Gerty Theresa Cori (născută Radnitz; ) a fost o biochimistă cehă și americană care, în 1947, a fost a treia femeie care a câștigat un Premiu Nobel în știință și prima femeie căreia i s-a acordat Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină, pentru rolul său în „descoperirea cursului conversiei catalitice a glicogenului”.
Cori s-a născut la Praga, capitala Boemiei în cadrul Imperiului Austro-Ungar. Crescând într-o perioadă în care femeile erau marginalizate și aveau puține oportunități educaționale, ea a obținut admiterea la facultatea de medicină, unde l-a întâlnit pe viitorul ei soț, , la un curs de anatomie. După absolvirea lor în 1920, aceștia s-au căsătorit. Din cauza deteriorării condițiilor din Europa, cuplul a emigrat în Statele Unite în 1922. Gerty Cori și-a continuat interesul timpuriu pentru cercetarea medicală, colaborând în laborator cu Carl. Ea a publicat cercetări în coautorat cu soțul ei, dar a publicat și singură. Spre deosebire de soțul ei, ea a întâmpinat dificultăți în a obține posturi de cercetare, iar cele pe care le-a obținut ofereau o remunerație modestă. Soțul ei a insistat să continue colaborarea lor, deși a fost descurajat să facă acest lucru de către instituțiile care îl angajau.
Împreună cu soțul ei, Carl, și cu fiziologul argentinian Bernardo Houssay, Gerty Cori a primit Premiul Nobel în 1947 pentru descoperirea mecanismului prin care glicogenul — un polizaharid format din glucoză — este descompus în țesutul muscular în acid lactic și apoi resintetizat în organism și stocat ca sursă de energie (cunoscut sub numele de ciclul Cori). Aceștia au identificat, de asemenea, importantul compus catalizator, esterul Cori. Soții Cori au fost al treilea cuplu căsătorit din istorie care a câștigat Premiul Nobel. În 2004, atât Gerty, cât și Carl Cori au fost desemnați National Historic Chemical Landmark ca recunoaștere a activității lor în clarificarea metabolismului carbohidraților.
În 1957, Gerty Cori a murit după o luptă de zece ani cu mieloscleroza. Ea a rămas activă în laboratorul de cercetare până la sfârșitul vieții sale. A primit recunoaștere pentru realizările sale prin numeroase premii și distincții.
Biografie Gerty Cori s-a născut Gerty Theresa Radnitz într-o familie de evrei din Praga, Boemia, Austro-Ungaria (astăzi Republica Cehă), în 1896. Tatăl ei, Otto Radnitz, a fost un chimist care a devenit manager de rafinării de zahăr după ce a inventat o metodă de succes pentru rafinarea zahărului. Mama ei, Martha, o prietenă a lui Franz Kafka, a fost o femeie sofisticată din punct de vedere cultural. Gerty a fost instruită acasă înainte de a se înscrie la un liceu pentru fete, iar la vârsta de 16 ani a decis că dorește să devină medic. Urmând studiul științelor, Gerty a aflat că îi lipsesc cunoștințele prealabile de latină, fizică, chimie și matematică. Pe parcursul unui an, ea a reușit să studieze echivalentul a opt ani de latină, cinci ani de științe și cinci ani de matematică.
Unchiul ei, profesor de pediatrie, a încurajat-o să urmeze facultatea de medicină, așa că a studiat și a promovat examenul de admitere la universitate. A fost admisă la facultatea de medicină a Universității Karl-Ferdinand din Praga în 1914, o realizare neobișnuită pentru femei în acea perioadă.
Căsătoria și începutul carierei În timpul studiilor, l-a întâlnit pe , care a fost imediat atras de farmecul, vitalitatea, simțul umorului și dragostea ei pentru natură și alpinism. Gerty și Carl au intrat amândoi la facultatea de medicină la 18 ani și au absolvit în 1920. S-au căsătorit în același an. Gerty s-a convertit la creștinismul catolic, permițându-le ei și lui Carl să se căsătorească în Biserica Catolică. S-au mutat la Viena, capitala Austriei, unde Gerty a petrecut următorii doi ani la Spitalul de Copii Carolinen, iar soțul ei a lucrat într-un laborator. În timp ce se afla la spital, Gerty Cori a lucrat în unitatea de pediatrie și a efectuat experimente privind reglarea temperaturii, comparând temperaturile înainte și după tratamentul tiroidian, și a publicat lucrări despre tulburările de sânge.
Carl a fost înrolat în armata austriacă și a servit în timpul Primului Război Mondial. Viața a fost dificilă după război, iar Gerty a dezvoltat sindromul de ochi uscat cauzat de malnutriția severă din cauza lipsei de alimente. Aceste probleme, împreună cu antisemitismul în creștere, au contribuit la decizia soților Cori de a părăsi Europa.
Emigrarea în Statele Unite În 1922, soții Cori au emigrat amândoi în Statele Unite (Gerty la șase luni după Carl, din cauza dificultății de a obține un post) pentru a continua cercetarea medicală la Institutul de Stat din New York pentru Studiul Bolilor Maligne (1912-1945), devenit ulterior Institutul de Cancer Roswell Park din Buffalo, New York. În 1928, aceștia au devenit cetățeni naturalizați. Directorul institutului a amenințat-o pe Gerty cu concedierea dacă nu înceta cercetarea în colaborare cu soțul ei. Ea a continuat să lucreze cu Carl și, cu toate acestea, a fost păstrată în cadrul institutului.
Deși soții Cori au fost descurajați să lucreze împreună la Roswell, aceștia au continuat, specializându-se în investigarea metabolismului carbohidraților. Au fost interesați în mod special de modul în care glucoza este metabolizată în corpul uman și de hormonii care reglează acest proces. În timp ce se aflau la Roswell, au publicat cincizeci de lucrări. Autorul principal al fiecărei lucrări a fost cel care a efectuat cea mai mare parte a cercetării. Gerty Cori a publicat unsprezece articole ca autor unic. În 1929, aceștia au propus ciclul teoretic care le-a adus ulterior Premiul Nobel, ciclul Cori. Ciclul descrie modul în care corpul uman utilizează reacții chimice pentru a descompune unii carbohidrați, cum ar fi glicogenul din țesutul muscular, în acid lactic, în timp ce îi sintetizează pe alții.
Washington University Soții Cori au părăsit Roswell în 1931, după ce și-au publicat lucrările despre metabolismul carbohidraților. Mai multe universități i-au oferit lui Carl un post, dar au refuzat să o angajeze pe Gerty. În timpul unui interviu la o universitate, Gerty a fost informată că era considerat „neamerican” ca un cuplu căsătorit să lucreze împreună. Carl a refuzat un post la Universitatea din Buffalo deoarece instituția nu îi permitea să lucreze cu soția sa.
În 1931, aceștia s-au mutat la Saint Louis, Missouri, când Washington University a oferit posturi atât lui Carl, cât și lui Gerty, deși rangul și salariul lui Gerty erau mult mai mici decât ale soțului ei. În ciuda experienței sale în cercetare, lui Gerty i s-a oferit doar o poziție de cercetător asociat, cu un salariu de zece ori mai mic decât cel primit de soțul ei; ea a fost avertizată că ar putea împiedica cariera soțului său. Rectorul universității Washington University, Arthur Compton, a făcut o concesie specială pentru ca Gerty să poată ocupa o poziție acolo, ignorând regulile de nepotism ale universității. Gerty a așteptat treisprezece ani înainte de a atinge același rang cu cel al soțului ei. În 1943, ea a fost numită profesor asociat de cercetare în biochimie și farmacologie. Cu câteva luni înainte de a câștiga Premiul Nobel, a fost promovată la gradul de profesor titular, post pe care l-a deținut până la moartea sa în 1957.
În timp ce lucrau la Washington University, aceștia au descoperit în mușchii de broască un compus intermediar care permitea descompunerea glicogenului, numit glucoză-1-fosfat, cunoscut ulterior sub numele de esterul Cori. Ei au stabilit structura compusului, au identificat enzima fosforilază care a catalizat formarea sa chimică și au dedus că esterul Cori este etapa de început în conversia polizaharidului glicogen în glucoză (descompunerea rezervelor de energie într-o formă care poate fi utilizată). Acesta poate fi, de asemenea, ultima etapă în conversia glucozei din sânge în glicogen, deoarece procesul este reversibil. Gerty Cori a studiat, de asemenea, boala de stocare a glicogenului, identificând cel puțin patru forme, fiecare fiind legată de un anumit defect enzimatic. Ea a fost prima care a demonstrat că un defect al unei enzime poate provoca o boală genetică umană.
Gerty și Carl Cori au colaborat la cea mai mare parte a activității lor, inclusiv la cea care a câștigat Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină în 1947 „pentru descoperirea cursului conversiei catalitice a glicogenului”. Aceștia au primit o jumătate din premiu, cealaltă jumătate revenindu-i fiziologului argentinian Bernardo Houssay „pentru descoperirea rolului jucat de hormonul lobului pituitar anterior în metabolismul zahărului”. Activitatea lor a ajutat la clarificarea mecanismelor metabolismului carbohidraților, avansând înțelegerea conversiei reversibile a zaharurilor și a amidonului, ceea ce s-a dovedit crucial pentru dezvoltarea tratamentelor pentru diabet.
Premii și recunoaștere
În 1947, Gerty Cori a devenit a treia femeie — și prima femeie americană — care a câștigat un Premiu Nobel în știință. Anterior, Marie Curie primise două, iar Irène Joliot-Curie câștigase unul. Cori a fost prima femeie căreia i s-a acordat Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină. Ea a fost aleasă membră a Academiei Americane de Arte și Științe în 1953. Cori a fost a patra femeie aleasă în Academia Națională de Științe. Ea a fost numită de președintele Harry S. Truman ca membră a consiliului de administrație al Fundației Naționale pentru Știință, funcție pe care a deținut-o până la moartea sa.
Gerty a fost membră a Societății Americane a Biochimiștilor, a Societății Americane de Chimie și a Societății Americane de Filozofie. Ea și soțul ei au fost premiați în comun cu Midwest Award (Societatea Americană de Chimie) în 1946 și cu Premiul Squibb în Endocrinologie în 1947. În plus, Cori a primit Medalia Garvan-Olin (1948), Premiul St. Louis (1948), Premiul pentru Cercetarea Zahărului (1950) și Premiul Borden (1951).
În ciuda discriminării de gen rampante și a regulilor de nepotism, ea nu a încetat niciodată să își urmeze interesul de o viață pentru cercetarea medicală. Briliantă și ageră, Cori a fost un experimentator superb, precum și o perfecționistă.
Laboratorul de 7,6 metri pătrați pe care Cori l-a împărțit cu soțul ei la Washington University a fost declarat sit istoric național de către Societatea Americană de Chimie în 2004. Șase oameni de știință îndrumați de Cori și de soțul ei au ajuns să câștige premii Nobel, număr care este depășit doar de cel al cercetătorilor îndrumați de fizicianul britanic J.J. Thomson.
În 1949, i-a fost acordat titlul de Membru Onorific Național al Iota Sigma Pi pentru contribuția sa semnificativă . Craterul Cori de pe Lună este numit după ea, la fel ca și craterul Cori de pe Venus. Ea împarte o stea cu soțul ei pe St. Louis Walk of Fame. A fost inclusă în National Women's Hall of Fame în 1998.
Cori a fost onorată cu un timbru de către Serviciul Poștal al Statelor Unite în aprilie 2008. Associated Press a raportat că timbrul de 41 de cenți avea o eroare de tipar în formula chimică a glucoză-1-fosfatului (esterul Cori), dar a fost distribuit în ciuda erorii. Descrierea ei menționează: „Biochimista Gerty Cori (1896–1957), în colaborare cu soțul ei, Carl, a făcut descoperiri importante — inclusiv un nou derivat al glucozei — care au elucidat etapele metabolismului carbohidraților și au contribuit la înțelegerea și tratarea diabetului și a altor boli metabolice. În 1947, cuplului i-a fost acordată o jumătate din Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină”.
Departamentul de Energie al Statelor Unite a numit supercomputerul NERSC-8, instalat la Berkeley Lab în 2015/2016, după Cori. În noiembrie 2016, supercomputerul Cori de la NERSC s-a clasat pe locul 5 în lista TOP500 a celor mai puternice computere de înaltă performanță din lume.
Gerty este cea mai celebră dintre soții Cori deoarece este considerată o femeie pionieră a științei. În timpul vieții sale, însă, ea a experimentat multe prejudecăți în calitate de femeie.
Ultimii ani