 1967: Secțiunea Oberriet - Haag (prima bandă de circulație) 01 12 1967: Secțiunea Thusis - Zillis (prima bandă de circulație) 01 12 1967: Secțiunea Hinterrhein - Mesocco-Nord (prima bandă de circulație) 11 11 1969: Secțiunea Mesocco-Sud - Soazza (prima bandă de circulație) 03 12 1969: Secțiunea Trübbach - Sarganserland (a doua bandă de circulație) 12 12 1969: Secțiunea Roveredo - Bellinzona-Nord (a doua bandă de circulație) 24 11 1970: Secțiunea Andeer - Sufers (prima bandă de circulație) 17 06 1971: Secțiunea Bellinzona-Nord - Bellinzona-A2 31 10 1972: Secțiunea Mesocco-Nord - Cresta (prima bandă de circulație) 14 12 1972: Secțiunea Zillis - Andeer (prima bandă de circulație) 29 11 1974: Secțiunea Sarganserland - Maienfeld (a doua bandă de circulație) 20 11 1975: Secțiunea Cresta - Mesocco-Sud (prima bandă de circulație) 27 11 1975: Secțiunea Mesocco-Sud - Soazza (a doua bandă de circulație) 24 09 1977: Secțiunea Haag - Trübbach (prima bandă de circulație) 06 12 1978: Secțiunea Soazza - Roveredo (prima bandă de circulație) 27 06 1980: Secțiunea Haag - Trübbach (a doua bandă de circulație) 21 10 1983: Secțiunea Soazza - Roveredo (a doua bandă de circulație) 11 11 1983: Secțiunea Reichenau - Thusis (prima bandă de circulație) 04 11 1986: Secțiunea Nufenen - Hinterrhein (prima bandă de circulație) 15 12 1989: Secțiunea Maienfeld - Reichenau (a doua bandă de circulație) 01 07 1991: Secțiunea Au - Haag (a doua bandă de circulație) 07 11 2016: Secțiunea Roveredo - Roveredo-Vest (reconstrucție)
Traseu