Goticul sudist este un subgen al literaturii, muzicii, filmului și televiziunii, puternic influențat de elemente gotice și situat în sudul Statelor Unite. Ficțiunea gotică sudistă evidențiază violența și cruzimea ca trăsături ale culturii sudice, adesea prin personaje a căror poziție în ordinea socială le expune la un astfel de tratament. Motivele comune includ rasismul, diferențele de gen și sexualitate, sărăcia și dizabilitatea. În timp ce literatura gotică descria pătrunderea trecutului barbar în Iluminism, goticul sudist descrie persistența traumelor sociale în Sudul reconstruit. Subgenul a apărut ca reacție la portretizările romantice influențate de miturile „Cauzei Pierdute a Confederației”, și ideologia . Origini Elementele unui tratament gotic al Sudului au apărut pentru prima dată în perioada antebelică și postbelică a secolului al XIX-lea, în grotescul lui Henry Clay Lewis și în reprezentările sardonice ale lui Mark Twain. Subgenul s-a consolidat însă în secolul al XX-lea, când romantismul întunecat, umorul sudic și noul naturalism literar s-au contopit într-o formă nouă și puternică de critică socială. Temele genului gotic sudist servesc la demontarea mitologiei romantice din jurul Sudului antebelic, comentând în același timp pe marginea adesea tăinuitei lui istorii sumbre.

La fel ca termenul artistic original „gotic”, termenul „gotic sudist” a fost la început peiorativ și disprețuitor. În 1935, autoarea Ellen Glasgow a criticat scrierile lui Erskine Caldwell, William Faulkner și „Școala gotică sudistă”, afirmând că operele lor erau pline de „violență fără scop” și „coșmaruri fanteziste”.

Caracteristici Cadrul acestor opere este în mod distinct sudic. Unele dintre aceste caracteristici includ explorarea nebuniei, decăderii și disperării, presiunile continue ale trecutului asupra prezentului, în special cu idealurile pierdute ale unei aristocrații sudice deposedate și ostilitățile rasiale continue. Goticul sudist se concentrează în mod deosebit pe istoria sclaviei practicate în Sud, pe rasism, pe frica de lumea exterioară, pe violență, o „fixație pe grotesc, și o tensiune între elementele realiste și cele supranaturale”.

Goticul sudist înfățișează adesea fricile de trecut care bântuie prezentul prin impactul de durată al instituțiilor ca sclavia, rasismul, războiul, și sărăcia larg răspândită în regiune. Ea conține de multe ori și teme ce implică rădăcinile profund religioase ale culturii sudiste, precum și superstiții și magie folclorică, cum ar fi hoodoo și motivele vizuale ale locurilor vechi și abandonate, cum ar fi case dărăpănate, cimitire vechi și mlaștini năpădite de vegetație.

Similar elementelor castelului gotic, goticul sudist descrie decăderea plantațiilor. Personajele negative care se pretind nevinovați sau victime apar adesea în literatura gotică sudistă, în special în povestirile lui Flannery O'Connor, cum ar fi „Oameni cumsecade de la țară” și „Viața pe care o salvați poate fi chiar a voastră”, care îi șterg cititorului distincția între victimă și personajul negativ.

Exemple notabile Literatură

Zgomotul și furia (1929) de William Faulkner Pe patul de moarte (1930) de William Faulkner Drumul tutunului (1932) de Erskine Caldwell Absalom, Absalom! (1936) de William Faulkner Inima-i un vânător singuratic (1940) de Carson McCullers Răsfrângeri într-un ochi de aur (1941) de Carson McCullers Un tramvai numit Dorință (1947) de Tennessee Williams Alte glasuri, alte încăperi (1948) de Truman Capote Sfetnicul din sânge (1952) de Flannery O'Connor Greu de găsit un om bun (1955) de Flannery O'Connor Pisica pe acoperișul fierbinte (1955) de Tennessee Williams Să ucizi o pasăre cântătoare (1960) de Harper Lee Copilul Domnului (1973) de Cormac McCarthy Interviu cu un vampir (1976) de Anne Rice Suttree (1979) de Cormac McCarthy Culoarea purpurie (1982) de Alice Walker Preaiubita (1987) de Toni Morrison

Film

Un tramvai numit dorință (1951) Noaptea vânătorului (1955) ...Să ucizi o pasăre cântătoare (1962) Grăbiți apusul soarelui (1967) Eliberarea (1972) The Texas Chain Saw Massacre (1974) Jocul cu moartea (1981) Culoarea purpurie (1985) Înger și demon (1987) Crepuscul (1987) Interviu cu un vampir (1994) Tăișul (1996) Secretul Evei (1997) Scooby-Doo pe Insula Zombie (1998) Marea hoinăreală (2000) Înger și demon (2001) Cum scăpăm de Coana Mare? (2004) Cheia schelet (2005) Joe, asasin în timpul liber (2011/2012) Păcătoșii (2025)

Televiziune

Lege și dreptate (2010–15) Povești de groază americane (2011–prezent) True Detective, sezonul 1 (2014) și 3 (2019)

Note

Vezi și Realism magic Tech-noir Weird West

Legături externe The Southern Literary Trail site-ul web prezintă principalii scriitori de ficțiune din sudul Statelor Unite din secolul al XX-lea.

Categorie:Ficțiune speculativă Categorie:Istoria culturală a Statelor Unite ale Americii Categorie:Literatură americană