Serghei Maximilianovici Romanovski, Duce de Leuchtenberg (în ; ) a fost un membru al Casei Imperiale Ruse, purtând titlul de Alteță Imperială. A fost prinț Romanovski, duce de Leuchtenberg, prinț de Eichstätt și prinț de Beauharnais. A rămas în istorie drept primul membru al familiei imperiale ruse care a murit pe front în timpul unei operațiuni militare. În anii 1860 a fost vehiculat ca un posibil prinț al Principatelor Unite Române.

Biografie Serghei Maximilianovici s-a născut la Sankt Petersburg ca al șaselea copil și al treilea fiu al marii ducese Maria Nikolaevna a Rusiei și al ducelui Maximilian de Leuchtenberg. Era nepot al țarului Nicolae I al Rusiei și strănepot al împărătesei Joséphine de Beauharnais. De la naștere a fost înscris onorific în Regimentul Preobrajenski al Gărzii Imperiale.

Educația sa a fost realizată în principal în mediul familial. Între 1853 și 1863 a fost instruit sub îndrumarea lui F. K. Diterihs, iar din 1867 sub supravegherea lui Vladimir Nikolaevici Zubov, adjutant superior al Statului Major General. Metodele de educație impuse de mama sa urmau modelul disciplinar stabilit de tatăl ei, țarul Nicolae I. Potrivit amintirilor fratelui său, Nicolae Maximilianovici de Leuchtenberg, copiii nu erau răsfățați: dormeau pe paturi de campanie, iar vara pe saltele umplute cu fân, acoperiți doar cu o singură pătură ușoară.

După terminarea studiilor, deși era familia sa ar fi vrut să lucreze îm Ministerul de Externe al Imperiului Rus, el a ales cariera militară, tradițională pentru membrii familiei Romanov. A servit în Regimentul de Cavalerie al Gărzii Imperiale. Deși unitatea sa nu era implicată direct în operațiuni militare, a insistat să fie trimis pe front.

Posibil candidat la tronul României În 1863, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a luat în considerare ideea aducerii unui prinț străin pe tronul Principatelor Unite Române și l-a propus pe ducele Serghei Maximilianovici de Leuchtenberg drept succesor al său. Proiectul se înscria într-un plan mai larg prin care Cuza intenționa să abdice în favoarea unui principe dintr-o familie europeană, conform deciziilor adunărilor Ad-Hoc.

Inițiativa a întâmpinat opoziția unor lideri politici români, în special a liberalului Ion C. Brătianu, care se temeau că alegerea unui membru al familiei imperiale ruse ar putea duce la creșterea influenței Imperiului Rus în România. În corespondența diplomatică a vremii apare și posibilitatea unei înțelegeri între Cuza și Rusia în favoarea ducelui de Leuchtenberg. Potrivit unor mărturii contemporane, inclusiv ale lui Alexandru Candiano-Popescu și ale ofițerului Theodor C. Văcărescu, în documentele descoperite la palat în ziua detronării lui Cuza existau indicii că domnitorul ar fi lucrat pentru instalarea acestuia pe tron.

În paralel, alți oameni politici români, precum Eugeniu Carada și Anastasie Panu, au mers la Paris pentru a propune împăratului Napoleon al III-lea candidatura prințului Napoléon-Jérôme Bonaparte. După detronarea lui Cuza în 1866 și după refuzul prințului Filip de Flandra, tronul României a fost ocupat de prințul german Carol, din familia Hohenzollern-Sigmaringen.

Istoricul Ioan Lumperdean susține că apropierea lui Cuza față de Casa Romanov a fost "argumentul suprem" în răsturnarea acestuia din 1866. Vasile Lovinescu a suștinut, în lucrarea Al patrulea hagialâc, că există o posibilitate ca atât Alexandru Ioan Cuza, cât și Serghei Maximilianovici, să fi făcut parte din Ordinul de Malta și să se fi cunoscut prin intermediul francmasoneriei. Tot Lovinescu susține că ambii erau adepții proiectului pravoslavnic de eliberare a Țării Sfinte.

Participarea la războiul ruso-turc La începutul Războiului ruso-turc din 1877–1878, prințul Romanovski a plecat pe front, participând la luptele pentru eliberarea Bulgariei de sub dominația otomană. A servit în anturajul țareviciului Alexandru Alexandrovici.

Pentru rolul său în cucerirea orașului Veliko Târnovo în 1877 a fost avansat la gradul de general-maior și decorat cu o armă de aur cu inscripția „Pentru vitejie”.

Moartea și memoria

La 12 octombrie 1877, în timpul unei misiuni de recunoaștere în cadrul detașamentului de la Ruse, în apropierea localității Iovan-Ciftlik (astăzi satul Ivanovo din Bulgaria), Serghei Maximilianovici a fost ucis de un glonț care l-a lovit în cap. Moartea sa a făcut din el primul membru al familiei imperiale ruse căzut pe câmpul de luptă.

Serghei Maximilianovici nu s-a căsătorit și nu a avut urmași. A fost înmormântat inițial lângă mama sa în Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg. După construirea, în 1908, a necropolei marilor duci, rămășițele sale au fost mutate acolo.

În memoria sa a fost ridicat un monument în apropierea locului unde a fost ucis, lângă satul Ivanovo din Bulgaria. De asemenea, în biserica Schimbării la Față din cartierul Lesnoe (Sankt Petersburg) a fost construită o capelă dedicată lui Serghie de Radonej.

Referințe

Categorie:Nașteri în 1849 Categorie:Nașteri pe 20 decembrie Categorie:Decese în 1877 Categorie:Nașteri pe 24 octombrie Categorie:Casa Holstein-Gottorp-Romanov Categorie:Duci de Leuchtenberg Categorie:Generali ruși Categorie:Oameni ai Războiului Ruso-Turc (1877-1878) Categorie:Prinți ruși Categorie:Beneficiari ai Ordinului Sfântul Andrei Categorie:Cavaleri ai Ordinului Sfântul Alexander Nevski Categorie:Oameni din Sankt Petersburg