Zi însorită (în ) este o pictură în ulei realizată în anul 1884 de pictorul rus de origine armeană Ivan Aivazovski (specializat în picturi marine), care înfățișează marea într-o zi însorită. Aivazovski a pictat peste 6.000 de tablouri, mai multe de jumătate dintre ele (aproximativ 4.000) fiind peisaje marine ce prezintă în principal furtuni, valuri puternice și naufragii.

Acest tablou, realizat într-un amestec de realism și romantism, aparține ciclului „Marinele albastre ale lui Aivazovski” (în ), care se caracterizează prin înfățișarea mării în cursul unei amiezi senine. El se află expus în prezent la din Feodosia, pe care Aivazovski a înființat-o în 1880 într-o clădire proprie și a donat-o orașului Feodosia în 1900, prin dispozițiile sale testamentare, și care găzduiește acum 122 de pânze și 267 de schițe ale sale, alături de alte picturi ale unor pictori marini din Crimeea.

Descriere Pictura lui Aivazovski înfățișează o mare ușor agitată, dar în același timp calmă și pașnică, într-o zi însorită. Artistul a surprins întinderea albastră a Mării Negre din apropierea orașului-port Sevastopol. La orizont se observă, printr-o ceață ușoară, lanțul Munților Crimeii de pe coasta de sud a peninsulei Crimeea, care se termină abrupt pe țărmul mării în capurile și . Masivul muntos din stânga este (1527 m). La poalele munților, în golful adânc din centrul picturii, se disting cu greutate clădirile orașului Sevastopol. Cerul este plin de lumină și deschis la culoare, fiind acoperit cu nori străvezii. Prin intermediul jocurilor de forme și culori, linia de demarcație dintre cer și mare s-a estompat la orizont până la dispariție, ceea ce creează o tranziție aproape imperceptibilă între cele două elemente. Vasta întindere de apă este surprinsă de artist dintr-o perspectivă largă, cu intenția de a-i face pe privitori să observe forma schimbătoare a apei și interacțiunea acesteia cu lumina soarelui și să le provoace astfel un sentiment de admirație față de splendoarea mării.

Compoziția lucrării se caracterizează prin echilibru structural și prin luminozitatea generoasă caracteristică zilelor de vară. Valurile mării sunt conturate din linii ondulate și se întind până la orizont, unde par să se contopească cu cerul senin. Lumina soarelui pare să provină din toate direcțiile și conferă peisajului marin claritate, strălucire și căldură. Paleta de culori folosită aici de artistul rus este strălucitoare și vibrantă, combinând în mod echilibrat tonurile verzi și albastre ale mării, care creează o senzație de profunzime, și tonurile albăstrii ale cerului. Prin tușe de pensulă riguroase, Aivazovski reconstituie unduirile valurilor și reflexiile strălucitoare ale soarelui. În cursul carierei sale, artistul își crease un limbaj pictural propriu, ca urmare a faptului că avea o capacitate deosebit de precisă de percepere și transmitere a stării mării, precum și un simț unic al culorii. Cunoștea numeroase tehnici picturale care l-au ajutat să înfățișeze valuri transparente care se mișcau lent sau, dimpotrivă, se spărgeau cu furie de stâncile de pe coastă și folosea un număr mare de nuanțe de albastru pentru a reprezenta o anumită stare a mării. Semnătura autorului și data realizării picturii – „Aivazovski 6 decembrie 1884” () – sunt înscrise în colțul din dreapta jos.

În ciuda tematicii marine tipice, această lucrare se deosebește însă de lucrările anterioare ale lui Aivazovski prin introducerea unor trăsături realiste, care se amestecă cu trăsăturile romantice caracteristice lucrărilor mai vechi. Artistul încearcă să transmită aici o senzație de admirație în fața frumuseții naturii și, în același timp, să-i îndemne pe privitori să se cufunde în starea de pace pe care o degajă acest peisaj marin. Zi însorită are dimensiunile de 39 x 61 cm (sau, după alte surse, de 40 x 62 cm).

Istoric Originar din orașul Feodosia din Crimeea, Ivan Aivazovski (1817–1900) a iubit mult regiunea sa de origine, aflată pe țărmul Mării Negre, și a creat numeroase picturi în care a înfățișat diverse peisaje ale peninsulei și măreția mării (pe care a surprins-o într-o varietate de stări: de la calmul liniștitor ce oglindea răsăritul și apusul soarelui până la uragane devastatoare). Reprezentarea frumuseții și forței mării, care era o temă recurentă a operei lui Aivazovski, reflecta caracterul romantic al din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Pictura Zi însorită a fost realizată în anul 1884, când Aivazovski avea vârsta de 67 de ani, și a fost finalizată într-o singură zi. Ea aparține ciclului „Marinele albastre ale lui Aivazovski” (în ), care datează din anii 1860–1870 și se caracterizează prin înfățișarea mării în cursul unei amiezi senine. Lucrările acestui ciclu sunt peisaje pictate în diverse nuanțe deschise de albastru, cu valuri joase și translucide formate de briza ușoară a mării și cu veliere cu pânze argintii care navighează lin. Aivazovski a călătorit de mai multe ori cu ambarcațiuni cu pânze în largul mării în unele după-amiezi senine de vară, trăind o stare de exaltare cu cea exprimată de poetul Mihail Lermontov în poemul „” (, 1832): „Fulguie-o velă solitară/Pe-albastrul mării nesfârșit.” (traducere de Ion Hadârcă). În această pictură, artistul a înfățișat nu doar ceea ce a văzut, ci și ceea ce a simțit.

Potrivit modului său tradițional de pictare a peisajelor marine, Aivazovski nu reproducea imagini din propriile schițe, ci se folosea de „memoria, imaginația și improvizația sa rapidă”. Spre deosebire de majoritatea pictorilor peisagiști din secolul al XIX-lea, el credea că este imposibil să pictezi după natură un element atât de schimbător precum marea și nu picta după natură, ci reconstituia din memorie imagini pitorești, pe care le văzuse cu mulți ani mai înainte. Era captivat îndeosebi de evenimentele naturale neobișnuite, precum și de imaginile nocturne, și credea că artistul trebuie să aibă o memorie vizuală foarte bună, deoarece unele evenimente ale naturii erau scurte și nu puteau fi reproduse după natură, ci numai din memorie:

Această pictură se află în prezent în colecția din Feodosia, pe care Aivazovski a înființat-o în 1880 într-o clădire proprie și a donat-o orașului Feodosia în 1900, prin dispozițiile sale testamentare.

Reprezentări artistice Pictura lui Aivazovski din 1884 a fost reprodusă pe o carte poștală emisă în anul 1957 în Uniunea Sovietică.

Note

Bibliografie

Categorie:Picturi din 1884 Categorie:Picturi realizate de Ivan Aivazovski Categorie:Picturi marine Categorie:Picturi aflate la Galeria Națională de Artă „I.K. Aivazovski”