Ala Ursu-Antoci () o juristă din Republica Moldova, deputat în legislatura 2025-2029 a Parlamentului Republicii Moldova, reprezentantă a Partidului Socialiștilor.

Biografie Studii Ala Ursu-Antoci a absolvit studiile de licență în drept economic la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”, în 2003. În anul următor a obținut diploma de master în drept internațional la Academia de Administrare Publică. În 2010-2014 a studiat business și administrare la Institutul Internațional de Management „IMI-NOVA”.

Activitate profesională În timpul studiilor de masterat, a lucrat ca profesoară la catedra de științe socio-umane a Colegiului de Administrare și Business, urmând ca din 2004 până în 2012 să ocupe fincția de director adjunct al aceleiași instituții. În 2012-2014 și 2019-2025 a lucrat și la Colegiul de Ecologie din Chișinău.

În iulie 2020 a devenit membră a Consiliului Audiovizualului din Republica Moldova pe un termen de 3 ani. În luna decembrie a aceluiași an, a fost aleasă președinte al Consiliului Audiovizualului. La 11 noiembrie 2021, Parlamentul a revocat din funcție toți membrii Consiliului, inclusiv președinta. Membrii demiși au denunțat în judecată decizia Parlamentului, dar în iunie 2025 cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Activitate politică Ursu-Antoci a lucrat în cabinetul președintelui fracțiunii PSRM din Parlament, din 2015 până în 2019 în calitate de consilier, apoi ca șef de cabinet. Din noiembrie 2021 până în noiembrie 2023 a fost consilieră a vicepreședintelui Parlamentului Vlad Batrîncea, iar apoi până în octombrie 2025 a fost consilieră a fracțiunii PSRM din Parlament.

La alegerile locale din 2023, Ursu-Antoci a câștigat un mandat de consilier în Consiliul municipal Chișinău, reprezentând PSRM.

Ala Ursu-Antoci a candidat la alegerile parlamentare din 2019 pe lista PSRM în circumscripția națională, dar fiind pe poziția 43 nu a obținut un mandat de deputat. La alegerile parlamentare din 2025 a candidat cu numărul 19 pe lista Blocului electoral patriotic, reprezentând Partidul Socialiștilor, și a acces în parlament, în același timp demisionând din Consiliul municipal Chișinău. Face parte din Comisia (parlamentară) pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

Note

Legături externe

Fișa deputatului

Categorie:Nașteri în 1981 Categorie:Juriști moldoveni Categorie:Politiciene din Republica Moldova Categorie:Deputați moldoveni Categorie:Moldoveni în viață