Dermatoza nodulară contagioasă (DNC) este o boală virală infecțioasă a bovinelor, cauzată de virusul dermatozei nodulare contagioase, un virus din familia Poxviridae, cunoscut și sub denumirea de virusul Neethling. Boala se caracterizează prin febră, mărirea ganglionilor limfatici superficiali și apariția unor multipli (cu diametrul de 2–5 cm) la nivelul pielii și al mucoaselor, inclusiv ale tractului respirator și . Bovinele infectate pot prezenta, de asemenea, edeme ale membrelor și . Boala are un impact economic semnificativ, deoarece leziunile cutanate pot deveni permanente, reducând valoarea comercială a .

Febra apare, de regulă, la aproximativ o săptămână după infectare și poate depăși , persistând aproximativ o săptămână. În această perioadă, ganglionii limfatici superficiali devin măriți. Nodulii caracteristici bolii apar, de obicei, la 7–19 zile după inocularea virusului. Odată cu apariția nodulilor, secrețiile oculare și nazale devin frecvent mucopurulente.

Leziunile nodulare afectează în principal derma și epiderma, dar se pot extinde la nivelul hipodermei sau chiar al musculaturii. Aceste leziuni sunt distribuite pe întregul corp, în special pe cap, gât, uger, scrot, vulvă și perineu, și pot fi bine delimitate sau conflua. Leziunile cutanate se pot vindeca relativ rapid sau pot persista sub formă de noduli duri. În unele cazuri, acestea se pot necroza și pot lăsa în urmă ulcere profunde, umplute cu și adesea supurative (cu formare de puroi). La secționare, nodulii au inițial o culoare gri-crem până la alb și pot exsuda ser. După aproximativ două săptămâni, în interiorul nodulilor poate apărea un nucleu central de material necrotic. Nodulii localizați pe mucoasele ochilor, nasului, gurii, rectului, ugerului și organelor genitale se pot ulcera rapid, facilitând răspândirea virusului.

În formele ușoare de DNC, manifestările clinice și leziunile pot fi confundate cu cele produse de (BHV-2), responsabil de boala pseudo-nodulară a pielii. Totuși, leziunile asociate infecției cu BHV-2 sunt, în general, mai superficiale și evoluția bolii este mai scurtă și mai ușoară decât în cazul DNC. Microscopia electronică poate fi utilizată pentru diferențierea celor două infecții. Infecția cu BHV-2 se caracterizează prin intranucleari, spre deosebire de incluziunile intracitoplasmatice caracteristice DNC. Izolarea sau detectarea BHV-2 în probe biopsice este posibilă, de regulă, abia la aproximativ o săptămână după apariția leziunilor cutanate.

Istorie În 1989 a fost raportat un focar de DNC în Israel, reprezentând primul caz confirmat la nord de deșertul Sahara și în afara continentului african. S-a presupus că focarul a fost determinat de muște infectate din specia Stomoxys calcitrans, transportate de vânt din , Egipt. Pe parcursul a 37 de zile, între august și septembrie 1989, paisprezece dintre cele șaptesprezece turme de vaci de lapte din au fost infectate. Toate bovinele, precum și micile efective de oi și capre din localitate, au fost sacrificate.

În ultimul deceniu, focare de DNC au fost raportate în diverse regiuni din Orientul Mijlociu, Europa și Asia de Vest.

Boala a fost raportată pentru prima dată serviciilor zootehnice din Bangladesh în iulie 2019. Ulterior, s-a estimat că aproximativ 500.000 de bovine au fost afectate în cadrul acestui focar. Organizația pentru Alimentație și Agricultură a recomandat vaccinarea în masă. În contextul apariției aproape simultane a omidei și a acestei epizootii la bovine, FAO, Programul Alimentar Mondial, autoritățile guvernamentale din Bangladesh și alte instituții au convenit asupra consolidării supravegherii bolilor la animale și a capacității de răspuns la urgențe. Modul de introducere a virusului în Bangladesh rămâne necunoscut.

În 2022, un focar de DNC în Pakistan a provocat moartea a peste 7.000 de bovine. În India, între iulie și septembrie 2022, un amplu focar de DNC a dus la moartea a peste 184.447 de bovine. Statul Rajasthan a înregistrat cele mai multe decese. Pentru limitarea răspândirii bolii, circulația bovinelor între state și districte a fost restricționată în mai multe regiuni. Laboratoarele Consiliului Indian de Cercetare Agricolă au inițiat, de asemenea, dezvoltarea unui vaccin autohton. În paralel, a fost utilizat un vaccin împotriva variolei caprine; până în septembrie 2022 fuseseră administrate aproximativ 15 milioane de doze. În India există cel puțin trei centre care produc vaccinul împotriva variolei caprine. Totodată, rețeaua instituțiilor autorizate pentru testare a fost extinsă.

În 2023, a fost raportat un focar de DNC în Nepal, în urma căruia peste 50.000 de bovine și bivoli au murit din cauza bolii.

La 29 iunie 2025, un focar de DNC a fost raportat la o fermă de bovine din Chambéry, Franța.

Virusul bolii dermatologice nodulare

Clasificare Virusul dermatozei nodulare contagioase (VDNC) este un deoxiribovirus bicatenar. El aparține genului din familia Poxviridae. Capripoxvirusurile (CaPV) reprezintă unul dintre cele opt genuri ale subfamiliei (ChPV). Genul Capripoxvirus include VDNC, precum și și . Infecțiile cu CaPV sunt, în general, specifice gazdei și prezintă distribuții geografice caracteristice, deși sunt serologic greu de diferențiat între ele.

Structura miniatura|Structură asemănătoare cărămizii, tipică virusurilor din familia Poxviridae La fel ca alte virusuri din familia Poxviridae, capripoxvirusurile au o formă caracteristică de cărămidă. Virionii capripoxvirusurilor diferă de cei ai prin profilul mai oval și prin prezența unor corpi laterali mai mari.

Genom Genomul virusului are aproximativ 151 kbp și este alcătuit dintr-o regiune codificatoare centrală, flancată de repetiții terminale inversate identice de circa 2,4 kbp, și conține 156 de gene. Dintre acestea, 146 de gene sunt conservate în comparație cu chordopoxvirusurile din alte genuri. Aceste gene codifică proteine implicate în transcripție și biogeneza ARNm, metabolismul nucleotidelor, replicarea ADN-ului, procesarea proteinelor, structura și asamblarea virionilor, virală și gama de gazde. În regiunea genomică centrală, genele VDNC prezintă un grad ridicat de coliniaritate și identitate de aminoacizi cu genele altor poxvirusuri ale mamiferelor. Exemple de virusuri cu identitate similară a aminoacizilor includ , și . În regiunile terminale, însă, coliniaritatea este întreruptă. În aceste regiuni, omologii poxvirusurilor sunt fie absenți, fie prezintă un grad mai redus de identitate a aminoacizilor. Majoritatea acestor diferențe implică gene probabil asociate cu virulența virală și spectrul de gazde. Specific chordopoxvirusurilor, LSDV conține omologi ai (IL-10), ai a IL-1, ai CC cuplat cu proteina G și ai proteinei asemănătoare factorului de creștere epidermală, prezenți și în alte genuri de poxvirusuri.

Epidemiologie VDNC afectează în principal bovinele (Bos taurus) și zebu (Bos indicus), dar a fost observat și la girafe, bivoli indieni și impala. Rasele de bovine Bos taurus cu pielea fină, precum Holstein și , sunt mai susceptibile la boală, în timp ce rasele Bos indicus cu pielea mai groasă, inclusiv metișii , prezintă de regulă forme clinice mai puțin severe. Această diferență se datorează probabil susceptibilității mai scăzute la a raselor Bos indicus comparativ cu Bos taurus. Vițeii și vacile tinere aflate la vârful pot prezenta simptome clinice mai severe, însă toate grupele de vârstă sunt susceptibile la boală.

Transmitere Focarele de VDNC sunt asociate, în general, cu temperaturi și umiditate ridicate. Boala este, de obicei, mai răspândită în lunile ploioase de vară și toamnă, în special în zonele joase sau în apropierea apelor; cu toate acestea, focare pot apărea și în sezonul uscat. Insectele hematofage, precum țânțarii și muștele, acționează ca vectori mecanici în răspândirea bolii. Nu a fost identificată o singură specie de vector dominant; virusul a fost izolat din specii aparținând genurilor Stomoxys, (B. fasciata), din familia Tabanidae, precum și din Glossina și . Rolul specific al fiecăruia dintre acești vectori în transmiterea VDNC este încă în curs de evaluare. Focarele de dermatoză nodulară tind să fie sporadice, fiind influențate de mișcările animalelor, starea imună a efectivelor și factorii climatici (vânt, precipitații), care afectează populațiile de vectori.

Virusul poate fi transmis prin sânge, secreții nazale, secreții lacrimale (ale canalului lacrimal), spermă și salivă. De asemenea, transmiterea la viței poate avea loc prin lapte infectat. La bovinele infectate experimental, VDNC a fost detectat în salivă la 11 zile după debutul febrei, în spermă după 22 de zile și în nodulii cutanați după 33 de zile. Virusul nu este, în mod obișnuit, detectat în urină sau în baligă.

Imunitate

Imunitate artificială În Kenya, s-a demonstrat că vaccinurile obținute din virusuri ale variolei ovine sau caprine conferă imunitate la bovine împotriva VDNC.

Aproximativ 50% dintre bovine dezvoltă reacții locale sub formă de umflături (10–20 mm în diametru) la locul inoculării. Aceste reacții dispar, de regulă, în câteva săptămâni. După vaccinare, pot prezenta și o scădere temporară a producției de lapte.

Imunitate naturală Majoritatea bovinelor dobândesc o imunitate de lungă durată după recuperarea în urma unei infecții naturale. În plus, vițeii proveniți de la vaci imune dobândesc și sunt, în general, protejați față de boala clinică până la vârsta de aproximativ șase luni.

Note

Legături externe

Starea actuală a dermatozei nodulare contagioase la nivel mondial la OIE. Interfața WAHID – Baza de date mondială cu informații despre sănătatea animală a OIE Card de boală Dermatoză nodulară contagioasă Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură

Categorie:Boli ale animalelor