Lovitura de stat afgană din 1973

Lovitura de stat afgană din 1973, numită de afgani și Lovitura de stat din 26 Saratan (în Dari: کودتای ۲۶ سرطان) și autoproclamată Revoluția din 26 Saratan 1352, a fost condusă de generalul de armată și prințul Mohammad Daoud Han împotriva vărului acestuia, regele Mohammad Zahir Șah, la 17 iulie 1973, rezultând în înființarea Republicii Afganistan sub un sistem de partid unic condus de Daoud Han.

Pentru lovitura de stat, Daoud Han a condus forțele din Kabul împreună cu șeful statului major de atunci, generalul Abdul Karim Mustaghni, pentru a răsturna monarhia, în timp ce regele se afla în convalescență în Ischia, Italia. Daoud Han a beneficiat de sprijinul ofițerilor de armată și al funcționarilor civili din facțiunea Parcham a PDPA, inclusiv colonelul Forțelor Aeriene Abdul Qadir. De asemenea, Daoud a avut sprijinul personalului aerian staționat la Aeroportul Internațional Kabul și la Baza Aeriană Bagram, conduși de locotenentul Abdul Hamed Muhtaat și locotenentul Pachagul Wadafar, deși zborurile avioanelor militare deasupra orașului nu au fost necesare. Șapte ofițeri de poliție loiali și un comandant de tanc, precum și trei membri ai echipajului său de tanc, au fost uciși în ceea ce personalul Consiliului Național de Securitate al Statelor Unite a descris la acea vreme ca o „lovitură de stat bine planificată și executată rapid”.

Regele Zahir Șah a decis să nu riposteze și a abdicat oficial la 24 august, rămânând în Italia în exil. Peste două secole de guvernare regală (începând cu fondarea Imperiului Durrani în 1747) s-au încheiat odată cu lovitura de stat. Daoud Han însuși va fi răsturnat și executat în Revoluția Saur din 1978.

Context Regele Zahir Șah a urcat pe tron în noiembrie 1933.Middle East Annual Review. Middle East Review., (1975), p. 83. Vărul acestuia, Mohammad Daoud Han, a deținut funcția de prim-ministru între 1953 și 1963. Relațiile dintre cei doi erau tensionate, din cauza stilului autoritar al lui Daoud Han, care provoca iritarea monarhului și a curții acestuia. După eliberarea lui Daoud Han din funcția de prim-ministru în 1963, constituția adoptată în 1964 a interzis membrilor familiei regale să ocupe funcții politice.Dil, Shaheen F (June 1977). "The Cabal in Kabul: Great-Power Interaction in Afghanistan". American Political Science Review. 71 (2): 468–476. doi:10.1017/S0003055400267397. Unii istorici consideră că această restricție a fost motivată de opiniile puternic pro-Paștunistane ale lui Daoud Han, considerate prea radicale de rege și sursă de conflicte politice cu Pakistanul.

Daoud Han și-a consolidat influența în armată între 1953 și 1963, în perioada în care era prim-ministru și ministru al apărării naționale. Grupul său de susținători includea ofițeri superiori ai forțelor terestre și aeriene, precum generalul Abdul Karim Mustaghni, locotenentul Ghulam Haidar Rasuli, locotenentul Ghulam Sarwar, maiorul Muhammad Sarwar Nuristani și alții.Gankovskii Iu.V., „Istoria forțelor armate ale Afganistanului. 1747–1977”. Moscova: Nauka, Redacția principală de literatură orientală, (1985), pp. 164-169. Cu toate acestea, ofițerimea radicală de stânga din armată, deși bine conectată, nu controla trupele necesare pentru o preluare imediată a puterii, batalioanele și companiile fiind sub conducerea unor ofițeri tineri, progresiști și de stânga.

În plan politic, Mohammad Daoud era recunoscut ca un lider experimentat și energic, promotor al drepturilor naționale ale paștunilor și al unei politici externe independente. El inițiase politica de „economie administrată de stat” și se bucurase de recunoaștere publică în anii ’50 – începutul anilor ’60.Slinkin M.F., „Lovitura de stat din 1973 în Afganistan”. Cultura popoarelor din zona Mării Negre, Nr. 10. (1999). În aceste condiții, opoziția de stânga a mizat pe el pentru răsturnarea monarhiei, iar Daoud Han pe sprijinul ofițerilor radicali din armată. Primele contacte secrete între gruparea lui Daoud și opoziția militară tânără au avut loc la începutul anilor ’70, iar mai multe planuri de lovitură de stat au fost elaborate pentru 1972 și iarna anului 1973, fără a fi puse în aplicare. Prima încercare efectivă a avut loc primăvara anului 1973, când tancurile rebeli au părăsit garnizoana Pol-i-Charkhi, aproape atingând periferia capitalei, dar au fost întoarse prin ordinul lui Mustaghni, care își manifesta îndoielile privind succesul operațiunii. Ancheta declanșată ulterior a dus la descoperirea unor fire ale complotului și implicarea ofițerilor în planul de trădare, decizia finală fiind amânată până la întoarcerea regelui din Anglia și Italia.

Nemulțumirea populației față de eșecul reformelor guvernelor succesive din perioada 1964–1972, inclusiv incapacitatea de a promulga Legea Partidelor Politice, Legea Consiliilor Provinciale și Legea Consiliilor Municipale, precum și răspunsul slab la foametea din 1971–72, au favorizat susținerea publică pentru acțiunile lui Daoud Han.Jawad, Nassim (februarie 1902). „Afghanistan, o națiune a minorităților” (PDF). minorityrights.org. Disputele interne cu regele și percepția ineficienței parlamentului au fost de asemenea factori motivaționali pentru inițierea loviturii de stat. În martie-aprilie 1973, oficialul Wahid Abdullah a discutat cu ambasadorul SUA, Robert G. Neumann, despre posibila revenire la putere a lui Daoud Han, primind un răspuns care poate fi interpretat ca un „verde” tacit din partea Washingtonului, deși nu au existat alte contacte oficiale înainte de lovitură.

Participanții opoziției militare antimonarhice erau conștienți de riscurile imense implicate, întrucât monarhia controla în continuare resurse considerabile. În acest context, ofițerii antimonarhici au anticipat posibilele acțiuni preventive ale susținătorilor monarhiei, preluând inițiativa pentru a asigura succesul operațiunii.Anwar R. The Tragedy of Afghanistan: A First-hand Account. — London: Verso, 1988. - p. 260.

Lovitura de stat La 25 iunie 1973, regele Zahir Șah a părăsit Afganistanul, plecând spre Londra via Roma, pentru tratament medical în urma unei hemoragii provocate de o rană la ochi. După finalizarea tratamentului, el s-a întors în Italia, unde a petrecut o perioadă pe insula Ischia. Absența monarhului din țară a creat un context favorabil declanșării loviturii de stat pregătite de Mohammad Daoud Han și de susținătorii săi din armată.

În noaptea de 16 spre 17 iulie 1973, unități militare loiale complotiștilor, în special Batalionul 444 de comando condus de căpitanul Faiz Mohammad, au ocupat reședința regală, fortăreața Bala Hissar și Aeroportul Internațional Kabul. În paralel, au fost întrerupte toate canalele de comunicație care legau conducerea guvernamentală și militară de unitățile armatei, poliției și jandarmeriei, un rol important în această acțiune revenind specialiștilor militari și căpitanului Alim Jan, membru al PDPA. Au fost arestați membrii dinastiei, inclusiv prințul moștenitor Ahmad Șah și mareșalul Șah Wali, precum și numeroase personalități civile și militare influente, între care premierul Musa Șafiq, membri ai cabinetului, conducători ai Corpului Central, ai Marelui Stat Major, ai jandarmeriei, ai Forțelor Aeriene și Apărării Antiaeriene și comandanți ai brigăzilor blindate a 4-a și a 15-a. Ulterior a fost reținut și generalul Abdul Wali.

Instituțiile guvernamentale și obiectivele strategice ale statului - poșta, telegraful, telefonia, banca și aerodromul - au fost ocupate, iar drumurile de acces către capitală au fost blocate. Un rol activ l-a avut plutonul de tancuri al gărzii palatului regal, comandat de locotenentul Habibullah, care, la ora 00:30 din 17 iulie, a scos tancurile din incintă și a blocat căile de acces, sprijinind trupele de comando. La acțiune au participat, de asemenea, unități ale brigăzilor blindate a 4-a și a 15-a, ale Forțelor Aeriene și Apărării Antiaeriene, ale regimentului de comunicații și ale batalionului de tancuri al Diviziei 7 Infanterie din Rișchor. Mulți dintre ofițerii implicați (printre care A. Qadir, S. M. Gulabzoy, Sh. D. Mazduryar și Faiz Mohammad) erau membri sau susținători ai PDPA și ai altor organizații radicale clandestine din armată. Potrivit unor estimări, până la o mie de militari au participat direct la lovitura de stat.The New York Times (July 18, 1973): "Afghan King Overthrown; A Republic Is Proclaimed".

Mohammad Daoud Han, sprijinit de câteva sute de susținători din armată, a declanșat oficial lovitura de stat în dimineața zilei de 17 iulie 1973. În decurs de câteva ore și aproape fără rezistență armată, monarhia a fost răsturnată. La ora 7 dimineața, Daoud Han a anunțat prin Radio Afghanistan lichidarea regimului monarhic și proclamarea Republicii Afganistan. Consiliul Național de Securitate al Statelor Unite a caracterizat evenimentul drept o „lovitură de stat bine planificată și executată rapid”.

În discursul său, Daoud Han a justificat intervenția armatei prin degradarea profundă a sistemului economic, social și politic în deceniul precedent, afirmând că democrația parlamentară se transformase în anarhie, iar monarhia constituțională într-un regim despotic. El a declarat că noua putere urmărea asigurarea securității și suveranității naționale, realizarea unor transformări fundamentale și continuarea unei politici externe bazate pe neutralitate, nealiniere, pace internațională și relații de prietenie cu toate statele, menționând că singura problemă nerezolvată rămânea chestiunea paștună în relațiile cu Pakistanul.

Lovitura de stat a fost însoțită de un număr redus de victime. Conform datelor oficiale, au murit opt persoane, dintre care patru polițiști și patru militari. Printre acestea s-au numărat șapte polițiști care au opus rezistență rebelilor și Habibullah Han Zurmatai, comandant de tanc al Brigăzii a 4-a Blindate a Armatei Regale Afgane, împreună cu echipajul său, care s-au înecat în râul Kabul după ce tancul lor a ieșit de pe șosea în timpul operațiunilor. Alte tancuri implicate aparțineau unităților de parașutiști ale armatei afgane.

Discursul lui Daoud Han a avut un efect demoralizator asupra susținătorilor monarhiei, iar numeroși ofițeri inițial neutri au trecut de partea noii puteri. Până la sfârșitul zilei, majoritatea garnizoanelor din țară și-au declarat sprijinul pentru republică. Consiliul Ulema, autorități tribale și religioase, cercuri largi ale intelectualității și Consiliul Academic al Universității din Kabul au recunoscut noul regim. Deși au existat încercări izolate de opoziție și apeluri ale unor lideri religioși la sprijinirea regelui, acestea nu au avut un impact semnificativ.The New York Times (July 19, 1973): "Executions in Afghanistan Are Reported".

În aceeași zi, ambele facțiuni ale Partidului Democrat Popular din Afganistan au salutat răsturnarea monarhiei, calificând proclamarea republicii drept un act pozitiv și îndemnând la apărarea noului regim împotriva forțelor reacționare și a ingerințelor externe.Declarația Comitetului Central al PDPA (avangarda clasei muncitoare a țării) din 17 iulie 1973 - Kabul, 1973. - În limba dari (manifest / foaie volantă).

Consolidarea După lovitura de stat din 17 iulie 1973, Daud a creat organul suprem de conducere al țării - Comitetul Central al Republicii Afganistan (CCRA), inițial format din 11 membri, predominant militari, printre care Daud, Hasan Șark, colonelul în rezervă G. H. Rasuli, Seid Abdulillah, căpitanul Abdul Hamid Mohtat, căpitanul Pacha Gul Wafadar, maiorul Muhammad Sarwar Nuristani, căpitanul Faiz Muhammad, căpitanul Zia Muhammadzai Zia, Mauladad și căpitanul de poliție Abdul Qadir Nuristani. Comitetul era eterogen din punct de vedere social și politic, împărțindu-se în trei grupuri: reprezentanți progresiști-democratici, centru burghez-reformist și aripă conservator-naționalistă. Deși deciziile erau luate prin vot, Daud avea cuvântul decisiv. În anturajul său, fratele Muhammad Naim exercita de facto funcțiile de ministru de externe.