Vesna Vulović (în ; ) a fost o însoțitoare de zbor sârbă care a supraviețuit celei mai înalte căderi fără parașută înregistrate vreodată: 10 160 de metri. Ea a fost singura supraviețuitoare a zborului JAT 367, după ce o explozie a distrus compartimentul de bagaje la 26 ianuarie 1972, provocând prăbușirea aeronavei lângă , Cehoslovacia (astăzi în Cehia).

Anchetatorii siguranței aeriene au atribuit explozia unei bombe plasate într-o servietă. Autoritățile iugoslave au suspectat că vinovați ar fi naționaliștii croați emigrați, însă nicio persoană nu a fost arestată în acest caz.

După explozie, Vulović a petrecut zile întregi în comă și a fost spitalizată timp de câteva luni. Ea a suferit o fractură de craniu, trei vertebre rupte, picioarele și coastele fracturate, precum și o fractură de pelvis. Aceste răni au dus la o paralizie temporară de la talie în jos.

Vulović s-a recuperat aproape complet, deși a continuat să meargă șchiopătând. Ea nu avea aproape nicio amintire despre incident și nu a manifestat teamă de zbor după prăbușire. În ciuda dorinței sale de a-și relua activitatea de însoțitoare de zbor, (JAT) i-a oferit un loc de muncă la birou, negociind contracte de marfă, considerând că prezența ei pe zboruri ar atrage prea multă publicitate. Vulović a devenit o celebritate în Iugoslavia și a fost considerată o eroină națională.

Vulović a fost concediată de la JAT la începutul anilor 1990, după ce a participat la proteste împotriva guvernului în timpul destrămării Iugoslaviei, dar a evitat arestarea deoarece autoritățile se temeau de publicitatea negativă pe care ar fi atras-o încarcerarea ei. Ea și-a continuat activitatea de activistă pro-democrație până când Partidul Socialist din Serbia a fost înlăturat de la putere în octombrie 2000.

Ulterior, Vulović a făcut campanie pentru Partidul Democrat, susținând aderarea Serbiei la Uniunea Europeană. Ultimii săi ani au fost petrecuți în izolare, luptându-se cu vinovăția supraviețuitorului. După ce a divorțat, a locuit singură în apartamentul său din Belgrad, trăind dintr-o pensie mică până la moartea sa, în 2016.

Biografie Vesna Vulović s-a născut la Belgrad pe 3 ianuarie 1950. Tatăl ei era om de afaceri, iar mama ei era instructoare de fitness. Motivată de pasiunea sa pentru formația The Beatles, Vulović a călătorit în Regatul Unit după finalizarea primului an de facultate, sperând să își îmbunătățească cunoștințele de limba engleză.

„Inițial am locuit la niște prieteni de-ai părinților mei în Newbury”, își amintea ea, „dar am vrut să mă mut la Londra. Acolo m-am întâlnit cu un prieten care mi-a sugerat să mergem la Stockholm. Când le-am spus părinților că locuiesc în capitala Suediei, s-au gândit la droguri și sex și mi-au spus să mă întorc imediat acasă”.

La întoarcerea în Belgrad, Vulović a decis să devină însoțitoare de zbor după ce a văzut-o pe una dintre prietenele sale purtând uniforma. „Arăta atât de bine și tocmai fusese la Londra pentru o zi”, povestea Vulović. „M-am gândit: «De ce n-aș fi și eu stewardesă? Aș putea merge la Londra o dată pe lună»”. Ea s-a alăturat JAT, compania națională și principala linie aeriană a Iugoslaviei, în anul 1971.

Zborul JAT 367 Echipajul de rezervă al zborului JAT 367, care efectua o cursă de la Stockholm la Belgrad cu escale la Copenhaga și Zagreb, a sosit în Danemarca în dimineața zilei de 25 ianuarie 1972. Conform declarațiilor lui Vulović, ea nu era programată să fie la bordul zborului 367, însă compania JAT a confundat-o cu o altă însoțitoare de zbor pe care o chema tot Vesna. Cu toate acestea, Vulović a menționat că a fost entuziasmată să călătorească în Danemarca, deoarece era prima dată când vizita această țară.

Echipajul a avut la dispoziție întreaga după-amiază și dimineața următoare. Vulović și-ar fi dorit să viziteze orașul, însă colegii ei au insistat să meargă la cumpărături. „Toată lumea voia să cumpere câte ceva pentru familie”, și-a amintit ea. „Așa că a trebuit să merg la cumpărături cu ei. Păreau să știe că vor muri. Nu vorbeau despre asta, dar am văzut... am simțit pentru ei. Iar căpitanul a stat încuiat în cameră timp de 24 de ore. Nu a vrut să iasă deloc. Dimineața, la micul dejun, copilotul vorbea despre fiul și fiica lui de parcă nimeni altcineva nu ar fi avut copii”.

Zborul 367 a decolat de pe aeroportul Stockholm-Arlanda la ora 13:30, în data de 26 ianuarie. Aeronava, un McDonnell Douglas DC-9, a aterizat pe aeroportul din Copenhaga la ora 14:30, moment în care Vulović și colegii săi s-au îmbarcat.

„Pentru că avionul a întârziat, eram în terminal și l-am văzut când a parcat”, a declarat Vulović. „I-am văzut pe toți pasagerii și echipajul debarcând. Un bărbat părea extrem de iritat. Nu am fost singura care l-a observat; și alți membri ai echipajului l-au văzut, la fel ca și managerul stației din Copenhaga. Cred că el a fost cel care a pus bomba în bagaje. Cred că a înregistrat un bagaj la Stockholm, a coborât la Copenhaga și nu s-a mai îmbarcat pentru restul zborului”.

Zborul 367 a decolat de pe Aeroportul din Copenhaga la ora 15:15. La ora 16:01, o explozie a sfâșiat compartimentul de bagaje al aeronavei DC-9. Explozia a provocat dezintegrarea avionului deasupra satului cehoslovac . Vulović a fost singura supraviețuitoare dintre cei 28 de pasageri și membri ai echipajului.

Ea a fost descoperită de un localnic, Bruno Honke, care i-a auzit țipetele printre resturile epavei. Uniforma ei turcoaz era plină de sânge, iar pantofii cu toc îi fuseseră smulși de forța impactului. Honke fusese medic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a reușit să o mențină pe Vulović în viață până la sosirea echipajelor de salvare.

Anchetatorii siguranței aeriene au atribuit supraviețuirea lui Vulović faptului că a rămas blocată de un cărucior de alimente în fuzelajul aeronavei DC-9 în momentul în care acesta s-a desprins de restul avionului și s-a prăbușit spre sol. Când cabina s-a depresurizat, pasagerii și ceilalți membri ai echipajului au fost aruncați în afara aeronavei, căzând spre moarte. Anchetatorii au considerat că fuzelajul, în care Vulović era fixată, a aterizat sub un anumit unghi pe un versant muntos împădurit și acoperit de zăpadă, ceea ce a atenuat impactul.

Medicii lui Vulović au ajuns la concluzia că istoricul ei de tensiune arterială scăzută a făcut-o să își piardă cunoștința rapid după depresurizarea cabinei, ceea ce a împiedicat inima să îi explodeze la impact. Vulović a declarat că era conștientă de tensiunea sa scăzută înainte de a aplica pentru postul de însoțitoare de zbor și știa că acest lucru ar fi dus la picarea examenului medical, dar a băut o cantitate excesivă de cafea înainte de control și a fost acceptată.

Între 1962 și 1982, naționaliștii croați emigrați au desfășurat 128 de atacuri teroriste împotriva unor ținte civile și militare iugoslave. Autoritățile iugoslave au suspectat că aceștia au fost responsabili pentru doborârea zborului 367. În ziua prăbușirii, o bombă a explodat la bordul unui tren care circula de la Viena la Zagreb, rănind șase persoane.

A doua zi, un bărbat care s-a autointitulat naționalist croat a sunat la ziarul suedez Kvällsposten și a revendicat responsabilitatea pentru bombardarea zborului 367. În ciuda acestui fapt, el nu a fost arestat. Ulterior, Autoritatea Aviației Civile din Cehoslovacia a atribuit explozia unei bombe plasate într-o servietă.

Paralizia și recuperarea După prăbușire, Vulović a petrecut zile întregi în comă, având craniul fracturat și suferind o hemoragie cerebrală. De asemenea, ea a suferit fracturi la ambele picioare și la trei vertebre, dintre care una a fost zdrobită complet. Pelvisul i-a fost fracturat și câteva coaste au fost rupte. Aceste răniri au dus la o paralizie temporară sub talie.

Ea a suferit de amnezie totală, începând cu ora de dinaintea căderii și până la o lună după aceea. A aflat despre prăbușire la aproximativ două săptămâni după ce s-a produs, când i-au spus părinții ei. A leșinat când medicul i-a arătat un titlu de ziar și a trebuit să fie sedată. Ultimul lucru pe care Vulović și-l putea aminti de dinaintea prăbușirii era momentul în care saluta pasagerii la îmbarcare. Următorul lucru pe care și l-a amintit a fost vederea părinților în salonul de spital, aproximativ o lună mai târziu.

Vulović a urmat tratament într-un spital din Praga până la 12 martie 1972, după care a fost transportată cu avionul la Belgrad. I s-a oferit o injecție cu efect hipnotic pentru a o ajuta să doarmă în timpul zborului de întoarcere în Iugoslavia, dar a refuzat, explicând că nu îi era teamă de zbor deoarece nu avea nicio amintire despre prăbușire.

În Belgrad, salonul de spital al lui Vulović a fost plasat sub protecția poliției 24 de ore din 24, deoarece autoritățile se temeau că autorii atentatului ar putea încerca să o ucidă. Gardienii schimbau turele la fiecare șase ore și nimănui nu i s-a permis să o viziteze, cu excepția părinților și a medicilor săi. Spitalizarea lui Vulović a durat până în iunie 1972, după care a călătorit în Muntenegru pentru a se recupera într-o stațiune de pe litoral, unde medicii o vizitau la fiecare două sau trei zile.

Vulović a suferit mai multe intervenții chirurgicale pentru a-și recupera mobilitatea. Inițial, își putea mișca doar piciorul stâng; o lună mai târziu, a reușit să își miște și piciorul drept. În decurs de zece luni de la cădere, Vulović și-a recăpătat capacitatea de a merge, dar a șchiopătat pentru tot restul vieții, din cauza faptului că coloana vertebrală i-a rămas torsionată permanent.

În total, a petrecut șaisprezece luni în recuperare. „Nimeni nu s-a așteptat vreodată să trăiesc atât de mult”, a povestit ea în 2008. Vulović a atribuit recuperarea sa „încăpățânării sârbești” și unei „diete din copilărie care a inclus ciocolată, spanac și ulei de pește”. La un an după accident, ea plănuia să folosească banii din asigurare pentru a-și ajuta părinții să cumpere o mașină, după ce aceștia fusese nevoiți să o vândă pe cea veche pentru a acoperi niște datorii.

Faima

În septembrie 1972, Vulović și-a exprimat dorința de a-și relua activitatea de însoțitoare de zbor. JAT a considerat că prezența ei la bordul avioanelor ar atrage prea multă publicitate și, în schimb, i-a oferit un post de birou pentru negocierea contractelor de marfă. În Iugoslavia, ea a fost celebrată ca o eroină națională. Reputația ei de „eroină a Războiului Rece” s-a extins și în Uniunea Sovietică și în alte țări ale Pactului de la Varșovia.

După prăbușire, Vulović a fost onorată de președintele iugoslav Iosip Broz Tito, iar cântărețul sârb Miroslav Ilić a înregistrat o piesă intitulată „Vesna stjuardesa” (în ). La scurt timp, a fost numită cetățean de onoare al localității Srbská Kamenice. Honke, omul care a găsit-o pe Vulović în viață după prăbușire, a avut o nepoată născută la șase săptămâni după căderea ei; aceasta a fost numită Vesna în onoarea lui Vulović. Vulović a continuat să zboare regulat, declarând că ceilalți pasageri erau surprinși să o vadă la bord și doreau să stea lângă ea.

Părinții lui Vulović au murit amândoi la câțiva ani după prăbușire. În 1977, ea s-a căsătorit cu inginerul mecanic Nikola Breka, după un an de relație. Deși medicii o asigurau că rănile suferite nu vor avea un efect negativ asupra funcției sale reproductive, Vulović a avut o sarcină extrauterină care aproape i-a fost fatală și nu a mai putut avea copii.

În 1985, The Guinness Book of World Records a recunoscut-o pe Vulović drept deținătoarea recordului mondial pentru supraviețuirea celei mai înalte căderi fără parașută: 10 160 de metri. Astfel, a fost confirmat oficial faptul că ea a depășit recordurile altor supraviețuitori ai unor căderi libere, precum , Juliane Koepcke, Nicholas Alkemade și Ivan Chisov. Ea a primit această recunoaștere în cadrul unei gale desfășurate la Londra, fiindu-i înmânată de muzicianul Paul McCartney.