Bătălia de la Liège (5–16 august 1914) a fost prima batălie a invaziei germane a Belgiei și a Primului Război Mondial . Orașul Liège era protejat de un inel de fortărețe moderne, unul dintre numeroasele orașe fortificate menite să încetinească o invazie pentru ca trupele puterilor care garantau neutralitatea Belgiei să se mobilizeze și să se alăture armatei belgiene în expulzarea invadatorului.
Armata 1 a Germaniei a sosit la sfârșitul zilei, pe 5 august 1914 și a capturat orașul pe 7 august, când Erich Ludendorff a venit și a convins garnizoana să se predea. Forturile din jur au continuat să lupte, iar mai multe atacuri ale infanteriei germane au fost eșecuri costisitoare. Tunuri de asediu foarte grele au sosit și au distrus forturile unul câte unul; ultimul fort s-a predat pe 16 august.
Asediul Liège-ului ar fi putut amânat invazia germană a Franței cu patru-cinci zile. Căile ferate din valea râului Meuse, nevoite de forțele germane din estul Belgiei, au fost închise pe durata asediului, iar trupele germane nu au apărut în număr mare în fața orașului Namur, la confluența râurilor Sambre și Meuse, decât pe 20 august. Cu experiența acumulată la Liège, Armata a 2-a germană a terminat asediul orașului Namur în două zile.
Cadru general Dezvoltări strategice Belgia
Planul militar al Belgiei se baza pe ideea că celelalte puteri vor alunga invadatorii din țară. Probabilitatea unei invazii germane nu a dus la perceperea Franței și a Marii Britanii drept aliați și nici la intenția Belgiei de a face mai mult decât să-și apere independența. Antanta cordială (1904) i-a determinat pe belgieni să perceapă că atitudinea Marii Britanii față de Belgia s-a schimbat și că aceasta era văzută ca un protectorat britanic. Un stat major al apărării a fost înființat în 1910, dar șeful său, general-locotenentul Harry Jungbluth, s-a pensionat la 30 iunie 1912, nefiind înlocuit până în mai 1914 de general-locotenentul Chevalier de Selliers de Moranville, care a început să planifice concentrarea armatei și s-a întâlnit cu executivi ai căilor ferate la 29 iulie.
Trupele belgiene urmau să fie concentrate în centrul Belgiei, pe frontul redutei naționale, pregătite să facă față unui atac de la orice graniță. Odată cu mobilizarea, regele a devenit comandantul suprem și a ales locul de concentrare al armatei. În contextul perturbărilor și al noului plan de rearmare, soldații belgieni, dezorganizați și slab antrenați, ar fi beneficiat de o poziție centrală pentru a amâna contactul cu un invadator, dar aveau nevoie și de fortificații pentru apărare, aflate la graniță. O școală de gândire susținea revenirea la o mobilizare de-a lungul graniței, inspirată de teoriile franceze ale ofensivei. Planurile belgiene au devenit un compromis, în care armata s-a concentrat în spatele râului Gete, cu două divizii mai în față, la Liège și Namur.
Referințe