Donald Glen Wilson () supranumit „Dragonul”, este un fost kickboxer profesionist, boxer, actor și practicant de arte marțiale american. Campion mondial de 11 ori, cu 47 de victorii prin knockout de-a lungul a patru decenii, a fost descris de STAR System Ratings drept „poate cel mai mare kickboxer din istoria Americii. A învins mai mulți adversari de calitate decât oricine altcineva clasat vreodată de noi”. În 2015, a fost inclus în International Sports Hall of Fame.
Wilson a participat la mai multe dintre primele gale Ultimate Fighting Championship (UFC) ca intervievator și comentator, debutând în acest rol la UFC 7. În cinematografie, numele său este asociat în special cu filme de acțiune de categoria B lansate în anii 1980 și 1990, inclusiv seria Bloodfist, până la Bloodfist VIII: Trained to Kill, seria Ring of Fire, până la Ring of Fire III: Lion Strike, Red Sun Rising (1994), precum și filmele CyberTracker și CyberTracker 2.
Biografie Născut în Alton, Illinois, Wilson provine dintr-o familie cu mamă japoneză și tată american. Când a luptat în Japonia, a ales ca nume de ring Hoshino (japoneză: 星野), numele de fată al mamei sale. A studiat la Saint Andrew's School din Boca Raton, unde s-a evidențiat în fotbal american și baschet, fiind desemnat MVP. A încercat și luptele, iar rezultatele obținute i-au adus locul al patrulea la competiția Florida State Collegiate Wrestling.
În toamna lui 1972, după absolvirea liceului, Wilson a fost acceptat la Coast Guard Academy din New London, Connecticut. Potrivit propriei relatări, interesul său pentru artele marțiale a apărut după un sparring amical cu fratele său. Deși se aștepta să aibă avantaj datorită forței și calităților atletice, a fost surprins de eficiența tehnicilor de arte marțiale ale acestuia. Episodul l-a convins să se dedice domeniului, iar ulterior a studiat karate Gōjū-ryū cu Chuck Merriman, două ore pe săptămână, vreme de un an.Inside Kungfu August 1992
În 1973, Wilson a renunțat la Coast Guard Academy și și-a continuat studiile în Florida, unde a obținut un associate degree în inginerie electrică la Brevard Community College. A urmat apoi cursuri la Florida Institute of Technology, alma mater a tatălui său, însă a abandonat facultatea pentru a se dedica unei cariere de luptător profesionist, decizie care l-a dezamăgit pe tatăl său. În aceeași perioadă, a practicat Pai Lum White Dragon Kung Fu, stil derivat din Shaolin Kung Fu și predat de Danny K. Pai. Printre instructorii săi s-a numărat Fred Schmitz, primul elev al lui Pai care a primit centura neagră în America. Wilson se prezintă, în mod obișnuit, drept practicant de kung fu.
Supranumele „The Dragon” a apărut încă de la debutul profesionist al lui Don în kickboxing, la Orlando, fiind legat de pregătirea sa în stilul White Dragon. În cariera sa lungă, au fost folosite uneori și alte două porecle. În Florida, Don a lucrat la Anchor Club, un bar unde i-a avut colegi pe wrestlerii WWE Hulk Hogan și Brutus „The Barber” Beefcake.
Kickboxing stanga|miniatura|Wilson în 1992 De-a lungul carierei, Wilson a obținut 11 titluri mondiale recunoscute de mai multe organisme, inclusiv IKF, WKA, KICK, ISKA, STAR și PKO. Bilanțul său în kickboxing este consemnat ca 72–5–2, dintre care 48 de victorii prin knockout, la care se adaugă 3 meciuri fără rezultat oficial. Activitatea sa competițională a acoperit patru decenii: debutul a fost în 1974, contra lui Bill Knoblok, meci în care și-a rupt mâna. În noiembrie 1975, a fost învins de Steve Shepherd prin decizia arbitrilor.
În iulie 1977, Wilson a câștigat la puncte împotriva lui Howard Hayden. După meci, Official Karate Magazine a publicat o cronică în care îi critica stilul spectaculos, sugerând că porecla „Flash” nu avea să-l ajute în confruntări mai dure. Wilson a povestit ulterior că s-a simțit jignit, mai ales după ce unii au început să-l numească Don „The Flash” Wilson. Potrivit lui, tocmai această reacție l-a făcut să-și schimbe atitudinea și să trateze lupta mai serios.
În septembrie 1979, Wilson a obținut o victorie prin TKO împotriva lui Jimmy Horsley. Singurul KO suferit în cele 79 de meciuri ale carierei sale a venit în martie 1980, când a fost învins de Glenn McMorris. Câteva luni mai târziu, în iulie 1980, a câștigat la decizie în fața lui Rodney Batiste, iar în octombrie același an l-a învins pe Andy White prin KO în runda a doua.
Wilson a devenit cunoscut și pentru confruntările sale cu luptători thailandezi reputați, fiind prezentat ca un kickboxer de școală americană care a acceptat acest tip de provocare. În aceste meciuri a avut, în general, rezultate favorabile, cu o singură înfrângere consemnată. Disputele au fost însă marcate frecvent de diferențe între regulile, tradițiile și criteriile de arbitraj ale celor două stiluri. În septembrie 1981, Wilson l-a învins pe Panya Sornnoi prin decizie împărțită. Situația a fost mai complicată înaintea meciului cu Samart Prasarnmit, din decembrie 1983, când organizatorii nu ar fi respectat condițiile stabilite inițial. Wilson a fost pus să lupte cu un adversar mai ușor și a trebuit să dea jos 8 livre în ziua confruntării, petrecând ore întregi la saună, de dimineață până aproape de începerea meciului, ceea ce i-a provocat o deshidratare severă. El susținuse și disputarea unei lupte pe 7 runde, dar acest acord nu a fost respectat. În plus, arbitrajul favoriza tehnicile specifice Muay Thai, inclusiv loviturile thailandeze cu piciorul și acțiunile din clinch, astfel că Wilson considera că singura cale realistă spre victorie era un knockout. Din cauza stării fizice în care ajunsese, nu a reușit acest lucru. Deși era obișnuit cu meciuri de 12 runde, a ajuns epuizat încă din runda a doua, ceea ce indica seriozitatea deshidratării. În septembrie 1984, Wilson l-a întâlnit pe luptătorul thailandez Fanta Petchmuangtrat și a câștigat la decizie.
Între 1982 și 1987, Wilson i-a învins, printre alții, pe campionul mondial James Warring, pe campionul Demetrius „Oaktree” Edwards, pe campionii mondiali Curtis Crandall și Maurice Smith. De asemenea, l-a învins pe Steve Valencia,pe campionul mondial Dennis Alexio, a terminat la egalitate cu un alt campion, Jean-Yves Thériault, l-a învins pe Art Jimmerson într-un meci mixt kickboxing versus box și a obținut o victorie împotriva campionului mondial Branko Cikatić.
În iulie 1988, Wilson i-a administrat lui Carl Englund, care nu fusese învins până atunci, o înfrângere prin KO în runda a cincea. În martie 1989, împotriva lui Ferdinand Mack, situația era nefavorabilă pentru Wilson după opt runde, Mack aflându-se în avantaj pe tabelele arbitrilor; cu toate acestea, Wilson a întors meciul și a câștigat prin TKO în runda a noua. Luna următoare, a obținut o victorie la decizie împotriva lui Ken Stranburg și una prin TKO în fața lui Keith Wilson. În noiembrie 1989, a fost învins la decizie împărțită de Marek Piotrowski, un adversar neînvins la acel moment. În decembrie 1991, Wilson a câștigat la decizie cu Ghalib Carmichael.
La 15 mai 1999, în Lowell, Massachusetts, Wilson a obținut titlul mondial IKF FCR la categoria cruiserweight, învingându-l pe Dick Kimber. Adversarul său, originar din Lynn, Massachusetts, era prezentat cu un palmares profesionist de 23–3/21 și unul amator de 25–0/25, având 5 ft 9 in și 197 lbs. Finalul rundei a treia a decis lupta: Wilson a crescut ritmul și l-a doborât pe Kimber, care a rămas întins la podea. Arbitrul Dan Stell l-a numărat, iar numărătoarea a continuat până în pauza dintre runde, fără ca Kimber să se ridice.
Neavând parte de o provocare oficială pentru titlul deținut, Wilson a ales să renunțe la centură și să treacă la categoria light heavyweight. În această divizie și-a încheiat ulterior cariera de luptător, după câțiva ani. În 2000, a câștigat împotriva lui Dewey Cooper la decizie, într-un meci de 10 runde. Ultima sa apariție în ring a avut loc la 19 iulie 2002, la Atlantic City, New Jersey, când l-a învins pe Eddie Butcher prin knockout în runda a zecea.
În 2013, Wilson avea programată o revenire competițională la 58 de ani, într-o confruntare de 10 runde care urma să se desfășoare la Istanbul, Turcia, împotriva unui adversar neanunțat. Meciul nu a mai avut loc, fiind anulat în ultimul moment pe fondul unor acuzații privind nerespectarea contractului și a obligațiilor financiare.
Pe lângă meciurile oficiale, Wilson a luptat și în confruntări demonstrative. Printre adversarii săi s-au numărat Bill „Superfoot” Wallace, în 1979 și 1984, Gary Daniels, în 1991,Jim „Jimbo” Mullen, în 1998, și Ian Jacklin. În iunie 2017, când avea 63 de ani, a revenit într-un meci demonstrativ contra lui Ferdinand Mack, la 28 de ani după întâlnirea lor inițială.
Înfrângeri în kickboxing transformate în meciuri fără rezultat oficial În prima parte a carierei sale, Wilson a avut trei înfrângeri la decizie, însă Professional Karate Association le-a reclasificat ulterior ca meciuri fără rezultat oficial.
Primul adversar al lui Wilson a fost Bill Knoblock, într-un meci pierdut la decizie după trei runde. Ulterior, Professional Karate Association a reclasificat lupta ca no contest, considerând-o un meci „amator”, deoarece ar fi făcut parte din examenul lui Wilson pentru centura neagră. Există însă o diferență față de relatarea oferită de Wilson într-un interviu din 2013: el a prezentat aceeași luptă cu Knoblock, din 25 ianuarie 1975, ca pe un meci profesionist, pentru care ar fi primit 100 de dolari.
La 28 mai 1976, Wilson a fost învins la decizie de Rudy Burney, după un meci de 5 runde desfășurat la Tampa, Florida, sub egida PKA. Ulterior, organizația a invalidat rezultatul, invocând nereguli procedurale care ar fi afectat desfășurarea corectă a competiției.
Ultima dintre aceste reclasificări a vizat meciul din septembrie 1976, disputat la Fort Lauderdale, Florida, unde Wilson fusese învins de Herb Thompson la puncte, după 5 runde. Professional Karate Association a invalidat rezultatul, motivând că neregulile procedurale și folosirea unui echipament nepotrivit au afectat condițiile corecte ale luptei.
În numărul din august 1992 al revistei Inside Kung-Fu Presents Kickboxing Magazine, palmaresul profesionist al lui Wilson era prezentat astfel: 69 de victorii, 5 înfrângeri, 2 egaluri, 46 de KO-uri, 6 victorii prin kick-knockout și 3 meciuri fără rezultat oficial. În aceeași publicație, prima confruntare cu Bill Knoblok, organizată la Orlando, Florida, în decembrie 1974, apărea la pagina 64 drept no contest după 3 runde. Există însă o nuanță importantă: la pagina 52, Wilson a relatat că, în opinia sa, Knoblok câștigase meciul, deoarece avantajul acestuia în runda a treia fusese mai mare decât avantajul obținut de Wilson în prima rundă. În palmaresul oficial actual al lui Wilson, lupta este trecută ca no contest, explicația fiind că Joe Corley ar fi considerat regulile acelui meci suficient de diferite de regulile PKA și i-ar fi recomandat lui Wilson să nu îl includă ca rezultat oficial.
Stilul de luptă Wilson a atras atenția și prin particularitățile stilului său de luptă din ring. Fiind ambidextru, putea să alterneze rapid garda și să lovească eficient atât din stânga, cât și din dreapta, însă preferința sa era să lupte cu partea puternică în față, o abordare asociată unor arte marțiale chineze, între care Pai Lum Tao Ng Ying Kungfu (chineză: 五形功夫). De asemenea, era cunoscut pentru folosirea unei poziții laterale de luptă, cu brațul din față coborât și cel din spate ridicat, postură caracteristică practicanților stilului crab, indiferent de distanța față de adversar.