miniatura|246x246px|Autovehicul al Jandarmeriei Jandarmeria Română (Inspectoratul General al Jandarmeriei Române - IGJR) este instituția specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Afacerilor Interne, care exercită, în condițiile legii, atribuțiile ce îi revin cu privire la apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a proprietății publice și private, la prevenirea și descoperirea infracțiunilor și a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum și la protecția instituțiilor fundamentale ale statului și combaterea actelor de terorism. Jandarmeria Română, prin atribuții, organizare, pregătire și dispunere teritorială, contribuie la garantarea suveranității, independenței, autorității, unității și securității statului, democrației constituționale pe întregul teritoriu național atât în timp de pace, cât și în situații de criză.
Istoric Înființarea Jandarmeriei Ordinea internă, siguranța persoanelor, paza cetăților, paza hotarelor și a bunurilor erau încredințate capilor oștiriiConstantin C.Giurăscu, Istoria Românilor, vol.II, București, Editura Bic All, 2007, p.78-81.. Aceștia se îngrijeau și de organizarea și asigurarea ordinii și liniștii publice cu ajutorul ispravnicilor, pârcălabilor, privighetorii ocoalelor, căpitanilor de orașe și de hotar, polcovnicilor de poteră, portăreilor, armașilor, zapciilor, bănișorilor, aprozilor, etc.Gheorghe Cantacuzino, Istoria Militară a Poporului Român, vol.III, București, Editura Militară, 1987, p.343, 350.. După încheierea războiului ruso-turc (aprilie 1828-septembrie 1829), prin semnarea la 14 septembrie 1829 a Tratatului de pace la Adrianopol, a fost înlăturat monopolul otoman asupra comerțului Principatelor Dunărene și s-a instaurat protectoratul rus asupra Moldovei și Munteniei.Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, ediția a IV-a, București, Editura Universul Enciclopedic, 2008, p.208-210.
Sub președinția consulului general rus L. M. Minciaki, divanurile Principatelor române au încheiat, la 30 martie 1830, elaborarea „Regulamentelor organice”. Pe baza acestora, care au fost aplicate atât în Muntenia cât și în Moldova, au fost create structuri instituționale de ordine publică.Gh. Fluture, Renașterea Armatei Române.Documente istorice.Perioada Regulamentului Organic 1829-1858, Galați, Tipografia Cultura Poporului, 1937, p.19-23. Organele de ordine publică astfel create au purtat denumirea de „Miliție națională” și „Străji pământești”. „Regulamentele organice” au fixat efectivele maxime pentru principate la 4665 de oameni în Muntenia și 2270 în Moldova.T.W. Riker, Cum s-a înfăptuit România, Iași, Editura Alfa, 2000, p.17. miniatura|248x248px|Logan al Jandarmeriei Prima mențiune clară cu privire la înființarea unei instituții de asigurare a ordinii publice pe teritoriul românesc datează din 17 iunie 1829, când logofătul Costachi Conachi, unul dintre membrii delegați din partea Moldovei în Comitetul de la București pentru alcătuirea „Regulamentului Organic”, întocmește o propunere pentru înființarea unei „miliții purtătoare de arme” (Jandarmerie).
Începând cu data de 12 mai 1830, „slujitorii” din Muntenia au fost înlocuiți de „dorobanți” (miliție retribuită), iar cei din Moldova, cu „Corpul slujitorilor”, începând cu 12 septembrie 1830.
După anul 1834 și până în anul revoluționar 1848, domnitorii Moldovei și Țării Românești au făcut din „Corpul slujitorilor” o forță cu atribuții clare, capabilă să asigure siguranța publică în principatele românești.Dumitru Preda, Corpul ofițerilor români în perioada „Regulamentară” în „Revista de Istorie Militară”, București, nr.4, 1999, p.23-25.
Odată cu urcarea pe tronul Moldovei, la 22 iunie 1849, a lui Grigore Alexandru Ghica, organizarea ordinii interne a constituit pentru acesta o prioritate.Vasile Mihalache, Grigore Alexandru Ghica-fondator al Jandarmeriei Române în „Almanahul Revista Jandarmeriei 2000”, București, Editura Fed, 2000, p.33-34. Alături de numeroase măsuri economice și administrative ca își propuneau modernizarea Moldovei, domnitorul a promulgat printr-un „Ofis domnesc”, la 3 aprilie 1850, „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în Corp de jandarmi” prin transformarea slujitorilor din ținuturi. Adoptarea legii prin care au fost reglementate structurile și atribuțiile instituției a constituit izvorul noilor și numeroaselor reglementări în perioada ce a urmat. Acest moment marchează consacrarea Jandarmeriei Române. miniatura|244x244px|ATV - Jandarmeria rurală de operațiuni Blaj Prin această lege, Jandarmeriei i-a fost atribuit un statut juridic și s-a urmărit crearea unei instituții moderne pentru asigurarea ordinii interne în Moldova, similară instituțiilor deja existente în centrul și vestul Europei.Tudor Cerapin (coordonator), Istoria Jandarmeriei Române, București, Editura Bren, 2004, p.22.
Jandarmeria în timpul Războiului de independență 1877 - 1878 Jandarmeria a participat în războiul de la sud de Dunăre cu 16 ofițeri și 525 de trupă, dintr-un total de 798 de oameni (36 de ofițeri). Conducerea armatei române de atunci, a apreciat valoarea Jandarmeriei decorând cu 220 de medalii curajul, eroismul și bărbăția militarilor jandarmi.Alin Spânu, Jandarmeria Română-154 de ani de existență în „Almanahul Revista Jandarmeriei 2004”, București, Editura Fundația „J.R.”, 2004, p.23.
Legea asupra Jandarmeriei rurale din 1893
Jandarmeria Rurală a fost înființată din inițiativa lui Lascăr Catargiu, președinte al Consiliului de Miniștri și ministru de interne în perioada 27 noiembrie1891 - 3 octombrie 1895 din partea Partidului ConservatorStelian Neagoe, Istoria Guvernelor României ..., București, Editura Machiavelli, 1995, p.64-65. - ca urmare a frământărilor culminate cu răscoalele țărănești și grevele muncitorești din anul 1888, la care s-a adăugat pătrunderea în lumea satelor a ideilor marxisteKeith Hitchins, România 1866-1947, București, Editura Humanitas, 1996, p.125 și 190. - cu scopul de a constitui un corp nou, de organizare polițienească în mediul rural, eliminarea paralelismelor, suprapunerilor, precum, și a conflictelor de interese cu celelalte organe existente ale statului.
Adversarii politici ai conservatorilor, liberalii, au catalogat legea Jandarmeriei Rurale drept „neconstituțională, un adevărat atentat la libertatea individuală”. Cu toate acestea la 24 februarie 1893, proiectul de lege privind Jandarmeria Rurală a fost votat de Cameră, cu 52 de voturi pentru și 22 contra, și de Senat, în unanimitate. Legea a intrat în vigoare la 1 septembrie 1893.
În primul an de la înființare, Jandarmeria Rurală era încadrată cu 48 de ofițeri și 882 de trupă.A.N.I.C., fondul IGJ, nr. 1474, dosarul 1/1893-1933, fila 1.
Jandarmeria în timpul Răscoalei Țărănești din 1907
Răscoala Țărănească din 1907 a surprins Jandarmeria nepregătită, depășită de evenimente, posibil, datorită numărului redus de efective (49 de ofițeri și 2580 de trupă) sau, după cum preciza Nicolae Iorga în cadrul Ședinței Adunării Deputaților din 18 martie 1908, „...jandarmii aceștia n-au știut nimic de pregătirea răscoalelor, ei n-au avut curajul să se lupte cu răsculații (...). Prin urmare din aceste răscoale se poate vedea de câtă bărbăție au dat dovadă jandarmii noștri. Când însă s-a mântuit răscoalele (...) jandarmii au întins pe oameni, unii îi țineau de cap și alții de picioare, - pe când alții, însăși, îi călcau cu călcâiele (...)”.
Ca urmare a acestor deficiențe, Ion I.C. Brătianu, în calitate de ministru de interne în guvernul liberal al lui Dimitrie A. Sturza, a inițiat modificarea Legii Jandarmeriei Rurale din 1908, pentru „ca satul să simtă pușca cât mai aproape de el și astfel să-i treacă pofta de răzmeriță”.Nicolae Iorga, Discursuri parlamentare 1907-1917, București, Editura Politică, 1981, op.cit. p.37. Cu toată opoziția lui Nicolae Iorga, deputații liberali care aveau majoritate în Cameră, au votat legea. Începând cu data de 24 martie 1908, noua lege de organizare și funcționare a Jandarmeriei Rurale a intrat în vigoare.
Tot la inițiativa liberalilor, la 25 martie 1908 a fost înființată și Direcția de Poliție și Siguranța Statului.Șerban Rădescu-Zoner (coordonator), Istoria Partidului Național Liberal (PNL), București, Editura Bic All, 2000, p.149-151. În momentul aplicării legii, numărul jandarmilor era de 6082, dintre care 44 de ofițeri, 3026 de subofițeri și 3012 de jandarmi în termen. Potrivit noii legi numărul total al jandarmilor urma să crească la 6310. Legea mai prevedea ca în fiecare comună rurală să activeze câte 2 jandarmi pedeștri, unul sergent iar celălalt caporal, amândoi formând un post de jandarmi.
Jandarmeria în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic - 1913
În cel de-al doilea Război balcanic - 1913 Jandarmeria a participat cu aproximativ 800 de oameni în zona de conflict, sub comanda inspectorul general, generalul Anton Berlescu, în calitate de Mare PretorA.N.I.C., fondul IGJ, nr. 1474, dosarul 1/1893-1933, fila 4..
Desfășurarea războiului a găsit Jandarmeria încadrată în armata operativă și a asigurat acesteia serviciul pretoral și detașamentele de poliție la toate eșaloanele, „cu rezultate deosebite”Ioan P. Suciu, Jandarmeria în războaiele poporului și armatei române în „Revista Jandarmeriei”, București, nr.12, 15 iunie 1995, p.3..
Jandarmeria în Primul Război Mondial (1914-1918) Pe toată durata războiului, unitățile și subunitățile de jandarmi, au totalizat 6243 de oameni dintre care 1414 au luptat alături de efectivele armatei regulate.A.N.I.C., fondul IGJ, nr.1474, dosarul 1/1893-1933, fila 13. Misiunile executate cuprindeau: aplicarea planurilor de mobilizare a armatei, de pază și apărare a punctelor de comandă a unităților și marilor unități operative, de culegere și centralizare a informațiilor despre inamic, de sprijinire a realizării dispozitivelor de luptă a armatei, de asigurare a serviciului pretoral, de pază a prizonierilor de război, de evacuare a populației civile din zonele operative, de executare de rechiziții în favoarea armatei pentru aprovizionarea acesteia, de anihilare a rețelelor de informații inamice, de pază a fabricilor care asigurau material de război, paza principalelor căi de comunicații, prinderea dezertorilor, paza operelor de artă, asanarea câmpurilor de luptă, paza zonelor petroliere, etc.Tudor Cerapin, p.72-73.
La 1 iunie 1918, prin nr. 1198, a fost modificată „Legea pentru organizarea Jandarmeriei Rurale” din anii 1908 și 1913, sub rezerva rectificării ulterioare a corpurilor legiuitoare. Această lege, promulgată la Iași de către Regele Ferdinand I, s-a înscris în efortul general de a consolida unirea Basarabiei la România pronunțată la 27 martie 1918 după cum anunța, în cadrul Consiliului de Miniștri, președintele acestuia, Alexandru Marghiloman „(...) mărirea teritoriului prin unirea Basarabiei cu Țara Mamă cer o sporire a Jandarmeriei și o nouă grupare a elementelor din care se compune”. MO, nr.41, partea oficială din 19 mai/1 iunie 1918, op.cit., p.550. În baza acestei legi, Corpul de Jandarmi și-a extins competența în provincia Basarabia prin înființarea Brigăzii a III-a Jandarmi Chișinău. Noua brigadă avea în subordine două regimente: Regimentul 5 Jandarmi Cetatea Albă și Regimentul 6 Jandarmi Chișinău. Regimentul 5 Jandarmi Cetatea Albă era repartizat în teritoriu cu un batalion de jandarmi la Ismail, având în organigramă companiile de jandarmi Cetatea Albă, Ismail, plutonul Delta Dunării și al doilea batalion la Bender (Tighina), cu companiile de jandarmi la Bender și Cahul.
Regimentul 6 jandarmi Chișinău, avea un batalion de jandarmi la Orhei, care, la rândul său, era compus din companiile repartizate la Orhei și Chișinău. Al doilea batalion al Regimentului 6 Jandarmi își avea reședința la Bălți, cu companiile dislocate la Soroca și Bălți., nr. 1474, dosarul 1/1893-1933, fila 20.