Arta populară Portul popular Până în anul 1980, portul popular din zona Botoșanilor nu a fost cercetat, dar a fost menționat sporadic în câteva analize de specialitate.Arta populară românească, București, 1969, pag. 350Nicolae Iorga - Portul popular românesc Vălenii de Munte, 1912, pag. 19.Victor Tufescu - Tîrgușoarele din Moldova și importanța lor economică, în Buletinul Societății Regale de Geografie - tom. LX, 1941, pag. 132.I. Ionescu - Agricultura română din județul Dorohoi - 1866, p. 498 și în câteva monografii locale.Monografia județului Dorohoi, editată de Banca Națională a Dorohoiului, pag. 26 și 79 Acest fapt a ridicat unele probleme ce au ținut de geneză, influențe interetnice, evoluția lui în timp sau de specificul local. Un studiu amănunțit al acestuia a necesitat o anumită periodizare în evoluția sa care a fost strâns legată de condițiile economico-sociale și istorice a acestei provincii a României.Angela Paveliuc-Olariu... pag. 9
Portul popular din județul Botoșani a ajuns la apogeul lui în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea. El a însumat elementele tradiționale care au rezultat dintr-o practică și perfecționare îndelungată, cu îmbinări armonioase, organice, cu elemente artistice ce s-au constituit într-un tot unitar, fenomen care a dus la o perioada de maximă înflorire.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vedea pătrunderea elementelor de împrumut ca rezultat al influențelor orășenești ce s-au exercitat cu înființarea târgurilor și îmbunătățirea căilor de comunicații. Astfel a început un proces iremediabil de disoluție a portului tradițional începând cu unele piese ca ștergarul și cătrința care au fost înlocuite de vestimentația de oraș a producției de serie sau importului - fuste din lână, casânci ( broboadă împodobită pe margini cu flori brodate și cu franjuri ), barizuri ( broboadă de lână foarte subțire și ușoară ), cațaveici ( haină țărănească scurtă (îmblănită) ),Nicolae Iorga - Studii și documente cu privire la Istoria românilor, voi. 21, pag. 197 - 202 haine groase confecționate de croitori specializați etc. Procesul acesta a continuat și după anul 1900, atunci când costumul femeiesc a adoptat multe piese de împrumut, constatându-se o accentuare a tendinței de părăsire completă a elementelor tradiționale - cămașa dreaptă din lână de țigaie, cămașa cu altiță, cătrința sau ștergarul. Astfel s-a generalizat portul fustelor de oraș, al bluzelor și rochiilor de lână. Ca atare, se purtau tot mai des barize, basmale ( grimefe ) și casinci.
În zona limitrofă a județului Botoșani cu Bucovina, au existat costume tradiționale cu elemente de port popular care au rămas nealterate o perioadă lungă de timp. Acest fapt a fost posibil datorită caracteristicilor geografice privitoare la dezvoltarea greoaie a rețelelor de drumuri și târguri, asta datorită zonei bogată în păduri. Localitățile de aici sunt Tudora, Corni, Poiana, Vlădeni, Vorona, Vârful Câmpului etc. În opoziția acestor regiuni sunt așezările care se aflau înspre estul județului, pe malul Prutului. Acolo portul popular a intrat în disoluție destul de timpuriu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, din cauza rețelelor de drumuri care s-au dezvoltat de-a lungul râurilor ( vezi Darabani, Rădăuți-Prut, Ripiceni etc. ), dar și a drumurilor comerciale pe direcția Basarabia și Bucovina. Din târgurile care s-au înființat în această jumătate de secol, porneau negustorii ambulanți care treceau prin sate și ofereau țăranilor țesături și stămburi care atrăgeau printr-un colorit viu și printr-o ornamentică foarte bogată. Din aceste materiale, femeile au început să-și facă rochii, fuste și bluze care au înlocuit rapid elementele portului tradițional, care au devenit în scurt timp demodate.Angela Paveliuc-Olariu... pag. 10
În zona de nord a județului Botoșani, cu predilecție în teritoriile care aparțineau satelor Suharău, Ibănești, Hudești, Concești, Cristinești, Pomârla, Nicolae Bălcescu ( Coțușca ), etc., dar și în sudul județului la Copalău, Bălușeni, Curtești, Prăjeni, Flămânzi etc, portul popular s-a conservat până în anii 70 - 80 ai secolului al XX-lea. Ca urmare, el a putut fi studiat pe baza elementelor de vestimentație găsite pe teren de etnografa Angela Paveliuc-Olariu, cea care a publicat un studiu aprofundat în anul 1980.
Costumul femeiesc Costumul popular face parte din tipologia costumului cu fotă, denumită în zona Botoșaniului - catrință. Costumul este format din îmbrăcămintea capului, cămașa, brâul ( numit șitoare, chingă sau bârneață ), catrința, încălțămintea, pieptarul pentru timpul friguros, bondiță ( manta lungă de postav ), cojocul, sumăica ( suman mai scurt ).Angela Paveliuc-Olariu... pag. 11
Îmbrăcămintea capului Fetele tinere aveau părul pieptănat în două cozi, cu cărare pe mijloc, împletite începând de la ceafă. Ele purtau capul descoperit și cozile atârnau pe spate. În zilele de sărbătoare își puneau în cosițe piepteni și flori cumpărate din târg sau culese din grădini. Când mergeau la horă, dăruiau câte o floare din cosițe celor care le jucau.
Femeile căsătorite nu purtau niciodată capul descoperit, obicei care a fost preluat din ceremonialul nunții numit „legatul capului” sau „legatul miresii”. Obiceiul a pornit de la credința strămoșească transmisă prin tradiția orală că femeia măritată nu-și arată capul descoperit decât soțului ei. Portul părului se deosebește de cel al fetelor prin unirea celor două cosițe împletite la ceafă într-un coc lunguieț numit „panara”. Acoperirea capului o făceau cu un ștergar lung de doi metri decorat prin năvăditură, țesut în cinci ițe, din cânepă, in sau bumbac. Suprafața ștergarului avea ornamente simple cu dungi transversale, ritmice, însă capetele lui erau ornate cu o gamă diversă de motive geometrice, țesute în cinci ițe - romburi, pătrate și triunghiuri. La Păltiniș, în apropierea Hudeștiului, ștergarul avea gălbănași ce se legau într-un fel de horboțică ( dantelă ).
La Hudești, Bajura, Păltiniș și Concești, pentru ca ștergarul să nu alunece de pe cap, el se îmbrobodea după ce părul era strâns într-un fes roșu sau pur și simplu se purta peste un tulpan negru. Îmbrobodirea se făcea trecând capătul din dreapta peste creștet și aducându-l în față. Obiceiul purtării zilnice a ștergarului s-a pierdut cu timpul, ajungând să fie purtat sporadic doar în zilele de sărbătoare. În al optulea deceniu al secolului al XX-lea, obiceiul a dispărut definitiv și ștergarele au devenit o raritate, găsindu-se uitate doar în vechile lăzi de zestre rămase prin casele celor în vârstă.Angela Paveliuc-Olariu... pag. 12
Începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea femeile în vârstă au început să poarte grimele ( basmale ) de formă triunghiulară din hasa albă ( țesătură simplă din bumbac ) cu ploiță ( dantelă ) făcută cu iglița ( croșetă ) pe care se prindeau mărgele colorate. Peste basmale puneau barizele și casâncile, ca un alt fel de îmbrobodire al ștergarului.
Cămașa femeiască Cămașa încrețită la gât
Cămașa încrețită la gât este în opinia etnografului Angela Paveliuc-Olariu un document istoric încă viu, deoarece așa cum se vede pe metopele de la Tropaeum Traiani de la Adamclisi, femeile dace purtau încă de atunci o astfel de cămașă ( vezi aici și aici ). Datorită acestui motiv, a opinat Paveliuc-Olariu că, tipul acesta de cămașă legată la gât cu o ață denumită brezărău sau bezărău, reprezintă o valoare documentară excepțională pentru portul moldovenesc, ea fiind neschimbată de mii de ani.Angela Paveliuc-Olariu... pag. 15
Structura unui astfel de obiect vestimentar este formată din patru foi drepte încrețite la nivelul gâtului. Două din ele sunt staniile din spate și față și două compun mânecile.Angela Paveliuc-Olariu... pag. 16
Pentru lărgirea cămășii în față s-au folosit de-a lungul timpului două formule: prima variantă presupune îmbinarea a două foi din față pentru a se forma gura cămășii care e marcată pe marginile pânzelor, fără a face tivitură. Din fiecare foaie se duce o parte până la spatele format dintr-o singură foaie ce este mărginit de cei doi clini rezultați din foile din față. Croiala mânecii se făcea de obicei dintr-un singur lat, acest stil fiind unul din cele mai vechi moduri de confecționare. a doua variantă de croială are spatele și fața dintr-o foaie cu clini pe ambele părți, rezultați din jumătăți de foi ce unesc cele două foi, din față și din spate.
Gura cămășii încrețite rezultă din despicarea foii din față pe mijloc, tivindu-se marginile cu drugi ( puncte de broderie asemănătoare cu festonul prin care se obțin pe cusătură linii pline ). Mâneca unei astfel de cămăși este strâmtă și nu are lărgimi inutile. La poale, cămașa este lăsată largă sau este încrețită. Pentru a da lejeritate, la subsuoară este prevăzută o palhă ( pava ― petic de forma unui pătrat sau a unui romb ). Datorită felului în care se poartă - doar la sărbători, cămășile încrețite au fost bogat ornamentate.
Caracteristica principală a cămășii moldovenești este economia prin dozarea precisă a ornamentației. Detaliile decorative sunt plasate în mod uzual pe părțile vizibile, mâneci în special, dar în mai mică măsură pe cele supuse uzurii - pe spate și pe piepți. Privind-o, se poate constata că nici un spațiu nu este aglomerat, nimic nu e prisos și totul este de bun gust și simplu. Decorațiile sunt dispuse pe mânecă - altiță, încreț și râuri. La cămășile vechi, altița este plasată pe umeri, îngustă și încadrată adesea de chenar. Regula de bază a altiței presupune linia orizontală, ficare rând având claritate cu modele aerate, amplasate independent, fiecare relevând o personalitate proprie. De altfel și motivele folosite au propriile lor caracteristici, majoritatea fiind păstrătoare ale decorațiilor străvechi, cum sunt arborele vieții și motivul soarelui în special, dar și multe altele.
Încrețul urmează după altiță - o porțiune îngustă de 5 - 8 cm care a fost concepută inițial pentru a da încrețitură mânecii, dar și o libertate de mișcare a brațului. O dată cu secolul al XIX-lea, funcția practică a încrețului s-a pierdut cu totul, în secolul următor el avea doar o funcție estetică, ornamentală. Motivele decorative sunt geometrice, cusute cu arnici de culoare albă. În zona Broscăuți - Dorohoi, la unele cămăși, la încreț au fost cusute cu arnici negru și roșu puncte mici care au dat un aspect aparte mânecii.
Pornind de la încreț în jos pe mânecă este spațiul rezervat râurilor. Ele sunt de obicei plasate pe mânecă costișăt ( oblic ), mult mai rar au fost așezate drept. Acest motiv - costișăt, este una dintre caracteristicile dominante ale straielor populare moldovenești pentru femei. Economia și simțul bunului gust al distanțelor dintre motivele decorative sunt vizibile și în cazul mânecilor cămășii, atât în distribuirea râurilor cât și la altiță, iar amplasarea lor respectă cu rigurozitate principiul alternanței, un rând lat după care unul sau două mai înguste. Desigur că există și cămăși ale căror râuri au aceeași dimensiune și sunt dispuse paralel de-a lungul mânecii. Este însă de remarcat simplitatea piepților cămășii unde, sunt amplasate doar două râuri de o parte și alta a gurii. De multe ori spatele nu are niciun ornament, alteori se pot vedea două râuri similare celor de pe piept. Gura cămășii este tivită în drugi și nu este ornamentată. Ea marchează mijlocul pieptului și se deschide întotdeauna în față, unind cele două foi de pânză care întregesc fața sau este o despicătură în mijlocul pânzei care poate forma doar ea singură fața cămășii. Cămășile încrețite la gât din subzona Dorohoiului nu se deosebesc prin elemente esențiale, prin croi și ornamentică, de cămășile bucovinene.Angela Paveliuc-Olariu... pag. 17
Podoabe Catrința Șitoarea, chinga, bârneața Hainele groase Încălțămintea
Costumul bărbătesc Îmbrăcămintea capului Cămașa bărbătească Cămașa cu fustă Cămașa cu platcă Ițarii Brâul sau chinga Hainele groase Încălțămintea Tipuri de cojoace Boanda (cheptarul) Truparul Sumanul