Larrea tridentata, numită și tufa de creozot, greasewood, sau chaparral, este o plantă medicinală. În Sonora, este numită mai frecvent hediondilla; spaniolul hediondo înseamnă „urât mirositor”. Este o plantă cu flori din familia . Numele specific tridentata se referă la frunzele sale cu trei dinți.
Răspândire
Larrea tridentata este o specie dominantă în Deșertul Mojave, Deșertul Sonora și Deșertul Chihuahua din vestul Americii de Nord, iar arealul ei cuprinde aceste regiuni și altele din părți ale sud-estului Californiei, Arizona, sudului Nevada, sud-vestului Utah, New Mexico și Texas din Statele Unite, precum și statele mexicane Chihuahua, Sonora, Coahuila, Nuevo León, Zacatecas, Durango și San Luis Potosí. Specia ajunge spre est până în Zapata County, Texas, de-a lungul Rio Grande, la sud-est de Laredo, în apropierea . miniatura|Arie de răspândire
Descriere
Larrea tridentata este un arbust care crește până la înălțime, rareori până la . Tulpinile cenușiu-deschis ale plantei poartă frunze rășinoase, verde-închis, cu două foliole opuse, , unite la bază, între ele aflându-se un caducă; fiecare foliolă are lungime și lățime. Florile au până la în diametru și au cinci petale galbene. Fructul este o capsulă sferică, pufoasă, brun-roșiatică, care se separă în cinci carpele distincte, fiecare conținând câte o sămânță. Se pot forma prin activitatea . Întreaga plantă emană un miros caracteristic de creozot, de la care provine și numele comun. În regiunile unde crește, mirosul ei este adesea asociat cu „mirosul ploii”, deoarece aroma frunzelor rășinoase se intensifică atunci când plouă.
Ecologie Aceste animale consumă următoarele părți ale tufei de creozot: Frunze: dintre mamifere, numai iepurele propriu-zis, și numai atunci când nu găsește altă hrană, deoarece frunzele sunt amare; ,Lemm, Jeffrey.(2006) Field Guide to Amphibians and Reptiles of the San Diego Region (California Natural History Guides). University of California Press. și Sauromalus. Semințe: și Flori: 22 de specii de albine, ca polenizatori, Sauromalus, iguane de deșert, etc. Multe specii de insecte
Dromaderul, adusă în regiune de , consuma cu ușurință tufa de creozot. Se crede că această întâlnire a restabilit o relație biologică întreruptă atunci când au dispărut în , ceea ce o face un .
Cele mai bătrâne plante
Pe măsură ce tufa de creozot îmbătrânește, ramurile sale cele mai vechi mor în cele din urmă, iar coroana se divide în coroane separate. Acest lucru se întâmplă de obicei când planta are între 30 și 90 de ani. În cele din urmă, coroana veche moare, iar cele noi devin o a plantei anterioare, alcătuită din multe tulpini distincte provenite toate din aceeași sămânță. Indivizii clonați formează uneori un „inel” în jurul plantei originale, care poate să nu mai fie vizibilă.
King Clone
Inelul de creozot „King Clone” este unul dintre . Se estimează că are o vârstă de 11.700 de ani și se află în partea centrală a Deșertului Mojave, în apropierea localității actuale . Această singură plantă, o de L. tridentata, atinge până la în diametru, cu un diametru mediu de .
King Clone a fost identificat, iar vârsta lui a fost estimată, de Frank Vasek, profesor la . Măsurătorile plantei, precum și datarea cu radiocarbon a fragmentelor de lemn, au fost utilizate pentru a determina rata medie anuală de creștere a plantei spre exterior, din centrul inelului. Prin măsurarea diametrului inelului, s-a putut estima vârsta sa totală. El se află în Creosote Rings Preserve din Lucerne Valley și Johnson Valley.
Habitat
Tufa de creozot este cel mai frecvent întâlnită pe solurile bine drenate ale și ale câmpiilor. În unele părți ale arealului său, poate acoperi suprafețe mari în pâlcuri aproape pure, deși apare de obicei în asociere cu (burro bush sau bur-sage). S-a arătat că substanțele chimice din rădăcinile tufei de creozot inhibă creșterea rădăcinilor lui Ambrosia dumosa, însă, cel puțin până în 2013, mare parte din relația dintre ele a rămas neelucidată.
Pâlcurile de tufă de creozot tind să prezinte o distribuție uniform spațiată a plantelor. Inițial, s-a presupus că planta producea un inhibitor solubil în apă care împiedica dezvoltarea altor tufe în apropierea exemplarelor mature și sănătoase. Totuși, s-a demonstrat că sistemele radiculare ale plantelor mature de creozot sunt pur și simplu atât de eficiente în absorbția apei, încât semințele căzute în apropiere nu pot acumula suficientă apă pentru a germina, ceea ce creează efectiv zone moarte în jurul fiecărei plante.
Adaptarea la deșert
Din cauza condițiilor dure de germinare existente deasupra sistemelor radiculare mature, exemplarele tinere de tufă de creozot sunt mult mai sensibile la stresul hidric decât plantele deja stabilite. Germinarea este destul de activă în perioadele umede, însă majoritatea plantelor tinere mor foarte repede dacă regimul de apă nu este optim. Căldura solului agravează sensibilitatea plantelor tinere la stresul hidric, iar temperatura la nivelul solului poate depăși 70 °C (160 °F). Pentru a se stabili, planta tânără trebuie, se pare, să beneficieze de trei până la cinci ani de vreme neobișnuit de răcoroasă și umedă în timpul și după germinare. Din aceasta se poate deduce că toate plantele din interiorul unui pâlc au aceeași vârstă.
Plantele mature, în schimb, pot tolera un stres hidric extrem. În termeni de negativ, tufele de creozot pot funcționa complet la −50 bar, și au fost găsite exemplare vii până la −120 bar, deși limita practică medie este în jur de −70 bar, unde necesarul de respirație celulară al plantei depășește în general nivelul pe care procesul de fotosinteză dependent de apă îl poate asigura. Diviziunea celulară poate avea loc în aceste perioade de stres hidric, iar celulele noi absorb adesea rapid apa după ploaie. Această absorbție rapidă face ca ramurile să crească cu câțiva centimetri la sfârșitul unui sezon umed.
Pierderea de apă este redusă de stratul ceros și rășinos al frunzelor, precum și de dimensiunile lor mici, care împiedică încălzirea lor peste temperatura aerului (ceea ce ar crește deficitul de presiune a vaporilor dintre frunză și aer și, implicit, pierderea de apă). Plantele își pierd o parte dintre frunze înaintea verii, dar dacă toate frunzele sunt pierdute, planta nu se mai recuperează. Acumularea frunzelor căzute, precum și a altor resturi aduse de vânt, creează o comunitate ecologică specifică coronamentului tufei de creozot, incluzând gândaci, miriapode, și .
Utilizări
Utilizări medicinale la amerindieni Amerindienii din sud-vest considerau că planta tratează numeroase boli, inclusiv infecțiile cu transmitere sexuală, tuberculoza, varicela, dismenoreea și . Indienii foloseau planta pentru afecțiuni intestinale și tuberculoză. beau un decoct din frunze ca și aplicau frunzele fierte sub formă de cataplasmă pe răni sau ulcerații. Indienii o preparau în scop medicinal pentru membre înțepenite, mușcături de șarpe și crampe menstruale. Arbustul este încă utilizat pe scară largă ca remediu pe bază de plante în Mexic.
În alte utilizări, lacul roșiatic exsudat de plantă era folosit de , după fierbere, pentru a obține un adeziv de reparat ceramica spartă.
Suplimente din plante și toxicitate Larrea tridentata este adesea numită chaparral atunci când este utilizată ca remediu și supliment din fitoterapie, deși nu crește în omonimă numită . Food and Drug Administration din Statele Unite a emis avertismente privind pericolele pentru sănătate asociate cu ingestia de chaparral sau folosirea sa ca medicament intern și descurajează utilizarea sa internă. În 2005, a emis un avertisment pentru consumatori, recomandând evitarea utilizării frunzelor speciilor de Larrea din cauza riscului de afectare a ficatului și rinichilor.
afirmă: „Nu recomandăm administrarea chaparralului pentru tratarea sau prevenirea niciunui tip de cancer.”
Note
Categorie:Flora din Utah Categorie:Flora din Nevada Categorie:Flora din Arizona Categorie:Flora de deșert a Americii de Nord