Quasimodo este protagonistul eponim al romanului francez Notre-Dame de Paris (1831) de Victor Hugo. Născut cu numeroase malformații, cea mai proeminentă fiind spatele cocoșat, Quasimodo servește ca clopotar al catedralei Notre-Dame în Parisul secolului al XV-lea. Deși înfățișarea sa îi face pe ceilalți să îl trateze cu cruzime, el găsește în cele din urmă refugiu într-o iubire neașteptată, care se îndeplinește doar în moarte.
Rolul lui Quasimodo a fost interpretat de mulți actori în adaptările cinematografice, printre care Lon Chaney (1923), Charles Laughton (1939), Anthony Quinn (1956) și Anthony Hopkins (1982). În plus, vocea sa a fost asigurată de Tom Hulce într-un lungmetraj de animație Disney (1996); a fost parodiat de în comedia Quasi (2023); și, cel mai recent, a fost portretizat de Angelo Del Vecchio într-o relansare a musicalului în limba franceză Notre Dame de Paris.
În 2010, un cercetător britanic a găsit dovezi care sugerează că a existat în realitate un sculptor în piatră cocoșat care a lucrat la Notre Dame în aceeași perioadă în care Victor Hugo scria romanul, iar aceștia s-ar fi putut chiar cunoaște.
În roman Deformatul Quasimodo este descris ca fiind „hidos” și o „creație a diavolului”. S-a născut cu un spate extrem de cocoșat, o sprânceană stufoasă care îi acoperea ochiul stâng, în timp ce ochiul drept „dispăruse cu totul” în spatele unui neg uriaș, și dinți sparți, dintre care unul îi ieșea în afară peste gură. S-a născut într-un trib de romi, dar din cauza înfățișării sale monstruoase a fost schimbat în perioada prunciei cu o fetiță sănătoasă, Agnes. Un personaj din roman se referă la el ca fiind animalic și necreștin, sugerând că ar putea fi „odrasla unui evreu și a unei scroafe” și că, prin urmare, își merită moartea. După ce este descoperit, Quasimodo este exorcizat de mama lui Agnes (care credea că romii i-au mâncat copilul) și dus la Paris. El este găsit abandonat în Notre-Dame (pe patul găsiților, unde orfanii și copiii nedoriți sunt lăsați milei publice) în duminica Quasimodo, prima duminică după Paște, de către , arhidiaconul de la Notre-Dame, care adoptă copilul, îl numește după ziua în care a fost găsit și îl crește pentru a fi clopotarul catedralei. Din cauza sunetului puternic al clopotelor, Quasimodo devine și surd, ceea ce îl determină pe Frollo să îl învețe limbajul semnelor. Deși este urât pentru diformitatea sa, se dezvăluie că are o inimă blândă. Deși Quasimodo comite acte de violență în roman, acestea sunt întreprinse doar atunci când este instruit de alții.
Privit de populația generală a Parisului ca un monstru, el crede că Frollo este singurul căruia îi pasă de el și îl însoțește frecvent pe arhidiacon când acesta iese din Notre-Dame. Frollo o râvnește pe o frumoasă fată romă pe nume Esmeralda și îl atrage pe Quasimodo în încercarea de a o răpi. (Ulterior se dezvăluie că ea este Agnes, bebelușul cu care fusese schimbat Quasimodo.) Căpitanul Phoebus de Châteaupers sosește pentru a opri răpirea și îl capturează pe Quasimodo, fără să știe că acesta doar urma ordinele lui Frollo. Judecătorul surd Florian Barbedienne îl condamnă la o oră de biciuire și la o altă oră de umilință la stâlpul infamiei. Phoebus îl leagă pe Quasimodo, iar Pierre Torterue îl biciuiește în fața unei mulțimi batjocoritoare. Când Quasimodo îl strigă pentru ajutor, Frollo permite ca acesta să fie torturat ca pedeapsă pentru că l-a dezamăgit. Când Quasimodo cere apă, un copil aruncă cu o cârpă udă în el. Văzându-i setea, Esmeralda se apropie de stâlpul infamiei și îi oferă o înghițitură de apă. Acest gest îl salvează, iar ea îi cucerește inima.
Esmeralda este ulterior implicată într-o tentativă de omor – comisă de Frollo, care îl înjunghiase pe Phoebus într-un acces de gelozie după ce îi spionase pe Esmeralda și Phoebus având o noapte de pasiune – și este condamnată la moarte prin spânzurare. În timp ce ea este forțată să se roage pe treptele de la Notre-Dame, chiar înainte de a fi dusă spre spânzurătoare, Quasimodo, care urmărise evenimentul de la un balcon superior din Notre-Dame, alunecă pe o frânghie și o salvează ducând-o în vârful catedralei, unde strigă cu emoție „Azil!” privitorilor de jos.
Esmeralda este îngrozită de Quasimodo la început, dar treptat îi recunoaște inima blândă și îi devine prietenă. El o veghează și o protejează, iar la un moment dat o salvează de Frollo, când preotul înnebunit o atacă sexual în camera ei. Într-o altă instanță, Esmeralda îl vede pe Phoebus de la balconul catedralei și îl convinge implorator pe Quasimodo să coboare și să îl caute, dar Phoebus este dezgustat de înfățișarea lui Quasimodo și refuză să viziteze Notre-Dame pentru a o vedea.
După un scurt și neliniștit răgaz, o mulțime de vagabonzi din Paris conduși de Clopin Trouillefou ia cu asalt Notre-Dame și, deși Quasimodo încearcă să îi respingă aruncând cu pietre și cărămizi peste mulțime și chiar turnând plumb topit mortal, aceștia continuă atacul până când Phoebus și soldații săi sosesc pentru a lupta și a alunga atacatorii. Fără ca Quasimodo să știe, Frollo o ademenește pe Esmeralda afară, unde o arestează și o spânzură. Când Quasimodo îl vede pe Frollo zâmbind cu cruzime la execuția Esmeraldei, se întoarce împotriva stăpânului său și îl aruncă în gol de la balcon, cuprins de furie.
Quasimodo plânge de disperare, jelind: „Iată tot ce am iubit vreodată!”. Părăsește apoi Notre-Dame pentru a nu se mai întoarce niciodată și se îndreaptă spre Spânzurătoarea de la Montfaucon, dincolo de zidurile orașului, trecând pe lângă Mănăstirea Filles-Dieu, un adăpost pentru 200 de prostituate reformate, și pe lângă colonia de leproși Saint-Lazare. După ce ajunge la spânzurătoare, se întinde lângă cadavrul Esmeraldei, unde acesta fusese aruncat fără ceremonie după execuție. Rămâne la Montfaucon și, în cele din urmă, moare de foame, strângând în brațe trupul neînsuflețit al Esmeraldei. Ani mai târziu, un grup de excavare îi dezumhumează pe amândoi, scheletele lor fiind împletite. Când încearcă să le separe, oasele lui Quasimodo se transformă în praf.
Simbolism În roman, Quasimodo îi arată simbolic Esmeraldei diferența dintre el și chipeșul, dar egocentristul căpitan Phoebus, de care fata s-a îndrăgostit nebunește. El așază în camera ei două vaze: una este o vază de cristal frumoasă, dar spartă și plină cu flori uscate și veștede; cealaltă este un vas umil, dar plin cu flori frumoase și parfumate. Esmeralda ia florile veștede din vaza de cristal și le strânge cu pasiune la piept.
Adaptări Printre actorii care l-au interpretat pe Quasimodo de-a lungul anilor în fiecare adaptare a romanului se numără:
Actor Versiune Henry Vorins Film din 1905 Henry Krauss Film din 1911 Glen White The Darling of Paris (film din 1917) Booth Conway Film din 1922 Lon Chaney Film din 1923 Charles Laughton Film din 1939 Anthony Quinn Film din 1956 Emisiune de televiziune din 1966 Film de televiziune din 1977 Anthony Hopkins Film de televiziune din 1982 (voce) Film de animație din 1986 Ocean Software (studio) (joc video din 1992) (voce) The Magical Adventures of Quasimodo (Aventurile magice ale lui Quasimodo) (serial de desene animate din 1996) Tom Hulce (voce) Film de animație Disney din 1996 Film de televiziune din 1997 Garou Notre Dame de Paris (1997–2000) Igo Notre-Dame de Paris (melodramă de operă din 1997) Niks Matvejevs Patrick Timsit Quasimodo d'El Paris (film parodie din 1999) Der Glöckner von Notre Dame (Cocoșatul de la Notre Dame) (musical din 1999) David Bower (voce) Adaptare radio la BBC din 2008 Musical din 2014–2015 Angelo Del Vecchio Relansarea Notre Dame de Paris (2012–prezent)
Versiunea Disney În primul film În adaptarea cinematografică de animație a Disney din 1996, The Hunchback of Notre Dame (în ), Quasimodo este un personaj foarte diferit față de cel din roman. Vocea sa a fost asigurată de Tom Hulce, iar animația a fost realizată de James Baxter. Spre deosebire de roman, Quasimodo are ambii ochi, cel stâng fiind doar parțial acoperit. El nu este surd și este capabil să vorbească fluent. Are trei prieteni gargui antropomorfizați pe nume Victor, Hugo și Laverne. Schimbările încep cu modul în care a ajuns în grija lui Claude Frollo; în timp ce în roman este abandonat pe treptele catedralei Notre-Dame, în film mama sa este ucisă în acel loc în timp ce îl proteja.
La începutul filmului, o mamă romă încearcă să aducă pruncul cocoșat în Notre-Dame pentru a obține azil, însă judecătorul Claude Frollo (), animat de o ură profundă față de romi, o urmărește și o ucide accidental. Văzând diformitatea bebelușului, Frollo încearcă să îl înece într-o fântână din apropiere, dar arhidiaconul bisericii îl oprește și îi cere să își ispășească crima crescând copilul ca pe propriul fiu. Temându-se de mânia lui Dumnezeu, Frollo acceptă cu reținere, adoptând copilul în speranța că acesta îi va fi util într-o zi.
Frollo îi dă cu cruzime numele Quasimodo, care în film este prezentat ca însemnând „pe jumătate format” în latină. De-a lungul anilor, el îl crește pe Quasimodo cu asprime, interzicându-i să părăsească turnul și învățându-l că lumea este un loc ticălos și plin de păcate, unde poporul parizian îl va respinge din cauza înfățișării sale. De asemenea, îl minte pe Quasimodo în legătură cu mama sa, spunându-i că aceasta l-a abandonat când era prunc și că oricine altcineva l-ar fi înecat dacă Frollo nu ar fi intervenit. Cu toate acestea, Quasimodo devine un tânăr cu inimă bună, care tânjește să descopere lumea exterioară.
Quasimodo se furișează afară din catedrală în timpul Festivalului Nebunilor, unde este încoronat „Regele Nebunilor”. În timp ce se află acolo, o întâlnește pe Esmeralda, de care se îndrăgostește. Doi dintre gardienii lui Frollo strică momentul aruncând cu roșii în el și legându-l de o roată pentru a-l chinui, instigând mulțimea de privitori să li se alăture. Frollo refuză să îl ajute, ca pedeapsă pentru nesupunerea sa. Esmeraldei i se face milă de el și îl eliberează, după ce Phoebus nu reușește să îl convingă pe Frollo să intervină.
După ce Esmeralda scapă, Frollo îl înfruntă pe Quasimodo, care își cere scuze și se întoarce în clopotniță. Mai târziu, se împrietenește cu Esmeralda când aceasta cere azil în catedrală pentru a scăpa de Frollo, iar el o ajută să fugă de oamenii judecătorului, în semn de recunoștință. Deși este întristat să vadă că Esmeralda simte o iubire romantică pentru căpitanul Phoebus și nu pentru el, Quasimodo ține suficient de mult la ea încât să învețe să îi respecte alegerea.
Frollo reușește în cele din urmă să îi găsească pe Esmeralda și Phoebus la Curtea Miracolelor. El o condamnă pe Esmeralda la moarte și îl pune pe Quasimodo în lanțuri în clopotniță. Quasimodo se eliberează însă și o salvează pe Esmeralda de la execuție. Phoebus scapă din cușca sa și mobilizează cetățenii Parisului împotriva tiraniei lui Frollo.
Din clopotniță, Quasimodo și garguii privesc cetățenii luptând împotriva armatei lui Frollo. Ei toarnă plumb topit pe străzi, împiedicându-i pe Frollo și pe soldații săi să pătrundă. Cu toate acestea, Frollo reușește să intre în catedrală. El încearcă să îl ucidă pe Quasimodo, care o jelește pe Esmeralda, crezând-o moartă. Cei doi se luptă scurt timp, până când Quasimodo îl trântește pe Frollo la podea și îl denunță, văzându-l în sfârșit așa cum este cu adevărat.
Esmeralda se trezește, iar Quasimodo o duce la adăpost. El se luptă apoi cu furiosul Frollo, care îi dezvăluie adevărul despre mama sa. Amândoi cad de la balcon, dar Phoebus îl prinde pe Quasimodo și îl trage în siguranță, în timp ce Frollo cade și moare. Quasimodo este în cele din urmă acceptat în societate de către cetățenii Parisului, în timp ce aceștia sărbătoresc eliberarea orașului de sub domnia lui Frollo.
În al doilea film