miniatura|Emblema Interpolului Crima organizată transnațională este o crimă organizată a unor grupuri criminale care operează peste granițele statelor. Aceste grupări își desfășoară operațiunile în mai multe țări, unde planifică, organizează și realizează activități ilegale cu scopul obținerii de profit sau influență prin violență, corupție și teroare. Printre infracțiunile frecvente se numără traficul de droguri, traficul de arme, traficul de persoane în scopuri sexuale, eliminarea ilegală a deșeurilor toxice, furtul și braconajul. Acest tip de criminalitate reprezintă un risc de securitate care afectează siguranța publică, drepturile omului, stabilitatea economică și responsabilitatea guvernării și exacerbează conflictelor interne. De asemenea, poate submina instituțiile democratice, perturba piețele libere, epuiza resursele naționale și împiedica dezvoltarea societăților. Victimele acestor rețele criminale sunt, adesea, state instabile sau insuficient de puternice pentru a le împiedica.
Tipuri de crime organizate transnaționale Organizațiile mai mici din cadrul unei rețele de crimă organizată pot opera aceste activități la nivel local/regional, în timp ce o organizație mai mare aranjează logistica internațională cu ajutorul intermediarilor care facilitează coordonarea dintre ambele grupuri. Cele mai frecvente tipuri de infracțiuni includ următoarele: Braconaj; Contrabandă (țigări, mărfuri, oameni, medicamente contrafăcute, produse de lux contrafăcute); Criminalitate cibernetică; Exploatarea ilegală a resurselor naturale (precum mineritul ilegal, furtul de țiței și exploatarea forestieră ilegală); Exploatarea persoanelor (trafic de persoane, trafic de organe, muncă forțată); Infracțiuni financiare (evaziune fiscală, extorcare, finanțarea terorismului, fraudă financiară, manipularea competițiilor sau a piețelor, spălare de bani); Piraterie; Traficul de arme; Traficul internațional de droguri.
Cauze Globalizarea, caracterizată prin creșterea interdependenței economice, apariția sistemului financiar global și progresele în tehnologie și comunicații, a diminuat barierele naționale parte integrantă a sistemului statal-națiune Westfalia. Autoritățile interne sunt mai puțin capabile să desființeze crima organizată internațională fără sprijin internațional, deoarece vizarea lor în jurisdicțiile lor locale ar putea duce la o relocare a operațiunilor în diferite regiuni, țări și chiar continente.
Cetățenii din țările în curs de dezvoltare se pot confrunta cu privațiuni relative sau cu percepția sărăciei în raport cu ceilalți, mai degrabă decât cu sărăcia absolută, ceea ce devin un factor motivant pentru infracțiuni în țările aflate în tranziție către o piață liberă. Banca Mondială a publicat un raport care sugerează că, deși țările în curs de dezvoltare au cunoscut o creștere economică, inegalitatea socială din cadrul acestor țări (între indivizi) a crescut din cauza globalizării. Studiile sugerează că nivelurile ridicate de inegalitate într-o anumită locație sunt corelate cu puterea relativă a crimei organizate și cu nivelurile ridicate de corupție de care aceasta beneficiază.
În timpul procesului de globalizare, țările în curs de dezvoltare aplică politici mai stricte privind statul de drept și urmărirea penală a activităților criminale, încercând să asigure un mediu adecvat și stabil pentru dezvoltarea economică și investițiile străine. Aceasta include protejarea drepturilor de proprietate împotriva acțiunilor criminale, profesionalizarea poliției și creșterea capacităților de aplicare a legii pentru a combate crima organizată, toate acestea fiind comune în tranziția către o piață liberă capitalistă. Acest lucru a dus la o creștere bruscă a ratelor criminalității în rândul adulților și juvenililor, deoarece organizațiile criminale sunt mai predispuse să opereze în țări în curs de dezvoltare cu niveluri ridicate de corupție și în regiuni îndepărtate de interferența statului.
Ratele mai mari de încarcerare pot prolifera activitățile criminale deoarece închisorile sunt un centru esențial de recrutare pentru organizațiile criminale. Deținuții își dovedesc acreditările penale corespunzătoare în timp ce își execută pedeapsa cu închisoarea și li se acordă suficient timp pentru a dezvolta o relație de încredere reciprocă cu membrii care reprezintă organizațiile criminale. Acest lucru duce la rate de recrutare mai mari, o verificare îmbunătățită a noilor recruți și la formarea de noi organizații criminale. Un exemplu este Primeiro Comando da Capital, care a transformat o bandă de închisori din São Paulo, Brazilia, într-o organizație criminală răspândită care operează pe mai multe continente.
Agenții internaționale de aplicare a legii
Convenția Națiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transnaționale La 15 noiembrie 2000, Convenția Națiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transnaționale (UNTOC) a fost adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite și este desemnată să servească drept cel mai important mecanism de combatere a crimei transnaționale organizate la nivel internațional.
Interpol Ideea organizației cunoscute astăzi sub numele de Interpol s-a născut la primul Congres Internațional al Poliției Criminale, desfășurat la Monaco în 1914. A fost creată oficial în 1923 sub numele de Comisia Internațională a Poliției Criminale și redenumită în 1956 cu numele de Interpol. Astăzi, este cea mai mare organizație internațională de poliție din lume și este formată din 190 de națiuni membre. Misiunea sa este „Prevenirea și combaterea criminalității printr-o cooperare sporită și inovare în probleme de poliție și securitate”. Fiecare națiune membră are un birou central național care comunică și cooperează cu alte națiuni membre.
Banca Mondială Cu 188 de națiuni membre, Banca Mondială are aproape aceeași dimensiune ca Interpol (190) și, deși combaterea crimei organizate transnaționale nu este misiunea sa principală, Banca Mondială încearcă să combată prin efectuarea de evaluări ale prevederilor de combatere a spălării banilor și prin desfășurarea de eforturi anticorupție. Într-un document al Băncii Mondiale din 2009 intitulat „Dreptul internațional privind sclavia și traficul de persoane și rolul Băncii Mondiale”, autorul afirmă că „mandatul Băncii Mondiale pare să permită acțiuni preventive”.
Fondul Monetar Internațional Fondul Monetar Internațional efectuează evaluări ale prevederilor privind combaterea spălării banilor din anumite țări.
Europol Europol este agenția de aplicare a legii a Uniunii Europene, al cărei principal obiectiv este de a contribui la realizarea unei Europe mai sigure, în beneficiul tuturor cetățenilor UE. Ofițerii Europol nu au autoritatea de a efectua arestări, dar își sprijină colegii din cadrul forțelor de ordine din UE prin colectarea, analizarea și diseminarea informațiilor și prin coordonarea operațiunilor. Europol folosește informațiile pentru a preveni, detecta și investiga infracțiunile, precum și pentru a-i urmări penal pe cei care le comit.
Eurojust Eurojust este agenția Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală, având rolul de a sprijini și coordona activitatea autorităților judiciare naționale în investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor grave.
Grupul de Acțiune Financiară Internațională Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), o inițiativă a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), este o organizație interguvernamentală înființat în 1989 de miniștrii jurisdicțiilor sale membre. GAFI a elaborat o serie de recomandări care au fost recunoscute de agențiile de aplicare a legii din întreaga lume ca standard în combaterea terorismului; în special în lupta împotriva spălării banilor, finanțării terorismului și proliferării armelor de distrugere în masă.
Agenții americane de aplicare a legii Garda Națională (COE) Comandamentul Sudic al Statelor Unite (SOUTHCOM) Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) Departamentul de Stat (INL) Departamentul Trezoreriei (FinCEN) Administrația pentru Controlul Drogurilor (DEA) Biroul Federal de Investigații (FBI)
Agenții române Aplicare a legii și investigații Poliția Română Poliția de Frontieră Română Direcția Generală Anticorupție (DGA) Direcția de Combatere a Criminalității Organizate (DCCO) Direcția Națională Anticorupție (DNA) Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) Jandarmeria Română
Parchete și justiție penală Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) Ministerul Public Înalta Curte de Casație și Justiție Curțile de apel Direcția Națională de Probațiune (DNP)
Control financiar Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) Autoritatea Vamală Română Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) Banca Națională a României (BNR)
Control administrativ Agenția Națională de Integritate (ANI) Curtea de Conturi Consiliul Concurenței Secretariatul General al Guvernului (SGG) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC)
Securitate națională Serviciul Român de Informații (SRI) Serviciul de Informații Externe (SIE) Ministerul Apărării Naționale (MAPN) Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA) Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS)
Istorie Înainte de Primul Război Mondial, au fost create mai multe organizații pentru a oficializa cooperarea polițienească internațională, dar majoritatea au eșuat rapid, în principal pentru că instituțiile publice de poliție nu erau suficient de detașate de centrele politice ale statelor respective pentru a funcționa autonom ca birocrații de specialitate.
În 1914, a avut loc la Monaco Primul Congres Internațional al Poliției Criminale, la care s-au întâlnit ofițeri de poliție, avocați și magistrați din 24 de țări pentru a discuta procedurile de arestare, tehnicile de identificare, cazierele judiciare internaționale centralizate și procedurile de extrădare. Această organizație părea pregătită să evite forțele politice care au pus capăt organizațiilor anterioare, dar izbucnirea Primului Război Mondial a dezorganizat Congresul.
În 1923, un al doilea Congres Internațional al Poliției Criminale a avut loc la Viena. Acest al doilea Congres a creat Comisia Internațională a Poliției Criminale (CIPC), care a servit drept precursor direct al Interpolului. Printre membrii fondatori s-au numărat oficiali de poliție din Austria, Belgia, China, Egipt, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Iugoslavia, Olanda, Polonia, România, Rusia, Suedia, Ungaria. În 1938, naziștii au preluat controlul asupra CIPC, iar majoritatea țărilor au încetat să mai participe, ceea ce a dus la încetarea existenței CIPC ca organizație internațională.
După al Doilea Război Mondial, Belgia a condus reconstrucția organizației, cu un nou sediu la Paris și un nou nume, Interpol. Națiunile Unite nu au recunoscut Interpol ca organizație interguvernamentală decât în 1971. Pe 17 iunie 1971, președintele Nixon a declarat război împotriva drogurilor. La acea vreme, fluxul de narcotice ilicite în granițele sale era considerat un risc major pentru sănătatea și siguranța americanilor și, prin urmare, s-au cheltuit resurse enorme în efortul de a reduce atât oferta, cât și cererea de droguri ilegale. În cele trei decenii care au urmat declarației președintelui Nixon, traficul de droguri a servit drept formă dominantă a ceea ce Statele Unite și mulți dintre aliații săi considerau crimă organizată transnațională.
În ultimii ani, caracterul crimei organizate transnaționale s-a schimbat în trei moduri majore de la începutul războiului împotriva drogurilor. Traficul de droguri a devenit mai diversificat, rețelele criminale au valorificat noi metode de desfășurare a activității, iar structura rețelelor criminale s-a schimbat.
Note
Vezi și
Crimă organizată
Categorie:Delicte