Blanche Zélia Joséphine Delacroix, cunoscută mai ales sub numele de Caroline Lacroix (), a fost cea mai proeminentă și notorie dintre amantele regelui Leopold al II-lea al Belgiei.

Delacroix, care era de origine franceză, l-a întâlnit pe rege la Paris pe când era doar o tânără de 16 ani, iar el avea 65 de ani. La acea vreme, ea își câștiga existența din prostituție. Cei doi au început curând o relație care avea să dureze până la moartea regelui, în 1909. Leopold a revărsat asupra ei sume mari de bani, proprietăți, cadouri și un titlu nobiliar, cel de baronne de Vaughan (în ). Din cauza acestor daruri, Caroline a fost extrem de nepopulară atât în rândul poporului belgian, cât și la nivel internațional, în contextul în care Leopold era tot mai criticat pentru acțiunile sale dictate de lăcomie în Statul Independent Congo, colonia sa personală. Deoarece Caroline a profitat în mare măsură de veniturile regelui provenite din colonie, ea a devenit cunoscută sub numele de Regina Congoului.

Ea și Leopold s-au căsătorit printr-o ceremonie religioasă cu cinci zile înainte de moartea acestuia, deși neîndeplinirea unei ceremonii civile a făcut ca mariajul să fie nul conform legislației belgiene. După moartea regelui, s-a descoperit curând că acesta îi lăsase Carolinei numeroase proprietăți, obiecte de mare valoare materială, obligațiuni congoleze și alte surse valoroase de venit – toate acestea transformând-o într-o multimilionară. Timp de ani de zile, guvernul belgian și cele trei fiice înstrăinate ale lui Leopold au încercat să recupereze o parte din această avere, succesul lor variind de la caz la caz. Caroline a murit la 12 februarie 1948 în Cambo-les-Bains, Franța.

Biografie Există în continuare un mic grad de mister în ceea ce privește primii ani din viața Carolinei. O relatare afirmă că tatăl ei, Jules Delacroix, era portar al Legației Franceze la București. O altă sursă precizează că tatăl ei locuia la București pentru a-și căuta norocul, iar ea s-a născut acolo ca fiind al treisprezecelea copil al părinților săi. În tinerețe, Caroline a lucrat ca barmaniță.

Diverse surse susțin că Caroline era o prostituată care trăia la Paris. Ca tânără femeie, a fost amanta lui Antoine-Emmanuel Durrieux, un fost ofițer din armata franceză. Conform lui , lui Durrieux îi plăcea să îi întrețină pe amândoi pariind la cursele de cai; când norocul l-a părăsit, acesta a devenit un fel de proxenet, plasând-o pe Caroline unor clienți din înalta societate. Aceștia își desfășurau planurile la Palatul Élysée, dar frecvent lăsau datorii neplătite. Într-o zi din anul 1900, în timp ce se afla la Paris, Leopold al II-lea al Belgiei a auzit despre „atracțiile” ei și s-a arătat interesat de originile ei modeste. O femeie trimisă de Leopold a informat-o pe Caroline: „Doamnă, sunt trimisă la dumneavoastră de un domn care v-a remarcat. Este un personaj foarte înalt, dar poziția sa nobilă mă obligă să îi tăinuiesc numele”.

O întâlnire a fost stabilită pentru ziua următoare; Caroline s-a dus într-o cameră retrasă, unde Leopold a sosit însoțit de doi asistenți. Deoarece Leopold al II-lea îi era necunoscut, Caroline a fost atât de bulversată de întâlnire încât a confundat Belgia cu Suedia în prezența regelui, adresându-i-se cu formula „Majestatea Voastră Oscar”, spre surprinderea și amuzamentul acestuia. Scopul celor doi asistenți a devenit curând clar: s-au așezat de o parte și de alta a ei și au început să pună întrebări care o obligau să „întorc capul mai întâi spre dreapta, apoi spre stânga... singurul lor scop, după cum am aflat mai târziu, fiind acela de a-i arăta cele două profiluri ale mele personajului mut”, conform memoriilor sale. Leopold s-a declarat mulțumit și a invitat-o pe Caroline în Austria cu el; o sumă mare de bani a sosit la timp a doua zi, împreună cu câteva cufere goale, deoarece Leopold era conștient de faptul că ei îi plăcea să își cumpere haine.

Relația cu Leopold al II-lea Reacția în presă

La doar șaisprezece ani (comparativ cu vârsta lui Leopold de 65 de ani), relația Carolinei cu bătrânul rege a devenit rapid de notorietate publică, ceea ce a făcut ca Leopold să fie etichetat drept libidinos și complet fermecat de ea. Deși Leopold avusese anterior aventuri cu alte amante (ceea ce i-a adus porecla le roi des Belges et des Belles — în ), relația sa cu Caroline era una aparte, iar presa belgiană, în special, s-a delectat ani la rând publicând detalii despre idila lor.

Obiceiul ei de a-l însoți pe Leopold la stațiuni balneare la modă din Europa a provocat și mai multă neîncredere și indignare, unii speculând chiar că ea îi provoca plăceri perverse bătrânului rege folosind oglinzi plasate strategic și echipamente „speciale”.

Tânăra amantă a devenit cunoscută drept la reine du Congo (în ), deoarece marea avere pe care o acumulase de la Leopold provenea din Statul Independent Congo. Ea i-a devenit companionă în ultimii ani ai vieții sale, după ce soția lui, Marie Henriette de Austria, a murit în 1902.

Relația lor a coincis cu deteriorarea reputației internaționale a lui Leopold, care era rezultatul acțiunilor și ordinelor sale legate de Statul Independent Congo. scrie că, în mod ironic, această aventură i-a făcut lui Leopold să piardă mai multă popularitate în Belgia decât oricare dintre crimele sale din Congo; în consecință, puțini dintre foștii săi aliați au mai fost dispuși să îl apere atunci când a devenit ținta mișcării internaționale de protest conduse de Congo Reform Association.

În special socialiștii belgieni au folosit această relație pentru a demonstra că, deoarece Leopold se afla în „senilitate” și sub controlul unei „femei rapace și ambițioase”, el nu mai era apt să guverneze.

O amantă bogată

După moartea Mariei Henrieta, relația lui Leopold cu Caroline a devenit flagrant de deschisă, iar acesta a instalat-o vizavi de conacul său din Laeken, în Villa Vanderborght, construind chiar și un pod pietonal (deasupra solului și peste gardurile conacului) pentru a o putea vizita după bunul plac. Podul scotea la iveală gelozia regelui, deși aceasta ar fi putut fi justificată, deoarece fostul ei iubit, Durrieux, fusese surprins cu ea în mai multe rânduri. Caroline a încercat să îl prezinte drept fratele ei atunci când Leopold i-a prins pe cei doi împreună; o publicație relata că ea și Durrieux instalaseră sonerii electrice secrete în toate reședințele sale, astfel încât servitorii să o poată avertiza când se apropia regele.

Leopold a cheltuit sume uriașe de bani pe cadouri și proprietăți pentru tânăra sa amantă, oferindu-i, de exemplu, Villa Leopolda în 1902. Ea călătorea frecvent la Paris pentru a-și vizita croitorul și modista, lăudându-se odată că a cheltuit 3 000 000 de franci pe rochii într-un singur magazin, cu o singură ocazie. Odată, Caroline s-a plâns lui Leopold că trenul expres de seară înapoi spre Bruxelles îi lăsa prea puțin timp pentru cumpărături, ceea ce l-a făcut pe Leopold să aranjeze ca trenul să plece cu o oră mai târziu. Când a rămas însărcinată cu primul lor copil, regele și guvernul francez au împărțit chiar și costurile construcției unui drum nou aproape de vila ei, pentru ca deplasarea să nu fie inconfortabilă. Luând-o pe Caroline cu el peste tot, regele și-a petrecut o mare parte din timp în afara Belgiei, la diversele sale proprietăți din Europa Occidentală, fiind, prin urmare, foarte antipatizat de poporul belgian. O mare parte din acest timp a fost petrecută cu Caroline și cei doi fii ai lor la domeniul său de la Cap Ferrat, în sudul Franței. Caroline a locuit și la Chateau de Larmoy, pe care Leopold îl închiriase pentru ea; el a achiziționat castelul francez Balaincourt, precum și o vilă în Bruxelles, unde Caroline nu avea scrupule în a apărea în public. Deși de obicei călătorea incognito, ea l-a însoțit pe Leopold la înmormântarea reginei Victoria în 1901, provocând un mare scandal. Ne-popularitatea ei în Belgia a crescut dramatic odată ce a început să se observe că toate bogățiile lui Leopold din Congo nu aduceau beneficii țării sale, ci mai degrabă lui și tinerei sale amante.

Pe măsură ce anii treceau și regele devenea tot mai predispus la accese de furie, rupând toate vechile sale relații, se spunea că numai în compania Carolinei și a fiilor lor Leopold „își recăpăta o parte din vitalitate și din umorul germanic”. Caroline a fost descrisă ca având o înălțime peste medie, fiind „plinuță, dar grațioasă, cu un ten și o piele frumoase” și cu o bogată podoabă capilară de culoare castanie; ca personalitate, era „arogantă, tăioasă, irascibilă” și lipsită de educație, insistând să fie tratată cu respect, altfel persoana respectivă trebuia să se confrunte cu nemulțumirea regelui. Se mai spunea despre ea că poseda „abilități conversaționale vii” și o „tinerețe strălucitoare”. Caroline era obișnuită cu „toanele” lui Leopold, cum ar fi ipohondria sa extremă. De exemplu, când avea nevoie de timp liber pentru ea, tușea și se prefăcea că este răcită. Ea folosea această „armă” și pentru a împiedica rivalele intrigante să intre în grațiile regelui, spunându-i lui Leopold că acestea erau răcite. În loc să ignore diferența de vârstă, Caroline și Leopold păreau să se bucure de ea, ea numindu-l Très Vieux, iar el numind-o Très Belle.

Căsătoria Regele s-a îmbolnăvit de un „blocaj intestinal” la reședința sa din Laeken, iar amanta și cei doi fii ai săi s-au grăbit să îi fie alături. Cu cinci zile înainte de moartea sa, la 12 decembrie 1909, regele Leopold s-a căsătorit cu Caroline în cadrul unei ceremonii religioase oficiate de capelanul său personal. Căsătoria nu a avut nicio autoritate legală conform legislației belgiene, deoarece a fost celebrată religios, nu civil. Aceasta a fost recunoscută de Sfântul Scaun, întrucât nunta a fost solemnizată în conformitate cu riturile religioase ale Bisericii Catolice. Căsătoria a provocat un mare scandal în Belgia, deoarece cetățenii au fost șocați de faptul că Biserica nu doar că o aprobase, dar îi permițea Carolinei să rămână la căpătâiul regelui chiar și în prezența preotului. În ciuda căsătoriei lor, Caroline trebuia să se ascundă ori de câte ori sosea un vizitator pentru a-l vedea pe rege, deși în rest rămânea lângă el.

Leopold a murit în prezența Carolinei și a două asistente; fiicei sale legitime celei mai mici, prințesa Clémentine, căreia îi fusese interzis anterior accesul în palat, nu i s-a permis nici atunci să intre în cameră, în ciuda stării tot mai slăbite a tatălui său. Prințesele Louise și Stéphanie au călătorit, de asemenea, la Bruxelles în speranța unei reconcilieri cu tatăl lor și a unor modificări în testamentul regal, dar Leopold le-a respins. Caroline a susținut că, exact înainte de a se stinge din viață, Leopold s-a întors către asistentul său, baronul Auguste Goffinet, și i-a spus: „Vă prezint pe văduva mea. O pun sub protecția dumneavoastră în timpul celor câteva zile pe care le va mai petrece în Belgia după moartea mea”. Hochschild speculează că este probabil ca regele să fi spus acest lucru sau ceva asemănător, deoarece era conștient de cât de mult o urau fiicele sale și publicul, mai ales când s-a descoperit cât de mult le lăsase ei și fiilor lor.

Descendenți

Caroline și Leopold au avut împreună doi fii: Lucien Philippe Marie Antoine (9 februarie 1906 – 15 noiembrie 1984), Duce de Tervuren; s-a căsătorit cu Lucie Gracieuse Mundutey (30 octombrie 1900 – 8 februarie 2005) la 1 martie 1927. Philippe Henri Marie François (16 octombrie 1907 – 21 august 1914), Conte de Ravenstein; a murit la o vârstă fragedă.