Mamadou Khady Thiam ()
Carieră În august 2017, Thiam a semnat cu Barnsley F.C., venind de la Dijon, pe un contract valabil trei ani. Primul său gol pentru echipă a fost marcat din penalty, într-o victorie cu 3–1 pe terenul lui Millwall, pe 30 septembrie 2017.
Mamadou Thiam a devenit jucătorul Universității Cluj la data de 8 septembrie 2022, alăturându-se formației din primul eșalon al fotbalului românesc. În sezonul 2022–2023, atacantul s-a remarcat drept principalul marcator al echipei, înscriind 9 goluri în campionat. La nivelul tuturor competițiilor, acesta a ajuns la un total de 11 reușite pentru Universitatea. De asemenea, acesta a fost și finalist al Cupei României cu echipa ardeleană.
La 31 ianuarie 2024, Thiam a făcut pasul către fotbalul din Arabia Saudită, semnând cu Al-Jabalain.
La 12 iunie 2024, Mamadou Thiam a revenit la Universitatea Cluj, parafând un nou acord cu formația românească înaintea startului sezonului 2024–2025. În a doua experiență la Cluj, Thiam a marcat 9 goluri și a oferit 6 pase de gol în 38 de partide. La data de 22 august 2025, Thiam a semnat cu FCSB.
Note
Legături externe
Categorie:Fotbaliști ai FCSB Categorie:Fotbaliști ai Universității Cluj Categorie:Fotbaliști ai Barnsley FC Categorie:Oameni în viață Categorie:Nașteri în 1995