Celada de los Calderones este o localitate spaniolă din comuna Hermandad de Campoo de Suso, în comunitatea autonomă Cantabria.
Geografie Localitatea, aparținând municipiului cantabric Hermandad de Campoo de Suso, avea 74 de locuitori în 2012. Este situată la o altitudine de 965 m deasupra nivelului mării, pe malul râului Híjar și pe versantul nordic al lanțului muntos cu același nume. Se află la o distanță de 2 km de capitala municipiului, Espinilla.
La sud de Celada de los Calderones, pe primele pante ale munților Sierra de Labra, există o pădure matură de stejar care se întinde până în apropiere de Mazandrero. Pășunile cosite pe care le vedem înconjurând vatra satului folosesc ca limite aliniamente de stejari, formând un peisaj mixt de o mare atractivitate.
Trece prin această localitate râul Híjar Celada de los Calderones făcând parte din Coto Campoo, o zonă de pescuit păstrăv.
Istorie La jumătatea secolului al XIX-lea, localitatea avea înregistrată o populație de 100 de locuitori. Apare descrisă în al șaselea volum al Dicționarului geografic-statistic-istoric al Spaniei și posesiunilor sale de peste mări al lui Pascual Madoz, astfel:
Patrimoniu Arhitectura civilă din Celada de los Calderones dispune de exemple foarte bune, în care sunt reprezentate la perfecție stilurile arhitectonice care apar cu cea mai mare profuziune în zona Campoo din secolul XVII până în prezent. Din secolele XVII și XVIII datează o bună parte din conacele care repetă schema tipică de locuință cu un singur nivel, curte interioară și poartă monumentală, cu fațadă din ziduri foarte închise, în general din piatră de talie, care concentrează elementele decorative la arcul de intrare, la mulurile ferestrelor și ale streșinii și, mai ales, la blazoane și escutcheonuri.
Din această epocă sunt multe dintre casele de pe Calle Real, precum cea a Contelui de Careaga, cu o portaladă magnifică, sau cea a lui Juan Rábago Calderón Figueroa. În secolul următor, casele arată o tendință de a mări dimensiunea golurilor, care în unele cazuri sunt protejate de galerii vitrate, așa cum se întâmplă la cea a familiei Rábago. De asemenea, se remarcă casa-turn din Lemaur, care are patru blazoane nobiliare.
Din această epocă provine și o moară cu ecluză situată puțin spre vestul satului, o construcție robustă în care se remarcă structura arcurilor care eliberează canalul de evacuare. În cele din urmă, la intrarea în sat se află un grup de trei palate construite în primele decenii ale secolului XX de către Pedro Lemaur, „El Gitano”, un „indiano” care a strâns o oarecare avere în Cuba, cu care avea să formeze un patrimoniu bogat în Campoo.
Cei trei se înscriu în curentul estetic al regionalismului montan, care se caracterizează prin îmbinarea eclectică a elementelor provenite din arhitectura tradițională, precum turnuri, balcoane și foișoare, între ziduri cu contraforturi, streșini în consolă, decorarea ferestrelor și a portalurilor.
Biserica San Román este din secolul al XVII-lea și este un fidel exponent al barocului religios din Campoo de Suso, în care funcționalitatea primează asupra ornamentului. În interior se remarcă retablourile, din același secol, și o cruce gotică din cupru.
Referințe
Literatură